Mai naşte-mă mamă pe lume o dată
Aşterne în leagăn-descânt, reveria
Şi jale nu-ți fie din nou, că sunt fată
La fel ca atunci, să mă chemi tot Maria…
În zi de octombrie, la mijloc de toamnă
Când lacrima verii în poamă s-mplântă,
Când firul ruginii, pupila o-nseamnă
Şi liniştea nopților binecuvântă.
Ca vreme să am de ajuns pentru viață
Și câte-mi rămâne-vor, nimfe, prin visuri
Cu plumburi cioplite în ruguri de gheață
Pe socluri de soare, lăsa-voi înscrisuri.
Miroase în suflet a pâine de casă
-Mai stai lângă mama,ca mirele,tată,
Să-mi ierți, gânguritul,măicuță frumoasă
Durerile naşterii, încă o dată.
La capătul zilei,când fumegă moina
Mai naşte-mă, mamă şi frunza de vie
Ascunsă în scutec, să-mi tânguie doina
Prin stele,de toamnă când dor o să-mi fie…
—————————-
Cristina Maria NIȚĂ
2 noiembrie, 2018