APUSUL
Mă tulbură și-acum privirea ta
venind din amintirile pierdute
pe marginile unui ciob de stea
dintr-un văzduh cu forme nevăzute.
Mă-ndepărtez, cu sufletul mai greu,
de umbrele din karma-ți temerară
ce-ajung pe căile din vis mereu
să-mi tulbure tăcerea către seară.
Dar încă sper că pot să regăsesc
mirajul clipelor de altădată
când amândoi, iubindu-ne firesc,
ne întâlneam cu inima curată.
Acum chiar timpul pare încărcat
de mitice poveri necunoscute,
ce mi se-aștern în cuget ne-ncetat,
cu vorbe fără duh, întreținute.
Iar vorbele-ți strâmbate nefiresc
ajung, arzând în mine ca o rană,
când fără voie stau să te privesc
pe ciobul stelei care se destramă.
———————————————–
Corneliu NEAGU
București
30 martie 2020