CÂND DEPARTELE ESTE MEREU APROAPE – In memoriam poeta Mariana Gurza

In memoriam poeta Mariana Gurza

2.10.1955 – 26.03.2021

CÂND DEPARTELE ESTE MEREU APROAPE

Cu toții ne amintim cu mult drag și adâncă durere în suflet de poeta şi eseista creştină, Mariana Gurza și de scrierile sale. Pentru aducere aminte, voi face câteva referiri cu privire la volumul cu un titlu extrem de sugestiv: „Apropieri : Mariana Gurza – pelerinaj prin idee, gând şi suflet”. În această carte Mariana Gurza întreprinde un pelerinaj viu prin cuvânt, gând şi suflet, astfel apropiindu-se de Dumnezeu şi de semeni, regăsindu-se pe sine şi înţelegând adevărata esenţă a vieţii.

Dacă aş dori să găsesc un motto pentru această publicaţie, cred că dintr-o infinitate, cel mai potrivit ar fi „Dăruind, vei dobândi” (N. Steinhartd). Poeta a oferit multe, însă fiind vorba de o carte, un exemplu elocvent este acela de a se apleca cu seriozitate şi meticulozitate asupra unor cărţi spre lectură, dar şi cu dorinţa împlinită de a scrie despre ele şi autorii lor. A făcut aprecieri pertinente, echidistante, i-a încurajat pe mulţi, debutanţi ori nu, lucru învăţat de la regretatul Artur Silvestri, despre care mărturisea că i-a fost mentor

În cele trei capitole (I. Reflecţii de cititor, II. Reflecţii critice şi III. Interviu…), eroul principal este Mariana Gurza, iar cartea încearcă să prezinte multe din faţetele creaţiei sale, dar şi ca Om. Din această perspectivă încercăm să desprindem, să aflăm trăsături, calităţi ale personalităţii sale prin ceea ce a scris, dar şi prin prisma altor scriitori, intelectuali, cu vocaţie nobilă, grăitoare și cu renume în cultura română: George Anca, Adrian Dinu Rachieru, Eleonora Schipor, Boris David alias Daris Basarab Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou, Constantin Enianu, Mugurel Puşcaş, Dacina Dan, Octavian Curpaş, Anatol Covali, Camelia Cristea, Dorina Stoica, Teo Cabel (Cabel Ştefan Teodor), Ilie Motrescu, Cecilia Bănica-Pal, Ioan Miclău, Veronica Blaj, Eugen Emeric Chvala, Maria Rugină, Mariana Corcoveanu Ivaniuc, Hedir Al-Chalabi, Ben Todică, Aurel Turcuş, Constantin Pădure, Iulian Neculcea, Catinca Agache, Anton Naghiu, Mariana Strungă, Cristina Mihai, Ovidiu Vasile, Alin Cucuruzan…

Cu pioşenie şi-a îndrepţat ochiul inimii spre personalităţi de marcă ale spiritualităţii româneşti: părintele Adrian Făgeţeanu, părintele Justin Pârvu, pr. dr. Ioan Bude, pr. Ioan Megheleş, Aspazia Oţel Petrescu, (Cu Hristos în celulă), aceştia şi mulţi alţii care ocupau un loc aparte în sufletul poetei.

În aceeaşi măsură au scris despre Mariana şi creaţia sa: George Anca, Dumitru Mnerie, Aspazia Oţel Petrescu, Vasilica Grigoraş, Valentina Teclici, Dorina Stoica, Hedir Al-Chalabi, Veronica Balaj, Adrian Dinu Rachieru, Maria Rugină…

Cititorul va recunoaşte în „Apropieri…” o reală şi bogată sursă de informare despre Mariana Gurza, dar şi despre ceilalţi semnatari ai cronicilor, eseurilor şi prezentărilor. Prin mărturiile sale cu privire la autori şi cărţile lor, poeta şi-a conturat propriul portret scriitoricesc şi uman în cea mai pură concentraţie. Prin oameni ca Mariana Gurza putem ajunge la România profundă, (ar zice Dan Puric) şi sunt de acord cu el. Nu ne-am întâlnit niciodată face to face, însă din clipa în care i-am auzit prima oară vocea, am simţit că este „omul frumos”: (George Anca – „Frumoasa doamnă întru Dumnezeu şi umbră”, Aspazia Oţel Petrescu – „Frumoasa mea Bucovină”, Vasilica Grigoraş – „Poeta cu suflet de înger…”) În odaia intimă a creaţiei sale s-a simțit legată de cuvânt, vers or proză prin aţa cernelii harului divin.

Această apariţie editorială a Marianei Gurza este o monografie de autor scrisă altfel, o abordare pe multiple planuri, privite din unghiuri de vedere diferite. Scopul lucrării este acela de prezentare şi nu de interpretare. A lăsat la latitudinea cititorului să descopere criteriile şi normele de individulalizare, singularizare a poetei, într-un context relaţional de excepţie cu ceilalţi colegi de condei.

Mariana Gurza s-a plasat în parcursul său creativ pe aripi de timp, într-un zbor continuu, nisipul din clepsidra creaţiei vădind o adevărată evoluţie. Esenţa acestui demers a fost progresul autoarei pe drumul scriiturii, dar şi pe plan spiritual. George Anca menţionează: „Astfel de scrieri nu ţintesc neapărat literatura, cât spiritualitatea ancestrală. Se tinde ideal spre logodirea rugăciunii cu poetica”.

Metoda de întocmire a volumului este o admirabilă lecţie de dăruire, inteligenţă, discernământ, liberă de constrângeri. Cartea este echilibrată ca formă şi conţinut, de un mare calibru intelectual şi impune respect prin tot ceea ce oferă. Stilul scrierii Marianei este curat şi simplu, dar nu facil. Simţul incredibil al limbii este uşor de remarcat. Unele aspecte ale scrisului său, sau ale vieţii sale sunt doar menţionate, altele aprofundate, însă oricum sunt tratate, ele stârnesc interesul cititorului pentru lectură ori, de ce nu, pentru luare aminte.

În cartea Marianei Gurza nu întâlnim o lume poleită, care sclipeşte asemenea florilor roz de cireş primăvara, ci lumea reală cu umbre şi lumini, cu dureri şi bucurii. Acest lucru se explică prin însăşi viaţa poetei şi a familiei sale, cântată ori descrisă în poezie şi proză. De aici putem descoperi relaţia biunivocă între timp şi societatea umană în continuă mişcare, spre bine sau rău!? Greu de spus uneori.

Este o lucrare de sinteză şi de analiză fără a face judecăţi de valoare. Coerent alcătuită în ansamblu şi în detaliu pe problematici literare şi spirituale mai mult decât interesante, ca într-un puzzle se prezintă fiecare piesă a imaginii de ansamblu, toate actele dintr-un „dosar – credinţă”, redactate cu sufletul şi cu mintea tuturor semnatarilor ca răspuns la sentimentul de empatie şi dăruire al autoarei.

Scrisul Marianei este fin şi armonios, însă robust şi durabil – exprimă o anumită stare, un clocot lăuntric, în care primează dorinţa de a dărui. Volumul „Apropieri…” este un album personal, fiecare tablou este realizat cu penelul potrivit, trainic, dar şi cu pana inimii. Nimic nu este forţat, nimic de complezenţă sau curtoazie. Este o istorie a omului interior într-o expunere deloc cosmetizată, ci dimpotrivă cu argumente de fond; este un potofoliu bogat, cu texte documentate, interesante devenind o bogată sursă de informare pentru o cercetare biobibliografică.

A crezut în oameni, deşi a suferit din cauza unora. Nu a spus doar jumătăţi de adevăr, ci adevărul întreg. Modul ei de a fi era o „plantă de leac” din templul naturii umane ale cărei infuzii (sentimente şi gânduri bune) ajungeau întotdeauna la ţintă. Aşa cum la chinezi „ceaiul este starea inimii”, la Mariana, vorba bună era starea inimii sale, iar darul cel mai de preţ era acela de a simţi starea aproapelui.

Se spunea că poeta Mariana Gurza „cocheta cu nemurirea”, crezând cu toții că unui asemenea OM, nimic rău nu-i se poate întâmpla. Din păcate, timpul a fost neiertător cu prietena noastră și scriitoarea Mariana Gurza. Nu ne-a rămas decât să comunicăm și să ne arătăm dragostea, aprecierea și prețuirea prin cuvânt, gând şi suflet. Acest lucru, deoarece atitudinea pioasă în fața lui Dumnezeu și comportamentul demn în fața lumii și a semenilor o fac nemuritoare în lirica românească și în inima celor care i-au fost și cărora le-a fost aproape.

Dumnezeu s-o odihnească de-a dreapta Sa!

OPERA MARIANEI GURZA

Volume de autor: Paradox sentimental, poeme, Ed. Augusta, Timișoara, 1998; Gânduri nocturne, poeme, Ed. Augusta, Timișoara, 1999; Nevoia de a sfida tăcerea, poeme, Ed. Augusta, Timișoara, 2000; Lumini și Umbre, poeme, Ed. Augusta, Timișoara, 2001; Lacrima iubirii – poeme, Ed. Artpress, Timișoara, 2003; Ultimul strigăt, poeme, Ed. Eubeea, Timișoara, 2006; Șoapte gândite, poeme, Ed. Atticea, Timișoara, 2006; Vasile Plăvan: Boabe de lacrimi, ediție îngrijită de Mariana Gurza, Ed. Carpathia Press, 2007; Petru Ciobanu, un iubitor de neam, memorialistică, Timișoara, 2007; Destine umbrite, eseuri, Editura Atticea, 2008; Pe urmele lui Zenon /On Zeno’s footsteps, poeme, volum bilingv, Timișoara, Editura Timpolis, 2012, traducerea prof. univ. dr. George Anca; Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei – restituiri, Editura Fundației pentru Cultură și Învățământ Ioan Slavici și Eurostampa, Timișoara, 2013, consilier editorial: prof.univ.dr. Dumitru Mnerie.

Antologii și volume colective: Poeme Hai-Hui, o antologie de poezie, Editura Grinta&Singur, 2012; Antologia ASLRQ 2015, volum editat de Asociația Scriitorilor de Limbă Română din Québec; Poetical Bridges – Poduri lirice, antologie bilingvă, româno-engleză, apărută în anul 2016, Editura Scripta manent din Napier, Noua Zeelandă, editor și translator Valentina Teculici; Al cincilea patriarh, Editura Intermundus, 2007; Înțeleptul din America, Editura Intermundus, 2008; Mărturisirea de credință literară, Editura Carpathia Press & Production, 2008; In memoriam: Artur Silvestri, Mărturii tulburătoare, Editura Carpathia Press, 2009; Promovarea valorilor culturale românești în contextul globalizării, Editura PIM, Iași, 2009, Coordonatori: prof. Elena Anușca-Doglan, prof. Cristian Anușca-Doglan; Pro Memoria: Artur Silvestri- Asa cum l-am cunoscut, Editura Carpathia, 2010; Părintele Adrian Făgețeanu și crucea Rugului Aprins, Omagiu la un secol de la nașterea sa, ediție îngrijită de Andrei Dirlau, Editura Lumea credinței, 2012; Poetical Bridges – Poduri lirice, ediție bilingvă (engleză-română), translated and Edited by Valentina Teclici, 2017, Editura Scripta manent din Napier, Noua Zeelandă și tipărită la PIM, Iași, România, 2016; Mariana Gurza – Apropieri pelerinaj prin idee, gând și suflet, Ed. Mușatinia 2017; Dumnezeu și umbră – God and shadow, versuri (română-engleză), Editura Singur, Colecția Scrisul de azi, 2016; Icoane vii, Ed. Mușatinia 2020.Vasilica Grigoras

Mioara HUSUSAN

IN MEMORIAM – Mariana Gurza. Poeții și creștinii înzestrați spiritual nu mor niciodată

Nimic nu poate compensa pierderea vieții.

Poeții și creștinii înzestrați spiritual nu mor niciodată.

Omul moare doar atunci când este uitat de cei dragi.

Cu imensă tristețe am aflat vestea plecării din lumea celor vii, a prietenei Mariana Gurza – fondator al revistei LOGOS ȘI AGAPE în urmă cu aproape 4 ani (2017), care era parte din sufletul ei, dar ne-a lăsat-o nouă, ca amintire vie, spre adâncă prețuire și rememorare, prin sute de articole publicate de autorii pe care îi considera frați, fiind frați dedicați condeiului. Avea harul de a pătrunde până în ungherele sufletului omenesc.

Dumnezeu să-i așeze sufletul în lumea celor drepți, spre veșnică odihnă, iar prietenii s-o păstreze în memorie, deoarece omul moare când este uitat de cei dragi.

Compasiune și condoleanțe familiei îndoliate!

Eu nu te voi uita și îți voi păstra vie amintirea, la fel ca toți colegii din COLECTIVUL REDACȚIONAL – Logos & Agape.

*Regrete eterne, drum lin către Împărăția Domnului!

Drum luminos, poet al sufletelor noastre – Mariana Gurza!

Maria Filipoiu

26.03.2021

PORTRET LITERAR – Mariana Gurza

Dezvăluind lumea literară a scriitoarei Mariana Gurza, amintesc debutul în anul 2008 cu „Destine umbrite” în proză, a scris mult și bine, încă din tinerețe: eseuri, poeme, elogii pentru limbă, țară și neam, a cântat dorul tristețea și iubirea.

Cuprinsă de fiorul liric, a surprins în poemele sale: atât eternele paradoxurile iubirii și alte stări umane: tristețea, dorul, pasiunea, iubirea de țară și neam, răzvrătirea, incertitudinea și nu în ultimul rând – credința – înființând în anul 2017 revista creștină de cultură, tradiții și atitudine civică „Logos și Ahape” pe care a păstorit-o până în ultimele zile ale vieții.

Pătrunsă de un puternic sentiment religios, poeta, scriitoarea și ziarista Mariana Gurza, închina scrierile sale, lirice și eseistice, puterii divine, patriei și întregii lumi, pe care le-a publicat în numeroase reviste de artă și cultură. A lăsat în urmă creații care vor învinge timpul, impregnate de disponibilitatea sa umană și receptivitatea pentru frumos. Un om caracterizat de sensibilitate și iubire pentru artă și oameni, care promova tinerele talente.

Prietenii nu o vor uita.

„Suflet fremător și suferitor, inundat de o devoratoare iubire pentru neam si glie, doamna Gurza își lasă cu certitudine amprenta asupra literaturii contemporane și nu numai.” – A. D. Rachieru

„AUTOPORTRET

Sunt ceea ce nu voi şti

niciodată…

O frunză verde rătăcită

spre piscul tău iubito

c-un dor ce nu mă iartă.

Sunt ceea ce nu voi şti

niciodată…

Clipă minusculă în timp

zâmbet,

lacrimă curată,

sunt doar anotimp…”

.

„AM RĂMAS ÎN LUMINĂ

Doamne, ce multă lumină

dai acestei lumi în agonie.

Şi însetatei de mine,

mi-ai dat să beau din apa vie…

Când sângele a ţâşnit

ca într-un plâns,

m-ai purtat spre lumi necunoscute

ca să o iubesc şi mai tare pe-a mea.

În ea m-am întors, alături cu Tine

deasupra cu cerul înseninat.

Eu… Ocolisem moartea…” – Mariana Gurza

*Revista „Armonii Culturale”

ZBOR PRINTRE NORI

Se făcea că sunt pasăre-n zbor.

A câta din numărătoarea

lui Dumnezeu?

A câta întoarsă de vânt?

Pe mine ar trebui

să mă recunoască

după gânguritul meu sălbatic,

după cuiburile ascunse

în clepsidra

timpului vameş.

.

MANIFEST PENTRU VIAȚĂ

Lăsaţi caii să zburde pe câmpiile-ntinse

Liberi în jocul nebunesc de altă dată,

Fără poveri şi fără lanţuri groase

Să simtă ce-i aceea viaţă.

Lăsaţi florile să crească unde e verde

Şi mugurii păstraţi înrouraţi de zori,

Să nască în soarele viselor crude,

În viaţa aceasta plină de erori.

Lăsaţi-mi gândul neîntinat

Dogorind în iubiri pierdute,

Lăsaţi-mi sufletul curat

Şi visele plăpânde… (Mariana Gurza)

*Regrete eterne și condoleanței familiei îndurerate!

26.03.2021

Autor: Maria Filipoiu

In Memoriam Mariana Gurza

Pe doamna Mariana Gurza nu o știam și cred că pentru prima oară am întâlnit-o pe postul de radio ,,Romantic Armonie Bucurie”, mai apoi, la cererea dumisale m-am înscris în grupul revistei ,,Logos și Agape”, pe care o conducea, unde am început să postez diferite lucrări.

Dumneaei mi le-a primit foarte bine și-mi publica, chiar și zilnic, în paginile acesteia, dar le posta și pe alte grupuri literare din care eu nu făceam parte.

Vorbeam uneori pe messinger și mă îndemna să scriu și eseuri, fiindcă dânsa simțea că am exercițiu literar și chiar talent la scris.

Nimeni nu-mi mai spusese vreodată acest lucru.

Desigur că am îndrăgit-o imediat. Atâta bunăvoință, atâta bunătate, atâta aplecare către creațiile celor care postau pe grupul revistei!

După ce făcea o selecție a poeziilor, mi le publica în revista ,,Logos și Agape”, iar apoi mi le aducea pe pagina personală. Eram fericită de fiecare dată. Parcă dădusem un examen și acum îmi primeam nota sau premiul.

Doamna Gurza a fost printre puținele persoane care mi-au acordat atenție și care intervenea uneori cu sfaturi pertinente, bănuind că n-aș fi îndrăznit s-o deranjez vreodată, intervenind eu.

Vestea morții sale m-a lovit direct în suflet. Nu puteam concepe că un nenorocit de virus, invizibil, a putut-o ucide. Nu puteam să cred că nu mai era…

Pe pagina mea de Facebook sunt multe dintre poemele postate de dânsa, mă refer la cele publicate în paginile revistei sale.

Îi voi purta veșnică amintire și recunoștință, iar azi, cu lacrimi în ochi, îi aduc un pios omagiu, la un an de la prematura și nedreapta sa dispariție.

Dumnezeu s-o veșnicească întru fericire, în lumină și pace!

IN MEMORIAM

(Mariana Gurza)

Doamna, Gurza, azi de prin ceruri

Ne oferiți tăceri și doruri.

V-am întălnit într-o revistă,

O doamnă blândă, pacifistă,

.

O doamnă cu un suflet mare,

Caldă și dulce ca o boare.

Ne-ați dat atâta energie,

Desert sublim în poezie!

.

Brutal și pe neașteptate

V-a secerat cumpita moarte,

Veșnic prin versuri ne veți vorbi

Și-ntotdeauna vă vom iubi.

.

Minunata noastră madonă,

Am trimite spre cer o dronă,

Poate c-ați pus de o agapă

Și niciun înger nu o scapă!

.

Sunteți în memoria noastră

Dar și pe bolta cea albastră,

De mulți poeți încurajată,

Prin Raiul sfânt cu drag plimbată.

.

Un Nichita și-un Păunescu,

Poate chiar și un Eminescu,

În lumină v-au întâmpinat:

Visul ce-l visăm ne este ‘nalt!

Autor: Florentina Savu

Ion ȚOANȚĂ: AMINTIREA POETULUI

AMINTIREA POETULUI

Visez că sunt

la mormântul lui Nichita,

deasupra ceaţă,

dedesubt flori de gheaţă,

anotimp respins de cenzura vremurilor,

niciodată apuse,

cuget şi beau o vodkă

împreună cu îngerii,

tare greu i-am convins

să ia o gură

din lacrima poetului.

Lângă noi

dansează trupelnice muze

în aşteptarea poemului

zămislit din mocirla existenţială,

elegii, necuvinte,

epica magna,

totuna-mi sunt,

mărgăritare

în balta de lacrimi

nesecată de la plecarea

Poetului.

Ion ȚOANȚĂ

(Din volumul „Echinocțiu fragil”- Editura „Singur” 2015)

Lavinia Elena NICULICEA: Lui NICHITA

Lui Nichita

Dacă inimii

i-ar fi crescut flori…

Ce primăvară!

Cuvintele ar fi umblat desculţe.

Timpul nu ar mai fi șchiopătat,

dacă i-ai fi sărut talpa,

secundele ar striga şi azi:

,,Ce bine că eşti!Ce mirare că sunt!…”

Aș răsturna clepsidra

să trec mereu către început.

Gândul să-mi fie verde

în miez de lume,

nestrivit de pasul nopții.

Fericirea-i perlă ascunsă

în scoica clipei,

stropită de o dulce amărăciune.

Mai lasă-mi dreptul la vis–

Paradis înflorind în tăceri.

Mută-i hotarele către mâine,

să glumim cu stelele

pe marginea unui râs neinventat.

Sub pleoape ni se odihnesc

Necuvintele…

Lavinia Elena Niculicea

Dumitru GRUI: Eminesciană

Eminesciană

Nu spera şi nu ai teamă,

Totu-i vechi pe-acest pământ,

Toamna, codri-s de aramă,

Iar pădurea, de argint…

Şi dacă-n calea ta ai să-ntâlneşti

Un ghiocel, un bujorel de fată,

Din rude mari împărăteşti,

Ce-au existat odată,

Cu ochi frumosi, cu plete lungi,…

Tu nu spera, n-ai teamă,

La ea, nicicând, n-ai să ajungi,

Gândesc, de bună seamă.

Şi de-ai s-o vezi vreodată-n vis,

Cum, despletită, trece

Tu mergi pe drumul ce ţi-e scris,

Nepăsător şi rece.

Nu suferi, nu suspina zadarnic,

Nu mai gândi la dânsa,

Altfel, vei regreta amarnic,

Ea, după altul, plâns-a…

Chiar dacă-n taină o adori,

Nu-ţi fă gânduri deşarte,

Frumosu-i chip de-ţi dă fiori

Tu ţine-te deoparte…

Ce e val, ca valul trece,

Nu te-arunca-n abis,

Te du pe drumul ce ţi-e scris,

Nepăsător şi rece!

(Dumitru GRUI)

Mariana GURZA: Drum bun în Lumină, Alexandra Craioveanu!

,,În ce mă privește pe mine, să știți că toate prieteniile mele, câte le-am avut până acum și câte voi mai avea de acum încolo, le-am programat pentru veșnicie”.

Părintele Teofil Părăian

 

      Vremurile pe care le trăim, ne despart de prieteni. Nu-i mai vedem nici pe ultimul drum… Trăim clipa în care stă ,,ascunsă veșnicia”. Lacrimile noastre, rugăciuni pentru cei plecați. Încerc să înțeleg tot ce se întâmplă, dar …îmi pleacă prietenii… Privesc neputincioasă candela cum arde.

       În 2 februarie  „Întâmpinarea Domnului”  2021, prietena mea Sandra, s-a grăbit să plece pentru a-și sărbători ziua de naștere în 24 februarie, alături de cel iubit.

     Despre Alexandra Craioveanu nu poți vorbi fără a face referire la soțul său, Mircea-Eugen Craioveanu. I-a unit încă de la început dragostea care a crescut odată cu trecerea timpului.

      Mircea-Eugen Craioveanu, a fost ,,îmblânzitorul ce a domesticit infinitul” parafrazând din  Lucian Blaga, a respirat “matematic”, știind să dea sens clipei, îmbrăcând-o în formă geometrică. A fost o minte sclipitoare, un remarcabil matematician de talie internațională,

       Alexandra Craioveanu, ea însăși un poem, demnă de mătușa sa, Otilia Cazimir. Un excelent profesor de limba română, iubită de elevi, respectată de colegi și părinți. O femeie frumoasă, cu ochi cuceritori și un zâmbet discret. Indiferent de situații, cu mult calm, știa că totul se va rezolva.  O soție, mamă, bunică, cum puține sunt astăzi.

      Acum, ea și Mircea s-au întâlnit la Sibiu, locul lor special, acolo unde strămoșii familiei veghează. Periodic, Sandra mergea de la Timișoara la Sibiu pentru a mai sta de vorbă cu soțul său… Continue reading „Mariana GURZA: Drum bun în Lumină, Alexandra Craioveanu!”

Cristina HOROTAN: IN MEMORIAM LUI CRISTIAN WIRTH

Prieten drag, aș vrea să-ți cer,

Să-mi spui, cum e acolo-în cer?

Căci de aici, pare-nnorat.

Ca-n ziua-n care ai plecat…

 

Ningea cu mii de fulgi nervoși

Ce izbeau în pământ, apoși…

Părea că plânge cerul, tot…

Să îl opresc am vrut să pot…

 

Frigul de-atunci, ne-a înghețat

În inimi, tot ce ne-ai lăsat;

Un gol profund și prea nedrept,

Regrete înfundate-n piept.

 

Tămâia cu mirosul sfânt

Se propaga ca într-un cânt

De jale și de neputință…

Căci…ai trecut în neființă…

 

Ardeau mocnit în lumânări,

Plăpând, ale durerii flăcări,

În două suflete slăbite

Rămase-n urma ta, rănite.

 

Iar noi…care te-am cunoscut

Rămași inerți, în plan tăcut,

Călătorim cu gându-n timp

‘N-al vieții tale anotimp…

 

Te-ai dus curând, prieten drag…

Și-ai poposit pe alt meleag

Îndepărtat, necunoscut,

Fără armură, fără scut.

 

Dar scutul tău… putem fi noi

Să te-apărăm de frici, de ploi

Cu ale noastre rugăciuni

Spre Dumnezeu, cel din străbuni.

 

Eu n-am să uit nicicând c-ai fost

C-un suflet, cât o zi de post;

Gigant și-atotcuprinzător

Și-acela….e NEMURITOR.

 

Adio-ti spun… și-mi amintesc

Cum imi spuneai mereu, să cresc…

Adio, suflet colosal!

Ne-om revedea cândva-n aval.

–––––––––

Cristina HOROTAN

Sfârșit de ianuarie 2021

Șelimbăr, Sibiu

 

 

Elena BUICĂ: OMAGIU UNEI PRIETENE DRAGI, LENUȚA BALAURU

(La parastasul de 40 de zile)

 

 

Aceste cuvinte, spuse și în numele vecinei și prietenei ei, Culina Buică, ar fi trebuit rostite la căpătâiul Lenuței Balauru înainte de a pleca pe drumul fără întoarcere, dar distanța mare între Canada și Țigănești (Teleorman) ne-a pus piedici. Ne-a luat prin surprindere trecerea la cele veșnice a Lenuței, chiar dacă știm că nimeni nu cunoaște momentul când ne apropiem de marginea nemărginirii. Dumnezeu cheamă la El duhul pe care i l-a dat omului atunci când acesta și-a terminat rostul pentru care a fost trimis pe pământ.

Despre viața Lenuței, ca și a fiecărui om, se poate scrie un roman întreg, dar am ales să o prezint în câteva rânduri, așa cum am văzut-o eu în vizitele scurte făcute în Țigănești și din ceea ce mi-a mai spus Culina. Mă voi referi la felul cum a gândit, cum a văzut lumea, felul cum emitea judecăți de valoare, acea adâncă esență a noastră.

În anii 2004 și 2005, venind din Canada, am ajuns și în Țigănești doar pentru câte o săptămână. Alergam fără zăbavă prin comună să culeg date pentru monografia în lucru despre Țigănești, „Gând purtat de dor”. Afară de profesorul de istorie, Florian Cremenaru, nimeni nu mi-a furnizat informații atât de multe și de substanțiale ca Lenuța Balauru. Atunci am remarcat multe dintre trăsăturile ei care s-au conturat tot mai bine în următorii ani.

Prima trăsătură remarcată a fost o inteligență vie, această calitate considerată regina tuturor aptitudinilor umane. Inteligența a ajutat-o să-și pună în valoare personalitatea. Și această inteligență era dublată de înţelepciune, o altă trăsătură considerată drept cea mai profundă carte tipărită în adâncimile fiinţei umane.

Aceste calități s-au alăturat altor însușiri: capacitatea de a înțelege ușor și corect marile întrebări existențiale, de a reduce la esență aspectele complicate ale vieții și de a rezolva probleme pe baza cunoștințelor acumulate. Pe aceste trăsături punea Lenuța preț. Când Florian a ajuns în clasa întâi la școală, Lenuța s-a adresat învățătorului: „Nu  mă  interesează  notele,  nici purtarea, vreau să știu, îi  merge mintea? Îi merge, i-a răspuns. Mulțumesc, să trăiți!”

Aceste daruri cu care a fost înzestrată de Dumnezeu au ajutat-o să se ridice de la condiții de viață foarte modeste, pe trepte cu alte valori sociale. Fără acest salt al ei, viața familiei Balauru ar fi fost cu totul altfel. Ea a transmis, pe cale genetică, dar și prin educație, copiilor și nepoților, acea forță de a urca tot mai sus, încât astăzi numele lor au ecou. Ei recunosc sau nu, dar e evident că multe dintre trăsăturile ei le-a imprimat și urmașilor. Fiii și nepoții, cu toții se disting prin ceea ce fac și gândesc. Evident că fiecare s-a construit pe sine după propria sa capacitate, dar nu singur. Fiecare a fost sprijinit de școală, de mediul înconjurător, de oamenii din mijlocul cărora s-au ridicat, de șansa ieșită în cale cu noroc, iar toate acestea s-au clădit, pe lângă moștenirea genetică, pe educația părinților, în special a mamei.

Mi-amintesc cum odată îmi spunea: „S-a întâmplat să am o neînțelegere cu copiii mei și s-a iscat cearta. Lor li se părea că eu nu mai gândesc bine, că am rămas în urmă. Le-am răspuns cu frumosul: uite, așa proastă cum sunt eu, dar am făcut și am crescut doi băieți deștepți care au ajuns cineva în viața lor. Să-i fi văzut cum au scăzut tonul și au încheiat discuția având lumină pe față”. Auzind-o, am meditat atunci, ca și în alte dăți, la moștenirea de înțelepciune strecurată din veacuri de la moșii și strămoșii noștri.

Viața Lenuței Balauru s-a scurs așa cum e dat firii omenești, cu urcușuri și coborâșuri, cu lumini și umbre, cu bune și rele, dar a avut înțelepciunea ca, la urcușuri, să pășească cu atenție și, la coborâșuri, să pună frâna, multe din ceea ce a întreprins reușindu-i cu succes. A devenit o voce distinctă mai ales ca președintă, timp de șapte ani, la CAP Țigănești. A fost un om de succes și a lăsat în urma sa un nume care va dăinui în timp. Năvalnica apă curgătoare a timpului nu va stinge curând candela amintirii Lenuței Balauru, mai ales atâta timp cât vor trăi cei care au cunoscut-o, dar și prin chipul ilustrat în monografia comunei Țigănești, care  va dăinui cât timp vor fi oameni  pe pamânt.

Continue reading „Elena BUICĂ: OMAGIU UNEI PRIETENE DRAGI, LENUȚA BALAURU”

Al. Florin ȚENE: LA 79 DE ANI DE LA NAȘTEREA LUI IOAN ALEXANDRU SĂ NE ADUCEM AMINTE DE IMNELE POETULUI

Al Florin Țene

Ioan Alexandru – s-a născut ls 25 decembrie 1941, în Topa Mică, județul Cluj a fost poet, publicist, eseist și om politic român. „Întâmplarea a fost să fie în noaptea de Crăciun. Mama, ostenită de pregătirea sărbătorilor, a trebuit să se despovăreze și nu m-a trecut în acte ca să nu mă îmbătrânească cu un an de cinci zile. Așa că apar în acte la 1 ianuarie.“ („Satul transilvan, cu toată austeritatea lui, este o permanență a scrisului meu“ – Dialog, loan Alexandru, în ..Convorbiri literare”, Iași, 1987, nr. 3, martie, p. 3).

Într-adevăr, în „Registrul de nașteri al comunei Mihăiești“ în 1941, localitatea Topa Mică aparținea de comuna Mihăiești, la poziția nr. 1 din anul 1942 este consemnată data nașterii lui Ioan Alexandru (Ion [Janos] Șandor): 1 ianuarie 1942. Data înregistrării: 2 ianuarie 1942. Părinții – tata: Șandor loan [Sándor Janos], 30 de ani, agricultor [foldmüves]; mama: Valeria (n. Kozar), 22 de ani, Topa Mică [Pusztatopa]. Toate datele din registru sunt în limba maghiară (până în 1944), inclusiv numele sunt maghiarizate. Această parte din Transilvania a fost smulsă din teritoriul țării prin Dictatul de la Viena”.
A făcut studiile liceeale la Liceul „G. Baritiu” din Cluj, în perioada 1958-1962 și Facultatea de Filologie a Universității din Cluj, începută în 1962 de unde a fost obligat să se transfere la Bucureștii, cu ajutorul profesorului Zaciu, deoarece nu se încadra în regimul scolastic al cursurilor, și de modul de gândire și de activitate intelectuală formalistă, pedantă, ruptă de viață, de experiență și “injectarea” studenților cu concepții greșite despre realismul socialist în literatură. Era cunoscut că în cămin scria ample poeme pe cearșceafuri. În București a continuat studiile la Universitate, facultatea de filologie, între anii 1964-1968. Datorită talentului și gândirii logice a fost angajat asistent la Facultatea de Limbă. și Literatură Română a Universității. din București începând cu anul 1968. A fost bursier în Germania în perioada 1968-1972, unde il studiază pe Heidegger.
Îi plăceau călătoriile, fiind avid de cunoaștere. A călătorit în Franța, Grecia, Israel etc. Și-a dat doctoratul în litere în anul 1973, cu teza “Patria lui Pindar si Eminescu”. A debutat în revista clujeană Tribuna în anul 1960, cu poezii, în același an cu debutul lui Al.Florin Țene în aceași revistă.Redactor de poezie fiind poetul Negoiță Irimie și redactor șef Dumitru Mircea, autorul romanului „Pâine albă”.
Colaborează la majoritatea publicațiilor literare cu poeme, note, comentarii, confesiuni.

Ioan Alexandru

Debutează editorial cu volumul. “Cum sa vă spun” în 1964. În continuare publică volumele : “Viața deocamdata”, în 1965; “Infernul discutabil”, 1967; „Vămile pustiei”, 1969, până la seria Imnelor care îl vor impune definitiv printre poetii de frunte ai generației sale. Pe lângă volume originale a realizat și traduceri din R. M. Rilke (“Scrisori catre un tânar poet”din limba. ebraica, în anul 1977. Vitalismului exuberant sau viziunii tulburi a unui univers mitizat, din prima perioada, i se va opune mai târziu atitudinea „ascetică”, spiritualizată, a unui căutator de absolut. A primit premiul Uniunii Scriitorilor în 1965; Premiul Asociației Scriitorilor din București în 1981.
Urmând unei terminologii consacrate în istoria literară românească, ALEXANDRU poate fi încadrat în ramura transilvană a „tradiționaliștilor”, cu care are puternice afinități. Dintre acestia, O. Goga și Blaga, dar și ALEXANDRU Cotruș ori M. Beniuc, despre care i-a vorbit într-un interviu lui Al Florin Țene în anul 1961 în ” Informația Bucureștiului”, pot constitui câteva puncte de reper pentru o poezie ce se impune înca de la prima carte, printr-o puternică originalitate. “Cum sa va spun”, volum apărut în 1964, anunța, din titlu, nevoia imperioasă de confesiune și căutare a unei expresii adecvate, greu de găsit în fața presiunii unei vitalități elementare, grăbită să se transcrie. în postura de „zeu al tinereții”, poetul celebrează frenezia descoperirii lumii ca miracol germinativ, neliniștile benigne ale maturizării, gravitatea întâlnirii cu noile ipostaze ale existenței așezate sub semnul efortului de a întelege rosturile fundamentale, nostalgia satului părăsit pentru alte orizonturi „primele iubiri” – amestec de jubilație și melancolie pe pragul dintre vârste. ALEXANDRU se înscria astfel în directa continuitate a celuilalt cântăreț al primelor iubiri, Nicolae Labiș.

Murmurului eminescian și sadovenian ce muzicaliza poezia înaintașului imediat și evoluției sale spre o echilibrare intelectuală a trăirilor elementare într-un univers ce trebuia să devină „simetrica priveliște de gând” ALEXANDRU le opune energia cu aluviuni tulburi a identificării cu universul primar și – în linia liricii ardelene – o culoare specifică a satului rural, din care nu lipsește nota de ceremonial străvechi și elegia unor ritualuri tragice. Tonul decisiv pentru caracterizarea acestui volum îl au poemele “Sentimentul mării” și „Cum să vă spun” – cicluri de confesiuni dominate de un lirism frenetic-vitalist, unde calmul gesticulației cotidiene este mai întotdeauna depășit în desfășurările de amploare expresionistă ale unui univers dinamizat de tensiunea afectivă. Adevarata măsură a originalității poetului apare însă în volumele următoare: “Viata deocamdata” apărut în 1965 și “Infernul discutabil” (1967). Patosul juvenil din prima culegere este aici abandonat treptat în profitul unei atitudini grave, angajând o viziune dramatică, adesea în tonalități sumbre. „Eu fac ceva ce mi se pare mai aproape de moarte decât de eroare, de viața omului, decât de limbajul lui, care poate fi uneori o trădare a faptelor” – scrie poetul pe o pagina a “Infernului discutabil” – traducând un „program” implicat în însăși substanța creației sale din acest moment pusă sub semnul unei îndarjite lupte pentru afirmarea valorilor existenței, poezia se vrea mai puțin un discurs asupra realului, cât o participare, până la identificare, la dinamica universală, văzuta ca desfășurare conflictuală de forțe stihiale, în fața cărora „stavila” conștiinței umane opune cu dificultate principiul ordonator. Lumea lui ALEXANDRU continuă să fie alimentată de spiritualitatea rurală în perimetrul căreia, ca la Blaga, existența e interpretată în perspectiva unei ritualități arhaice, cu deosebirea, esențială totuși, ca la poetul mai tânăr satul nu mai constituie o „geografie mitologică” eliberatoare în raport cu tragicul existenței modeme, ci se supune unui destin cosmic, integrator, nediferențiat, admițând coexistența tensiunii tragice și a destinderii contemplative. O data cu Continue reading „Al. Florin ȚENE: LA 79 DE ANI DE LA NAȘTEREA LUI IOAN ALEXANDRU SĂ NE ADUCEM AMINTE DE IMNELE POETULUI”