Eminesciană
Nu spera şi nu ai teamă,
Totu-i vechi pe-acest pământ,
Toamna, codri-s de aramă,
Iar pădurea, de argint…
Şi dacă-n calea ta ai să-ntâlneşti
Un ghiocel, un bujorel de fată,
Din rude mari împărăteşti,
Ce-au existat odată,
Cu ochi frumosi, cu plete lungi,…
Tu nu spera, n-ai teamă,
La ea, nicicând, n-ai să ajungi,
Gândesc, de bună seamă.
Şi de-ai s-o vezi vreodată-n vis,
Cum, despletită, trece
Tu mergi pe drumul ce ţi-e scris,
Nepăsător şi rece.
Nu suferi, nu suspina zadarnic,
Nu mai gândi la dânsa,
Altfel, vei regreta amarnic,
Ea, după altul, plâns-a…
Chiar dacă-n taină o adori,
Nu-ţi fă gânduri deşarte,
Frumosu-i chip de-ţi dă fiori
Tu ţine-te deoparte…
Ce e val, ca valul trece,
Nu te-arunca-n abis,
Te du pe drumul ce ţi-e scris,
Nepăsător şi rece!
(Dumitru GRUI)