Scânteia muzei mele
Spală-mi muză cu a ta rouă obrazul trist și dă-i decor,
căci mi s-a rupt penița-n două și nu-mi mai dă aripi să zbor.
Gândurile s-au înfipt în călimara plină cu frig
strigă să le fii alături cu descântec să le învii .
Transmite-mi gând de scorțișoară în vena roșie dilatată
transmițându-mi versuri de amor, căci tu-mi ești muza mea de dor.
Desenează-mi pe sub piele imagini din ochii sub lacrimi
iar cu degetele-ți fine, lipește-mi iluzii divine.
Scrie-mi de singurătate ce te omoară în noapte,
căci tu muză cu dureri vindecare cauți și ceri.
Pe liniile trupului pustiu tatuează lupte, iubiri,
presărând pe cicatrice veșmântul cu vise dorite.
Haide muză nu te pierde , dă-mi iubire, dă-mi durere,
atinge-mă cu a ta scânteie pentru a te scrie în tăcere.
Vino în noapte, vino în zori să ne plimbăm prin taine și nori ,
braț la braț în templul cu slove unde-i viață, unde-i moarte !
Sufletul mi-e poezie
Sufletul mi-e poezie fără lacăt în fantezie ,
ca balerina printre nori valsează versul fior.
Geme, scrie și scâncește prin toate arterele mele,
versuri vii, slova speranței, poezia-mi curge în oase.
O istorie trăită pusă pe un arc de vers,
cu o sensibilitate mărită, de un suflet pur-măreț.
Primăveri, iubiri, candoare, versul le descrie cu-ardoare,
tristeți, valuri înfuriate, toate-s scrise pe o carte.
Firmituri de poezie împrăștie sufletul pe hârtie,
lacrimi, zâmbete , credințe, sunt mănunchi pe țărm de vise.
Ea e izvorul ce revarsă peste lumi roua pe față
cu avalanșă-n sentimente, revărsând raze violete.
Zboară de la om la om pe aripi de fluturi vioi,
ca puful de păpădie te pierzi în cântul poeziei. Continue reading „Luminița BORCAEAS: Sufletul mi-e poezie”
Când am venit pe lume, în jurul meu s-au strâns
