Cristian Gabriel VULPOIU: Dragostea se vinde la tejghea

DRAGOSTEA SE VINDE LA TEJGHEA

 

Dragostea se vinde la tejghea,
În piața asaltată de stranii precupeți
Nedumeriți câți bani să ceară-n schimb pe ea
Cine dă lovitura acestei dimineți ?

 

Pe o tejghea prăfuită stătea iubirea,
Tristă și umilă-n lacrimi mă imploră
Și chiar de-i voi grăbi morții regăsirea
Îi transform lacrima în strune de vioară.

 

În piața măturată de vânturi și de ploi,
Clipe de dor se tânguie cu jale
Măcar o clipă vreau să dau timpul înapoi
Să curg în cupa mea, cea plină de petale.

 

Mi-am așezat a mea iubire pe tejghea,
O dau doar pe-un descântec a blestem
Pe care să-l rostesc ca pe o mantră grea
Până voi ajunge eu însumi un totem !

—————————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

30 iulie, 2018

Lasă un răspuns