INTROSPECȚIE
De când mă știu
Caut să-mi înțeleg sufletul și să-mi cunosc limitele..
Tot ce am înțeles e că limitele mele nu există.
De fiecare dată ,când am vrut, cu adevărat, să înfăptuiesc ceva, am reușit.
Cu sufletul e mai greu, fiind parte a Infinitului,
Dat trupului nostru de către Divinitate, e și el, sufletul, fără margini.
Cu cât ne înțelegem sufletul mai mult, cu atât suntem mai puternici, mai fericiți.
Ce m-a învățat sufletul meu, cum mi-a dat voie să trăiesc?
Clasic, romantic, normal, ca orice om care iubește adevărul, dreptatea, prietenia…
De mic copil am petrecut, din 24 de ore, cel puțin 15 în natură,
afară, pe stradă, pe terenuri de sport, în pădure, pe munți, la mare..
Nu m-am săturat niciodată de valurile mării, de ploaie, de munte, de ninsori..
Am fost vrăjit de toate dulciurile copilăriei mele, așa ceva nu mai există.
Turta dulce de atunci, Eugeniile cu cacao, halvaua marmorată, înghețata pe băț casata, trigoanele cu nucă și șerbeturile lui tanti Geta, cozonacii bunicii mele…..
Și toate fructele grădinilor de pe strada mea!
Am iubit prietenia sinceră, dăruirea, munca…
Am învățat să iubesc și când am iubit, a fost simplu, am dat totul..
Ce a fost după aceea?…
Timpul trece, oricum, primești, în viață și dragoste, în general, după cât dai, așa că nu mi-am bătut capul să măsor, ce dau, ce iau…
Doar am trăit, până la capăt, orice ardere din mine….
Am simțit frumusețea vieții, de mic copil, am început să învăț cum să trăiesc, de pe atunci.
Dar abia acum știu, cu adevărat.
Și încă nu e târziu…
Ce am învățat, în final, de la viață?
Să nu măsor niciodată ce mi se dă, să mulțumesc și să dau și eu, fără să măsor, cât simt că trebuie să dau.
Plata, răsplata, judecata și restul…..
Va veni o zi și pentru asta.
Acum?
Sunt fericit, îmi doresc sănătate și poftă de visare și poezie să nu se termine niciodată…
Nimic altceva.. Viața e mult prea frumoasă!
Cu un astfel de început!
Ridic și apele din mare
Și timpu-l dau de la-nceput,
M-aș înălța până la Soare,
Dacă mi-ai da doar un sărut.
Mă cert căci n-am rugat destinul,
Ce m-a trimis, hai-hui, pe drum,
Că nu sunt eu acel pe care
Îl mângâi și-l iubești acum.
Mă iau la ceartă cu oricine
Care ar vrea să fie-al tău,
Când mă privești mă simt în ceruri,
Dar de un lucru-mi pare rău.
Să te trezești zâmbind la mine,
Continuând dragostea din vis,
Aș fi dorit, măcar o dată,
Dar acest vis mi-e interzis.
Să îmi spui bună dimineața,
După o noapte ce-a trecut,
Mă simt mai bine ca oricine,
Cu un astfel de început.
Cocteyl de ocazie
Am pus în shaker ceva lacrimi,
Păreri de rău și un sărut
Lăsat în urmă într-o gară,
Când, din iubire-am dispărut.
Ceva minciuni și multă vorbă
Rostită fără niciun rost,
Clipe pierdute de pomană
Și atestatul că sunt prost.
Am pus și sare de lămâie
Și gheață, cât a încăput.
Sărman cocteyl de sentimente,
Oare ce gust o fi avut?
Când totul pare c-a fost gata
Am pus o porție de mister
Să știu că băutura asta
Va avea sare și piper.
La fel ca viața, talmeș-balmeș,
Cocteylul sufletului meu,
Ori va avea un gust fantastic,
Ori mă voi otrăvi și eu.
Amestecăm în cupa vieții
Și dor, și patimi, și dureri,
Prea rari sunt cei ce trăiesc astăzi,
Uitând de mâine și de ieri.
Ne obișnuim
Când simți că visul se sfârșește,
Cum se termină orișice,
O mai iubeai? Te mai iubește?
S-a dus și nu întrebi de ce.
S-a dus și valul și castelul
Făcut pe malul mării reci,
Dintr-un nisip udat cu lacrimi.
De ce-am plecat? De ce nu pleci?
Te-ai învățat să fii iubită
Deși nimic n-ai vrut să dai,
Eu am plecat din așteptare,
Numai atât! Tu poți să stai.
Să-ți amintești nebunul care
Spunea ca ești cea mai frumoasă,
Că-ar scrie poezii pe frunze
Sperând, cândva, să-i intri-n casă.
Poate-a plecat în căutarea
Secretului de-a fi iubit,
Așteaptă-l, poate mai visează
Să ii spui: „Bine ai venit!”
Bătând la porți închise-ntr-una,
Am obosit și eu, cumva,
Azi plec, doar ca să am de unde
Sa mă întorc în viața ta.
———————————-
Cristinel CRISTEA
Turcia, Istanbul
Iulie 2019