Naowarat PONGPAIBOON: Bangkok

Bangkok


Distrat și risipit
etern și sfânt orașul
cu străluciri de aur
în fum și neguri zace.

E oare cu putință să pălească
a perlei scânteiere sidefată
dând lustru prăfuitei și strâmtei noastre lumi?
Frumosul Chao Phraya continuă să curgă
în timp ce soarele se-așterne în amurg.

Pălind discret în verde,
pământul urgisit se ofilește
sub greul templelor și-naltelor zidiri,
sub străzile de-a pururi trepidante.

Bangkok se zvârcolește
în haosul perpetuu.
De-i zi sau noapte-abia se mai ghicește,
în capitala țării mele!

Naowarat Pongpaiboon, Tailanda (1940)

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Chang Chiu-ling: Cătând la lună și jinduind după iubitul de departe

                             Fotografie de Germain Droogenbroodt

 

Cătând la lună și jinduind
după iubitul de departe

 

Rotuna lună peste mare urcă,
și luminează-ntregul firmament,
iar inimilor despărțite le aduce
tainele nopților, adânci.

Sting lumânarea și mă scald acum
în luciul ei primenitor,
și-mbrac vestonul ca să mă feresc
de negura care sporește-ntruna.

Cât timp nu pot să-ți dau măcar

un strop de licăr selenar sub pleoape,
mă voi întoarce-n pat ca să visez
și poate-n vis te voi simți aproape.

Chang Chiu-ling, China (A.D. 673–740)

 

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

George ANCA: EMINESCU JAIL

                            

EMINESCU JAIL

 

                             Mushatin

by Mihai Eminescu

 

the wood is white its leaf is black

its thousand little twigs

by snow are heavy

only the wind passes through them

the cold wind and some magpie

sheding let them off

white is the night the one with moon

from the distance wood resounds

the wolves in troops mass together

blows the wind blows incessantly

grove and heaven make to me pair

mad grief comes over one

as long and stretched grief

as the county all under snow

the wood shiver like an aspen leaf

as large as one’s horizon

the wolvws over peakes race

wandering through snows

troops the crows fly

 

in the ground of dense woods

there is no path to get out

there’s no way there’s no boundary

neither hunter’s trace

making blizzard on snow drifts

they filled up the glades

let down on dry boughs

over shed leaves

over water over all things

in the impenetrable forest

a little house is hidden

there’s no village nor nearby road

quite alone one doesn’t know how

only from its chimney the smoke juts out

who would stay in the house

that doesnţt care for the snow

which falls and will fall

ever heap on heap

surpassing the fence in the yard

up to eaves it will reach

if left is long winter

zoung little widow

stays there quite alone

how many days are left

she doesn’t go to village any more

how long the time of a winter

how the snow is all falling

she ever winds and weaves

white threads exquisite linens

while the fire burns in the hearth

the wolves howl the gogs bark

and she spins from tow

swinging on a leg

the trough with a little child

asleep and graceful

and as she sings as she sighs

the voice of wood imitates her

 

in the ground of the wood

there’s no path thewre’s no way

that if ever a path existed

it turned into a valley

that if a way ever existed

it is with leaves burried

it is filled with thorns and thistle

that one doesn’t find its trace

if there is path somewhere

nobody knows it anymore

that they lost its traces

shepherd boys with the flocks

and they lost their signs

woodmen with the logs

and they forgotten the folds

hunters with the bows

nobody in the world knows any more

that around only desert

whici its borders are

where are its springs

the grass grows behold again

beaten by the summer wind

where the forest is rare

but in the beautiful grass

never a scythe entered

where the forest is dense

by its thick of wood

no axe did touch

in the ground of wood

path isn’t way isn’t

but a glade of fir trees

and a cheerful eye of pond

and a garden with stile

and a little house with trouble

and at the door of house grows

the old tile tree which shadows it

like a living covering

its flower falls without wind

shaken over the land

and on the porch who is seen

who nwaer craddle is staying

young little widow woman

who knew about herself only she

and as the wood bestirs itself

she sings for her she charms her away

swinging with a leg

she says gently

lullaby lullaby little child

I’d tell you atale

lullaby lullaby between us

I’l tell you a tale

and in models I’ll dress it

and beautifully I’ll untie it

zou to understand it only I pause

towards others I say nothing

the tears a valley fall from me

my father was a shephard

as many seconds are in year

as many shepherds he was having

with thousands flocks beside

flocks in thousands of little she lambs

little shepherds after them

haughty flocks also of sheeps

the little shepherds backwards

with flutes and bagpipes

he had also if you understand me

herds of untamed horses

which like hurricanes

were filling his plains

were grazing his estates

and in the length of rivers

they settled themselves on deserts

and in the waves of grass

were grazing the hinds and the stags

and through mountains lost in clouds

he had big herds of bisons

cold rivers cold springs

in the shadow were flowing eternally

and he had mountains and he had forests

and fortresses with fortifications

and had villages thousands and thousands

strewn on the plains

and had villages big and small ones

and full with brave men

what an uproar what a struggling

when cheerfully sounding from horn

was calling the country to boundaries

that were running with little and grown up

that they were flowing like rivers

and blackened the deserts

bitter me into a sigh

the tears are valley coming to me

with the kerchief if I whipe them

they still stronger go on

and how beautiful I was

how no one was kin by kin

of gold were my plaits

and by girls they were plaited

rosy like a peony

I was dear to everybody

they came behold they came

emperors from the east

to ask me in marriage

but they went as they arrived

kings came and messengers came

learned in many schools

with reasonable words

they asked me with justice

good time old shepherd

our emperor master

did send us to ask

if you marry your daughter or not

he answers then honestly

dear brave men welcome to you

dear’s to me to feast you

with you to get delighted

but any much you did ask me

daughter I haven’t to marry

but he emperor from the west

did come and didn’t go

two words only he told me

my heart he did subdue

he was stately and armed

an enarmoured soldier

he was stately and hale

having care of nothing

he was tall and I was tall

nice looking we were together

fitted in excess

I beautiful he beautiful

bitter me in a sigh

the tears valley come to me

with the kerchief if I whipe them

they still stronger go on

they heard and if they heard

match makers from the east

that I was going to marry

and when I just gor married

many people aroused

our house only to spoil

and to separate us

thousand of tongues were flowing as rivers

risen from the deserts

and they came mobs

risen from the forests

some on horseback some on walk

ever came in thick cloud

they came swarms came flock

and left the desert after them

they came flocks came valley

and crumbled forts in their way

vainly my man faced them

they pushed him only back

they defeated his armies

they ravished his glories

they desered the countries

they brought his fortunes

they balckened his sun

they enslaved his people

I in the deserted wood

wandering lately

I heard from foreign tongues

that my man isn’t coming any more

I learned from the west

that my man went away

by all humans followed

I learned from the east

that my man has died

that has died and was mourned

world entire was wailing him

did wail all hermitages

all orients

and wests all

and peoples tongues and crowds

midnight midday

they couldn’t awake him any more

weild behold those kings

the emperors of whole world

and a storm started

which earth drowned

midnight and westward

thousand kins put to way

big flocks and predatory

of alien peoples

which were fowing behold flowing

end they didn’t have any more

just for putting inheritence

over poor mankind

when I think to such sorrows

it seems to me they were yeasterday

when I think to my shepherds

it seems to me they were thousands years

bur when I learned

that my man has died

this linden tree I planted

grows the tile and flourishes

and shadows my life

and as in its shadow I live

I don’t get old any more

dear mother’s little child

many in world I’d tell you

but I am afraid you’d leave me

bur I am afraid you’ll understand me

and you’ll grow and will start

how the wood don’t comprise you

and you’ll go into the wide world

but you sleep more behold a bit

that you’re tender of years and little

sleep at shadow sleep on peace

that your mother will make you

under that tile tree beaten by wind

the bedding at land

when the sun will set

then the wind will drow off

and you’ll get asleep

the teeny branches will beat

and if stars will penetrate

and the moon will penetrate

our solitude

and when the wind will blow

the tile tree will rock

its flowers it will shed

and again will awake you

in the ground of the great night

and at rustling of oak trees

under the circling of clouds

in the falling of flowers

under the shining of stars

and at dance of wicked fairies

under the leaf of oak trees

at the voice of springs

where is it the cross from ways

you don’t cry more me

they grow like brothers two spruce firs

do laugh chick-abiddy laugh

where there are birds in the trees

be quiet chick be quiet

they gather girls and lads

do sleep chick heigh

stags gather the soft ones

awake chick do awake

and as she sings and sighs

the voice of wood imitates her

 

poor country of the high

all zour fame has gone

now five hundreds years ago

only wood you were to me

around were growing deserts

empires were crumbling

the peoples were getting old

kingdoms were fading

and forts were scatterng

only your woods were growing

green is the unpenetrated shadow

where a world is hidden

and in the shadow for ever

cold rivers were flowing

tenderly clear turning

having voices of springs

Bistritsa in rocks struggles

hrough dark forests

and ever goes deeper

where the water slightly twinkle

and at once it sees that

its watwrs hitches

and by roxks it is dammed up

it gathers and ever grows

it dam up in wondrous lake

of which waters are quiet

and trees make shadow to it

dense leaf over

in depth the water watches

and the oak trees from bank to bank

over it fall down

peaks prop up together

and make to me a tall vault

by the peaks they are knitted

and in shadow they rule

and in eternal freshness

the waves are sparkling

from one bank to another

it fell a tall trunk

it fell crosswise

that its foliage is hanging

long bridge of a tree

over a silence of lake

long bridge big bridge

that one can pass it on horse back

and Mushatin youngish

passes the bridge quiet alone

with the vest of steel

with black busby of lamb

with white thick cloth on him

how he was coming to hunt

he was carrying the bow on back

quiver of arrows he has

wih long plaits up to on back

but a forehead cutted off

little child in tight cloths

lightly is feeling himself

if he aims at a deer

the falcon flys over by him

if he holds his hand upward

the falcon put in his palm

and he ever comes shouting

and from leaf always bursting

and when starts to sing

the woods resound

hear you dear do you mother

how Mushatin is calling you

nobody was around him

only the blackbird was whistling

and he was getting down

where the water was trembling

and the blackbird says

what are you searching for boy by here

grow you wood and do you cluster

only for a path leave me room

to pass you across

only I will reach a clearing

and a spring of water

to see the falcon how it drinks

the wood says quietly

I went of leafing me out

for you did want me

and the waves sound

moving they gather

among the linens of leaf

the sun trys to penetrate

burn in the shadow at cooling

the sparkling spots

and on waves beat

the light pours flame

on clear long torrents

the rays fly like strips

under an oak long-haired oak tree

which was letting its branches down

Mushatin was lenghtenning out

putting the bow beside

you wood wood my dear

it seems I’ve told you that

you sound from leaf ever

for since I didn’t see you

much time has passed

and since I didn’t search you

much worlds I wandered

wood your majesty

let me under your foot

that I’ll spoil nothing

but only a little branch

to hang my arms in it

to hang them at my head

where I’ll make my bed

under that tile beaten by wind

with the flower upto ground

to lay with the face upward

and to sleep should deadly sleep

but to hear even in my dream

dear wood your voice

from that glade of beech

doina song sounding dearly

how wailing vibrates

that rocks my leaf

and the slowed wind

will see that I’ve got asleep

and through the tile it will rake up

and with flowers would cover me

thw wood was bowing down to him

and from branches was shaking

you Mushatin you Mushatin

cheerfully I shake my branches

and gayly I’d speak to you

long live your majesty

come Mushat to understand each other

and so choose you as our emperor

emperor of the springs

and of the deers

seated to some brook

to tear your flute from the waist

you to sing and I to sing

all my leaf to stear

to start booming in wind

on springs

from steepnesses

where the birds are flying

where the branches are bowing

and the deers are playing

the water says to him o child

hold your hand to me

come on my bright bottom

for you are beautiful child

and Mushatin answers to it

vainly you allure me in waves

vainly wood my dear

you sounds from leaves ever

that I’ll go away from you

that leaf will weep after me

that from soul it snatches me

longing-dor path longing-dor of going

and even I feel so much grief

for the weep of my litle mother

I’d go I’d ever go

longing-dor never to snatch me

and I’d go on long way

longing-dor  to not reach me any more

vainly on wind are calling me

longing-dor for home longing-dor for mother

vainly it sounds in wind

that so destined I am

to make my way on earth

to hold my paths

to wander the countries

the countries and the seas

be it my voice strong

as to pass always

from everywhere I’ll be

over waters over bridges

over woods from mountains

to reach upto home

where my mother stays to weave

and to tell her in many lines

do not die mother of thoughts

don’t go you child

but if you have in world days

present them all to me

know you beloved brother

that I am not wood but fort

but since long I am enchanted

and by sleep darkened

only when the night arrives

the moon in heaven journeys

it runs through all my shadow

with its cold light

on then from horn sound to me

all trees together

griefly sounds the leaf in moon

and my world gathers

that tree after tree

all at once come untied

from oak tree with dense leaf

comes out a wondrous empress

with long hairs upto the heels

and with golden cloths

wonderful is her dress-rochia

and her name is Dochia

Continue reading „George ANCA: EMINESCU JAIL”

Pietro BERRA: Odă pădurii

                                              Gustave Klimt

 *

Odă Pădurii

 

Îți mulțumesc, pădure, că ochii mi-i înapoiezi
chiar și în timp ce-i țin strâns închiși,
odihnindu-mă-n în iarba poienilor tale.
Pentru rostul pe care-l dai mâinilor mele
să mă pot agăța de brațele tale-rădăcini,

când pământul îmi fuge sub picioare.
Pentru că mă-nveți să-mi stăpânesc acea teamă
când ies la plimbare prin miezuri de noapte
printre sunete pe care nu le știu,
scoase de făpturi cărora nu le văd
decât ochii răsărind
ca mici luni pe cerul
din scoarță de negru vârtos,
scrutând acel suflet pe care tot eu
am uitat că îl am.

Pietro Berra, Como, Italia

Traducere Germain Droogenbroodt și Gabriela Sonnenberg

(inedit)

***

 

Ode al bosco // Grazie, bosco che mi restituisci gli occhi/anche quando li chiudo/disteso nel tuo prato./Che dai un senso all’avere le mani /per aggrapparmi alla radice/se il piede cede con la terra./Che mi hai insegnato a vincere /
la paura di camminare di notte /tra rumori che non conosco, /di esseri che non vedo/se non per gli occhi, /che come piccole lune compaiono/dietro un cielo di corteccia nera /e mi scrutano l’anima /che non ricordavo di avere.

Germain DROOGENBROODT: Tablou celest

Fotografie Germain Droogenbroodt, Pognana, Lacul Como

 

Tablou celest

Pe fondul albastrei bolți
norii încondeiază
alb peste alb
efemere tablouri

Oare să fie semne
sau poate-i vorba doar
de-un simplu răsfăț vizual?

Germain Droogenbroodt

La Cava, Pognana, Lacul Como, 7. mai 2018

Traducere Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg
***

HEMELBEELD // Tegen het blauwe hemelgewelf / schilderen de wolken / wit boven wit
hun efemere beelden // Zouden het tekens zijn / – of niets méér / dan alleen maar /
verrukking voor het oog?

Irina Lucia MIHALCA: Poeme nocturne

La izvorul de lângă cruce

Acolo, pe un deal este o cruce lângă un izvor,
Acolo, caii obosesc şi omul îşi opreşte căruţa.
Se aşează, se odihneşte
şi priveşte întinderea vălurită, dealurile şi munţii…

Nu este singur!
În acea linişte se întâlneşte cu toţi cei plecaţi.
Acolo – un loc ales – omul îşi lasă gândurile.
– un semn al învierii, locul unde este cu Dumnezeu –
Un drum parcurs la graniţa dintre lumi.
Un drum care duce spre cursul râului din zare.

Acolo, pe un deal este o cruce lângă un izvor.
O cruce care urcă spre Cerul deschis.
Un cer străbătut mereu de nori…

Acolo omul se opreşte,
se aşează şi este pentru un timp, undeva.
Îşi priveşte dintr-un punct libertatea – un loc
al privirii, un loc al opririi – şi-i înţelege esenţa.
Un zbor, o plutire şi eliberarea – fixarea, desprinderea
şi intersecţia timpului “prezent” şi-a gândului “a fi”-
în “a fi prezent”… călător aici şi pe cer… atât de firesc!

Acolo, pe un deal este o cruce lângă un izvor…

 

La şopatlu di ningâ cruţi

 

Aclo, pi unâ dzeanâ easti nâ cruţi ningâ unu şopatu,

Aclo, calilji avursescu şi omlu îşi astâmâseaşti caroţa.

Si-şeadi, si-discurmi

şi mutreaşti tindearea undatâ, dzenurili ş-munţâli…

 

Nu easti  singuru!

Tu aţea ştamâ s-andâmuseaşti cu tuţ aţelj ţi furâ.

Aclo – unu locu aleptu – omlu îşi lasâ minduirili.

– unu semnu a anyearili, loclu iu easti cu Dumnidzâ –

Unâ cali câlcatâ la sinurlu dintrâ eţâ,

Unâ cali cari duţi câtrâ treaţiri a arâului ditu dzeanâ.

 

Aclo, pi un dealu easti nâ cruţi ningâ unu izvuru,

Unâ cruţi cari alini câtrâ Ţerlu dischjisu.

Unu ţeru strâbatut dipriunâ di nouri…

 

Aclo, omlu si-astâmâseaşti,

si-şheadi şi easti tu un chiro, iuva.

Îşi mutreşti di-tru punctu elefteriea – unu locu

a mutreari, unu locu a dânâseari – ş-îi acachiseaşţi noima.

Unu zboru, unâ mplâtire şi sâlâghiria – astâsirea, disfâţearea,

şi cruţicâljiuria chirolui “prezentu” ş-a minduiriljei “escu”

tu “escu prezentu”… câlâtoru aoa şi pi ţeru … ahâtu di firescu!

 

Aclo, pi unâ dzeanâ easti nâ cruţi ningâ unu şopatu…

 

O poveste, o stare, o emoţie, un vis…

 

O poveste poate continua

şi în alte locuri sau timpuri!

 

Un gând alb în delirul literelor ~

Oare unde duc urmele paşilor noştri pierduţi în ceaţă

în întinderile zăpezilor imaculate?

 

Ce departe dansul argintiu al fulgilor pe gene,

crâmpeie de poveşti din răsuflarea sufletelor plecate!

Ce departe îngerii ce-şi lasă amprenta aripilor,

ce departe florile de gheaţă desenate pe geamuri!

 

Sufletul este în căutarea perechii sale,

negăsindu-l pe pământ, în Cer printre îngeri îl caută,

Tac cuvintele între noi, tac şi plâng,

Vor mai vorbi vreodată?

 

Ei sunt în noi, ei cei plecaţi, ei cei prezenţi!

Sclipiri de lumină din caldul trecut licăresc,

Dacă eşti în gândul cuiva

ceva din tine s-a transferat acolo!

În perle rotunde se preschimbă toate picăturile,

în depărtate amintiri

crengile sălciilor plângătoare se leagănă,

 

Ca visul din vis, ca ochiul din lacrimă Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poeme nocturne”

H.S. Shiva PRAKASH: Așteptând

Așteptând

Ca seceta, ploaia

ca un înfometat, hrana

ca un naufragiat, salvatorul

ca un muribund, învierea…

te aștept.


H.S. Shiva Prakash, India

 Traducere:  Gabriela Căluțiu Sonnenberg

de: “Like Earth to Stars”, (Poems 2008-2014)

***

Waiting//Like drought, for rain;/Like a famished one, for a morsel of food;/Like the drowning, for a rescuer;
Like the dying, for rebirth…/ I am waiting for you.

Irina Lucia MIHALCA: Poesis

ATÂT DE APROAPE ŞI TOTUŞI DEPARTE …

Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte creştem,
ne înălţăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe…

Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului, dincolo de albastrul cerului
străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit
Intru în inima ta cu rodiile coapte de lumina soarelui –
simfonii de culori, miresme şi gânduri!

Doar luna, rotunda lună
se iveşte printre norii răsfiraţi de vânt,
Doar luna, rotunda lună
ne luminează visul plutitor pe râul
ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda luna ne îngână şoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit

Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârşit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape şi totuşi departe,
Mă cauţi, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi…

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poesis”

În româneşte de George ANCA

 

Catedrala Drăgășani – Bogdan Petriceicu Hasdeu – Folclor – Mariana Gurza – Kim Sowol – Si Mohand – Hayyim Nahman Bialik  –  Sandor Petofi – Khushal Khattak – Du Fu – Karol Wojtyla – Khalil Gibran – Jorge Luis Borges – Dylan Thomas – Peter Rosegger – Rainer Maria Rilke – Edgar Allan Poe – Rabindranath Tagore – Walt Whitman – Dante Alighieri – Joost van den Vondel – William Shakespeare –  Luis de Camoens – Miguel de Cervantes – Mirabai – Thomas Moore – Friedrich Hölderlin – Friedrich Schiller – Johann Wolfgang Goethe – George Byron – Dionysios Solomos – Blazon alchimic – Victor Hugo – Alexandr Pușkin – Giacomo Leopardi – Emily Bronte – Emily Dickinson

 

CATEDRALA  DRȘGĂȘANI

Biserica Târgului / Catedrala Drăgăşani, Foto: circuitinvalcea

În anii ’30 ai secolului XX România a fost înţesată de taberele de muncă ale legionarilor. La Vâlcea şi-au lăsat amprentele în trei locuri, cele mai cunoscute fiind Arnota şi Drăgăşani.

Între anii 1935 – 1937 în toată ţara au existat tabere de muncă ale legionarilor, create şi promovate de partidul „Totul pentru ţară”, condus oficial de Zizi Cantacuzino – Grănicerul şi, din umbră, de Corneliu Zelea Codreanu.

Legionarii reparau biserici, drumuri, poduri, săpau fântâni şi construiau stăvilare.

Ideea taberelor de muncă era “importată” din Italia, unde fusese aplicată de Mussolini, şi din Germania nazistă. În România, se urmărea transformarea acestei mişcări într-o şcoală de formare a tineretului legionar, recompensat cu diplome în care, pe lângă locul şi timpul de muncă, erau menţionate şi aptitudinile. Diplomele ajutau la accederea pe scara partidului.

Vâlcea a fost unul din judeţele unde legionarii au avut astfel de tabere. Trei dintre taberele de muncă la nivel naţional s-au înfiinţat în acest judeţ. La Drăgăşani, legionarii muncit pentru finalizarea construcţiei Catedralei, au construit drumul care face legătura între Mănăstirea Arnota şi Mănăstirea Bistriţa şi digurile de protecţie ale Mănăstirii Mamu, împotriva revărsării Oltului.

Timp de două luni, în 1935, în jur de 100 de muncitori au fabricat 100.000 de cărămizi pentru biserica din Drăgăşani, în perioada 13 iunie – 14 august.

Fundaţia bisericii era deja construită de cinci ani. Lucrările au fost supervizate de conducătorul oficial al partidului „Totul pentru ţară” – generalul Zizi Cantacuzino – Grănicerul care, potrivit documentelor, ar fi lucrat cot la cot cu salahorii.

Prima biserică – Biserica Târgului, cum era numită la început Catedrala din Drăgăşani, a fost construită între 1793 – 1798 şi refăcută în 1870. În Primul Război Mondial a fost distrusă, iar pe locul ei a fost construită actuala Catedrală, între 1930 – 1936.

Construcţia a avut la bază proiectul arhitectului Jean Văleanu. Actuala pictura datează din perioada 1946 – 1947, opera unui artist plastic din Târgu-Jiu  – Iosif Keber. Alte surse îl dau drept arhitect pe profesorul Alfred Mihăescu din Bucureşti. Enoriaşii au contribuit în mare măsură la repararea bisericii vechi şi la construirea celei noi.

Ruinele Bisericii Târgului se mai păstrează şi astăzi.

Este cunoscut faptul că în jurul ei s-au dat luptele dintre panduri şi turci în anul 1821.

Doi ani mai târziu, în 1937, partidul “Totul pentru ţară” a obţinut la alegeri cele mai multe voturi exact în regiunea Drăgăşani.

Câteva luni mai târziu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române avea să interzică munca legionarilor la repararea sau construirea de biserici. În plus, Guvernul Tătărescu a emis un decret – lege prin care se interzicea taberele de muncă ale legionarilor.

Voluntariatul se făcea doar cu consimţământul administraţiilor episcopale şi implicit al avizului Ministerului Cultelor de la acea vreme. Interdicţia a durat un an, iar patriarhul Miron Cristea a fost făcut răspunzător pentru „acţiuni anti-legionare.

Catedrala din Drăgăşani nu este singura biserică refăcută de legionari. La fel au procedat cu Mănăstirea Izbuc – Ponoarele din judeţul Bihor, Buga din Lăpuşna, Aciliu din Sibiu, Baciu din Braşov, Mamu şi Arnota din Vâlcea.

În Vâlcea, popularitatea acţiunilor legionare crescuse atât de mult încât chiar într-un ziar liberal al vremii apărea un articol sub titlul „Cărămizile de la Drăgăşani”, în care era elogiată munca celor implicaţi: „Sub comanda hotărâtă şi perseverentă a tinerilor – preot G. Necşulescu şi avocat Victor Bărbulescu, o armată întreagă de tineri, de copii şi de flăcăi, muncesc de luni de zile, în pielea goală şi în arşiţa soarelui de vară, pentru ca să fabrice cărămidă şi să înalţe astfel Catedrala oraşului Drăgăşani rămasă de atâta vreme în stare de proiect uitat şi părăsit de către drept credincioşii creştini şi români de acolo… Tineretul care credea odinioară că rezolvă totul prin violenţă şi distrugere, prin persecuţie şi prigoană, prin exclusivism şi toleranţă, s-a putut convinge că mult mai utilă, mai atrăgătoare şi mai eficace este lupta şi munca pozitivă şi extrem de utilă intereselor generale.”

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu

Mater Dolorosa

 

Eşti Dumnezeu, Isuse, şi mântuieşti o lume
Prin moartea-ţi născătoare de noile idei;
Dar mamă e Măria… ce-i pasă unei mume
De lume şi nelume, când piere fiul ei?

 

Tu mori, Cel-făr’de moarte, căci alte cruci Te cheamă
În alte lumi d-a rândul pe buni a-i mângâia.
Eşti Dumnezeu, Isuse, Măria însă-i mamă:
Piroane, ea le simte; oţet, îl soarbe ea!

 

Ş-aleargă rătăcită, turnând Fecioara sfântă
Mărgăritari de lacrimi pe calea lui Isus;
Şi plânsul nu-i mai seacă, ci-ţi pare că s-avântă,
S-avântă-naripată spre sferele de sus.

 

Ţăranul povesteşte — a lui e poezia! —
Că din acele lacrimi albina s-a născut:
Amar i-e acul; mierea-i e dulce ca Măria;
Şi tot prin flori colindă cătând pe cel perdut…

 

Folclor

 

Colo sus în vremea ceia

 

Colo sus în vremea ceia [bis]
În frumoasa Galileea,
O fecioară vieţuia
Ce Maria se numea.

 

Nazaret era oraşul
Unde ea-şi avea sălaşul.
Într-o zi Maria sta
Singură şi se ruga

 

Îngerul Gavril intrase
La Sfânta fecioara-n casă
Şi din zbor cum se opriră
“Bucură-te” îi grăiră.

 

Şi deodată ce văzură:
Casa toată-i se umplură
De-o lumină lucitoare
Ca lumina de la soare

 

 

Mariana Gurza

 

October 17, 2013

At anniversary hour
(Dedicated to Gabriela Victoria Mnerie)

 

At mystery hour

Lingering I think

To my godchild

Today celebrating…

 

Years smoothly flow
Loaded by  buds …
But you diligently
Fulfill your dreams …

 

Love triumphs
Where your steps direct you
For him, the same nymph
As times of yore …

 

God, shyly please
Multiply his LOVE
To have emolument
By feeling your stroking.

 

God, shyly please
Multiply his LOVE
To have emolument
By feeling your stroking.

 

And Mother Most Pure
Be always her  covering!
As a mother, devoted wife,
Guided by the Holy Spirit.
Blessed wishes

At  anniversary hour…
Stray thoughts as a present;
Happy Birthday, Shining days!

 

 

Kim Sowol

 

Azalee

 

Când neplăcându-ți felul meu te-ai duce

Fără o vorbă,  m-aș resemna și eu

Cu drag la îndreptățita-ți plecare.

 

Voi smulge un braț de azalee Yaksan,

la Yong-Byun, le voi aduce

Să le presar pe drumul tău de ducă.

 

Pas după pas în calea ta

Pășește blând și gingaș

pe risipitele flori.

 

Când neplăcându-ți felul meu te-ai duce,

Nicicând vre-o lacrimă nu-mi pice

Nici întru palida-mi moarte.

 

 

Si Mohand

 

Wallah

 

O să compun un poem

Doamne te rog să fie frumos

Peste tot să ajungă.

 

Continue reading „În româneşte de George ANCA”

Nâzim HIKMET: Peste mare, un nor…

Fotografie de Germain Droogenbroodt

 

Peste mare, un nor…


Peste mare – un nor marmorat,
Pe mare – un vapor argintiu,
În mare – un peștișor galben,
Pe fundul mării, alge albastre…

Pe mal, un bărbat
despuiat,
nemișcat
cugetând:

Nor să fiu
sau mai bine vapor?
Pește, mai bine
sau poate o algă?

Nu, drag băiat:
ce-ți trebuie ție, e să fii marea,
cu nor și vapor, cu alge și pești.

NÂZIM HIKMET Turcia (1902-1963)

Traducere Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Din “A pesar de la gran noche y otros poemas

(”În ciuda nopții mărețe și alte poezii”)