Viorel ROMAN: Patriarhia Ucrainei

Patriarhia Ucrainei

1991, după independenţa Ucrainei şi prăbuşirea Uniunii Sovietice, fostul ierarh al Patriarhiei Moscovei Filaret Denisenko, a înfiinţat o Biserică Ucraineană, autoproclamându-se patriarh, ceea ce a dus la excomunicarea lui de către Moscova. Acuma Constantinopolul a decis să-l „restabilească în funcţia sa ierarhică“. Acuma Biserica sa, este cea mai importantă din Ucraina, tot mai multi se identifică drept enoriaşi ai Patriarhiei Kievului. Relaţiile dintre aceste două Biserici slave sunt tensionate mai ales dupa anexarea Crimeei de către Rusia si conflictul separatist prorus, care s-a soldat cu peste 10.000 de morţi. Pana acuma.

„Acţiunile Constantinopolului vor aduce un prejudiciu catastrofal, în primul rând pentru ortodocşii din Ucraina. Ceva teribil va începe“, spune purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ruse al carui Sfant Sinod se va reuni la 15 oct. pentru a „apăra interesele ortodocşilor“ în cazul unor tulburări religioase în Ucraina. Pentru Departamentului de Stat al SUA decizia Patriarhului ecumenic Bartolomeu e o decizie religioasă si „ … noi susţinem dorinţa oricărui popor de a-şi mărturisi religia după cum doreşte, să aibă libertate şi recunoaştere şi să o facă în mod paşnic“.

Constantinopol versus Moscova 

1030 de ani de la Botezul poporului Rus in apele Nistrului, la porunca Marelui Cneaz Vladimir cel Mare si Sfant (978-1015), cel asemeni Apostolilor (Владимир Святославич), cu prilejul căsătoriei sale cu Ana, fiica împăratului bizantin Romanos al II-lea, e in acest an o mare sarbatoare. Simfonia dintre Tarul pravoslavnic si Biserica sa, Rusa, a fost inlocuita in anul revolutionar 1917 cu o simbioza cu statul marxist-leninist, ortodoxo-comunist, al Sfântului Proroc Amos (sec. VIII î.d. Hristos) din Vechiul Testament si emulii sai atei din sec. XIX-XX, Marx, Engels, Trotzki, Lenin, Stalin, o pseudo religie cu promisiuni de rai milenar pe pamant.

Dupa 1989 rusii, condusi de vizionarul Mihail S. Gorbaciov, renunta la marxism-leninismul inspirat de la Prorocul Israelului Amos si sub presedintele Federatiei Ruse Vladimir Putin, patriarhul Kirill al Moscovei si al Intregii Rusii se intalneste cu papa Francisc in februarie 2016 la Havana unde ei dau un Comunicat comun istoric, fara precedent de la Marea Schisma, din anul 1054. 

Patriarhul rus si papa constatata in „Relațiile reciproce dintre Biserici, problemele esențiale al fraților noștri și perspectivele de dezvoltare a civilizației umane“ ca „Nu suntem concurenți, ci frați.“ In aceasta atmosfera Putin e intampinat la Sfantul Muntele Athos ca urmas al imparatilor bizantini, el ii depaseste pe toti, de la Sf. Vladimir la Boris Ieltin, de aceea patriarhul Kirill il numeste pe Putin „o minune dumnezeiasca“, piatra de temelie a refacerii unitatii crestine. Asta influenteaza fireste si Sinodul Bisericilor Ortodoxe din iunie 2016. 

In Ucraina, care își declara 1990 independența în Uniunea Sovietică, reapare conflictul a cinci orientări crestine: cei din vest sunt cu Roma, cei din est cu Moscova, unii pentru Constantinopol, alți pentru America, sau autocefalie la Kiev. Patriarhul grec de la Constantinopol, Bartolomeu depasit de avântul lui Putin si Kirill, tergiversează soluționarea disputei dintre Biserica ucraineană din cadrul Patriarhatului Moscovei si cererea de autocefalie, fundament al unui naționalism de rău augur, cum vedem deja la procesiunea (крестный ход) a 250.000 de moscoviti șicanată la Kiev. 

O retrospectiva

Principatul lui Vladimir cel Mare si Sfant are 17 mitropoliti, din care 15 greci, poate de aceea slavi traia intr-o „dubla credinta“, pravoslavnica dar si cu vechiile credinte. Invazia mongola, tatara din 1237 distruge Kievul si ii supune pe rusi pana in 1480. In acest timp mitropolitul rus se muta la Vladimir, apoi Moscova, devine mai important ca principele, pentru ca avea privilegii si garanta fidelitatea fata de Marele Han al Hoardei de Aur, care scutea Biserica Rusiei Mari de impozit. In vest, principele Galitiei obtine de la Constantinopol o Mitropolie a Rusiei Mici, pe langa cea a Rusiei Mari de la Moscova. Aceste Mitropoli au constituit doua puncte de plecare in dezvoltarea religioasa a slavilor din vechiul popor Rus. 

In acest timp papa de la Roma indemna la cruciade inpotriva tatarilor care au imbratisat Islamul. Asa ca Polonia elibereaza Galitia in anul 1349, dar aceste lupte de eliberare erau umbrite de disensiunile dintre ortodocsi si romano-catolici, ultimii proclamau suprematia ritului latin, conform Conciliului de la Lateran IV. Lituanienii elibereaza Volhynia, Kievul, Cernigovorul, o parte din Smolensk si restabilesc Mitropolia veche de la Kiev cu mitropolitul Roman (1355-1362). 

Stapanirea lituanienilor de la Marea Baltica la Marea Neagra incurajeaza Moscova. Sf. Sergius de Radonetz indeamna la lupta si binecuvanteza pe Dimitrij Donskoi 1380, inainte de lupta de la Kulikovo Pole, care deschide moscovitilor ofensiva inpotriva tatarilor. Astfel s-au format pe de o parte doua orientari religioase, iar pe de alta parte dorinta de unitate in lumea slavilor orientali, ceea ce s-a realizat la Conciliu de la Florenta. Dar scurt timp, pentru ca Vasilij II il alunga pe mitropolitul Izidor, respinge Unirea si pune Moscova pe picior de razboi cu Roma si Constantinopolul.

Marele Cneaz Vasilij II, 

a cărui lungă domnie (1425–1462) a fost afectată de cel mai mare război moscovit din istoria veche rusă, e cap nu numai al Bisericii Ruse ci si al Ortodoxiei adevarate, al intregii Crestinatati. De atunci mitropolitii sunt numit de Marele Cneaz al Moscovei. Ivan II se declara Tar (Caezar) si de la casatoria cu Irene Paleologul si succesor al Imparatilor Bizatului.

Ordinul Teuton recunoaste titlul de Tar in 1473. Asa se ajunge la Moscova ca „a treia Roma“ si ca Tarulul „seamana cu toti oamenii, insa prin puterea sa el se aseamana lui Dumnezeu. El e vicarul lui Dumnezeu, e Capul suprem al Statului si Bisericii“, dupa Iosif de Volokolmsk. Ruperea de Roma si Constantinopol voita de Vasilij II nu era insa urmata de slavii orientali de sub stapanirea polono-lituaneana, care primesc de la Roma un Mitropolit, care nu e recunoscut de Moscova si fiecare teritoriu ramane cu Mitropolitul sau. 

Asa apare ideea unui Patriarhat slav care sa uneasca aceste doua Mitropoli. 1576 aparuse la Roma chiar ideea transferarii Patriarhatului de la Constantinopol, ajuns sub sultanul turc, la Moscova, o cale de inoire pe linia Conciliului de la Florenta. Un sinod la Constantinopol 1590 confirma Patriarhatul Moscovei c pe al cincilea scuan al Bisericii Ortodoxe, dar „Rusii albi“ sau „Rusii mici“, adica ucrainienii, au decis in Sinoade episcopale la Brest-Litovsc, 1595/6, sa se desprinda de Constantinopol Sultanului si patriarhului sau grec si sa se uneasca cu Roma, luand de baza unirea Conciliului Florentin. 

Moscova n-a stat pasiva la aceasta orientare spre vest si a mobilizat adeptii Constantinopolului si mai ales pe cazaci. Asa a aparut in regatul polono-lituan doua Biserici a slavilor orientali, una orientata spre Roma si alta spre Moscova si spre Constantinopol. Atat Regele Poloniei cat si Tarul Rusiei se confruntau mereu cu contestatari. In Polonia uni voiau spre vest, Roma, alti spre est, Moscova. In Rusia uni voiau spre sud, Kiev, Constantinopol, alti nici nu voiau sa auda de asa ceva.

Treptat fascinatia culturii occidentale determina rusii in sec. XVIII sa se deschida mai ales germanilor protestanti. La sfârșitul sec. al XVII-lea și la începutul sec. al XVIII-lea, Biserica Ortodoxă Rusă se extinde. In 1688 Mitropolia Kievului e transferată de sub jurisdicția Constantinopolului sub aceea a Moscovei. În următoarele două secole, eforturile misionarilor ruși s-au întins de-a lungul Siberiei până în Alaska și mai apoi în Statele Unite. Protestantismul era anticatolic, asa ca nu numai ca nu era primejdios pentru ortodocsi, ci se puteau imprumuta arme impotriva Romei. Tarul Petrul cel Mare a mers pe acesta linie modernizatoare fara occidentalizare si a degradat Patriarhatul la rang de Mitropolie, careia i-a creat un „Regulament duhovnicesc“ dupa sistem protestant, care prevedea ca Biserica sa fie condusa de un Sfant Sinod, astfel Biserica Ortodoxa Rusa a devenit un Departament al Statului. 

Tarina Ecaterina II ocupa Polonia, ii persecuta pe unitii cu Roma, tolereaza insa pe romano-catolici si ocupa Crimeea, Noua Rusie si deschide dupa Pacea de la Kuciuk Kainargi, 1774, pretentia de a-i inlatura pe turci la Constantinopol. Vezi Proiectul Grec si Chestiunea Orientala. „A treia Roma“ cunoaste in sec. XIX un nou avant in vremea Tarului Alexandru I dupa Napoleon, a Congresului de la Viena si Sfantei Aliante. Curente noi cu radacini in Occident: traditionalistii, occidentalizantii, slavofilii. 

Politica ortodoxa a Tarului Nicoai I a fost rigida fata de ucrainienii si bielorusii uniti, a caror dioceze au fost suprimate in 1829. Romano-catolicii sunt tolerati, dar supusi presiunilor in vederea reorientarii spre Ortodoxie. Dar cand expansiunea Moscovei parea in stare sa ajunga la Constantinopol si chiar mai mult decat atata, occidentul se trezeste si in Razboiul Crimeei ii convige pe rusi ca merg pe o cale gresita. 

Razboiul Crimeei 

1953/6 s-a dus si in sfera spirituala, de o parte erau slavofilii iar de cealalalta catolicii si protestantii. Refuzul violent al Conciliului de la Florenta i-a astfel sfarsit la rusi. Tarul Alexandru II aboleste sclavia taranilor si egalitatea tuturora in fata legii. Apar nihilismul si ideile socialiste. Traditionalistii, slavofilii si discipoli lor au continuat pe linia apologetica a Rusiei si Bisericii Ortodoxe, antiocidentale. Intelectualii sec. XIX cauta sa depaseasca decalajul est-vest prin performante creative. Dostojevski, Tolstoi, dar mai ales Solovev, construeste o punte intre Ortodoxie si Catolicism, renunta la combaterea Romei prin reveninrea la recunoasterea Constantinopolului, dar si a Romei, caci accepta unirea cu Biserica Romei. 

Tarul Nicolai II ramane pe pozitii, in numele lui Dumnezeu, impotriva oricarei inoiri, pana cand in 1917 este detronat Tarismul si Biserica Ortodoxa Rusa revine sub V.I. Lenin la Patriarhat. Antioccidentalismul ortodoxo-comunistilor si a Bisericii ruse ramane insa nealterat, mai ales ca s-a instalat o noua pseudo religie, superioara Revolutiei Franceze si Lumii Noi, America. Moscova rosie nu numai ca nu renunta la ideea celei de „a treia Roma“ si a Imparatiei Universale, ortodoxo-comunismul, ci visa la o Imparatie universala, ce depasea cu mult planul tarist. Occidentalii raspund cu o politica cunoscuta deja din Razboiul Crimeei. 

Fara indoiala Rusia trebuie sa revina in Europa crestina. Asta se intampla cu „perestroika“ si „glasnosti“, renuntarea la marxism-leninism si la Lagarul ortodoxo-comunist, dar SUA, e depasit de evenimente. Dupa prabusirea Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice apar bisericile nationale, a ortodocsilor bielorusi, din Kazagstan, din Moldova, toate fidele patriarhatului moscovit. Numai estnii se rup de Moscova. După eşecul de dupa 1989, când lumea aştepta refacerea unităţii creştine, a urmat o perioadă de lehamite şi de promovare, fără tragere de inimă, a unităţii tehnico-economice mondialiste, fără Dumnezeu: modernizare (laică) fără occidentalizate (religioasă). Ăsta e mărul discordiei, nu conflictele politico-religioase din Ucraina ne asigură Putin.

După 1990, când Ucraina își declara independența în Uniunea Sovietică, am avut ocazia să fiu martor in Ucraina, la Cernautz, direct și personal la conflictul a cinci orientări religiose atunci incompatibile, care au generat situația tensionată de azi, cei din vest, Lwiw, Lemberg, catolicii, sunt cu Roma, cei din est, sunt rușii pravoslavnici, cu Moscova, unii Pravoslavnici sunt pentru Constantinopol / Istanbul, alți pentru o mitropolie din America / Canada, fara a-i uita firește pe ultra-naționaliști autohtoni, care vor ca centru religios al tuturor ucrainenilor, un Kiev autocefal. 

2018

7 sept., Vladimir Legoida, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ruse, a postat pe rețeaua Telegram un mesaj în care numește trimiterea emisarilor dinn SUA si Canada la Kiev ca fiind „nimic mai mult decat o invazie brutală, fără precedent, a teritoriului canonic al Patriarhiei Moscovei”, urmând cu amenințarea că „acestă acțiune nu poate rămâne fără răspuns”. Conducătorul Departamentului de Relații Externe, Mitropolitul Ilarion Alfeyev, a declarat că Sinodul Bisericii și-a exprimat protestul și cea mai adâncă indignare față de numirea la Kiev a episcopilor chemați din Occident de către Patriarhia Ecumenică din constantinopol. 

Decizia a fost luată fără consimțământul Patriarhiei Ruse și astfel constituie o grava violare canonică, fiind interzis ca o Biserică ortodoxă să intervină in afacerile interne ale alteia, a mai spus mitropolitul rus:  „Patriarhia de la Constantinopol este acum în mod deschis pe o cale a războiului. Și nu este un razboi doar împotriva Bisericii Ruse, nu doar împotriva poporului ortodox ucrainean; este de fapt un răzoi împotriva unității întregii ortodoxii.” 

Mitropolitul Ilarion Alfeyev a vorbit împotriva modului „rău și perfid” în care este derulat proiectul autocefaliei de către Patriarhia Ecumenică, iar din acest motiv, „Biserica Ortodoxă Rusă nu va accepta această decizie. Vom fi nevoiți să ieșium din comuniunea cu Constantinopolul, apoi Constantinopolul nu va mai avea dreptul să pretindă întâietatea în lumea ortodoxă.” În momentul de față se vorbeste deschis la Moscova despre ruperea relațiilor cu Patriarhia Ecumenică, dacă aceasta din urmă va proclama autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. 

Bartolomeu, patriarhul grec de la Constantinopol / Istanbul, cetatean turc, e pus oarecum in umbra de avântul ruso-pravoslavnicilor Putin si Kirill și a tergiversat soluționarea disputei dintre Biserica ucraineană si Patriarhatul Moscovei și a întregii Rusii. Sinodul Bisericilor Ortodoxe din Creta, 16-27 iunie 2016, precedat de întâlnirea dintre papa Francisc și patriarhul Kirill, Havana, 12 februarie 2016 si comunicatul lor comun privind „Relațiile reciproce dintre Biserici, problemele esențiale al fraților noștri și perspectivele de dezvoltare a civilizației umane“, sunt cadrul în care poate fi soluționat și acest conflictul. Declarația papei și a patriarhului Moscovei, unica și fără egal în ultimul mileniu, constanta lapidar „Nu suntem concurenți, ci frați.“ Dacă asta îi unește pe catolici și ortodocși, cu atât mai mult ea este valabila pentru descendenții Fericitului Vladimir cel Mare si Sfânt.

https://www.academia.edu/2…/Viorel_Roman_Europa_Crestina.pdf

http://www.logossiagape.ro/…/12/viorel-roman-ucraina-si-ru…/

https://www.facebook.com/LOGOSsiAGAPE/

Lasă un răspuns