Lăcrimioara IVA: Prin coridorul cerului, se aud pași (poezii)

Preocupare

Se aud pașii bunicului
prin coridorul cerului.
Numai ce s-o fi întors
de la cules de stele!
Doamne, cum mai trosnește
podeaua de nori!
Oare cine îi va mângâia
aripile obosite?
Bunica ce o face?
Hmm, nu-i aud foșnetul fustei!
O fi trebăluind printr-o cameră!
Săraca, numai să nu se piardă
prin mulțimea de camere
care sunt acolo sus!
Bunico, bunico,
dacă mă auzi ,
arată-te
la una dintre ferestre
și flutură-ți batista!
Doamne, te rog, nu -mi îmbătrâni simțurile,
vreau să zăresc batista bunicii!

Cine își pune mintea cu o speranță bătrână?!

Hâtră din cale afară,
speranța aceea bătrână
sta pe o laviță și inspecta drumul.
Colbul ridicat de o cocie
i-a fluturat sumna.
De multă vreme
căutase un motiv de ceartă!
”- Mănâncă-te norocul să te mănânce,
tu nu ai văzut cât sunt de cicită?”
Vizitiul, om înțelept,
a ignorat-o și a condus
cocia timpului
mai departe.
Cine își pune mintea cu o speranță bătrână?!

Care înger o fi bunica?

Bunica m-a sfătuit:
„Niciodată să nu refuzi
pe cine-ți cere
găzduire,
poate fi un înger!”
….
Dintre oaspeți
care-o fi bunica?
-Bunico,
te rog
scoate măcar
o aripă
de sub bluz!

Dentist de furci

Mă uit în colnă.
Este plină
de furci știrbe.
Nu mai sunt
mulți dentiști de furci:
aproape toți
sunt în cer,
printre aceștia
fiind și bunicul.
Doamne, cum mai știa
să le pună furcilor
dinți noi
printre știrbături!
-Bunicule,
mi-e tare greu
să strâng fânul
cu furca știrbă!
Bucuriile? Ce să mai zic?!

Valoarea ouălelor învelite în hârtie de ziar

Bunica știa
să le dea valoare
ouălelor.
Așa pur și simplu,
doar le învelea
în hârtie de ziar.
Apoi, aștepta clipa
când trebuia
să le ofere.
Continue reading „Lăcrimioara IVA: Prin coridorul cerului, se aud pași (poezii)” →

ZAMFIR ANGHEL DAN: Prin gând

…și

te tot văd

venind în ritmul zâmbetului ce a înflorit în colțul stâng al gurii tale

cum mersul-îți legeni

ascuns printre dorinți

și cum mă învălui în farmec de petale

și eu cum sorb

alunecarea ta în gând

întind un deget să îți ating venirea

și luciul apei îl sparg în unde line

încerc cu brațele a te cuprinde

și îmbrățșarea

ideii

e tot ce îmi rămâne

tu treci

intrând iar în adâncuri pe unde eu nu pot ajunge

și abisul

înălțimea își îndinde

depărtându-mă din nou

de atingerea

de tine

frumoasă corneană

vino la mine

înger blând

și ia-mă în adâncurile

pe unde te tot pierd

căutându te

prin gând

——————————

ZAMFIR ANGHEL DAN

7 iunie 2020

Maria HOTEA: În versul iubirii (poeme)

În visul meu ești valul ce glezna mi-o mângâie,
ești dragostea ce vântul în adieri mi-o știe
iar gândul meu se îndreaptă călător spre tine,
sunt mâna delicată ce -ți da starea de bine.

Furtuna când în suflet trist adeseori o înfrunt,
ești lacrimă fierbinte ce-n ochii mei o simt
când dorul amarnic te apasă în dimineți cu soare,
îți sunt mireasma dulce ce-o dăruie o floare.

Ești lacrima fierbinte ce se zbate pe gene,
ce o transformi în taină într-un suspin alene
sub pleoapa ta îți sunt o rază de lumină,
un bob lucind de rouă ce setea ți-o alină.

Ești vântul ce adie în nopțile înstelate,
îți simt sărutul dulce chiar de ești departe
în pulbere de stele sunt visul tău dorit,
punând în ochii tăi luciri la nesfârșit.

Ești rază argintie trimisă-n nopți cu lună,
din tandra îmbrățișare în clipa ce-o să vină
sunt zâmbetul pe buze ce uneori apare,
când soarele pe cer în dimineți răsare.

Ești aducerea aminte al primului sărut,
ce sufletu-mi stingher ușor la străbătut
sunt tresărirea inimi-ți ce a simțit iubirea,
vrând să cunoască universul și fericirea.

Suntem un eu și-un tu,mereu îndrăgostiți,
în viață și în timp vom fi nedespărțiți
prin lanul roșu,plin de maci fermecători
ne purtăm pașii ce uneori sunt temători.

În versul iubirii suntem condeiul care scrie,
dragostea-n cuvinte pe-o coală de hârtie
iar cărarea prin lanul roșu nu este un vis
rămâne drumul spre sublimul și doritul paradis!

O ploaie de vară

O ploaie de vară cade pornită ca din senin,

Simt căldura stropilor mari ce din nori vin

Se scutură în adieri de vânt flori de salcâm,

Mă învăluie ușor parfumul lor dulceag,sublim.

Se leagănă în vânt frunzele-n bătrâni castani,

Le privesc nostalgică mereu de atâția ani

Mă zăpăcește unduirea lor foșnind în adieri,

Cu dor îmi reînvie-n suflet amintirile acelor veri.

Și-mi amintesc doi ochii adânci pe care i-am iubit,

Ce-mi răscolesc în suflet clipe dragi ce nu le uit

Când o ploaie de vara pe alee ne-a îmbrățișat

Din clipa când ne-am întâlnit și ea ne-a mângâiat.

Și plouă-n vară acum la fel ca în trecutu-îndepărtat,

Mi-e dor de cel ce prima oară m-a îmbrățișat

Noi hoinăream cântând prin ploaia caldă alergam,

Sub stropii repezi ai ploi zâmbitori ne sărutăm.

Un munte de întrebări se nasc în gândul meu,

Ce răscolesc cu dor aprins în sufletu-mi mereu

Parcă te văd și-acum cum dragoste-mi jurai

Și străluciri în ochii tăi plini de dorințe doar aveai.

Șoptind prea des a ta iubire magic mă vrăjea,

Când prin ploaia caldă sufletu-mi în tine se încredea

Mi-e dor de-o îmbrățișare chiar dacă uitării m-ai lăsat,

Doar eu acum prin ploaia verii am sufletul îndurerat.

De ce te-ai dus când te rugăm să m-ai rămâi?

Amarnice regrete mi-a lăsat iubirea ta dintâi

Cu lacrimi calde de iubire plânge acum și ploaia

Ce te va face să simți din iubire aprinsă văpaia !

Iubirea

Iubirea divină este un minunat dar

Ce-n fiecare inima nu are hotar,

Când ai iubire ești un om împlinit

Ai fericirea pe care doar tu ți-ai dorit.

Iubirea-este în murmur de dor

Continue reading „Maria HOTEA: În versul iubirii (poeme)” →

Daniela BALAIITA: Scriu despre tot ce simt nevoia…

Îmbrățișarea ta

Când abătută sunt, îți mulțumesc că nu mă întrebi prea multe

Și că ești singurul ce știe, gândurile să-mi asculte.

Și grijă ai să nu îmi răscolești în suflet iar furtuni

Sărutul tău pe fruntea mea, face minuni!

Când neputința mă apasă și plâng simțind povara ei

Îmbrățișarea ta fierbinte, alungă lacrima din ochii mei.

Și nu uiți nicio clipă, să-mi spui cât mă iubești

Și mângâindu-mă, cu atâta dragoste tu mă privești!

Măreția iubirii

Este iubire când doar cu privirea un fluture atingi

Ca aripile-i diafane, nicicând să nu-i le frângi!

Este iubire când marea, tu o dezmierzi cântând

Și ea îți mulțumește-n unde, cercuri desenând!

Este iubire când tu mă porți mereu în gând

Iar eu aud inima ta, lângă a mea, bătând!

Și atunci când adormim în liniștea iubirii

În vise ne înfloresc în taină, trandafirii!

Scriu despre tot ce simt nevoia…

Scriu când simt că am ceva a spune

Indiferent că e real sau ficțiune.

Scriu despre tot ce simt nevoia

Scriu că doresc, c-așa mi-e voia.

Continue reading „Daniela BALAIITA: Scriu despre tot ce simt nevoia…” →

Stelian PLATON: Dominat de vise (poeme)

ACATIST

Rămas e-n mâhnita mea chitară

Cântul unui zbor ingenuu, uitat,

Lacrimi din zăvorul pus pe țară

Și-un înger incolor neînaripat.

Rapsod sânt al tristei mele lupte,

Boem himeric, prin secolul funest.

Bisericile-s tot mai corupte

Clonați se nasc din politicul incest.

Cum să nu se înalțe hoții

Ce ne-au furat și ultima silabă,

Când analfabeții și bleoții

Au pus o țară-ntreagă pe tarabă.

Doamne dă-mi putere îngerească,

Dă-mi sofisticate arme şi un scut.

Dă-mi heralzii tăi să-mi îngrijească

Învinsa țară ce ne-a aparținut.

Un acatist și un protest trimit la cer

S-avem un parlament și nu fosilier .

ALTFEL PRIMĂVARĂ

Se-așterne-n oraș cald înveliș de soare,

Primăvara vine aici peste hotare.

În mine vechi răni mustesc abandonate,

Pe brațe port imensa mea singurătate.

E-n Lumea Nouă, iar vremea care vine

Este chiar primăvara, ca o țărăncuță,

Cu voia bună ce nu-și poate abține,

Spre mine aleargă ca un copil desculță.

Prin larve fluturi sunt dornici ca să zboare,

Din raze vor să guste un cald aperitiv;

Ies în cărucior handicapați la soare

Și supraponderalii, hrăniții excesiv.

În Noua Lume nu-s gâște nici bobocei,

Nici seri pe șanț cu începutul de poveste,

Salcâmii strălucind în flori de brebenei,

Ori destin zugrăvit în semnele celeste.

Cărări de ceață ascunse-n cer nu poartă

Fâlfâieli zbătute-n aripe călătoare,

Dumnezeu le-a-nchis pe toate într-o hartă,

Modelul tragic pentru lumea viitoare,

ATÂT DE FRUMOASĂ

Atât ești de frumoasă ți-aș spune

Până s-ar porni o ploaie cu spume,

Până aș simți că stâncile plâng,

Că-mi vine să fug și să revin la gând.

Te iubesc așa precum Dumnezeu

Te-a pus ca lucrare în sufletul meu,

Un înger aripile își strânge

Și privindu-te începe a plânge.

Continue reading „Stelian PLATON: Dominat de vise (poeme)” →

Andrei Adrian BLEDEA: Reverie (poeme)

PRIVIREA TA

Privirea ta e tot mai grea

Și-am înțeles, că vei pleca,

Iar eu, precum un drum uitat,

În cea mai tristă seara,

Voi lumina!

Am înțeles că vei pleca,

Aşa cum pleci, când ești lângă mine.

Și câte-oceane stau între noi,

Când te repezi din naufragiu brusc, înapoi.

Iar eu, precum un drum uitat

Și șters din orice minte,

Încă te-aștept și chiar tresar…

Când vântul presară printre lanuri,

Noi șoapte, noi cuvinte.

În cea mai tristă seară,

Când totul se destramă,

Doar eu adun, într-un colţ luminat,

Un ghem de amintiri

Și multă vară.

DIMINEAŢA

O dimineață nouă pășește către noi

Cu-n evantai de rouă, pe minunate flori

Și totul se aprinde și vine din zori

Lumină și căldură, dar Doamne, ce culori?

Firul plăpând de iarbă este în delir

Cred că prima grădină avea în plus și mir…

Dar cum te-ai pregătit, tu, să le primeşti?

Sau alte gânduri tulburi te fac să le gonești?

Cum să nu vezi cum totul, zâmbeşte către tine

Şi ce frumoși noi suntem, tu și cu mine.

Ai urmărit, grăbită, minuscula furnică

Puterea ei e mare, chiar de tu o vezi mică.

Iar răul care curge și pare că-i vrăjit

Vibrează spre cerul în secret iubit.

Copacii înfloresc și într-o zi dau rod

Dar noi, de ce tot punem, viselor noastre nod?

O dimineaţă vine și iată este aici

Ca şi copacul falnic, mare să te ridici

Şi nu uita că-n lume noi suntem datori

Să nu ucidem îngeri şi să-i privim cum mor.

LĂSAŢI COPIII…

Lăsaţi copiii ce sunt în mine,

Să râdă mult şi să iubească,

Nu-i alungaţi, nu-i loviţi,

Se pot îneca în ceaţă…

Lasă-ţi copiii, nu-i certaţi,

În ochii lor e dimineaţă…

Când noaptea, precum un imens liliac,

De trupul meu se tot agaţa.

Lasă-ţi copiii să iubească,

Ce ei ating, e vindecare…

Nu-i alungaţi, nu-i loviţi!

Priviţi, iubiţi şi iar priviţi…!

PĂSĂRILE

Păsările nu mor niciodată,

Zborul lor este veşnic.

Mereu mai sus de noi

În zări care au făcut trepte

Şi au coborât doar

În visele noastre.

Continue reading „Andrei Adrian BLEDEA: Reverie (poeme)” →

Ileana VLĂDUȘEL: Trandafirul

Trandafirul

Trandafir în rouă înveșmântat

Cu parfumul tău m-ai îmbătat,

Roșii-ți stau petalele în alint

În privirea mea, să nu te uit.

Trandafir din dimineți senine

Nici o altă floare nu-i ca tine!

Printre amintiri, de neuitat

Ai rămas, tot proaspăt și curat!

Primul trandafir cu un sărut

Ai fot tu și nu pot să te uit!

Roșu, parfumat, catifelat,

Primei întâlniri tu i-ai fost paj.

Printre risipiri de anotimp

Roșiile petale ți s-au stins

Și-a rămas grădina văduvită

De splendoarea ta neasemuită!

Doar la mine în piept, înmiresmată

Încă-ți stă petala agățată.

Când o simt, parcă înflorește-n mine

Timpul celor mai frumoase zile!

Din noianul clipelor trăite

Și-n câmpia clipelor trecute

Celor mai frumoase, le ești spice

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

8 iunie 2020

Mircea Dorin ISTRATE: Poeme

VA MAI VENI CÂNDVA, ODATĂ….

Va mai veni cândva o vară

Și-o fi ca-n vechile povești?

Iubirea să ne-o-aprindă iară,

Să-ți spun cât dragă tu îmi ești?

Va mai veni o lungă toamnă

Să-mi coacă merele crețești?

Îi mai veni, frumoasă doamnă

Să-mi spui că încă mă iubești?

Va mai veni cândva o iarnă

Cernând ninsorile cerești?

Ca vremea nostră s-o rentoarnă

Spre-nfiorări dumnezeiești?

Va mai veni o primăvară

Și tu-i veni de unde ești,

Să-nmugurim iubirea iară

Așa ca-n vechile povești?

De vei veni o clipă dară

În orice anotimp dorești,

Vom fi, a câta oară iară

Nebunii lumii, pământești?

Și tot ce-n urmă am lăsat,

În lacrimi vom lua-napoi,

Va fi cel ultimul păcat

De care ști-vom, numai doi.

Acum, în îndulcite șoapte

Iar îți trimit din al meu gând,

Chemări să vii în orice noapte

În visul meu, tot rând la rând.

POVEȚILE PRIMITE

Mărite Doamne, eu greșesc?

M-ai pus în colțul meu de lume

Pământul ăsta să-l robesc

De vreau viața-n toate bune?

Și ca să nu mă lenevesc

Mi-ai pus în brazdă bobi de aur?

Și-atâtea griji cum să-i păzesc

De furi, purtând cununi de laur?

Și pe acest picior de plai

Mi-ai dat să am ca untul huma?

Și cuibul mi-l făcut-ai Rai

Să-mi apăr neamul, țara, muma?

În monumente și-n Columne

Din veac în veac să veșnicesc?

Și doar mereu în fapte bune

Viața încă s-o trăiesc?

Să fiu aici, un pumn furtunii

La toți dușmanii nepoftiți?

Iar ca să am puterea urii

În griji, nevoi, ne ții uniți?

Vrei să-mi arăți, că-n astă lume

Nimic nu-ți vine prea ușor?

Plătitul preț, sunt fapte bune

Făcute-n dragoste și dor,

Iertarea încă și iubirea

Și vrednicia-n toate cele,

Aduc în viață fericirea

Din toate patimile mele.

Am înțeles Mărite Doamne,

Că ții la mine și ai vrea,

S-ajung în ale vieții toamne,

Mai bun, mai vrednic și-oi avea,

A Tale Raiuri nesfârșite

Vecie fie-mi de-oi pleca,

De-aceea ține-oi Doamne minte

Povețile, ce Tu mi-i da.

07.06.2020

TRĂIM DE-ACUM ÎN ALTĂ LUME

Împovărat de mari nevoi,

De griji, de anii duși în spate,

De mersul lumii spre n-apoi,

De câte astăzi nu mai poate,

Sihastrul nostru, răbdător,

De-atâta pusnicit departe,

A coborât la muritori

Să spuie lumii ce li-s date.

S-au strâns mulțimii ca să-i asculte

Învățătura-i înțeleptă

Și din îndemnuri să se-nfrupte,

Ca să le pun-apoi în faptă.

Așa s-a întâmplat n-ainte

Cu marii noștrii eremiți,

Erau îndreptători de minte,

Curați în toate și smeriți.

Trăind cu sfânta rugăciune,

De toate celea-nnevoiți,

S-au însfințit cu-nțelepciune

Să întărească-a noastre minți.

Azi, nu mai sunt acei sihaștri

Să nevoiască pentru noi,

Să lumineze precum aștrii,

Întunecimile din noi.

De-aceea suntem tot mai răi,

Tot mai avari, mai păcătoși,

Avari, tâlhari, atei, călăi

Și de putere prea setoși.

Nu mi-s mai ei să ne îndrepte

Purtarea care ni-i greșită,

Cu-a lor cuvinte înțelepte,

Și viața-n Domnul arvunită.

S-au lepădat de noi sihaștri

Și cerul încă ne-a uitat,

N-au sfânt în ei toți popii noștri,

Iar noi păcatului ne-am dat.

Sihaștri fi-vor amintire

Ce-o vom uita-o în curând,

Cu ei avut-am ocrotire

Nevolniciilor din gând.

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Poeme” →

Corneliu NEAGU: Plecare amânată

PLECARE AMÂNATĂ

Îşi cerne seara umbrele opace

pe-aleile cu dale-n keramit,

la marginea uitării, retrezit,

un gând rebel începe să se joace.

Cu neștiute semne de-ntrebare

aduce doruri printre amintiri

și dintr-odată vechile iubiri

din inima rănită vor să zboare.

Tresar atins de teamă, deodată,

aduc, în grabă, gândul înapoi

dar simt regretele venind convoi

pe-o aripă de vânt întârziată.

Se-aude-n depărtare o fanfară,

un tren rămas la ultimul peron

deplânge-n glasul unui saxofon

plecarea amânată peste seară.

O pace nesfârșită mă cuprinde,

surâsul tău s-așează peste gând,

aud în somn regretele plecând

spre liniștea uitărilor profunde.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

8 iunie 2020

Vasile BELE: IN MEMORIAM…

S-a dus la îngeri,
Să brodeze stelele cu fir de aur,
Cu rouă de lacrimă albastră,
Cu bob de nor, în nopți ce dor,
Cu flori de crin, în nopți ce vin.
La plecare a luat cununa veșnicei tinereți,
Pentru a o dărui razelor de lună,
Zâmbetului dintr-un vânt,
Cuvântului rămas fără glas,
Au rămas pământeni – roua și curcubeul,
Vântul și dorul…
Înveșnicite în cuvinte sărace și plânse,
Pentru a-și duce traiul între timp și anotimp,
Între lacrimă și flori de crin alb,
Intre nemurire și veșnică neuitare,
Intre un ieri și un mâine,
Azi a plâns cerul cu rouă de lacrimă albastră,
Curcubeul a îmbrăcat haina unui izvor de mir,
Îngerii au zâmbit cu lacrimi din florile de mac…
Drum lin… drum lin… își cântă refrenul de rouă
În fiecare dimineață vântul…
Drum lin rostesc corul de îngeri pe care i-am pus paznici veșniciei dintre a fi sau a nu fi…
Drum lin cânta foșnetul de vânt care aduce miros de iasomie…

***

TIMPULE CE CURGI PREA IUTE!
CUM SĂ FAC SĂ TE OPRESC?

MAI ADAUGĂM ÎNCĂ UN PREMIU – CONCURSUL INTERNAȚIONAL METAFORE ,,ANA PODARIU” – PREMIUL III – secțiunea POEZIE – IN MEMORIAM ANA PODARU. Mulțumesc juriului! Mulțumesc EDITURA INSPIRESCU – cea care a fost organizatorul acestui festival, prin reprezentant GEORGE TERZIU! Mulțumesc George TERZIU! MULȚUMESC ANA PODARU – pe care am cunoscut-o în urmă cu cîțiva ani, la Sebeș, în cadrul TABEREI LITERARE ,,DE AMICITAE”, organizator Mariana MOGA! DRUM LIN, ANA! DRUM LIN… orice aș vrea a zice, nu găsesc decât: ,,ÎMI LIPSEȘTI, ANA PODARU!”… ÎMI LIPSEȘTI…
Te-ai depărtat de noi, pentru a te alătura îngerilor, poeților-îngeri, scriitorilor-îngeri. Păcat… mare păcat, Dar, oare, ne putem opune sorții?!?!?! Știm prea bine, că răspunsul este – NU! Continue reading „Vasile BELE: IN MEMORIAM…” →