Un albastru extins…
Vreau să-mpart bucuria cu tine,
cu lumea deloc!
Până când zilele în care mă-nchid în casă
vor avea pretenţia sărbători să-mi devină…
Între ”da” şi ”nu” e aproape primăvară;
aştept, din clipă-n clipă, să-mi încep viaţa,
şi să mi se facă lumină…
Toate dimineţile mă vor recunoaşte,
sufletul îmi va fi ca cerul,
un albastru extins,
singurătatea, un provizorat de ispăşit,
de memorat, ca o pedeapsă impusă
ca să mă recunosc…
Am aşteptări gemene
şi poeme nescrise,
sufletul îmi devine un altfel de cer,
de-un altfel de albastru extins,
ce ştie să ascundă urmele
amintirilor reci şi rănilor deschise…
Aştept din clipă-n clipă să-mi încep viaţa,
şi să mi se facă lumină…
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
21 octombrie, 2018