Victor RAVINI: Arta de a da cu noroi sau cu piatra

Herodot a dat cu noroi în traci și apoi s-a retras în eternitate. Nu mai poate fi tras la răspundere pentru inepțiile pe care le-a scris. Asta e tactica, dacă nu o cunoșteați: dai cu piatra și fugi. Iar lumea te admiră că știi să spargi geamuri. Viața m-a învățat să fiu tolerant față de oamenii răi, să înțeleg ce îi roade pe suflet încât atacă oamenii buni și, de multe ori, am fost „avocatul diavolului”. Mi-am apărat colegii acuzați pe nedrept sau poate pe drept, cât și pe cei ce îi acuzau. Eu nu sunt judecător, ci sunt un om simplu, adică sunt cu inima alături de toți oamenii. Așa că i-am apărat și pe cei buni și pe cei răi, care și ei sunt tot oameni. Asta pentru că sunt român și așa am fost crescut. Dar nu toți românii sunt crescuți la fel. Nu mai știu ce gânditor spunea că misiunea oricărui scriitor sau publicist este de a fi umanist și de a apăra oamenii ce devin ținta unor invidii, calomnii, minciuni, nedreptăți sau alte răutăți ale… Ale răilor. De aceea rămân uimit când văd un scriitor și publicist renumit, conferențiar universitar de lingvistică, fost secretar PCR al Universității din București, ce dă cu pietre și cu noroi într-un conațional, pentru simplul motiv că strălucirea acestuia o eclipsează pe a lui. Nu spun cine. Persoană importantă. Latinii ziceau nomina odiosa, ceea ce nu înseamnă că numele lui a fost de la început la fel de odios cum este el. „Este un lingvist român, publicist și scriitor, militant politic naționalist” (zice Wikipedia). Cum naționalist, când el scrie împotriva celor ce iubesc și apără națiunea noastră? Cum naționalist când el atacă și denigrează un alt conațional, tot scriitor și publicist, care luptă cu dârzenie pentru apărarea identității noastre naționale și culturale? Stați să mă gândesc. Va să zică, un tânăr scriitor și publicist român luptă pentru restabilirea adevărului istoric și a valorilor românești, atacate de către dușmanii tradiționali din afara țării noastre, cât și de acoliții acestora, dinăuntrul națiunii, adică trădătorii. Iar un bătrân scriitor și publicist, tot român, își ascute coasa și o unge cu cele mai otrăvite cuvinte, ca să-l facă bucăți pe cel tânăr, pe cel care apără națiunea. Întrucât bătrânul îl atacă cu înverșunare și cu cuvinte ucigătoare pe cel care apără națiunea, eu îmi pun întrebarea: de partea cui este bătrânul? De partea națiunii sau de partea celor ce utilizează tot felul de tertipuri murdare, pentru a distruge apărătorii națiunii, ba chiar și națiunea? Dragi cititori, vă las pe dumneavoastră să decideți.

Unii universitari se cred mari și tari, scuipă în sus, dar cade pe ei. Așa ceva s-a mai întâmplat, și nu numai în lumea universitară. Întrucât mai sunt cazuri precedente, eu îl apăr pe bătrânul scriitor și publicist, și zic că poate nu își dă seama ce face când se dedă la mitocanii și vorbe otrăvite. Am auzit că ar fi un distins universitar, un intelectual de mare rafinament. De ce râdeți? Fără să îl cunosc, nu sunt de acord cu cei ce zic că e o coajă de cartof putrezit. Dacă alții îl stimează, de ce să nu îl stimez și eu, poate la fel de mult cum îl stimați și dumneavoastră? Desigur că o avea motivele sale personale, să îl distrugă pe colegul de breaslă mai tânăr, chiar dacă nu toți putem fi de acord cu motivele și cu metodele lui. Eu iau apărarea publicistului bătrân, pentru că viața m-a învățat să fiu avocatul diavolului. În apărarea dumnealui, constat că nicidecum nu este naționalist, cum zice Wikipedia, ba chiar dimpotrivă: e anti-naționalist, e contra națiunii. Și nu este nici vreun adevărat publicist, deoarece nu are etica și moralitatea necesară, iar în loc să informeze, dezinformează. El doar se crede și e luat drept publicist, fără să știe ce înseamnă această noțiune. Deci e nevinovat. În apărarea lui, susțin că nu știu să existe dovezi concrete că a luat bani de la cineva pentru a îi distruge pe cei ce apără națiunea și adevărul. De obicei, un trădător lucrează pe gratis, din simpla ură față de propria sa țară. Nu există niciun fel de dovezi concrete că este trădător, oricât de mult rău face, a făcut sau va mai face în jurul său, întrucât răutățile lui rămân fără rezultatul urmărit. Trădătorii trădează pe gratis, din plăcerea de a face rău colectivității în care trăiesc. În apărarea lui, susțin că doar s-a molipsit de la molima de mitocănie ce bântuie și face ravagii. Mitocănie pe care oricum nu o putea învăța de la profesorii săi, ci din cei șapte ani de acasă. Și are toate motivele să dea cu pietre în cineva mult mai tânăr decât el, a cărui popularitate îl deranjează și a cărui strălucire îl orbește. În apărarea lui — a celui vârstnic, întrucât cel tânăr nu are nevoie de nicio apărare — susțin, cu sau fără probe, că nu știe ce vorbește. Spune și el acolo ce spune orice om care se îneacă de invidie și mânie. Garantez că are toate motivele pentru a îl invidia pe cel tânăr, asupra căruia își varsă mânia. Nu poate fi vina lui, a celui bătrân, că s-a adaptat la moda care a extins mitocăniile din mahalale pe Internet. Așa e moda.

Manual pentru cei care vor să dea cu piatra și să rănească, fără prea mari riscuri de a fi dați în judecată și cu garanția de a obține aplauzele mitocanilor. Atacați mai întâi numele dușmanului dumneavoastră. Modificați-i o literă. Disprețul dumneavoastră față de acea persoană va fi evident și va contamina proștii să zică la fel. De exemplu, vă prefaceți că nu știți că îl cheamă Porțeanu și îi ziceți cu toată seninătatea Forțeanu sau Porcileanu. Structura asta lingvistică am auzit-o în gura unui celebru scriitor, pe vremea când scriitorii mai aveau bun simț și nu depășeau această limită, ci vorbeau prefăcându-se ca și cum nu voiau să rănească. Acum însă, avem mijloace tehnice mult mai eficiente prin care oricine poate murdări pe oricine și poate să dea cu piatra în capul cuiva, care nu i-a făcut niciodată nimic.

Desigur că activitatea patriotică a lui Daniel Roxin deranjează dușmanii tradiționali din afara țării noastre. Desigur că vor ca să înceteze orice activitate patriotică, atât a lui cât și a altora ca el. Bineînțeles că nu îl vor ataca pe limbi străine, de pe alte meridiane, ci îl vor ataca indirect, prin acoliții lor, prin trădători români, agenți în folosul unor interese potrivnice României. Agenții nu își scriu pe piept sau pe Wikipedia că sunt trădători ai națiunii, ci dimpotrivă se infiltrează printre conaționali sub acoperire de „militant politic naționalist”. Ca Vasile Roaită, care abia prea târziu a fost demascat că era agent al Siguranței, infiltrat printre muncitori. Nu divulg numele falsului „militant politic naționalist”, ca să nu pot fi acuzat că s-a înfuriat pe mine și a făcut hemoragie cerebrală sau s-a spânzurat din cauză că l-am demascat.

De exemplu, dacă dumneavoastră, drag cititor, sunteți un „militant politic naționalist” fățarnic și pseudo-patriot, un infiltrat printre patrioți, pentru a le da la glezne și faceți jocul nu știu cui, pe bani sau fără bani, aveți mai multe mijloace de a da cu piatra și cu noroi. Dacă ați primit misiunea să îl distrugeți pe Roxin, mai întâi, zăpăciți-i literele din nume, după propria dumneavoastră zăpăceală din cap. Atacați-l cu cele mai înjositoare expresii. Întrucât nu pot fi înjositoare pentru destinatar, ci pentru cine le emite, în mod garantat vorbele dumneavoastră murdare vor pune sub semnul întrebării intelectualitatea dumneavoastră cât și competența de examinatori a profesorilor care v-au dat o diplomă universitară. Însă la banii pe care îi primiți sau la avantajele pe care le veți avea, desigur că se merită să comiteți un fratricid. Au mai făcut-o și alți scriitori români, împotriva lui Eminescu, Blaga, Arghezi și a altora. Foarte bine că încercați să compromiteți chiar și pe profesorii pe care vă prefaceți că îi admirați, întrucât astfel vă compromiteți singur. Asta îmi dă mie posibilitatea să vă apăr și să vă scot basma curată.

Pe vremuri, secretarii PCR se luau de chica celor tineri, pentru că îi deranja. Iar fostul secretar de partid așa a rămas, ca pe vremea când tăia și spânzura la Universitate: se ia de chica lui Roxin. O veche zicală zice: râde chelul de pletos. Dacă sunteți chel și vă întristează chelia, nu râdeți, ci luați-l pe Roxin de chică. Dragi cititori, luați exemplu cum vă puteți pune în lumină ca un personaj al întunericului și ziceți cam așa, ca în citatul acesta: „Dacă mi-ar fi la îndemână l-aș lua de chică – cuvânt slav, pe neisprăvitul Doxin și i-aș pune în față oglinda: măi, pui de dac, de unde dracului ți-a răsărit în nume sunetul și litera X – doXin, care nu există în limba română decât în neologisme?!” Așadar regretă că nu îi e la îndemână să-l ia de chică, cum făcea cu studenții pe vremea când era secretar de partid.

Eu sunt născut și crescut la Caracal, dar nici măcar la Caracal nu se vorbea așa de necivilizat, cum scrie lingvistul universitar, decât poate prin mahalale, pe ulițele analfabeților. Și, fiindcă autorul acestui citat este lingvist, eu nu am competența să îl contrazic și nici nu avem nevoie să-i mai amintim că sunetul și litera X în limba română există atât în neologisme, cât și în nume care încep la fel, găsibile pe Google: Roxănescu, Ruxănescu și în mai multe nume vechi, așa cum scrie în Dicționarul onomastic românesc al lui N. A. Constantinescu, Editura Academiei, 1963. Nume ce conțin sunetul și litera X și încep la fel ca numele lui Roxin sau aproape la fel: Roxana — fiica lui Dimitrie Cantemir, Roxana — fiica unui Cantacuzino-Măgureanu, Roxanda — doamna lui Al. Lăpușneanu, Roxandra — în vechi documente câmpulungene din Bucovina, Ruxandra — fiica lui Basarab I, Ruxandra — fiica domnitorului Moldovei Vasile Lupu, bine-cunoscuta stradă Domnița Ruxandra din București, apoi nume derivate: Luxandra, Loxandra, Ruxa, Luxa, Luxița. Avem și alte nume cu X: Alexandru, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri, Docsănescu. În apărarea scriitorului care a terminat la București facultatea de litere și e conferențiar acolo, susțin că nu are cum să cunoască numele clasicilor literaturii noastre. De bună seamă că pe lingvistul nostru îl deranjează terminația –in din numele lui Roxin, care e un om dârz — cuvânt rămas de la daci. E inutil să precizez această etimologie, dar așa a precizat lingvistul etimologia slavă a cuvântului chică și nu am înțeles în ce scop. Nu sunt lingvist și nu știu de unde vine terminația –in din numele Roxin, așa cum nu știu nici de unde vine în vechi nume de oameni sau de locuri românești: Bolintin, Codrin, Constantin, Cosmin, Doclin, Florin, Marotin, Măcin, Mărin, Potopin, Săvârșin, Severin, Zeletin sau Moș Martin și sumedenie de altele. Asta ca să știm cât ne putem baza pe afirmațiile și pe competența unuia care predă lingvistica la universitate.

Aș vrea totuși să adaug o mică precizare, din cartea Marea Unire dela 1 Decemvrie 1918. Biblioteca Despărțimântului București al Asociațiunii „ASTRA” 1, București 1 Decemvrie 1943, cap. Parlamentarii Adunării Naționale dela Alba-Iulia care au votat unirea cu România la 1 Decemvrie 1918. Deputații de drept: […] PROTOPOPII ROMÂNI: […], p. 54, figurează și Florian Roxin, Buteni [jud. Arad] și Nicolae Roxin, Tinca [jud. Bihor]. Așadar, doi protopopi, Florian Roxin și Nicolae Roxin, au votat la Alba-Iulia la 1 Decembrie, în calitate de deputați de drept, unirea cu România. Numai un secretar PCR rătutit la cap și fără obraz mai poate avea tupeul să insinueze că numele Roxin nu ar fi românesc. Oricine poate vedea pe Facebook și pe Google că există sumedenie de români pe care îi cheamă Roxin, răspândiți prin toată țara și prin diaspora. Sunt mult mai mulți Roxin decât cei cu numele secretarului PCR care îl atacă, habar n-având pe cine atacă. Nu mai divulg aici că acest secretar de partid a avut un nume de rușine. E suficient să spun că avea un nume de batjocură, pentru că ai lui erau bătaia de joc a satului. Înțeleg ce complexe de inferioritate are și că asta îi dă energia să arunce cu noroi și cu piatra în tot ce îi amintește de condiția jalnică din care s-a ridicat cu ajutorul PCR și s-a pripășit pe la Universitate. Însă eu sunt consecvent și îl apăr pe împricinatul fost secretar PCR fiindcă partidul lui nu mai este la putere. Oricât și-a vopsit lupul blana cu var alb, ca să creadă lumea că e oaie, năravul tot nu și l-a schimbat. Bietul de el. A rămas fără puterea de satrap, pe care a avut-o la Universitate, și îmi e milă de el, ca de orice om nenorocit: Orice om necugetat, la mânie, poate zice prostii. Are circumstanțe atenuante: nu poate suporta pe cine nu suportă el. Nu e nevoie să divulg eu numele lui actual și nici cel vechi. Se va divulga el însuși, când mă va ataca. Știu că mă va ataca, pentru că el nu e în stare să priceapă că eu îl apăr, în calitate de avocat al diavolului.

Eu îl apăr și îl voi apăra, până mă voi plictisi sau îmi va zice popa să-l las în plata Domnului. Nu știe ce vorbește. Nu-l poți învinui pe careva, pentru faptul că nu știe. Dacă nu știe, nu știe. Pe nimeni nu îl poate deranja lătratul câinilor și orăcăitul broaștelor. Dacă asta le place — să latre sau să orăcăie — n-au decât. Pe cine poate afecta? Noroiul cu care împroașcă ei împrejur nu poate cădea pe Daniel Roxin, ca de altfel nici pe mine, pe dumneavoastră sau pe altcineva, ci cade pe ei înșiși. Dacă ăștia sunt, ăștia sunt, au și ei dreptul să trăiască. Respectabilul nostru lingvist mă etichetează pe blogul său: „un român pripășit pe la Paris.” Întrucât este scriitor, publicist și lingvist, înseamnă că știe cum își alege cuvintele în mod conștient, ca să aibă efectul dorit de el. Citez din Dicționarul editat la Cartea Românească, în România interbelică, de la care pornește și actualul DEX și unde vedem că pripășit este un cuvânt depreciativ sau de ocară, folosit de către clasicii literaturii noastre, la fel ca și în limba curentă, în legătură cu câinii vagabonzi sau cu alte animale prăpădite, iar prin extensie e folosit și la oamenii pe care îi punem în aceeași categorie cu animalele disprețuite. Pripăși = a veni de aiurea și a se așeza undeva pe lângă alții, a se oploși. Exemple din clasici: „de unde l-ai mai pripășit și pe stricatul ăsta?” (I. A. Bassarabescu); „nu știu de unde, se pripășește pe acolo un calic” (Ion Creangă). Ca să-și sublinieze reaua voință, publicistul nostru pune ca motto la un eseu — pe care l-a copiat de nu știu unde și l-a publicat fără să mă fi întrebat — aiurelile scrise despre mine de către un rusofil marxist și totodată psihiatru psihopat, care mă acuză că aș fi zis despre marxism ceea ce nu am zis. Lumea n-are cum să verifice, așadar liber la minciuni. Această viclenie este una din manifestările descrise de psihiatrul francez Paul-Claude Racamier, simptomatice la bolnavii de narcisism pervers, boală incurabilă, dar foarte nocivă, nu atât pentru bolnavul respectiv, cât pentru cei atacați de bolnav, cu zâmbetul parșiv pe buze. Dacă poate nu știați, minciuna e o excelentă metodă a calomniei și este folosită chiar și de oameni aparent sănătoși la cap. Nu numai eu am văzut oameni care nu știu ce vorbesc. Sau poate că ei știu, dar eu nu știu ce are cu mine publicistul, care dezinformează cititorii săi în legătură cu mine. Nu știu în ce scop dezinformează. Eu nu locuiesc la Paris, cum dezinformează el cititorii, ci în celălalt capăt al Franței, într-o mică localitate, mai mică decât sunt satele românești de obicei. Nu am nevoie să mă apăr. Cei ce mă cunosc știu că eu nu vin de aiurea, nu sunt stricat, nici calic, nu sunt oploșit, nu sunt pripășit. Nu i-am dat importanța pe care și-o dă el însuși. Mi-am zis doar că era dezinformat. Și nu înțelegeam de ce l-a citat pe acel rusofil marxist, ca motto la articolul meu, prin care restabilesc adevărul istoric despre tracii denigrați de Herodot. Am înțeles abia după ce am văzut cu ce zoaie murdare l-a atacat pe Daniel Roxin. O simplă șmecherie de-a lui, ca să mă denigreze pe mine direct, cât și indirect articolul în care reabilitez tracii denigrați de Herodot, pentru ca cititorii să se îndoiască de credibilitatea mea și a argumentelor mele pentru reabilitarea tracilor.

Știm cu toții că energia pe care o au cei ce calomniază și debitează minciuni le vine de la invidie și de la otrăvurile care le macină inima. Mă bucur de faptul că invidioșii au pentru ce să mă invidieze. Bucurați-vă, dragi cititori, când alții vă invidiază și vă calomniază. Înseamnă că au motive. Mă bucur că nu am un cap ca al lor. De la un așa cap cum are bătrânul publicist sau acolitul său rusofil, știu la ce să mă aștept. Își vor vărsa asupra mea lăturile din capul lor. Bine că le vor arăta tuturor ce au în cap, fiindcă altceva nu au ce arăta. După vajnicele obiceiuri publicistice, din lipsă de argumente, vor veni cu atacuri la persoană. Sau mă vor ataca cu afirmații false, pe care lumea le va crede fără să le verifice. Cu ce poate să mă deranjeze? Metoda asta cu informații false se practică pe scară largă, de la Herodot încoace. Am mai văzut că așa știu unii să își etaleze capacitatea intelectuală. Fiecare scrie ce poate. Trăim într-o Europă liberă, unde ici și colo câte un publicist se șterge la fund cu degetele și mânjește apoi pe pereți. Asta e tot ce pot să scrie unii. Peretele nu se sinchisește. Dumnealor pot fi siguri că nu mă voi coborî într-atât, încât să le răspund. Câinii latră, trenul trece. Eu nu mă pun cu cei care și-au luat-o în cap că ar fi inteligenți și poartă hramuri false, de agenți infiltratori, ca Vasile Roaită, și trag sirene care derutează lumea. Ei nu își dau seama că eu nu depind de nimeni pe lume. Publicistul însuși pune în fruntea murdăriilor referitoare la Daniel Roxin un titlu care i se întoarce împotrivă ca un bumerang: „Te pui cu prostu’ ?!” Prost nu poate fi Roxin, ci acela care zice despre alții ceea ce i se potrivește lui, după metoda hoțului care strigă prindeți hoțul. Sau poate că îi voi apăra. Cei sărmani cu duhul și neajutorați mintal trebuie apărați. Dar cine îi mai poate apăra de ei înșiși?

———————————————–

Victor RAVINI

Franța/Suedia

Gheorghe LUCHIAN: Indiferență…

Piața Mihai Viteazul. Ora? În jurul orei 13. După ceasul meu. Mă grăbeam să ajung undeva, într-un loc unde aveam de clarificat ceva de ordin personal. În fața unei agenții de turism, un om zace pe trotuar. Este slab, murdar, sărăcăcios îmbrăcat. În preajmă, o pungă din plastic din care, în cădere, se rostogoliseră o cutie de conservă(poate un pateu ieftin), o sticlă pe jumătate cu suc, ceva rotund înfășurat în hârtie de ziar. Desigur, ceva personal. O cămașă de schimb poate. Și mai era ceva. Un colț de franzelă neagră, cred din categoria Graham. Mai era ceva? Cred că nimic. Nimic în afară de om. Omul avea culoarea obișnuită unui cadavru. Dungat cu albastru în jurul gurii rămase deschisă, loc prin care obișnuim să credem că și-a dat ultima suflare. Un om fără un domiciliu al său, un om al străzii. Al tuturor străzilor dintr-un oraș. Și al niciuneia. Un vagabond. Un boschetar, într-o accepțiune mai nouă. Ei sunt mulți. Dureros de mulți. Fac parte din „zestrea”, din fauna fiecărui oraș mai răsărit.

Ciudat, dar cred că în același loc, la aceiași oră, am văzut ceva asemănător. După socoteala mea, cu o jumătate de secol în urmă. Un bărbat la fel de sărăcăcios îmbrăcat. Cu aceleași dungi albastre, aceiași gură rămasă deschisă. Și parcă același rictus încremenit a batjocură. Numai că acum cincizeci de ani nu puteam vorbi de existența unor oameni ai străzii. A boschetarilor. Nu spun că ei nu existau și atunci. Am trăit și acei ani și poate de aceea nu îndrăznesc s-o spun. Trăiam într-o dictatură aprigă. Eu însumi, eram de curând „eliberat” dintr-o închisoare, ca fost condamnat politic. Despre multe lucruri nu se putea vorbi atunci. Eram ascultați, te miri de unde și Gherla mi se deschidea din nou.
Astăzi? Au trecut cincizeci de ani. Astăzi putem vorbi orice, că tot nu ne ascultă nimeni. Și nu se schimbă nimic din ce ar fi important pentru sărăcimea care speră ceva, așteaptă ceva. Da, s-au înmulțit miliardarii. Cum? Numai ei știu cum. Doar ei și ei între ei. De unde/ pe ce „surse”? Nici un muritor de rând nu trebuie să știe. Nici justiția. Sau ce a mai rămas din ea. A trebuit să ne jertfim floarea țării, ca parafrazându-l într-un fel pe Caragiale, să avem și noi miliardarii noștri. Ce fac ei pentru noi? În afară de rotunjirea averilor?Libertatea de a recunoaște, cu glas tare, sărăcimea noastră. Că avem, oficial de astă dată, vagabonzii noștri. Ca-n filmul acela indian cu Raj Kapoor. Oameni fără căpătâi, fără un loc al lor, trăind din cerșetorie, furt, ori, în cel mai bun caz, din mici expediente. Unde sunt speranțele noastre dragi aleși? Acelea pe care ni le reanimați o dată la patru ani, sau cinci, și pe care ni le înșelați de fiecare dată. Cu acelaș zâmbet fals, asemănător cu rictusul mortului de azi din Cluj. Din piața Mihai Viteazul. Cel care, după aproape o oră, nu-l ridicase nimeni de pe trotuar. Nu-l revendicase nimeni. Nimeni nu avea nevoie de el. Aleși spuneam? Aleși ai sorții. Ai unei sorți crude care ne împarte între „ai noștri” și „ai nimănui”. Aleși ai hazardului. Ai noștri, nu mai sunteți de multă vreme.

Mă pregătesc de culcare. Știu însă că noaptea mea va fi un coșmar. Imaginea cu o ființă a nimănui, zăcând în colbul unui trotuar așteptând să fie dus undeva la o morgă. Și mai ales gura aceia rămasă deschisă. Cu zâmbetul ciudat, aducând a batjocură.

–––––––––––

Gheorghe LUCHIAN

Cluj-Napoca

19 octombrie, 2018

Imagine internet

Alexandru NEMOIANU: Tulburare în lumea ortodoxă

Lumea Ortodoxă se află în tulburare datorită unor acțiuni necugetate luate de către Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, pusă la cale de către serviciile secrete “globaliste”, în unul dintre spațiile canonice ale Patriarhiei Moscovei, hai să-i zicem acelui spațiu, “Ucraina”.

Este bine știut că în Februarie 2014 o lovitură de stat, organizată de către serviciile secrete USA, a înlăturat administrația aleasă de la Kiev și a înlocuit-o cu agenți USA: Yatseniuk, Poroshenko, Parubia și alții asemenea. Rezultatul a fost unirea, prin referendum și voința locuitorilor, Crimeii la Rusia și apoi izbucnirea unui război civil. Populația rusească din zona Donetsk-Lugansk pur și simplu nu a mai putut răbda persecuțiile perpetuate prin fanatici galitieni ‘uniati”. Asupra zonei controlate de regimul fascist din Kiev s-a abătut un val de persecuții, corupție endemica și haos. Figuri de aventurieri politic dintre cele mai dubioase au apărut la Kiev și este suficient să amintesc pe cunoscutul spion American Misha Sakashvilii, condamnat pentru crime și apropiere de bunuri necuvenite în Georgia. Singura structura care mai unea acel spațiu artificial zis ‘Ucraina”, era Mitropolia Ortodoxă a Ucrainei.

Mitropolia Ortodoxă a Ucrainei, având cea mai largă libertate administrative posibilă: dreptul exclusiv de a se administra, de a își alege Ierarhii, etc. se află în legătură canonică și este parte a Patriarhiei Moscovei, ’Sviati Rus”. Singura obligație a ei, față de Patriarhia Sviati Rus, este să îl pomenească pe Patriarhul Moscovei ca întâi stătător. Întâiul stătător al Mitropoliei Ucrainei, IPS Onufrei, este, ca etnie, Rus din zona Bucovinei. Dacă din punct de vedere practic Mitropolia Ucrainei este independentă, în același timp ea respectă unitatea spirituală a spațiului Sviati Rus, adică unitatea spirituală a popoarelor Rus, Ucrainean și Bielorus. Împotriva acestei unități duhovnicești, deci împotriva Bisericii Ortodoxe, s-a pus la cale actuala tulburare care ar putea avea urmări triste și tragice.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Tulburare în lumea ortodoxă” →

Valeriu DULGHERU: Kamikazii unioniști

„Să ştiţi: de nu veţi ridica./ Din sânul vostru un proroc./ În voi viaţa va seca, Zadarnic soarta veţi ruga./ Căci scoşi veţi fi atunci din joc. Şi-ţi rămânea făr’ de noroc.”

(Alexe Mateevici. Basarabenilor)

Astfel îi avertiza pe basarabeni la 1918 marele patriot și poet Alexe Mateevici. Ieșiți din brațele ursului țarist, rusificați până la refuz, analfabeți, săraci basarabenii de atunci au fost însă mult mai treji la minte: au găsit mai mulți proroci – generația de aur unionistă, care a realizat în condiții extrem de dificile visul de peste o sută de ani de revenire acasă.

Astăzi, în condiții mult mai bune, de aproape treizeci de ani suntem în căutarea unui proroc. Pe parcurs ne-am pricopsit cu tot soiul de proroci falși și acum am ajuns iarăși de unde am plecat. În a. 2007, în plin regim comunist, a apărut tânărul promițătorul Dorin Chirtoacă care avea toate șansele să devină acel proroc, acel „salvator al Neamului”. În a. 2013 avea toate șansele să salveze Partidul Liberal de la pieire, dacă ar fi acceptat propunerea grupului reformator Hadârcă. În loc de lider incontestabil al dreptei a preferat să rămână pur și simplu „nepotul lui M. Ghimpu”. Iar Partidul Liberal a continuat să se prăbușească în hău, fiind părăsit metodic de grupuri întregi (I. Hadârcă cu grupul reformator, A. Guțu, A. Șalaru ș.a.). Mult așteptata, dar prea târzie, rocadă la conducerea PL-ului, anunțată în primăvară de M. Ghimpu pentru 16 septembrie, nu s-a mai întâmplat. Șeful a transferat Congresul pentru data de 1 decembrie, de Marea zi Centenară. El are nevoie de showuri nu de Reunire cu adevărat. De ce a făcut acest lucru când până la ziua alegerilor parlamentare vor mai rămâne puțin mai mult de două luni? Această perioadă este foarte mică pentru a reuși o cât de cât coalizare a forțelor de dreapta. Constatăm cu mare regret că unchiul l-a îngropat pe nepot fără nicio șansă de a reînvia (să ne aducem aminte cum în mod similar a procedat și Roșca cu magnificii săi și unde este astăzi cel mai puternic partid de dreapta de altă dată?). Dar fără PL această coalizare pe dreapta nu va fi completă. Mesajul a fost mai mult decât clar: PL se va avânta în alegeri de unul singur. În situația în care se află acum partidul nu are nicio șansă de a trece pragul de 6%. Și chiar dacă ar trece acest prag care va fi impactul unui grup din 6-7 deputați în parlament. Având chiar 13 parlamentari (acum au rămas doar cu 9 (tot din cauza managementului prost al Partidului!)), ce impact a avut asupra politicii acestui stat eșuat în perioada 2014-2018?

Să încercăm să facem o analiză a forțelor atât de dispersate de pe dreapta. Deseori îmi vine întrebarea „Doresc oare unioniștii Unirea?”. Nu mă refer la cei peste 30% (care se apropie de 40%) care doresc Unirea cu ardoare, cu patimă, ci la liderași! Și nu găsesc un răspuns clar, univoc. Prin declarații fiecare din liderași este cel mai mare unionist, dar în fapte… Iar avantajele Reunirii sunt atât de evidente încât în mod natural îți pui întrebarea: de ce nu se reușește de făcut pași serioși în această direcție. Mă prind la gândul că „elita unionistă” nu dorește. Nu dorește să asculte de sfaturi, de chemările multiple ale unionistului de rând (care nu dorește posturi, dorește doar Reunirea cu Țara mamă!) devenite deja atât de banale. O stimată doamnă lideraș al „celui mai unionist partid care metodic ia sub 1% în alegeri” mă învinuia că mereu scriu și le dau sfaturi, că ei nu au nevoie de sfaturi. De ce-și permite aceasta stimată doamnă (și nu numai ea!) astfel de declarații de parcă unionismul ar fi o afacere personală. Ei bine stimată doamnă, eu sunt alegătorul de rând care trebuie să vă aleg în alegerile din iarnă. Cum m ă convingeți prin fapte nu prin vorbe?

Să vedem cine se mai află pe segmentul de dreapta. Ah da. Noul partid unionist – Partidul Unității Naționale (PUN) apărut pe ruinele PL-ului, din așchiile desprinse de la el, fondat cu concursul nemijlocit al ex-președintelui României dl T. Băsescu. Atâtea speranțe se investiseră în acest partid care trebuia să vină în locul PL (așa cum PL a venit în locul PPCD și PFD), dar se pare că în zadar. De o jumătate de an acest partid parcă nici nu există în acest an crucial pentru destinul unionist al acestui colț de țară. Ultima declarație a lui A. Șalaru că PUN-ul ar putea să nu candideze la alegerile parlamentare din februarie 2019 a fost chiar una ieșită din comun. În loc să se zbată, să contribuie la unificarea forțelor pe acest segment, el bate în special în cei care ar putea să-i fie aliați, inclusiv în problema Reunirii (e vorba de dna M. Sandu), iar acum bate în retragere, lăsându-i câmp de manevră kremlinezului Dodon. Iar acest kremlinez Dodon, luând în alegeri majoritatea și preluând împreună cu PD întreaga putere în stat, primul lucru pe care-l va face (a declarat acest lucru de atâtea ori!) va scoate în afara legii toate partidele unioniste, inclusiv al dlui A. Șalaru. Nu aș vrea să-i dau dreptate marelui Voltaire care spunea ca politica înseamnă „dominarea celor lipsiți de scrupule asupra celor lipsiți de memorie”. Un dezamăgit unionist (ca mulți alții!) comentează pe rețelele de socializare declarația lui A. Șalaru: „Eu sunt unionist și voi vota doar pentru un partid care va susține ideea unionistă. Așa am procedat de ani de zile. Ani de zile am votat doar cu partidele unioniste. La început, cu frontul, apoi cu liberalii, dar acum sunt în ceață, pentru că nu mai știu pentru cine să-mi dau votul…Indecizia mea mi-a fost accentuată și de anunțul de azi al lui Anatol Șalaru, pentru că, trebuie să recunosc sincer, simpatiile mele se înclinau spre acest partid, dar acum, după ce acesta a părăsit câmpul de lupte electorale, chiar nu mai știu pentru cine să votez…Teama mea cea mai mare e că îmi voi da votul pentru nu știu ce partid unionist și acesta nu va trece pragul electoral și atunci votul meu se va pierde sau se va duce la socialiști. Adică votând nu știu ce partid unionist, eu voi vota, de fapt, socialiștii. Or, tocmai lucrul acesta nu mi-l doresc… Tot gândindu-mă care ar putea fi soluția, cred că aceasta nu poate fi decât una singură. Ca partidele unioniste SĂ SE UNEASCĂ. Să demonstreze că sunt unioniste și să se unească. Militează pentru unire, dar luptă între ele. Oare nu e un paradox?”. Situația pe dreapta e clară că la moment nu avem pentru cine vota. Nici unul din partiduțe nu are șansa de a trece separat barajul de 6%.

Ce avem pe centru-dreapta? Am spus în repetate rânduri că pe centru-dreapta a apărut o oarecare construcție. Chiar dacă A. Nastase este vulnerabil criticii din partea binomului, fapt ce s-ar putea să aducă unele deservicii Alianței, totuși fenomenul de „unire a forțelor” își va spune cuvântul în aducerea voturilor. Această Alianță trebuie susținută în pofida tuturor neajunsurilor și să construim ceva pe dreapta nu să batem cu îndârjire în potențialii aliați în parlament.

Ce avem pe stânga. Recunosc cu durere în suflet, stânga este cel mai organizat segment. Uitați-vă cum merg în teritoriu și își lansează candidații pe circumscripții (cu 5 luni înainte de alegeri!). Doar talimbul Voronin a reacționat la această încălcare a Legii privind alegerile, ceilalți au luat apă’n gură de parcă nu iar atinge. Ei bine, tăcerea PDM este explicabilă. Binomul și-a împărțit sferele de influență: tu Dodoane ia cât poți pe circumscripții, pe care ți le-am croit „sub tine”, iar eu voi cumpăra deputați independenți cât voi putea. Acest segment se umple de tot soiul de candidați certați cu legea. Șor, locul căruia e la dubă pentru miliardele furate, este susținut de guvernare pe toate căile. Pentru a scăpa de justiție probabil va candida pe una din circumscripții la Orhei, unde să fim siguri, va câștiga cu concursul orheenilor cumpărați cu „pâine ieftină și distracții pe gratis”. Cât de ieftin se vând. Unde au dispărut acei orheeni care la 1918 au dat startul Unirii? Un alt penal certat cu legea, P. Corduneanu, anchetat după pentru crimele comise împotriva tinerilor în evenimentele din 2009, candidează pe listele partidului socialiștilor la Hâncești. Parlamentul devine un fel de „krîsha” pentru infractori.

Privesc cu groază seară de seară pe ecranele televizoarelor la posturile lor (aveau 2, acum au vreo 51) cum socialiștii își lansează candidații în circumscripții. La început Căușeni, Ștefan Vodă, Soroca, Dondușeni, apoi Comrat, Cahul, Hâncești ș.a. La Comrat tov. Z. Greceanîi a declarat literalmente următoarele: „Găgăuzia este garantul existenței Republicii Moldova”. Nici mai mult nici mai puțin. Cei care întotdeauna, de la 90 încoace, au luptat împreună cu Tiraspolul pentru refacerea urss, pentru intrarea în Rusia, acum acești kremlinezi socialiști îi consideră garanți ai statalității! Doar în acest colț de țară cu ființe fără coloană vertebrală, fără un elementar simț național, se pot întâmpla astfel de anacronisme. „Rușii din Moldova au suferit rușinea de a fi numiți minoritate națională”, scria referindu-se la evenimentele din anii 1990-1991 Anatoli Cernyaev, consilierul de politică externă al lui M. Gorbaciov. Dar cum să-i numești altcumva dacă în Basarabia au rămas doar 4.75%, în celelalte state fost sovietice – cam tot atâția. Doar în perioada sovietică o minoritate rusă de vreo 12% deținea peste 80% din toate posturile de conducere de diferit nivel, considerându-se națiunea conducătoare. În 1991, după destrămarea urss, rușii au simțit „rușinea” de a se retrage de la gurile Dunării, spre care au înainta prin rapturi de teritorii timp de peste 300 de ani, la vreo 700 km spre est. Acum aceste lichele, acești trădători de neam, se stăruie să le șteargă „rușinea de pe obraz” rușilor și găgăuzilor rusificați care numai găgăuzi nu se simt. Practic toate mult trâmbițatele investiții rusești (nu sunt prea mari dar pentru o populație de apr. 140000 sunt simțitoare) sunt orientate spre Comrat, spre acest copil răsfățat. Tot spre Comrat sunt orientate investiții și ajutoare din Turcia, Uniunea Europeană, SUA, care integral pe Basarabia pe parcursul a 27 de ani au depășit suma de 5 mld de dolari în formă de ajutoare nerambursabile.

Simțindu-se puternici (de fapt nu Dodon care se află în topul sondajelor este puternic ci ceilalți sunt slabi) kremlinezii socialiști devin obraznici. În mare parte analfabeți dar gălăgioși ei îi bruiază pe ceilalți parteneri de pe platourile televiziunilor. Deunăzi un mucos, cu puțină, foarte puțină carte dar cu aere de mare lider al unei așa numitei „asociații de tineret „Urmașii lui Ștefan” (să vadă marele Ștefan cum îi este terfelit numele de niște neisprăviți kremlinezi în marea tăcere a acelora care trebuie să-l apere, unde le stau picioarele le-ar sta capul) îmi dădea de la scandalosul post NTV „lecții de istorie, de bună purtare într-o instituție de învățământ”, ajungând cu petiție până la Ministerul Educației. În interviul, pe care mi l-au cerut (în legătură cu niște standuri informative de pură istorie a Neamului!), am spus că tinerii de genul acestui fanfaron trebuie să citească mai mult, să sape nu până unde-i spune șeful Dodon (până în sec. al XI, de parcă până atunci strămoșii noștri cu o istorie multimilenară pe care nu o au multe popoare cu apucături belicoase erau cățărați pe copaci în timp ce în est se construia o civilizație creștină prosperă!), ci până la rădăcinile adânci ale Neamului. Cât o să mai răbdăm bătaia de joc din partea unor obraznici cărora nu le putem riposta că suntem slabi, că liderii noștri unioniști sunt preocupați doar de luptele fratricide și de lustruirea imaginii unioniste.

În general, sunt un unionist optimist și încerc să transmit acest optimism și altora însă simt tot mai mult că din cauza găinăriilor liderilor de partiduțe unioniste mi se năruie fundamentul de beton (vorba lui Ghimpu) a acestui optimism. Nu dor loviturile lichelelor kremlineze, dor inacțiunile, găinăriile politice ale acelora care și-au luat misiunea sacră de a ne duce spre Reunire. „…Când o mulțime de oameni se îmbogățesc prin luare de mită şi influența lor e mai eficace decât munca lor, când legile nu te protejează contra lor, ci dimpotrivă, ei sunt cei care sunt protejaţi împotriva ta, când vei descoperi că este răsplătită corupția, iar onestitatea devine un sacrificiu de sine, atunci vei putea spune, fără teama de a greşi, că soarta societăţii în care trăieşti, este condamnată” scria la 1950 filozoafa americană Ayn Rand. Cu toate acestea nu consider (încă) că soarta societății basarabene este condamnată.

În final termin cu niște minunate versuri deosebit de semnificative pentru această situație în care ne aflăm, cu o chemare către marele Ștefan: „Timpul nu-l mai cruță,/ Nici soarta nu-l iartă / Bourul îši plânge / Stema-nsângerată! (de statalistul Dodon-n.n.)…În fața icoanei / Lumea să se roage, /Štefan să ne-audă / Ši să facă pace! / Timpul nu ne cruță,/ Soarta nu ne iartă / Turma stă ši-ašteaptă, Boii stau ši cată…” (Ion Cojocaru).

Turma stă și-așteaptă!

–––––––––––––

Valeriu DULGHERU

14 octombrie 2018

Chișinău-Basarabia

Viorel ROMAN: Patriarhia Ucrainei

Patriarhia Ucrainei

1991, după independenţa Ucrainei şi prăbuşirea Uniunii Sovietice, fostul ierarh al Patriarhiei Moscovei Filaret Denisenko, a înfiinţat o Biserică Ucraineană, autoproclamându-se patriarh, ceea ce a dus la excomunicarea lui de către Moscova. Acuma Constantinopolul a decis să-l „restabilească în funcţia sa ierarhică“. Acuma Biserica sa, este cea mai importantă din Ucraina, tot mai multi se identifică drept enoriaşi ai Patriarhiei Kievului. Relaţiile dintre aceste două Biserici slave sunt tensionate mai ales dupa anexarea Crimeei de către Rusia si conflictul separatist prorus, care s-a soldat cu peste 10.000 de morţi. Pana acuma.

„Acţiunile Constantinopolului vor aduce un prejudiciu catastrofal, în primul rând pentru ortodocşii din Ucraina. Ceva teribil va începe“, spune purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ruse al carui Sfant Sinod se va reuni la 15 oct. pentru a „apăra interesele ortodocşilor“ în cazul unor tulburări religioase în Ucraina. Pentru Departamentului de Stat al SUA decizia Patriarhului ecumenic Bartolomeu e o decizie religioasă si „ … noi susţinem dorinţa oricărui popor de a-şi mărturisi religia după cum doreşte, să aibă libertate şi recunoaştere şi să o facă în mod paşnic“.

Constantinopol versus Moscova

1030 de ani de la Botezul poporului Rus in apele Nistrului, la porunca Marelui Cneaz Vladimir cel Mare si Sfant (978-1015), cel asemeni Apostolilor (Владимир Святославич), cu prilejul căsătoriei sale cu Ana, fiica împăratului bizantin Romanos al II-lea, e in acest an o mare sarbatoare. Simfonia dintre Tarul pravoslavnic si Biserica sa, Rusa, a fost inlocuita in anul revolutionar 1917 cu o simbioza cu statul marxist-leninist, ortodoxo-comunist, al Sfântului Proroc Amos (sec. VIII î.d. Hristos) din Vechiul Testament si emulii sai atei din sec. XIX-XX, Marx, Engels, Trotzki, Lenin, Stalin, o pseudo religie cu promisiuni de rai milenar pe pamant.

Dupa 1989 rusii, condusi de vizionarul Mihail S. Gorbaciov, renunta la marxism-leninismul inspirat de la Prorocul Israelului Amos si sub presedintele Federatiei Ruse Vladimir Putin, patriarhul Kirill al Moscovei si al Intregii Rusii se intalneste cu papa Francisc in februarie 2016 la Havana unde ei dau un Comunicat comun istoric, fara precedent de la Marea Schisma, din anul 1054.

Patriarhul rus si papa constatata in „Relațiile reciproce dintre Biserici, problemele esențiale al fraților noștri și perspectivele de dezvoltare a civilizației umane“ ca „Nu suntem concurenți, ci frați.“ In aceasta atmosfera Putin e intampinat la Sfantul Muntele Athos ca urmas al imparatilor bizantini, el ii depaseste pe toti, de la Sf. Vladimir la Boris Ieltin, de aceea patriarhul Kirill il numeste pe Putin „o minune dumnezeiasca“, piatra de temelie a refacerii unitatii crestine. Asta influenteaza fireste si Sinodul Bisericilor Ortodoxe din iunie 2016.

In Ucraina, care își declara 1990 independența în Uniunea Sovietică, reapare conflictul a cinci orientări crestine: cei din vest sunt cu Roma, cei din est cu Moscova, unii pentru Constantinopol, alți pentru America, sau autocefalie la Kiev. Patriarhul grec de la Constantinopol, Bartolomeu depasit de avântul lui Putin si Kirill, tergiversează soluționarea disputei dintre Biserica ucraineană din cadrul Patriarhatului Moscovei si cererea de autocefalie, fundament al unui naționalism de rău augur, cum vedem deja la procesiunea (крестный ход) a 250.000 de moscoviti șicanată la Kiev.

O retrospectiva

Principatul lui Vladimir cel Mare si Sfant are 17 mitropoliti, din care 15 greci, poate de aceea slavi traia intr-o „dubla credinta“, pravoslavnica dar si cu vechiile credinte. Invazia mongola, tatara din 1237 distruge Kievul si ii supune pe rusi pana in 1480. In acest timp mitropolitul rus se muta la Vladimir, apoi Moscova, devine mai important ca principele, pentru ca avea privilegii si garanta fidelitatea fata de Marele Han al Hoardei de Aur, care scutea Biserica Rusiei Mari de impozit. In vest, principele Galitiei obtine de la Constantinopol o Mitropolie a Rusiei Mici, pe langa cea a Rusiei Mari de la Moscova. Aceste Mitropoli au constituit doua puncte de plecare in dezvoltarea religioasa a slavilor din vechiul popor Rus.

In acest timp papa de la Roma indemna la cruciade inpotriva tatarilor care au imbratisat Islamul. Asa ca Polonia elibereaza Galitia in anul 1349, dar aceste lupte de eliberare erau umbrite de disensiunile dintre ortodocsi si romano-catolici, ultimii proclamau suprematia ritului latin, conform Conciliului de la Lateran IV. Lituanienii elibereaza Volhynia, Kievul, Cernigovorul, o parte din Smolensk si restabilesc Mitropolia veche de la Kiev cu mitropolitul Roman (1355-1362).

Stapanirea lituanienilor de la Marea Baltica la Marea Neagra incurajeaza Moscova. Sf. Sergius de Radonetz indeamna la lupta si binecuvanteza pe Dimitrij Donskoi 1380, inainte de lupta de la Kulikovo Pole, care deschide moscovitilor ofensiva inpotriva tatarilor. Astfel s-au format pe de o parte doua orientari religioase, iar pe de alta parte dorinta de unitate in lumea slavilor orientali, ceea ce s-a realizat la Conciliu de la Florenta. Dar scurt timp, pentru ca Vasilij II il alunga pe mitropolitul Izidor, respinge Unirea si pune Moscova pe picior de razboi cu Roma si Constantinopolul.

Marele Cneaz Vasilij II,

a cărui lungă domnie (1425–1462) a fost afectată de cel mai mare război moscovit din istoria veche rusă, e cap nu numai al Bisericii Ruse ci si al Ortodoxiei adevarate, al intregii Crestinatati. De atunci mitropolitii sunt numit de Marele Cneaz al Moscovei. Ivan II se declara Tar (Caezar) si de la casatoria cu Irene Paleologul si succesor al Imparatilor Bizatului.

Ordinul Teuton recunoaste titlul de Tar in 1473. Asa se ajunge la Moscova ca „a treia Roma“ si ca Tarulul „seamana cu toti oamenii, insa prin puterea sa el se aseamana lui Dumnezeu. El e vicarul lui Dumnezeu, e Capul suprem al Statului si Bisericii“, dupa Iosif de Volokolmsk. Ruperea de Roma si Constantinopol voita de Vasilij II nu era insa urmata de slavii orientali de sub stapanirea polono-lituaneana, care primesc de la Roma un Mitropolit, care nu e recunoscut de Moscova si fiecare teritoriu ramane cu Mitropolitul sau.

Asa apare ideea unui Patriarhat slav care sa uneasca aceste doua Mitropoli. 1576 aparuse la Roma chiar ideea transferarii Patriarhatului de la Constantinopol, ajuns sub sultanul turc, la Moscova, o cale de inoire pe linia Conciliului de la Florenta. Un sinod la Constantinopol 1590 confirma Patriarhatul Moscovei c pe al cincilea scuan al Bisericii Ortodoxe, dar „Rusii albi“ sau „Rusii mici“, adica ucrainienii, au decis in Sinoade episcopale la Brest-Litovsc, 1595/6, sa se desprinda de Constantinopol Sultanului si patriarhului sau grec si sa se uneasca cu Roma, luand de baza unirea Conciliului Florentin.

Moscova n-a stat pasiva la aceasta orientare spre vest si a mobilizat adeptii Constantinopolului si mai ales pe cazaci. Asa a aparut in regatul polono-lituan doua Biserici a slavilor orientali, una orientata spre Roma si alta spre Moscova si spre Constantinopol. Atat Regele Poloniei cat si Tarul Rusiei se confruntau mereu cu contestatari. In Polonia uni voiau spre vest, Roma, alti spre est, Moscova. In Rusia uni voiau spre sud, Kiev, Constantinopol, alti nici nu voiau sa auda de asa ceva.

Treptat fascinatia culturii occidentale determina rusii in sec. XVIII sa se deschida mai ales germanilor protestanti. La sfârșitul sec. al XVII-lea și la începutul sec. al XVIII-lea, Biserica Ortodoxă Rusă se extinde. In 1688 Mitropolia Kievului e transferată de sub jurisdicția Constantinopolului sub aceea a Moscovei. În următoarele două secole, eforturile misionarilor ruși s-au întins de-a lungul Siberiei până în Alaska și mai apoi în Statele Unite. Protestantismul era anticatolic, asa ca nu numai ca nu era primejdios pentru ortodocsi, ci se puteau imprumuta arme impotriva Romei. Tarul Petrul cel Mare a mers pe acesta linie modernizatoare fara occidentalizare si a degradat Patriarhatul la rang de Mitropolie, careia i-a creat un „Regulament duhovnicesc“ dupa sistem protestant, care prevedea ca Biserica sa fie condusa de un Sfant Sinod, astfel Biserica Ortodoxa Rusa a devenit un Departament al Statului.

Tarina Ecaterina II ocupa Polonia, ii persecuta pe unitii cu Roma, tolereaza insa pe romano-catolici si ocupa Crimeea, Noua Rusie si deschide dupa Pacea de la Kuciuk Kainargi, 1774, pretentia de a-i inlatura pe turci la Constantinopol. Vezi Proiectul Grec si Chestiunea Orientala. „A treia Roma“ cunoaste in sec. XIX un nou avant in vremea Tarului Alexandru I dupa Napoleon, a Congresului de la Viena si Sfantei Aliante. Curente noi cu radacini in Occident: traditionalistii, occidentalizantii, slavofilii.

Politica ortodoxa a Tarului Nicoai I a fost rigida fata de ucrainienii si bielorusii uniti, a caror dioceze au fost suprimate in 1829. Romano-catolicii sunt tolerati, dar supusi presiunilor in vederea reorientarii spre Ortodoxie. Dar cand expansiunea Moscovei parea in stare sa ajunga la Constantinopol si chiar mai mult decat atata, occidentul se trezeste si in Razboiul Crimeei ii convige pe rusi ca merg pe o cale gresita.

Razboiul Crimeei

1953/6 s-a dus si in sfera spirituala, de o parte erau slavofilii iar de cealalalta catolicii si protestantii. Refuzul violent al Conciliului de la Florenta i-a astfel sfarsit la rusi. Tarul Alexandru II aboleste sclavia taranilor si egalitatea tuturora in fata legii. Apar nihilismul si ideile socialiste. Traditionalistii, slavofilii si discipoli lor au continuat pe linia apologetica a Rusiei si Bisericii Ortodoxe, antiocidentale. Intelectualii sec. XIX cauta sa depaseasca decalajul est-vest prin performante creative. Dostojevski, Tolstoi, dar mai ales Solovev, construeste o punte intre Ortodoxie si Catolicism, renunta la combaterea Romei prin reveninrea la recunoasterea Constantinopolului, dar si a Romei, caci accepta unirea cu Biserica Romei.

Tarul Nicolai II ramane pe pozitii, in numele lui Dumnezeu, impotriva oricarei inoiri, pana cand in 1917 este detronat Tarismul si Biserica Ortodoxa Rusa revine sub V.I. Lenin la Patriarhat. Antioccidentalismul ortodoxo-comunistilor si a Bisericii ruse ramane insa nealterat, mai ales ca s-a instalat o noua pseudo religie, superioara Revolutiei Franceze si Lumii Noi, America. Moscova rosie nu numai ca nu renunta la ideea celei de „a treia Roma“ si a Imparatiei Universale, ortodoxo-comunismul, ci visa la o Imparatie universala, ce depasea cu mult planul tarist. Occidentalii raspund cu o politica cunoscuta deja din Razboiul Crimeei.

Fara indoiala Rusia trebuie sa revina in Europa crestina. Asta se intampla cu „perestroika“ si „glasnosti“, renuntarea la marxism-leninism si la Lagarul ortodoxo-comunist, dar SUA, e depasit de evenimente. Dupa prabusirea Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice apar bisericile nationale, a ortodocsilor bielorusi, din Kazagstan, din Moldova, toate fidele patriarhatului moscovit. Numai estnii se rup de Moscova. După eşecul de dupa 1989, când lumea aştepta refacerea unităţii creştine, a urmat o perioadă de lehamite şi de promovare, fără tragere de inimă, a unităţii tehnico-economice mondialiste, fără Dumnezeu: modernizare (laică) fără occidentalizate (religioasă). Ăsta e mărul discordiei, nu conflictele politico-religioase din Ucraina ne asigură Putin.

După 1990, când Ucraina își declara independența în Uniunea Sovietică, am avut ocazia să fiu martor in Ucraina, la Cernautz, direct și personal la conflictul a cinci orientări religiose atunci incompatibile, care au generat situația tensionată de azi, cei din vest, Lwiw, Lemberg, catolicii, sunt cu Roma, cei din est, sunt rușii pravoslavnici, cu Moscova, unii Pravoslavnici sunt pentru Constantinopol / Istanbul, alți pentru o mitropolie din America / Canada, fara a-i uita firește pe ultra-naționaliști autohtoni, care vor ca centru religios al tuturor ucrainenilor, un Kiev autocefal.

2018

7 sept., Vladimir Legoida, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ruse, a postat pe rețeaua Telegram un mesaj în care numește trimiterea emisarilor dinn SUA si Canada la Kiev ca fiind „nimic mai mult decat o invazie brutală, fără precedent, a teritoriului canonic al Patriarhiei Moscovei”, urmând cu amenințarea că „acestă acțiune nu poate rămâne fără răspuns”. Conducătorul Departamentului de Relații Externe, Mitropolitul Ilarion Alfeyev, a declarat că Sinodul Bisericii și-a exprimat protestul și cea mai adâncă indignare față de numirea la Kiev a episcopilor chemați din Occident de către Patriarhia Ecumenică din constantinopol.

Decizia a fost luată fără consimțământul Patriarhiei Ruse și astfel constituie o grava violare canonică, fiind interzis ca o Biserică ortodoxă să intervină in afacerile interne ale alteia, a mai spus mitropolitul rus: „Patriarhia de la Constantinopol este acum în mod deschis pe o cale a războiului. Și nu este un razboi doar împotriva Bisericii Ruse, nu doar împotriva poporului ortodox ucrainean; este de fapt un răzoi împotriva unității întregii ortodoxii.”

Mitropolitul Ilarion Alfeyev a vorbit împotriva modului „rău și perfid” în care este derulat proiectul autocefaliei de către Patriarhia Ecumenică, iar din acest motiv, „Biserica Ortodoxă Rusă nu va accepta această decizie. Vom fi nevoiți să ieșium din comuniunea cu Constantinopolul, apoi Constantinopolul nu va mai avea dreptul să pretindă întâietatea în lumea ortodoxă.” În momentul de față se vorbeste deschis la Moscova despre ruperea relațiilor cu Patriarhia Ecumenică, dacă aceasta din urmă va proclama autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei.

Bartolomeu, patriarhul grec de la Constantinopol / Istanbul, cetatean turc, e pus oarecum in umbra de avântul ruso-pravoslavnicilor Putin si Kirill și a tergiversat soluționarea disputei dintre Biserica ucraineană si Patriarhatul Moscovei și a întregii Rusii. Sinodul Bisericilor Ortodoxe din Creta, 16-27 iunie 2016, precedat de întâlnirea dintre papa Francisc și patriarhul Kirill, Havana, 12 februarie 2016 si comunicatul lor comun privind „Relațiile reciproce dintre Biserici, problemele esențiale al fraților noștri și perspectivele de dezvoltare a civilizației umane“, sunt cadrul în care poate fi soluționat și acest conflictul. Declarația papei și a patriarhului Moscovei, unica și fără egal în ultimul mileniu, constanta lapidar „Nu suntem concurenți, ci frați.“ Dacă asta îi unește pe catolici și ortodocși, cu atât mai mult ea este valabila pentru descendenții Fericitului Vladimir cel Mare si Sfânt.

https://www.academia.edu/2…/Viorel_Roman_Europa_Crestina.pdf

http://www.logossiagape.ro/…/12/viorel-roman-ucraina-si-ru…/

https://www.facebook.com/LOGOSsiAGAPE/

Sergiu Barbuța: Tinerii artiști de pe Valea Prutului – laureați ai festivalului de folclor și tradiții populare „Cununa Munților 2018” Asău, județul Bacău

În data de 7 octombrie 2018, în localitatea Asău, județul Bacău, România, a avut loc cea de-a doua ediție a Festivalului de folclor și tradiții populare „Cununa Munților 2018”, organizată de Asociația Culturală „Ca La Noi”, (a cărui președintă, Camelia Roșu, o distinsă doamnă care promovează de 15 ani tradițiile strămoșești, de cântec și dans popular).

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău, Primăria și Parohia Ortodoxă din Asău. La deschiderea acestui festival, a avut loc o slujbă religioasă la Monumentul militarilor din Asău, săvârșită de un sobor de preoți, avându-l în frunte pe părintele Paraschiv Banciu.

După finalizarea ceremoniei religioase, pe stadionul din localitate s-a dat startul festivalului propriu-zis, care a avut ca invitați numeroși oaspeți din România, Republica Moldova și Ucraina. Evenimentul a consemnat noi succese pentru tinerii artiști vocali și instrumentiști de pe Valea Prutului, din satele Costiceni și Vancicăuți, raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți. Astfel raionul Noua Suliță a fost reprezentat la acest festival de Ansamblul folcloric „Ghiocelul” de la Casa de Cultură din Vancicăuți, coordonat de prof. Vladimir Rață, iar delegația ucraineană a fost condusă de fotoreporterul Sergiu Barbuța, vicepreședintele Societății Bibliotecarilor Bucovineni – Cernăuți.

Membrii ansamblului au avut o prestație apreciată la unison de membrii juriului dar și de publicul prezent la spectacol. Evident, prestația acestora a fost încununată și de succes. Toți cei care au urcat pe scenă și au susținut momente artistice și recitaluri au fost răsplătiți cu diplome de merit și trofee de către organizatorii evenimentului.

În ceea ce privește artiștii nouasulițeni, aceștia au avut onoarea și bucuria de a fi premiați de către consilierul Dumitru Brăneanu, președintele Uniunii Scriitorilor, filiala Bacău și îndrăgitul interpret de muzică populară Grigore Gherman, originar din regiunea Cernăuți. În același timp, poetul Dumitru Brăneanu, a adresat un mesaj cald tuturor participanților. Felicitând tânărul ansamblu din Ucraina domnul Brăneanu a lansat și ideea de a se organiza în anul viitor la Bacău o școală de vară pentru elevii din regiunea Cernăuți.

A consemnat,

Sergiu Barbuța, vicepreședintele Societății Bibliotecarilor Bucovineni – Cernăuți.

Eleonora SCHIPOR: Întâlnirea cu noul Consul General al României la Cernăuți

Am avut la 9 octombrie 2018, o zi deosebită. Am venit un grup de intelectuali bucovineni la Consulatul General al României la Cernăuți, pentru a face cunoștință cu doamna Irina-Loredana Stănculescu, noul Consul General al României la Cernăuți. Ne-am simțit onorați de faptul că domnia sa a acceptat cu plăcere inițiativa noastră de a veni în vizită la Consulat. Ne-am bucurat mult că la întâlnirea noastră a participat și domnul ministru consilier Ionel Ivan.

Din grupul nostru au făcut parte: doamna Doina Bojescu-Staric, redactor șef la ziarul CONCORDIA, membră a Uniunii Scriitorilor și Ziariștilor din Ucraina, a Asociației creștine ASCIOR, poetă, publicistă, pictor; domnul Vladimir Acatrini, lucrător al Bibliotecii Universitare, Președintele Uniunii Bibliotecarilor Bucovineni, Președintele Filialei-Cernăuți a Asociației Civice ASCIOR; doamna Ivona Lughina, directoarea Sistemului Centralizat al Bibliotecilor raionului Storojineț; doamna Maria Ștefureac, șefa bibliotecii (filiala n. 17) din satul Pătrăuții de Jos, membră a Filialei ASCIOR și subsemnata. Vom menționa faptul că toți cei veniți în vizită la Consulat suntem și membri Uniunii Bibliotecarilor Bucovineni.

Am fost primiți cu multă amabilitate, căldură sufletească și atenție. Am adus în dar pentru doamna Consul ziare, reviste, cărți. Personal i-am adus câteva cărți proprii pentru a lua cunoștință cu cele ce am tipărit și publicat de-a lungul anilor.

Am avut un dialog constructiv abordând probleme ale literaturii, culturii, civilizației. Am vorbit despre activitățile Societăților susnumite, despre problemele limbii, despre organizarea diferitelor măsuri culturale, cum ar fi Saloanele de Carte, prezentări de carte, Simpozioane, Conferințe etc. Am vorbit și despre activitatea Societății regionale GOLGOTA, a cărei președinte este savantul bucovinean Ilie Popescu, originar din Pătrăuții de Jos. Ne-am exprimat părerea de rău în legătură cu faptul că nu apare deja de peste două luni dublajul românesc al ziarului raional Storojineț „Meleag Natal”. Ne-am adresat cu rugămintea de a ne ajuta și Consulatul la procurarea pentru bibliotecile noastre a mai multor cărți pentru copii, cât și trecerea mai simplificată a unor loturi de cărți la vamă, oferite de anumite Asociații, biblioteci etc. din România. Sperăm că va fi soluționată și această problemă în timpul apropiat. Am menționat faptul că prima rubrică a ziarului CONCORDIA intitulată „Veșnicia s-a născut la sat” a debutat tot cu satul Pătrăuții de Jos. I-am mulțumit încă odată vrednicei doamne Doina Bojescu pentru acest gest demn de toată lauda, menționând hărnicia și ingeniozitatea de care a dat dovadă. Am vorbit și despre celelalte ziare românești și ucrainene cu care colaborăm, despre pelerinajele și vizitarea unor muzee, expoziții ce le organizăm în permanență, mai ales noi, pătrăucenii.

Am invitat-o pe doamna Consul Irina-Loredana Stănculescu, să ne viziteze cu prima ocazie posibilă satul nostru, menționând totodată că am avut o colaborare fructuoasă cu precedenta doamnă Consul General Eleonora Moldovan, căreia de asemenea îi mulțumim pentru cea ce a făcut în acești ani pentru noi, bucovinenii. Aceeași invitație a primit-o și din partea d. Ivona Lughina de a vizita biblioteca raională Storojineț. De asemenea credem că va fi prezentă atât domnia Sa cât și alți membri ai Corpului diplomatic de la Cernăuți la ședințele și manifestările Asociațiilor de care am vorbit mai sus, așa cum de fapt a fost și până acum.

Am avut o discuție sinceră, binevenită, constructivă. Sperăm că și colaborarea va fi la fel.

Deocamdată îi dorim succese mari în importanta misiune diplomatică recent începută la Cernăuți, doamnei Consul General Irina-Loredana Stănculescu, ajutată de domnul ministru consilier Ioinel Ivan, dar și de ceilalți consuli și lucrători ai Consulatului.

Întru-n ceas bun și Doamne ajută!

———————————-

Eleonora SCHIPOR,

profesoară superioară, membră a Uniunii Jurnaliștilr din Ucraina, a USLR din Moldova, vicepreședinta Societății regionale „Golgota”, a Filialei Asociației ASCIOR, membră a Uniunii Bibliotecarilor Bucovineni, Cetățeană de Onoare a satului Pătrăuții de Jos

9 octombrie, 2018

Ioan DIȚU: Tulip Time 2018 – Bowral Australia

Anul acesta la Bowral, s-a desfăşurat între 18 septembrie şi 1 octombrie a 58-a ediţie. Am participat până în prezent la 9 ediţii. În acest an, au fost plantate peste 75.000 de lalele, 15.000 de alte flori anuale, precum şi 40.000 lalele în localitate. Vremea a fost frumoasă, destul de caldă şi însorită. Fiind ultima zi, numărul de vizitatori a fost foarte mare. În cele câteva ore petrecute în „Corbertt Gardens”, am putut culege câteva imagini pe care vi le prezint alăturat.

Scurt istoric

Oraşul Bowral este situat la o distanţă de numai 126 km, sud-vest de Sydney, de-a lungul căii ferate care duce spre Canberra. Istoria localităţii a început de timpuriu, la puţini ani de la sosirea coloniştilor englezi. Primul european care a călcat pe aceste meleaguri, a fost John Wilson, un fost puşcăriaş, care în 1798, a fost trimis de guvernatorul Hunter, să cerceteze regiunea sudică a coloniei. El a ajuns până pe unde se afla în prezent oraşul Goulburn.

În deceniul următor, zona fost explorată temeinic, găsindu-se potrivită pentru păşunat. John Oxley şi Charles Throsby, între 1815 şi 1820, au început păşunatul animalelor, pe o arie largă în această regiune. Pentru contribuţia lor, adusă în alimentarea oraşului Sydney, au primit suprafeţe însemnate de pământ, precum şi dreptul de a cumpăra altele. Mai târziu, au vândut o parte din ele, pe care s-au înfiinţat mai multe ferme.

Treptat aşezarea a început să se dezvolte, dar procesul s-a accelerat după începerea construirii liniei ferate. Primul serviciu religios în zona a fost cel Anglican. El s-a oficiat în 1853 într-o casă a lui Oxley, şi abia zece ani mai târziu s-a construit biserica. În 1861 ia fiinţă prima şcoală, iar în 1864 se deschide şi oficiul poştal. Iniţial aşezarea era cunoscută cu numele de Wingecarribee. Apoi s-a numit Burradoo. După construirea liniei ferate în 1867, a căpătat numele de Bowral, nume pe care îl păstrează şi astăzi.

Dacă în 1871 Bowral avea 133 locuitori, în anul acesta a ajuns la 13.000. După ce linia ferată a ajuns până aici şi datorită climatului blând, apropiat de cel european, precum şi frumuseţea naturii înconjurătoare, mulţi locuitori din Sydney, au început să-şi construiască aici case de vacanţă. Spre sfârşitul secolului XIX, locuitorii acestei aşezări au început să planteze multe plante şi copaci decorativi aduşi din Europa. În 1911 se amenajează gradina „Corbertt”, care în final devine o grădina publică, unde de mai bine de o jumătate de secol, se desfăşoară „Tulip Time“.

Speranţa localnicilor că oraşul lor să devină cunoscut şi îndrăgit de turişti, s-a împlinit. Numărul mare de vizitatori, sosiţi cu trenul, maşini personale şi multe autocare, dovedesc cu prisosinţă acest lucru.

–––––

Ioan DIȚU

Sydney, Australia

2 octombrie 2018

Eleonora SCHIPOR: Sărbătoarea de căpătâi a lui Brumărel

Luna octombrie vine în viaţa noastră cu o sărbătoare de neuitat, o sărbătoare tradiţională ziua Învăţătorului.

„Învăţătorule!” îl numeau cu drag şi evlavie ucenicii pe Mântuitorul lumii. Nu-i spuneau nici Maria Ta, nici Luminate Împărate, nici altfel, ci simplu, frumos, cinstit „Învăţătorule”!

De-a lungul secolelor, deceniilor, anilor, munca grea şi nobilă a Învăţătorului a fost comparată cu cea a fântânarului, a cioplitorului, a grădinarului, a semănătorului, a cultivatorului. Căci învaţătorul şi sapă, şi sădeşte, şi seamănă, şi cultivă sufleteşte în inimile discipolilor calităţile bune, dragostea, de carte, de muncă, cinste, omenie, dreptate, credinţă…

Viaţa fiecăruia dintre noi a fost, este, sau va fi legat de şcoală. Inginer, cosmonaut, doctor, ministru, oricine şi oriunde n-ai ajunge, drumul spre culmi porneşte de pe băncile şcolii.

Tocmai de aceea nu trebuie nicicând uitată şcoala şi cei care muncesc în ea.

Fie ca toamna, anotimpul împlinirilor belşugului, frumosului să se asocieze în inimile tuturor cu sărbătoarea de căpătâi a lui Brumărel – Ziua Învăţătorului.

Iar fiecare dascăl şcolar – fost, actual, viitor să aibă parte de sănătate, răbdare, tărie de caracter, bunătate şi înţelepciune, de elevi ascultători şi părinţi înţelegători, de mai multă fericire, bunăstare materială şi morală, sărbători în viaţă şi buchete de flori pe masă, salarii pe măsura muncii depuse şi o mai mare atenţie şi stimă din partea celor din jur.

Toate crizantemele acestei toamne de aur să-şi scuture petalele în calea d-voastră dragi şi scumpi învăţători.

La mulţi, mulţi, buni, fericiţi şi bogaţi ani, stimaţi pedagogi de ieri, de azi, dintotdeauna!

———————————-

Prof. Eleonora SCHIPOR,

Colectivul pedagogic al CIE Cupca împreună cu elevii clasei a XI-a

Bucovina de Nord / Ucraina

8 octombrie, 2018

Alexandru NEMOIANU: Îndemn

În zilele de 6 și 7 Octombrie,2018,Românii au fost chemați să voteze într-un referendum care avea drept scop definirea familiei ca unirea în dragoste între un bărbat și o femeie. Doar circa 20 % dintre cei cu drept de vot, circa trei milioane și jumătate dintre alegători, s-au prezentat la vot și în proporție de peste 90% au votat în favoarea familiei tradiționale, din veci. Dat fiind faptul că pentru a fi validat era nevoie ca minimum 30% dintre alegători să își exprime voința, referendumul este invalid, a eșuat.

Pentru Neamul Românesc aceasta reprezintă o înfrângere majoră,comparabilă cu ocuparea țării de trupele sovietice și de instalarea prin forță a comunismului. Asemenea dezastre au mai existat în istoria românească și în timp răul lor a trecut. A trecut cu suferință și cu sânge plătit de către un Neam, în esența lui, bun și generos. Câteva lucruri trebuiesc precizate.

În această împrejurare am văzut o clară confruntare între ceea ce este “bun” și ceea ce este “rău”, dezgustător, sinistru. În materie de bine și de adevăr criteriul “majorității” nu are nici o semnificație, nici una. Adevărul este o Persoană, aceiași care este și Calea și Viață. Că oameni, înzestrați cu liber arbitru, cu libertatea de a alege între “bine” și “rău, putem să facem orice opțiune, dar pentru ea vom da seama și în lumea asta și în cea viitoare. Este iarăși necesar să ne uităm cine a stat pentru “bine” și cine a stat pentru “rău”.

Pentru “bine” au stat în primul rând Biserica Ortodoxă Română, maica noastră a Românilor, prin Ierarhii, clerul și credincioșii ei. Toți au luptat din răsputeri, cu vorba și fapta, și de fapt toți cei care practică un minimal mod de viață creștin s-au dus la vot și au votat “da”. Între cei care au luptat pentru “bine” s-au aflat și cei mai buni dintre Românii din orice domeniu de activitate: scriitori, muncitori, țărani, oameni de cultură. Lor le-au stat în ajutor călugării Români de la Sihăstria și Neamț și până la Muntele Athos. Toți cei pomeniți au făcut tot ce le-a stat în putință să stăvilească răul și să apere sfințenia Familiei și Neamul Românesc. Toți cei pomeniți vor continua să facă ceea ce este bine și drept, fără șovăială și în duh de dragoste. Poruncile Bisericii, Trupul mistic al lui Hristos, nu sunt opționale pentru Ortodocși, sunt imperative. Iar Ortodocșii le vor urma.

Răului i-au stat parte forțe enorme. Forțe călăuzite de ideologia satanica a “globalismului”, a așa zisei “societăți deschise”, teoretizată de către Karl Popper și mânată în practică de către Soros Gyorgy. O ideologie care urmărește crearea “omului nou”; fără Credință, fără familie, fără Neam, fără morală; un număr biologic. În mod concret această sinistră lucrare satanică se face prin Organizațiile Ne Guvernamentale, toate oficine finanțate de Soros și eiusdem farinae, abominatia #rezist, asociația Accept (liga sodomită), și “imbecilii utili”, cei care dau crezare și împlinesc toate cerințele organizațiilor pomenite. Ei au avut și au de partea lor o “media” mercenara, fără morală și suflet. Toate cele pomenite, cheltuind o suma uriașă, cu mult mai mare decât cea alocată organizării referendumului, au răspândit otravă. Această otravă s-a făcut prin minciună (gen, ”este o manipulare”, ”vor sa îl scape pe Dragnea”, etc.), prin apeluri la boicotarea votului, prin insidioase apeluri în favoarea sodomiei. Un loc special în promovarea răului revine partidului “Uniunea Salvați România”. Acest partid al dezmatului moral este cel care, în unanimitate, a votat contra tinerii referendumului, un partid care a instigat și a fost vârf de lance la tot acest rău. În termini mai largi acest partid, alcătuit din neica-nimeni, feciori sau profitori ai unor parveniți, toți parte din „neamul prost” toți având eredități pestilentiale, membrii lui au fost “ierarhii” care, acuma două mii de ani, l-au condamnat pe Iisus. Ei sunt cei care au spus”sângele Lui pe noi și copiii nostri”, și ce au cerut vor avea iar și reprezentanții lui în Parlament vor avea un loc special în iad și răul pe care l-au promovat îi va vizită și pe ei și pe urmașii lor, căci”înfricoșător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu”. Lor li s-au alăturat din răutate și prostie tot soiul de acrituri semi centenare, răzgâiate fără rușine, și inspaimantatoarea gloată fără glas si discernamant. Gloata care a cerut eliberarea lui Baraba. Cu riscul de a repeata, sunt convins că cei care au promovat eșecul referendumului vor fi vizitați de rău: ei și urmașii lor netrebnici. Urmările acestui rău comis vor trece la vremea hotărâtă de Dumnezeu. Dar și aici trebuie să subliniem câteva lucruri.

În primul rând trebuie limpede înțeles că în momentul de față, în Neamul Românesc, creștinii sunt o minoritate și o minoritate persecutată activ. Nu am îndoială că în foarte scurtă vreme vom fi chemați să ne mărturisim credința așa cum au făcut-o martirii și mărturisitorii din toate vremile, cu sânge. În momentul de față creștinii redevin “rămășița păstrată prin Har” de care vorbește Sfântul Pavel în Epistola către Romani.

Sfântul Pavel se referă la cele din vremea Sfântului Prooroc Ilie Tesvitul și la convorbirea ce a avut-o Proorocul cu Dumnezeu. Iată ce spune Proorocul: ”Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât, jertfelnicele Tale le-au surpat și eu am rămas singur și ei caută să îmi ia sufletul/Dar ce-I spune dumnezeiescul răspuns?/Mi-am pus de o parte șapte mii de bărbați care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal./Deci tot așa în vremea de acum este o rămășiță aleasă prin har”(Sf.Pavel, Români 11,3-5)

Cei care au stat pentru bine reprezintă această “rămășiță aleasă prin har” a Neamului Românesc. Ei îi revine o obligație enormă: de a sta pentru Ortodoxie, Neam, familie,Tradiție. Fără încetare trebuie să propovăduiască binele, cu răbdare, cu dragoste, cu smerenie. Rezultatul acțiunii lor va fi văzut, căci puterea de contaminare a binelui este gigantic. Nu trebuie să avem frică sau îndoială. În vorbele Poetului: ”Înfrânt nu ești atunci când sângeri/nici ochii când în lacrimi ți-s/Adevăratele înfrângeri/sunt renunțările la vis.”

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

8 octombrie, 2018