Lansarea cărţii „Eseuri cu balonul oval”, cu 608 pagini (!!!) scrise pe portativul sportului numit rugby şi culturii ieşene, va avea loc în ziua de vineri, 20 aprilie 2018, de la ora 17:00, la Salonul Moldova din incinta Hotelului Moldova Iaşi, de lângă Palatul Culturii, în cadrul unui spectacol artistic de mare atractivitate. Această carte este producția cu nr. 11 din ultimii doi ani şi jumătate editată de jurnalistul ieşean Dan Teodorescu şi al 13-lea volum de autor, deoarece două cărţi au avut câte două volume fiecare.
În cartea menţionată sunt inserate, în prefaţă, postfaţă (şi pe coperta a patra) editoriale de suflet semnate de scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă, de jurnalistul bucureştean Marian-Valentin Burlacu şi de foştii rugbyşti Clement Nemesniciuc, Corneliu Anton şi Ciprian Ursu. Plus au autograf personalizat oferit autorului de maestrul Cristian Ţopescu.
„Ca jurnalist de sport şi cultură am căutat în permanenţă să îmbin în articolele mele cele două laturi. În jocul de rugby am găsit ceea ce căutam, deoarece sportul cu balonul oval face parte din cultura unei naţii, iar în toate confruntările de pe terenul disputei, la finalul partidei, învingătorii îi aplaudă pe învinşi şi invers, indiferent de diferenţa de scor de pe tabela de marcaj!
***
Pe stadionul „Emil Alexandrescu” şi pe terenul „Agronomia” din Dealul Copoului, pe fostul “Constructorul-Nena” din Alexandru cel Bun, pe „TEPRO” din cartierul Tătăraşi sau pe „Tineretului” din Dealul Abatorului, alături de prietenii mei de-o viaţă de la Politehnica Agronomia Unirea Iaşi şi din naţionala României de rugby, am putut viziona partide extrem de spectaculoase în acest sport al „golanilor”, practicat însă de „gentlemani”.
În cartea „Eseuri cu balonul oval” mi-am permis să derulez câteva ”secvenţe” din partidele vizionate la Iaşi şi nu numai, fiind convins de la început că se puteau spune mult mai multe lucruri despre sportul cu balonul oval din Carpaţi, acolo unde sportivii ieşeni şi din zona Moldovei s-au remarcat de fiecare dată, atât pe plan local, naţional, cât şi internaţional. Continue reading „Rexlibris Media Group: Eseuri cu balonul oval – o nouă carte editată de jurnalistul ieșean Dan Teodorescu”
Daniela Gîfu este mereu o învingătoare şi o călăuză pentru orice om care doreşte să devină un ÎNVINGĂTOR. Recent, în cadrul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România ea a învins şi a devenit vicepreşedinte, organizând la Iaşi şi o Filială UZPR.
Luni, 2 aprilie 2018, ora 17:00, vă invităm cu mult drag la lansarea cărții:
Recent lansat la ICR Tel Aviv, volumul „Hoinar de suflet halandala”, al scriitorului și gazetarului Roni Căciularu, poate concura cu succes la titlul de cea mai bună carte a anului, publicată în limba română în Israel. Dar, mai mult decât atât, este o carte care trece fără probleme Mediterana, adresându-se cititorului din țară și integrându-se firesc în literatura română, cea, vorba lui Călinescu, indivizibilă.
Best Way Media are onoarea de a vă invita miercuri, 7 martie 2018, la evenimentul de lansare a volumului „Arta de a învinge”, semnat de avocatul Minodora Ion. Evenimentul se va desfășura, începând cu ora 17.00, la hotel Ibis Constanța , sala Ovidiu.
Lansarea ANTOLOGIEI ASCIOR 2017! Asociația ASCIOR și Consiliul Județean pentru Cultură și Artă vă invită sâmbătă 17 Martie, 2018, ora 11 la Amfiteatrul din incinta Muzeului Județean Buzău, la lansarea „Antologiei pentru Civilizația Creștină, ASCIOR 2017” Realizator jurist Radu Roxelana, director ASCIOR!
Îndrăgitul poet și cantautor bucureștean, Ovidiu Scridon, trece Prutul pentru prima dată, la invitația din partea USELR
Lectura oricăreia dintre cărţile doamnei Elena Buică – scriitoarea româno-canadiană alintată pe întreg mapamondul cu supranumele afectiv „Buni”, exprimând întreaga consideraţie a celor care o cunosc şi o admiră – este un real festin literar pentru fiecare cititor impresionat de sinceritatea, afectivitatea, reflexivitatea, pasiunea scriiturii şi, mai ales, de talentul de a comunica sufleteşte cu lectorii săi, indiferent de tematica şi de conţinutul fiecăreia dintre ele.