Dorel SCHOR: Între pictor și colecționar – După 50 de ani

Prin anul 1965 s-a organizat în România o mare expoziţie cu lucrări de artă plastică, cu ocazia aniversării a douăzeci de ani de la regim “democrat”. Au fost mobilizaţi cei mai buni pictori şi li s-a trasat misiunea să reflecte în lucrările lor marile prefaceri, entuziasmul oamenilor muncii, realizările şi succesele repurtate în industrie, în agricultură şi în celelalte domenii. Lipa Natanson era tânăr şi talentat, aşa că a pregătit pentru expoziţia jubiliară un număr de litografii, care au fost apreciate călduros şi selectate imediat. Dar nu au fost expuse niciodată pentru că autorul avea o mare pată… făcuse cerere de plecare în Israel.

În graba pregătirilor de plecare, Lipa a încredinţat o parte din lucrări unor cunoştinţe şi colegi. Apoi, ajuns în Ţara Sfântă a avut destule alte griji. Pe scurt, au trecut anii, a pierdut legătura şi nu ştia ce s-a întâmplat cu cele mai multe din lucrările sale.

Până într-o zi când, nu de mult, a primit pe adresa sa de e-mail o scrisoare de la un colecţionar de artă din România. Domnul Ilie Gângă din oraşul Piatra Neamţ îi comunica în frumoase cuvinte că este un sincer admirator al lui Lipa Natanson, se mândrea cu câteva litografii pe care le avea în colecţie şi propunea un dialog asupra tematicei, vremurilor şi modului în care pictorul realizase lucrările.

A fost şi începutul unei interesante relaţii cibernetice dintre pictor şi colecţionar bazate pe dragostea pentru artă, dar şi un prilej de rememorare a drumului parcurs de primul, de la statutul de candidat anonim la Institutul de Artă din Bucureşti şi până la creatorul prezent în colecţia pinacotecii de la Palatul Culturii din Iaşi, la Muzeul de artă din Piatra Neamţ, la galeria de artă Kant din America, la Cabinetul de stampe al Academiei Române. Picturi în ulei, linogravuri, fresce monumentale semnate de Lipa Natanson se află în numeroase colecţii particulare, galerii sau pe faţadele unor instituţii.

Avem acum prilejul să cunoaştem şi câteva lucrări din colecţia Carmen şi Ilie Gângă, iubitori ai artelor din municipiul Piatra Neamţ. Aprecierea lor l-a bucurat pe Lipa, nu mai puţin ca ( pe vremuri) aprecierile maeştrilor Rudolf Schweitzer-Cumpănă şi Corneliu Baba sau a criticilor de artă Ion Frunzetti şi Petru Comarnescu.

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

20 decembrie, 2018

Ioan Nicolae MUȘAT: „Smurdul omeniei” sau „Să-i salvăm acum”!

„Smurdul omeniei” sau „Să-i salvăm acum” din îndemnul „Să-i salvăm acum, cât sunt vii!” Sunt două formule pentru alocarea de fonduri ale omeniei în contul ASCIOR: Cont ASCIOR : IBAN RO67BRDE100SV59744411000 deschis la BRD Buzău. Am căutat soluția deschiderii unui cont separat pentru această lucrare extrem de importantă, dar, cheltuielile lunare de întreținere cont sunt mult prea mari și nu ni le putem permite pentru început! Prin specificația „Smurdul omeniei” sau „Să-i salvăm acum”, banii nu pot fi cheltuiți pe alte necesități ale asociației, lucru care îl vom stipula în noul Regulament de funcționare al asociației ASCIOR.

1) Acest cont este destinat situațiilor de mare urgență în care se află persoane de diferite vârste sau chiar familii.
2) Directorul ASCIOR pentru religie (pe care nu l-am numit încă) va gestiona toate problemele aparținând acestui sector, de la promovarea acestei activități, la evidența încasărilor, strângerea probelor REALE privind persoanele aflate în această dificultate extremă, convocarea Comisiei de validare a alocării banilor din cont, executarea deciziei Comisiei, verificarea urmărilor și tot ce este necesar pentru eficientizarea operațiunilor.
3) Comisia de validare a alocărilor acestor bani foarte, foarte scumpi:
a) Președinte al Comisiei, Pr. prof. dr. Aurelian Damian, vicepreședinte ASCIOR.
b) Director executiv-Directorul ASCIOR pentru religie.
c) Vicepreședinte al Comisiei, doamna Floarea Dimian, vicepreședinte ASCIOR,
d) Membru al Comisiei- scriitor Paulina Gergescu, Secretar general ASCIOR.
e) Membru al comisiei- Nicolae Mușat, președinte fondator ASCIOR.
f) Suma minimă de contribuție la acest fond este de 50 lei. Sumele de 10-20 lei încarcă mult prea mult programul de finanțare al contului, ne cerem iertare…
f) Până azi, 19 Dec 2018 s-a strâns în acest cont suma de 700 lei, donatori fiind Serban Cecilia Seran, Petre Rotaru, Cdor Aurel Niță, Ionel Stefan, Biteanu Dana și Nicolae Mușat !
Pentru formarea acestui fond special, „Smurdul omeniei”, ASCIOR va solicita sprijin începând de mâine 20 Dec 2018 la toate persoanele, la toți prietenii, la toate ONG-urile, Consiliului Județean Buzău, Primăriei Orașului Buzău, instituțiilor publice și private, personalităților culturale, tuturor, dar, în special Bisericii Ortodoxe Române, fiind o acțiune în zona clară a poruncii Domnului de a face milă cu necăjiții din mijlocul nostru.
A) Această solicitare vine înainte de 20-21-22 Dec… pentru că trebuie să ne amintească mereu și mereu de Începuturile de la Timișoara pe care NU LE-AM FINALIZAT….
B) Această solicitare vine în Vremea Darurilor, postul Nașterii Domnului (așa cum a fost apariția revistei Orizonturile Bucuriei în urmă cu doi ani…) Vrem ca această Vreme a Darurilor să fie tot anul, să dăruim și noi, așa cum putem, sănătate și bucurie semenilor.
C) Această solicitare vine într-un moment foarte greu al Europei și României, când șefii nevăzuți alocă fonduri enorme pentru educația homosexuală, dar nu vor să vadă dezastrul existențial în care supraviețuiesc prea multe persoane și familii din propria țară.

Dreptul la viață este suveran și trebuie să arătăm cum acest drept este CU BUNĂ ȘTIINȚĂ ÎNCĂLCAT de unele structuri decizionale care alocă bani grei priorităților contrafăcute pentru ca popoarele să nu mai aibă cu ce trăi, atât în sens spiritual cât și material, chiar fizic…
Doar „Uniți prin Credință” putem face față provocărilor, dar, „Îndrăzneții înving”

Solidarizați-vă cu viața, punând bazele unui pilon, al omeniei, viitoarei Societăți a Vieții! Solidarizați-vă cu viața ACUM, când Maica Domnului naște Viața, Salvarea și Mântuirea!

ASCIOR pentru bucuriile omului!

———————————

Președinte fondator ASCIOR

Ing. Ioan Nicolae MUȘAT

20 decembrie, 2018

Dorel SCHOR: Baruch Elron – Priveliști din Țara Sfântă

O interesantă expoziţie colectivă este găzduită în portul Tel Aviv.

Intitulată “Violonistul pe acoperiş” este inspirată, ca şi spectacolul muzical omonim, de celebra povestire a lui Şalom Alehem “Tuvia lăptarul”.

Este un bun prilej de a revedea frumoase privelişti din ţara sfântă, aşa cum le-a surprins pe pânză cu măiestrie pictorul Baruch Elron.

Visul eroului din poveste se metamorfozează şi trece pe nesimţite hotarul nevăzut dintre arte în drumul său către estetic şi spiritual.

Pictorul foloseşte un stil realist bogat în simboluri şi alegorii. Limbajul său pictorial este bazat pe o bogată şi fructuoasă imaginaţie, lăsând totuşi privitorului satisfacţia de a recunoaşte locuri din Rosh Pina, Zfat, Tveria, Ierusalim…

Baruch Elron, unul din cei mai importanţi pictori israelieni contemporani, a fost considerat de criticii de artă suprarealist, postimpresionist, simbolist sau realist fantastic. Toate aceste caracterizări sunt valabile datorită abilităţii sale creative, capacităţii de a folosi intuiţia şi logica, permanentei căutări a ineditului, la marginea provocării inteligente. Aşa cum se vede din tablouri, el este şi un colorist exuberant, un artist reprezentativ al culorii. Compoziţiile sunt bine echilibrate, dovedind şi o deosebită acuitate a observaţiei, realitatea fiind văzută prin filtrul subiectivităţii şi personalităţii sale. Artistul descifrează misterul materiei în peisaj, gen care îi permite contactul direct cu natura. Şi astfel, ne demonstrează din nou că pictura înseamnă ştiinţă, cultură, artă, fantezie, meditaţie, filosofie…

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

18 decembrie, 2018

Dorel SCHOR: Călător în lumea artelor

Am primit de la Vasile Jurje, prietenul meu din tinereţe, un frumos album de artă intitulat “Călător prin lumea artelor”. Când eu l-am cunoscut, Vasile tocmai fusese repartizat la Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani ca scenograf, iar eu îndeplineam funcţia de secretar literar al teatrului, continuând în acelaş timp pe cea de medic. În anii care au urmat, prietenul meu a semnat scenografia multor spectacole, colaborând cu numeroase teatre din România şi bucurându-se de aprecierea unor valoroşi dramaturgi, regizori, oameni de teatru, dar şi de marele public.

Numai că scenograful nu s-a mulţumit să creieze decoruri si schiţe de costume originale pentru spectacole, ci s-a consacrat şi picturii de şevalet, graficii, sculpturii, ilustraţiei de carte, afişelor şi coperţilor, programelor de teatru. In zecile de ani care au trecut, Vasile Jurje a participat la foarte numeroase expoziţii colective şi individuale, aducând întotdeauna în pictura sa un stil deosebit şi o tehnică surprinzătoare.

Scriam într-o cronică de artă că tablourile sale sunt neobişnuite, că pictorul abandonează formele figurative sau geometrice pentru a descoperi un nou limbaj artistic, bazat în mare parte pe improvizaţie, folclor, simboluri mitice, forme abstracte. Fluiditatea chipurilor şi lipsa de precizie a spaţiului dau măsura libertăţii de gândire şi visare. Cunoscuţi critici de artă au subliniat faptul că Jurje redă stări spirituale proprii, fiind preocupat de o nouă iconografie plastică, cu semnificaţii din ideile lumii contemporane. În cazul portretelor, el anulează asemănarea fizică în favoarea esenţei unor caractere.

Citându-mă în album, artistul reproduce multe din afirmaţiile mele. Vasile Jurje recurge discret la esenţializări cu încărcătură filozofică, într-un univers voit fabulos.

Poate că aici se ascunde secretul succesului său, la care aş mai adăuga coloritul subtil într-un spaţiu postmodern, într-un univers plastic unic.

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

18 decembrie, 2018

Galina MARTEA: Cine va câștiga?

În perioada preelectorală clasa politică, de obicei, este destul de entuziasmată în a oferi, la figurat, simpatie intensă pentru popor, dar mai ales, este prea mult pasionată în a realiza promisiuni grandioase de tot felul doar pentru a produce impresia cât mai pozitivă despre propriile intenții sau, mai bine zis, despre intențiile afișate. Se manipulează, se exagerează, se vinde și se încearcă de a cuceri întreaga societate prin metode de încălcare/ neglijare a bunului simț și a bunei credințe, în mod aparte, de a păcăli și cumpăra cu puține sacrificii populația de vârsta a treia și nu numai din localitățile rurale, o categorie socială de oameni care este la limita absolută a sărăciei/ a degradării/ a dezinformării și care, nu în ultimul rând, se lasă ușor înșelată și învinsă de orice promisiune politică. La acest subiect ar urma să menționăm că populația de vârsta a treia din cadrul societății basarabene este cea mai bună sursă pentru a fi mai ușor antrenată în procesul electoral, cu depunerea ulterioară a voturilor necesare, deoarece această pătură socială constituie aproape a treia parte din popolația țării, ea fiind foarte încrezătoare din lipsă de informare și alte mijloace corespunzătoare decente de existență, îndeosebi din localitățile rurale. Un episod cât se poate de impresionant, dar și cât se poate de umilitor și trist pentru omul acestei comunități. Supraaglomerată de putere și prin dorința arzătoare de a rămâne la guvernare și pentru următorii patru ani, clasa politică de guvernământ încearcă prin tot felul de făgăduieli și viclenii să domine întreg procesul electoral, iar membrii societății basarabene să-i fie de ajutor în obținerea majoritară de voturi în ziua alegerilor parlamentare. O speranță și o dorință uluitoare care, într-un final, aceasta îl face pe politician să creadă el însuși în propriile afirmații făcute în fața alegătorului, care, la rândul lor, declarațiile respective sunt niște povești ce denaturează în mod intenționat adevărul. Printr-o purtare nerușinată și manifestări pline de șiretlicuri, politicianul puterii actuale creează o stare de agitație și confuzie în societate, iar cu acțiunile și discursurile realizate prin intermediul mass-mediei și a diverselor întruniri cu masele sunt niște manevre bine gândite prin intermediul cărora se maschează realitatea existentă, realitatea care este camuflată și plină de batjocură. În cazul dat este vorba de o mișcare populistă nespus de excesivă care denaturează întreaga natură a lucrurilor existente. Deci, printr-un asemenea model de populism se manifestă ideologia care pune în acțiune mișcarea politică din cadrul societății, iar cu conținutul semantic al acesteia se încearcă de a obține superioritate asupra maselor prin diverse metode, în rezultat, fiind prezente interese concrete. Este vorba de situații în care realitatea este întortocheată în cel mai eronat mod doar pentru a realiza obiectivele dorite de clasa politică corespunzătoare. Sub această formă de manifestare se înscriu populiștii, adică persoanele ce fac parte din clasa politică sau, mai bine zis, din clasa demagogică; conform opiniei publice și a specialiștilor din domeniu, fenomenul populismului este comparat cu fenomenul demagogiei, în consecință, ambele redând înțelesuri cu scop în a obține popularitate în fața maselor, astfel prin promisiunile și discursurile pline de emfază se induce în eroare întreaga comunitate umană.

Așa cum s-a menționat mai sus, se induce în eroare și se manipulează în modul cel mai direct doar pentru a năuci lumea, doar pentru a tâmpi ratiunea alegătorului. Respectiv, fără a înțelege sensul și legătura fenomenelor, alegătorul cade involuntar în capcana politicului, cedând puterea în mâinile unor politicieni corupți și fără integritate morală. Conform ultimilor sondaje publice, realizate de CBS AXA, se presupun următoarele: „Partidul Socialiştilor din Moldova (PSRM) conduce în intenţiile de vot la alegerile parlamentare preconizate pentru 24 februarie 2019 cu 23% din sufragii; Partidul Democrat (PD, aflat la guvernare) este creditat cu 7,6 % din voturi; Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) cu 7,4%; iar Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA), care în perspectiva viitoarelor alegeri va forma un bloc electoral cu PAS, acumulează doar 5% din intenţiile de vot. Numărul persoanelor indecise ar fi de aproximativ de 50%, mai arată sondajul realizat la comanda Institutului de Politici Publice din Chişinău”. Barometrul Opiniei Publice a fost realizat de CBS-AXA la nivel naţional pe un eşantion de 1.115 persoane intervievate. Potrivit autorilor, marja de eroare este de 3% (https://www.dcnews.ro/alegeri-republicii-moldova–sondaj-de-opinie_626657.html). Respectivele sondaje denotă faptul că în pofida tuturor nelegiuirilor provocate de socialiști atât în trecut, cât și în prezent, oricum ei au susținerea poporului, plasându-se cu 23 la sută din sufragii. Cât despre partidul de guvernământ, sondajele fiind de 7,6 la sută din voturi, acest lucru demonstrează faptul că societatea a pierdut încrederea în el, deoarece de-a lungul timpului în multe cazuri s-a prezentat fără verticalitate decentă. Dar până la urmă nu se știe cum va fi, întrucât partidul de guvernare întreprinde diverse acțiuni de ultimă oră care, la rândul lor, ar putea schimba cursul evenimentelor. Precum în Moldova persoanele de vârsta a treia constituie o bună parte din populație, așa cum s-a menționat anterior, atunci aceasta este o categorie socială de oameni care poate fi ușor influențată prin diverse metode în cursa electorală. Fiind vulnerabile și pline de sărăcie, persoanele de vârsta a treia se bucură de orice ajutor material și financiar, în așa mod fiind facil atrase în acțiunile nespus de importante ce țin de alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Astfel, prin decizia Guvernului, recent a fost alocată o indemnizație bănească de sărbători în mărime de 600 lei moldovenești pentru persoanele de vârstă pensionară cu venituri mai mici de 2000 lei în lună. În acest scop s-au găsit de urgență și mijloacele financiare corespunzătoare, iar Ministerul Finanțelor a realizat distribuirea acestor alocații în termenele stabilite. Fără îndoială, această decizie guvernamentală este binevenită pentru cetățenii țării care sunt nespus de săraci și necăjiți, însă să sperăm că această acțiune caritabilă nu este prevăzută cu scop determinat în ajunul perioadei preelectorale. Deci, să sperăm și să credem că acordarea actualei indemnizații bănești de sărbători nu a fost întreprinsă doar pentru moment și în scopul de a obține o majoritate de voturi în ziua alegerilor prin intermediul pensionarilor.

Continue reading „Galina MARTEA: Cine va câștiga?” →

Valeriu DULGHERU: Basarabie încotro? (2)

Basarabia se află acum la răscruce (a câta oară în ultimii treizeci de ani de orbecăire prin junglă!). Alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 pot fi fatale pentru cursul de mai departe proeuropean prounionist. Ce putem face în această situație extremă? Lăsând de o parte supozițiile că noua platformă „Convenția Euro-Unionistă” ar fi o făcătură a lui Plahotniuc să încercăm să analizăm la rece necesitatea lansării acestui proiect. De la 1990 încoace dreapta întotdeauna a avut exponenții săi în parlament. La început a fost Frontul Popular din Moldova (cea mai puternică forță de dreapta) care, nefiind în majoritate, a știut să monitorizeze la maxim potențialul energetic al maselor, adoptând cele mai importante documente în perioada de trecere de la sistemul sovietic la unul democratic. Ulterior însă, din cauza blestematei rânze moldovenești și a trădărilor, s-a divizat în mai multe așchii, conducându-se de un alt blestemat principiu românesc „Unde-i unu pot fi doi!”. Oricum, componente ale dreptei s-au aflat permanent în parlamentele de după 1990 încoace: FPM, apoi PPCD si PFD, și mai recent PL și PLR. Arena politică basarabeană de după 2009 a inclus în permanență: segmentul politic de stânga (pcrm, psrm și Partidul Nostru); centrul (PD); centru-dreapta (PLDM) și dreapta (PL și așchia PLR). Astăzi avem forțe politice distincte cu șanse mari de a trece barajul electoral doar pe primele 3 segmente. Cu regret pe segmentul de dreapta, pe care conform sondajelor există apr. 30% de susținători – unioniști, se află o puzderie de așchii unioniste, dar nici o forță capabilă să treacă barajul electoral. Dar tocmai acest electorat este cel mai activ și are strictă nevoie de o opțiune în alegeri. Cu regret unii dintre ei au anumite rezerve (pe alocuri motivate) față de PPDA și PAS, care formează Blocul Electoral ACUM DA PAS, și ar dori să aibă exponentul său în alegerile din 24 februarie 2019.

Cred că acest motiv a fost pus la baza constituirii Convenției Euro-Unioniste: de a crea o oportunitate pentru unii unioniști și a reduce din absenteismul posibil al acestora. Cu regret, părerea mea, s-a mers pe o pistă greșită. Competiția electorală încă nu a început oficial dar deja au apărut altercații între Convenția Euro-Unionistă șu Blocul Electoral ACUM, vina fiind a ambelor părți. Ne-au mai rămas în memorie luptele fratricide între PPCD și PFD care, în mod natural, au dus la dispariția ambelor partide. Mai recent am cunoscut o luptă acerbă a dreptei (PL) cu centru dreapta (PLDM). Deseori se crea impresia că M. Ghimpu lupta mai dur împotriva lui V. Filat decât împotriva lui V. Plahotniuc (să ne amintim de cele câteva susțineri directe ale PD de către PL). Cu ce s-a terminat acest război fratricid (chiar dacă V. Filat și-a meritat soarta pentru trădarea așteptărilor electoratului și aducerea indirectă a PD-ului la guvernare absolută!)? Cu dispariția de pe segmentul decizional a ambelor partide – PLDM și PL. Acum din cauza sistemului electoral defect această luptă va fi și mai dăunătoare fiindcă se va duce pe două segmente: între partide politice și între exponenții lor pe circumscripții uninominale. Din păcate până acum Convenția Euro-Unionistă nu s-a afirmat ca un pol atractiv serios pe dreapta. Părerea mea este că fără Partidul Liberal (așa cum este acum), fără așchiile liberale (PLR, PUN) Convenția Euro-Unionistă (CEU) are șanse foarte mici de a trece barajul de 6%, pericolul mare fiind de a aduce pe tipsie binomului Plahotniuc+Dodon cele vreo 5%, pe care ar putea să le acumuleze (cum s-a mai întâmplat în alegerile parlamentare din a. 2001!). De asemenea, iminenta luptă (am văzut deja altercațiile între cele două blocuri (ACUM și CEU)) între cel puțin doi candidați ai dreptei-centru dreptei pe circumscripții din cele două blocuri va fi, indiscutabil, în favoarea binomului, va fi una absolut neconstructivă. De menționat că duminică, 16.12.2018 Partidul Liberal s-a decis să participare în alegeri alături de ACUM cu o decizie aproape la limită (31 – pro, 16 – împotrivă și 12 – abțineri). O decizie extrem de întârziată (după ce l-a pierdut și pe Valeriu Munteanu!), dar totuși… Să sperăm că PL va colabora eficient la formarea listei comune a candidaților pe cele 51 circumscripții uninominale. „Am convenit asupra a 5 puncte, compromisul l-am atins în discuțiile pe care le-am avut timp de o lună de zile – să consolidăm forțele, să avem un singur bloc democratic, pro-european și unionist în cadrul acestui scrutin, pentru a putea demola de la putere regimul”, a menționat președintele PL D. precizat Chirtoacă. De aceea, cu toate rezervele pe care le au unii față de blocul ACUM, în situația de astăzi este strict necesară lansarea în campania electorală cu un singur bloc euro-unionist, cu o singură listă de candidați pe circumscripții uninominale. Doar aceasta ne va crea anumite șanse de a pune binomul Dodon+Plahotniuc cu botul pe labe.

Ce face alianța democrat – socialistă (E o alianță crasă chiar dacă de ochii lumii se mai critică! Am mai făcut analogia cu cei doi cerșetori evrei (unul evreu și altul prezentat drept rus)? Folosind imperiul mediatic controlat (peste 90% din întreg spațiul audiovizual!), resursele administrative enorme (instituția prezidențială + guvernul), toată puterea în stat pusă în slujbă, binomul Plahotniuc+Dodon este foarte aproape de ași atinge scopul – reorientarea spre vectorul rusesc. Doar o mobilizare generală a tuturor forțelor cu adevărat democrate și naționale mai poate contracara acest mare pericol. Este deosebit de importantă rămânerea la suprafață a acestei așchii de popor român în condițiile apariției tot mai pronunțate a unei noi situații geopolitice în regiune. Să fim gata de a ne folosi de șansa pe care ne-o poate da factorul extern fiindcă pe intern suntem slabi și dezbinați.

Încălcând flagrant Legea privind alegerile (cine să-i oprească dacă legea e în mâinile lor!), până acum și unii și alții practic și-au definitivat listele candidaților pe circumscripții uninominale. Și unii și alții folosesc la maxim factorul administrativ pentru a atrage de partea lor minoritățile naționale devenite o sculă în mâinile lor, în special, pe cea găgăuză, curtată insistent de socialiști și democrați. „Noi (Cine? Președintele „întregului popor Dodon” sau președintele psrm Dodon?) am rezervat pentru Găgăuzia 1/3 din locuri pe listele Partidului…” declară talimbul Dodon, care numai „președinte de țară nu e”. „Cele mai gogonate povești se zice că le-ar spune vânătorii și pescarii. Mai noi, politicienii basarabeni îi întrec pe vânători și pescari. Asta spun experții, politologii, comentatorii, care analizează anul 2018” spune jurnalistul Vasile Botnaru. Într-adevăr, Dodon i-a întrecut pe vânători și pescari la capitolul „minciuni”. Umblă și prostește poporul că „…Republica Moldova este interesată de o cooperare mai strânsă cu Rusia și fostele republici sovietice”, despre necesitatea consolidării relațiilor cu Rusia. „Din păcate, nu poate. Să ne amintim că Republica Moldova era și este parte a CSI, dar atunci când Kremlinul a hotărât să introducă embargo asupra vinurilor, legumelor și fructelor moldovenești nu a contat faptul că eram în CSI și aveam semnat atunci acordul de liber schimb în cadrul CSI. Acest fapt nu ne-a ajutat nici în relațiile cu celelalte țări fiindcă Moscova este cea care dictează în cadrul CSI și în cadrul acestei Uniuni Economice Eurasiatice” scrie reputatul analist politic N. Negru. Și asta se întâmplă atunci când Ucraina a divorțat de CSI. Până și batika Lukashenko a declarat despre necesitatea ieșirii Bielorusiei din CSI. Cei mai apropiați ca sânge fug de Rusia ca de râie, iar valetul Dodon, mare trădător de neam, ne îndeamnă să revenim în țarcul rusesc. Este comportamentul sclavului care nu se poate obișnui cu libertatea.

Curtată de socialiști și democrați minoritatea găgăuză își permite tot soiul de declarații deochiate. „Constituția Găgăuziei (de când această formațiune teritorial administrativă cu autonomie culturală are constituție?) este cea mai statalistă. Ea prevede expres rămânerea în componența Republicii Moldova doar dacă ea nu se unește cu nimeni în vest sau în est…” a declarat într-o emisiune televizată istoricul găgăuz Ivan Duminica. De ce nimeni din autorități nu-și pune întrebarea: de ce o minoritate de sub 4% adusă de imperiul țarist 200 de ani în urmă și primită bine de românii moldoveni băștinași, dictează majorității absolute a românilor basarabeni de peste 82% cum să-și administreze statul? Găgăuzii și bulgarii, primiți atât de bine de românii basarabeni în perioada grea pentru ei, ar trebui să înceteze să se comporte ca o unealtă rusească, să se debaraseze de rolul de măciuca rusească împotriva băștinașilor în acest război geopolitic în regiune. Imperiile vin și trec, găgăuzii și bulgarii vor rămâne să trăiască împreună cu românii moldoveni. Ei nu trebuie să le înfigă cuțitul în spate celora cu care au conviețuit pașnic peste 200 de ani. De menționat că deja apr. 15% dintre găgăuzi acceptă unirea Basarabiei cu România. Procentul ar fi mai mare dacă mai mulți găgăuzi nu ar da ascultare minciunilor binomului Dodon+Plahotniuc, care numai binele nu i-l vor. Până la urmă Bulgaria și România deja sunt membri ai Uniunii Europene, iar Turcia dorește de vreo 30 de ani să fie membră UE. De ce găgăuzii și bulgarii nu ar dori să fie împreună cu popoarele lor în componența UE, așa cum dorește și Dumnezeu în ceasul de apoi, cu atât mai mult că evenimentele în regiune iau o turnură nouă.

Evenimentele în sud-estul Europei conduc la apariția unei noi situații geopolitice în regiune. Ultimele evenimente din Ucraina arată la distanțarea și mai mult a Ucrainei de „sora sa mai mare Rusia” (cum iubește să fie considerată Rusia). În urma ocupării de către Rusia a Crimeii, în urma declanșării conflictelor în regiunile de est ale Ucrainei (Donbas și Luhansk) cu scopul de a le alipi la nesătulul imperiu rusesc, după modificarea legii de acordare a cetățeniei ruse ucrainenilor (dar și moldovenilor!), după atacul Rusiei asupra corăbiilor ucrainene în strâmtoarea Kerci, în urma alegerii pe 15 decembrie curent a Patriarhului Bisericii Ortodoxe autocefale din Ucraina în baza recunoașterii de către Constantinopol a autocefaliei Bisericii ucrainene (după 322 de ani de tutelă rusească!), după ruperea legăturilor Bisericii Ortodoxe Ruse cu Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, în regiune se constituie o nouă realitate. Bravo Ucraina! Iar noi când vom repara greșelile istorice atât sub aspect teritorial cât și spiritual? Basarabia sub toate aspectele trebuie să fie parte activă a acestei noi realități.

Să vedem ce va face biserica promoscovită din Basarabia. Va rămâne în continuare o anexă a bisericii răzvrătite ruse sau va reveni la normal! Această făcătură rusească numai biserică națională nu poate fi numită. Duminica trecută mă nimerisem într-o biserică la nordul Republicii. M-a șocat un element observat în biserică: văzuse-i o cruce de lemn care avea o acvilă bicefală, simbolul țarismului! În bisericile de rit rusesc se țin slujbe în sănătatea lui Alexii al II-lea, cel care a binecuvântat invazia cazacilor în Transnistria, se pomenesc în exclusivitate sfinții ruși și nimic nu se spune despre aspectele naționale de parcă am fi un trib sălbatic civilizat de ruși. Cred că în această situație va crește rolul Mitropoliei Basarabiei, care zilele acestea a împlinit 26 de ani de la reactivare. Pe 19 decembrie 1992 patriarhul Alexii al II-lea a făcut cunoștință cu Actul Patriarhal și Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române de reactivare a Mitropoliei Basarabiei, fondată la 30 decembrie 1919 (anul viitor vom sărbători 100 de ani de la instituirea Mitropoliei Basarabiei!) sistată în 1944 după a doua ocupație sovietică.

În final, să ne întrebăm încotro va merge Basarabia după 24 februarie 2019?

————————————–

Valeriu DULGHERU

Chișinău-Basarabia

17 decembrie, 2018

Magdalena ALBU: Ecaterina Blidaru, prima femeie-profesor inginer, care a scris istorie pentru Îmbunătățirile Funciare din România

În memoria celor 25 de ani de la trecerea în lumea de Dincolo a prof. univ. dr. ing. ECATERINA BLIDARU

ECATERINA MOISESCU-BLIDARU a fost prima femeie profesor inginer, care a scris istorie pentru Îmbunătățirile Funciare din România, fără să-și fi propus acest lucru vreodată. Nu a dorit să schimbe mentalități societale, precum au făcut ilustrele sale înaintașe – inginer chimist ELISA LEONIDA-ZAMFIRESCU și inginer silvic AURORA GRUESCU -, dar, ca și ele, a avut o opțiune cel puțin ”stranie”, în viziunea unora, pentru o adolescentă de la începutul deceniului patru al secolului XX, aceea de a urma ingineria în cadrul Școlii Politehnice din București. De fapt, cea care a ales-o pe ECATERINA MOISESCU-BLIDARU să o reprezinte a fost istoria însăși, tânăra semnând, cu propriul ei destin, pionierat în domeniul pedagogiei hidraulicii și a hidroameliorațiilor pe plan national.

ECATERINA MOISESCU (devenită, prin căsătorie, BLIDARU) a venit pe lume la mijloc de lună decembrie a anului 1922, pe data de 17, în sânul unei familii de învățători din Scurteștii Buzăului. Copilăria i-a stat sub semnul afecțiunii și al ocrotirii celor doi părinți ai săi, care, după absolvirea cursurilor primare, au îndemnat-o să părăsească localitatea natală pentru a se înscrie la renumitul Liceu „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din orașul Buzău. Elevă eminentă, ECATERINA obține cu brio bacalaureatul, în 1942, devenind, ulterior, studentă în Capitala țării, nicăieri altundeva decât la Școala Politehnică de pe malul Dâmboviței, secția „Geniu rural”. Aici, va avea parte de întâlnirea cu o pleiadă de profesori iluștri ai timpului, care-i vor marca, definitiv, traiectul profesional. Dintre aceștia, s-a detașat un renumit hidraulician al României, fost ministru al Lucrărilor Publice, ION ANDRIESCU-CALE, dascălul sub oblăduirea căruia tânăra aspirantă la titlul de inginer își va redacta lucrarea de diplomă, ce-i va fi apreciată de către comisia de evaluare cu un calificativ demn de o studentă merituoasă a facultății – calificativul maxim.

Anul 1947, echivalent cu momentul finalizării studiilor universitare, avea să reprezinte pentru ECATERINA MOISESCU pasul hotârâtor, chiar providential, am putea spune, în a scrie istorie, în ceea ce privește perimetrul vast al Îmbunătățirilor Funciare din România. Nu singură, însă, ci împreună cu viitorul ei soț și fondator de școală – inginerul VALERIU BLIDARU. Astfel, ca un dat al destinului implacabil, dar și ca o formă de maximă responsabilitate personală, ce a definit-o întreaga sa viață, ECATERINA MOISESCU-BLIDARU va deveni prima femeie-profesor inginer din cadrul celei dintâi Școli tehnice de Îmbunătățiri Funciare și Piscicultură din țară, înființată de către VALERIU BLIDARU, la Nucet, în județul Dâmbovița, școală ce pregătea subingineri și, în anumite condiții specifice, chiar ingineri, în domeniul amintit.

După numai un an la Școala de la Nucet, va face un pas important în carieră, mutându-se la Facultatea de Hidroameliorații din Galați (prima instituție de acest gen din țară, ce a luat naștere în anul 1948), unde va pune bazele primului laborator didactic din domeniul IF-ului. Aici, vreme de 11 ani, din 1948 și până în 1959, a desfășurat o activitate pedagogică prodigioasă alături de fostul său dascăl îndrumător și mentor ION ANDRIESCU-CALE, dar și de inginerul VALERIU BLIDARU.

Iată cuvintele emoționante scrise, acum, la mijloc de decembrie 2018, după un sfert de secol de la dispariția ilustrei Profesoare, de către o fostă elevă a sa din acei ani, ing. ALICE POPESCU, fiica prof. univ. ing. IOAN GRIGORE POPESCU: „Doamna prof. univ. dr. ing. ECATERINA BLIDARU a fost prima doamnă din România care a predat Hidraulica (a și scris două volume). Exigentă cu noi, studenții, dar, în primul rând, era exigentă cu dânsa. Emana înaltă știință, într-o exprimare inteligentă și pe înțelesul tuturor. Mai ales formulele erau logice prin demonstrația sa. N-o uită nimeni din generațiile Facultății de Îmbunătățiri Funciare, înființată, la Galați, în 1948, ce a devenit Facultatea de Hidrotehnică Agricolă, în 1962, în cadrul Institutului Politehnic din Iași. Dar, pentru noi, copiii profesorului univ. ing. IOAN GRIGORE POPESCU și ai FLORICĂI POPESCU, era tanti Nanina, fermecătoare, de o frumusețe divină, cu o inteligență sclipitoare și cu un suflet ales.”

Foarte multe premiere la nivel național i-au marcat ECATERINEI MOISESCU-BLIDARU traiectoria profesională, după cum se poate lesne observa. De la Galați, distinsa profesoară va porni, din anul 1959, pe un nou drum, cel al Moldovei, o dată cu desființarea facultății și mutarea acesteia, la Iași, mai întâi, fiind integrată în structura Institutului Agronomic ”Ion Ionescu de la Brad”, iar, apoi, devenind parte componentă a Institutului Politehnic ”Gh. Asachi” din localitate. Aici, ECATERINA BLIDARU este numită șef al catedrei de Hidraulică, parcurgând, în continuare, treptele didactice rămase, până la cea superioară de profesor, după ce, în anul 1972, și-a susținut, în centrul universitar de pe Bega, Timișoara, remarcabila lucrare de doctorat intitulată ”Studiul hidraulic al rețelelor de conducte pentru irigarea prin aspersiune”. De altfel, pasiunea sa aparte pentru Hidraulică avea să se concretizeze, așa cum spunea ing. ALICE POPESCU, în două volume de marcă dedicate acestei discipline fundamentale pentru învățământul superior tehnic, volume care au văzut lumina tiparului în perioada 1964-1965. Sigur, trebuie amintit, de asemeni, și studiul de referință, apărut, în 1971, sub titlul ”Contribuții la calculul hidraulic al instalațiilor mobile de irigații”, ca să nu mai vorbim despre realizarea a peste 120 de lucrări științifice publicate sau susținute în varii contexte naționale ori externe de anvergură (Franța, Grecia, Israel, Algeria, Maroc etc.).

Dedicată în totalitate profesiei de dascăl, dar dezvoltând, concomitent, și o remarcabilă activitate de cercetare științifică, reflectată în cărțile și articolele mai sus menționate, prof. univ. dr. ing. ECATERINA BLIDARU și-a lăsat o amprentă definitorie asupra calității învățământului superior ieșean, realizând, în Capitala Moldovei, cel de-al doilea laborator didactic din țară în domeniul IF-ului, după primul constituit de ea, anterior, la Galați. De asemeni, alături de colegii săi de catedră, a fondat și cel dintâi laborator complex de Hidraulică pentru Îmbunătățiri Funciare din România, un model de talie globală, dar și o premieră internă de o valoare considerabilă.

De o amplitudine a moralității și a modestiei specifică numai omului superior, profesoarei ECATERINA BLIDARU i s-au recunoscut, în timp, meritele, printr-o serie de distincții și de diplome acordate, dar, mai presus de toate, a avut parte de sentimente unice de dragoste și de apreciere din partea foștilor ei studenți, care îi păstrează și azi, iată, la un sfert de veac de la trecerea sa în lumea de Dincolo, o amintire plină de lumină și emoție. Împreună cu prof. univ. dr. doc. ing. VALERIU BLIDARU, ctitor de Școală de Îmbunătățiri Funciare pe plan national, prof. univ. dr. ing. ECATERINA MOISESCU-BLIDARU a scris istorie cu propria-i viață, subliniem din nou acest lucru, dăruindu-se, cu o devoțiune ieșită din comun, atât profesiei alese, cât și familiei. ”…când s-a stins din viață, parcă a apus o stea pe Pământ și a răsărit una pe Cer.” Sunt cuvintele fostei sale studente de acum șapte decenii în urmă – ing. ALICE POPESCU. O formulă de final mai înălțătoare de atât, nu se putea găsi.

–––––––––––-

Dr. ing. Magdalena ALBU

12 decembrie 2018

București

Paul LEIBOVICI: Strămoșii lui Moș Crăciun

Vacanța din vara anului 2018 am consacrat-o ,,dezvăluirii secretului unei Legende.” De-a lungul vieții am ascultat și lecturat nenumărate povestiri-legende a căror subiecte, adesea erau pline de farmec, conțineau fraze cu tâlc, personaje pline de umor, bine schițate fie de autori populari, fie de scriitori cu pana ascuțită, fie de imaginea dezvoltată a unei bătrâne povestitoare care-și punea la încercare întreaga ei imaginație. Ca nefiind folclorist sau cercetător de literatură populară căutam, pe cât posibil, să strâng în sacul meu, care devenise doldora de poveștile, poeziile, cântecele populare și la o ocazie să le scot la iveală în fața tinerilor în jurul unei sărbători, sau să le dau la lumina tiparului pentru a fi cunoscute.

Dar iată că anii treceau, părul mi s-a albit dar, dorința de a colinda și a afla ,,adevărul” despre figura celebrului personaj ,,Moș Crăciun” nu mi-a dat astâmpăr ci, dimpotrivă mi-au întărit mușchii și ivindu-se ocazia …am pornit la drum.

Coborând de pe vasul care ne ducea spre BARENTSBURG, am acostat pe o insulă la câteva sute de metrii depărtare. Privirea mi-a fost ațintită spre acele grămăjoare de pietre, puse cu grijă unele peste altele –parcă de o Mână nevăzută, dar precisă în mișcări. Ba chiar și fiecare grămadă avea înfățișarea unui omuleț, iar distanțele între aceste grămezi –unele formate din 6-7 pietre late-înguste, erau perfecte, ca nu cumva să se atingă unele de altele. TROLIURILE suportau vânturile reci, frigurile aspre…iar eu rămăsesem cu mult în spatele confraților din grupă, a drumeților cu care plecasem la drum.

Legenda ne povestește că Troliurile…sunt strămoșii acelor MOȘ CRĂCIUN care străbat drumurile înghețate, înzepezite pentru a ajunge la casele noastre și a ne înveseli-a ne încălzi sufletele timp de câteva ore, poate câteva zile!!!

Oare țările nordice, apropiate de POLUL NORD, cu toate fenomenele naturale, cunoscute de milenii sau descoperite în anii noștri, au deținut și secretul ,,veseliei sub pojghița de gheață? Sau poate razele solare au acea putere divină de a trasforma ,,troliurile” în omuleții aceia cu inimă bună, darnici care aduc cu sine daruri ?

Tot în apropiere de Polul Nord se află o țărișoară ISLAND. Și pe aici, ori unde ai arunca privirea, fie chiar dacă pleoapele sunt aproape înghețate, că de abia le poci dezlipi, observi iar acele grămezi TROLIURI, a căror denumire aici este Elfii și care au menirea-după spusele localnicilor – legendari, de a face legătura între Rai și Pămînt. Aceștia întruchipiază, îi dau viață celebrului ,,omuleț” cu înfățișarea veselă, bine-dispusă, întrupând bunătatea, dărnicia celui prea bine cunoscut – Moș Crăciun. Numărul lor se limitează la doar 13 JOLASVEINAR-descendenți al troliurilor…Fiecare JOL –Moș Crăciun își are poștașii lui care o pornesc la drum, în scopul de a îmbujora fețele copiilor, tinerilor de a-i emoționa și înveselii cu darurile pe care ,,ei” JOLI-le înmână.

Dintre țările acestea îndepărtate, care cunosc foarte rar bucuria soarelui răsare, căldurii care netezește doar fața pământeanului și însuflețesc munții, dealuri și nu mai puțin ființele-este și FINLANDA. Locuința bătrânului MOȘ CRĂCIUN se află pe undeva în Korvatunturi-muntele Urechii, într-un colț al LAPONIEI, ba chiar ni se dezvăluie și orășelul MORA, care ar fi adevărata patrie a lui Moș Crăciun. La Napapieri un sat la o distanță de 8 km. de Rovaniemi din Finlanda se află ,,Biroul lui Moș Crăciun. Deasemenia, se poate vizita și GALERIA de CRĂCIUN.

Oare aceștia sunt adevărați concurenți ai Norvegiei, ai Troliurilor pomenite mai sus, sau poate niște rude îndepărtate, prieteni la fel de buni căror suflete se dezgheță tocmai în zilele aspre ale iernii?

Nici danezi nu s-au lăsat mai prejos, cu tote că țara lor nu face parte din Peninsula Scandinavă. Dar, în această ,,bătălie de onoare”. Căci ce e mai de prestigiu, decât să fii ,,țara de baștină a lui Moș Crăciun” -omulețul legendă? Danezii i-au fixat domiciliul undeva prin insula Groelanda.

Copii, fiind învățați să mulțumească pentru darurile primite în general, și în mod special de la MOȘ CRĂCIUN, îi expediază an de an ,,scrisori de mulțumire”. Dar când e vorba de ,,ADRESA” își pun întrebarea firească: î n c o t r o?!

Dar iată că și această problemă au rezolvat-o: Adresa lui Moș Crăciun: ROVANIEMI-NORVEGIA.

Dacă aveți rude, prieteni, cunoscuți într-unul din orașele din Finlanda, trimiteți-le lor căci și ei au legătură cu TIM, o rudă de-a lui Moș Crăciun.

———————-

Paul LEIBOVICI

Ashkelon, Israel

Decembrie, 2018

Dr. Viorel ROMAN: Teocraţia ortodoxă moldo-valahă (50), opinii

1) Textul d-lui Alexandru Nemoianu, istoric, USA, și

https://www.facebook.com/groups/193231441282616/permalink/314936822445410/

2) articolul meu Viziuni ortodoxe

https://revistasingur.ro/eseu/9041-viorel-roman-viziuni-ortodoxe?q=eseu/9041-viorel-roman-viziuni-ortodoxe

http://www.ziarulnatiunea.ro/2013/01/24/viziuni-ortodoxe/

pot oferi o imagine a discursului, dialogului est-vest, ortodoxie – catolicism, din vremea noastră.

1. Am mai avut prilejul sa ma refer la producțiile de literatură fantastică semnate de către Dr. Viorel Roman.

Intre altele V.R. repeta cu încăpățânare termenul de “Sfântul Imperiu German”. Sub această apelație VR cuprinde și curtea masonizată de la Viena ba chiar și actual Europa “unita” și asta în ciuda faptului ca aceasta Europa “unita” fuge ca de foc de orice aluzie la origini creștine. Dar mai departe același VR a ajuns la un soi de “lingo” efectiv stupefiant.

El a ajuns să spună că “Sfântul Imperiu German”, repet, în intelegerea lui VR asta ar fi fost curtea masonizata de la Viena, a desfintat în Ardeal “doar” mănăstirile Ortodoxe “contemplative” (?!) care nu ar fi fost social utile aceluiași “Imperiu Sfânt German”, id est curtea masonizată din Viena. Incredibil! Probabil fără să își dea seama VR folosește aceiași argumentare și același lingo folosit de către sinistra creație stalinista, ”Biserica Vie”. Aceste fiind spuse, cu riscul de a mă repeta, trebuie adăugat.

Este incredibilă capacitatea lui Viorel Roman de a repetă aceleași lucruri și aceleași idei fixe, din nou și din nou. Dintr-un alt punct de vedere aceste repetiții vădesc un manierism încăpățânat. Dar din nou faptele îi stau împotriva. Care „pact” Imperiu-Papa? Oare captivitatea papală de la Avignion nu a existat? Regele, ‘prea creștin” al Franței se războia sălbatic cu „Imperiul”, iar apoi bătălia inter-europeană a devenit sinistră. Care „teocrație” ortodoxă? Bisericile Ortodoxe au fost periodic persecutate sălbatic: iconoclasm, Petru cel Mare, comunism. Dar ultimul argument marca VR, „imperiul româno-catolic UE/NATO” este efectiv patetic. Acolo este un regim sodomito-demonic. Ceea ce afișează nu sunt articole sau analize, sunt literatură fantastică .

De fapt Viorel Roman este un autor de literatură fantastică. Este adevărat că VR cuprinde în personalitatea sa și o dimensiune monomaniacala. Dar asta nu schimbă împrejurarea că el este un scriitor bun, avântat și pasionat. Textele lui nu sunt articole istorice, sunt povestiri despre ce ar dori VR să fie. De multe ori asta duce la rătăcire. Cei care intră prea adânc în hățișul fanteziei riscă să se piardă în el. Mă tem că asta i s-a întâmplat lui VR. Acestea fiind spuse aș vrea să îl asigur că îl respect ca persoană, multe dintre formulările lui le apreciez ca frumoase manifestări stilistice dar nu mai mult. Ceea ce VR nu sunt argumente, sunt închipuiri.

VR comite o greșeală metodologică esențială și care îl condamnă ca mereu și mereu să greșească până la nivelul de a deveni ridicol.

Confuzia lui stă într-o neputință de a delimita tărâmul spiritual de cel secular.În încercările sale VR folosește argumente și fapte crezut istorice. Aparent VR nu înțelege că oamenii și înjghebările lor sunt stări eminamente vremelnice și că desăvârșirea vine la sfârșitul istoriei și nu în curgerea ei. Nu îmi dau seama dacă VR comite această greșeală din rea credință sau din neînțelegere. Personal, deoarece am sentimente pentru VR, nădăjduiesc că din a doua cauză.

Voi cuta să adresez câteva dintre ele.

Foarte frecvent VR pomenește o altă plăsmuire a fanteziei sale, repet de coloratură monomaniacă, „teocrația moldo-valahă”. În primul rând ar trebui precizat înțelesul termenului. Teocrație este o societate aflată sub controlul clerului. Asemenea teocrație a fost Tibetul și asemenea teocrație este Iranul și este Vaticanul în Ortodoxie așa ceva nu a existat.

În Bizanț, întotdeauna, a existat clară diferențiere între sferele de autoritate ale Împăratului și ale Bisericii. La fel a fost și în toate țările Ortodoxe și astfel a rămas această înțelegere până în ziua de azi. Biserica avea în grijă nevoile duhovnicești. Chiar și sub persecuții, ca cele suferite sub Petru cel Mare și urmași ai săi sau, cele fără precedent din vremea comunismului, Biserica Ortodoxă nu s-a abătut de la datoria ei. Această explică unitatea canonică nezdruncinată pe care o are Biserica Dreptmăritoare, singura adevărată.

VR promovează un program și textele lui sunt manifeste de intenție drapate în limbaj istoric dubios. VR este un propagandist. Mesajul lui este strident și provocator și bănuiesc, deliberat așa. Între sterotipurile folosite mai frecvent se afla și termenul, conceptul de „moldo-valahi” pe care el îl atribuie Românilor din zona extracarpatică. Este desemnare după așezare geografică a unei părți din Națiunea Română. Dar VR crede că această opțiune de terminologie ar însemna efectiv că Românii din teritoriul ardealo-banatic și cei de dincolo de Carpați ar fi altceva; el se înșală grav. Mai rău, folosind informație după ureche, informație greșită sau incluzând aberații VR crede că va fi capabil să propună un viitor istoric.

Între altele VR vorbește frecvent și despre o închipuită definire a sferelor de influență între Episcopul Romei, zis „papa” și Împăratul German. Nimic mai fals, acea „înțelegere” nu a existat și asta dintr-un motiv simplu, Episcopul Romei, zis „papa”, mereu s-a voit și încă se voiește un suveran laic. După cum se știe și cum magistral a arătat Dostoievski în „Frații Karamazov”, Episcopul Romei a sucombat ispitei a „treia”. De aici încolo VR efectiv fantazează.

Frecvent VR pomenește de o „înțelegere”, ce ar fi avut loc, conform fanteziei sale, în mileniul I d.Hr. între zice, același VR, „papa (i.e Episcopul Romei) și Împăratul” Imperiului Roman de Națiune Germană”. Oare la ce se referă fantezia, mereu monomaniacă, a lui VR?

Desigur ca plăsmuire fantastică afirmăția lui VR poate avea stare existențială în gândul său, dar, confruntată cu realitatea istorică, ea nu există. Nu putea există din motive de substanță și voi caută să explic.

Atât Imperiul cât și Episcopia Romei,zis „Biserica” romano-catolică, au fost realități și puteri temporare. Episcopul Romei, zis „papa”, s-a voit mereu un suveran temporar care să stea peste ceilalți suverani. Deci între acest Episcop al Romei și Împăratul apusean era o rivalitate care se manifesta în conflicte armate. Astfel în veacul al XI-lea toți Episcopii Romei au fost numiți de către Împărații „saxoni”. Abea după moartea împăratului Henry al III-lea(1056) a putut Episcopia Romei să capete preponderență. Iar asta a însemnat o lupta lungă, cunoscută ca „lupta pentru investitura”, între 1076-1122. Această lupta urma să determine cine are dreptul de a numi Episcopi și stareți, Episcopul Romei, zis „Papa”, sau Împăratul. Abea în 1122, prin compromisul de la Worms s-a acceptat ca slujitorii Bisericii să fie numiți de către Episcopul Romei, zis „Papa”. Dar Împărații ulteriori din dinastia Hochenstaufen și mai ales Frederick Barbarossa, au ignorat cu desăvârșire acest compromis. Mai mult ei au și dat nume celor două puteri în conflict, „Sanctum Imperium” și „Sacra Ecclesia”. Dar ulterior această lupta pentru puterea temporară a căpătat dimensiuni critice pentru Episcopia Romei.

Cuprins de orgoliu și ambiții fără acoperire, Papa Bonifaciu al VIII-lea a provocat pe regele Franței, „regele preacreștin”, Philip al IV-lea, „cel Frumos”. Într-o enciclica,”Unam Sanctam”, Papa s-a avântat a spune că toți oamenii și toate regatele trebuie să se află sub ascultarea lui. Inițial „regele preacreștin” s-a mulțumit să răspundă și să decline ironic această pretenție nesănătoasă a Papei, numindu-l „îngâmfarea Sa”. Episcopul Romei a făcut imprudența de a escalada și de a excomunica pe „regele preacreștin”. Fără zăbavă acesta și-a trimis emisarii care, în armură, au intrat în reședința papală, l-au apucat pe Episcop și l-au pălmuit într-o manieră care, câteva zile mai târziu, l-a expediat în lumea cealaltă. Mai mult, Regele „preacreștin” a ales un alt Papa și i-a stabilit reședința la Avignon unde a rămas papalitatea până 1378 că supus ascultător al „regelui preacreștin”. Au urmat apoi perioade încă mai critice când au existat, concomitent, mai mulți „papi” și „contra papi”. Iar apoi Episcopul Romei a sfârșit ca suveran temporar în Italia. Excesele curții papale au dus apoi la schisme și în final la reforma. Din cele arătate, fapte istorice ferme, rezultă că Episcopia Romei a suferit mereu conflicte și aceste conflicte s-au datorat împrejurării că această structura mereu a căutat să se „acomodeze” lumii și nu invers. Astfel s-a ajuns la situația de azi când Bisericile ținând de Episcopia Romei sunt monumente arhitectonice goale. Atunci când VR vorbește de „conlucrarea” sau legătura dintre actualele structuri temporare din Europa de apus (EU,NATO) și Episcopia Romei el pur și simplu fantazează, departe, foarte departe de realitate. Actualele entități, EU, sunt nu doar activ seculuare, ele sunt în interiorul demonismului.

Cele spuse nu înseamnă de fel tăgăduirea meritelor pe care Episcopatul Romei, zis biserica romano-catolică, le-a avut. Dar a afirma că Ortodoxia, singura structura creștină autentică și având continuitate desăvârșită, în formă și în duh și care este Trupul lui Iisus, ar trebui să se alăture plăpândei și slăbănogitei Episcopii a Romei, este o aberație.

Adevărul nu este suma unor păreri. Adevărul este o Persoană, având și Duh și Trup, iar acesta este Biserica Dreptmăritoare, Pravoslavnica, Ortodoxă, „una, sfânta, sobornicească și apostoleasca”.

* *

2) Viziuni ortodoxe

de Viorel Roman

Realitatea exista pur și simplu, nu are nevoie de vocabular sau retorica. Dar de cand oamenii au început să vorbească, în urmă cu zeci de mii de ani, ei au elaborat treptat un vocabular, o retorică, discurs cu care interpretează ce vad, ce vor și ce cred.

Misterium humanum: La început a fost cuvântul!

Din sec. 18 domina în Europa credința în rațiune, știință și tehnica, contrară religiei și mai ales clerului romano-catolic. Un secol mai târziu, profetul mesianic Karl Marx îl înlocuiește pe Dumnezeu cu materialismul dialectic și istoric Atotputernic și ne garanteaza cu acest crez un viitor comunist luminos la toti. Raiul pe pamanat!

La o privire mai atenta la retorica imperialismului, globalizarii, integrarii in Europa constatam ca atat in vocabularul si retorica liberala, tipica crestinismului occidentul, cat si in cel marxist sau neo-marxist, dupa prabusirea ideologiei Lagarului ortodoxo-comunist, regasim vocabularul si viziunile Vechiul si Noul Testament.

Stiintele sociale au fost teologiei si numai aparent s-au emancipat. Misionare, imperialism, globalizare, occidentala sau ortodoxa? Care-i imperiul binelui si unde al raului? Unde-i viitorul luminos si cum ne pazim de cel necurat? Cine va opri dansul in jurul Vitelului de Aur si ne indruma spre Tara Fagaduintei? Cine reface speranta, aduce Vestea Minunata, Revolutia mondiala? Cine ne salveaza in vest si mantuieste in est? Cine ne duce in ispita? Ce este moral? Care-i adevarul?

Din sec. 19, de la Max Weber, stim ca etica protestanta, calvinista e indisolubil legata de capitalism, mult mai mult decat stiinta si tehnica. Si Werner Sombart vede clar interdependenta dintre iudaism si afaceri. Mai aproape de noi, Karl Löwith trece in revista ideile salvatoare de la Fericitul Augustin la Marx, tranzitia de la Dumnezeu la noul credo in Progresul Atotputernic, la care se inchina ateii din zilele moastre.

Moldo-valachii, in calea tuturor rautatilor, imperiilor si religiilor au dezvolta, dupa ce bulgari i-au fortat in sec. 9 sa preia ierarhia greco-slava, un vocabular ortodox, pe cand ardelenii, dupa unirea cu Roma, o retorica greco-catolica, occidentala. Opinia ca si unirea s-a facut fortat, ca au fost distruse manastiri ortodoxe, este falsa, pentru ca trece cu vederea ca in Sfantul Imperiul Roman nu erau tolerate manastiri contemplative, fara o functie sociala, utila, dar este farad oar si poate expresia sincera a unor traume. Daca asa au fost terorizati moldo-valachii de catre ierarhia greco-slava, dece nu-ar fi avut aceiasi soarta tragica si unitii cu Roma?

Pentru a intalege teroarea bulgara, avem un ex. recent. Stalin se intreaba Cate divizii are Vaticanul? si lichideza brutal tot ceea ce aduce a occidental, de la Biserica unita la elita. In schimb, dupa 1989, bisericile nu-s retrodedara, reorientate spre Roma. Ierarhii ortodocsi antioccidentali, activistii marxist-leninisti, agentii Moscovei n-a ajung la Canal. Generozitate, aroganta sau o viziune a la long? Dupa Machiavelli actiunile rele, brutale sa fac brusc (ca Stalin), pe cand cele bune, lent (ca UE).

Pe de alta parte teama atavica ca revine din cand in cand, Biciul lui Dumnezeu, Hoarda de Aur, Imperiul raului de la Rasarit e usor de intales. Plecand de la aceste considerente sa urmarim cateva momente ale coabitarii cu estul si vestul, si lupta crestinilor occidentali si ortodoxo-comunisti de salvarea lumi. Care globalizare e benefica, care nu, si cine va invinge? Roma sau Moscova? Se vor reuni crestinii?

1944, rusii si anglo-saxonii se intaleg la Jalta si romanii invinsi in razboi sunt jacmaniti si fortati sa sarbatoreasca: Stalin si poporul rus, libertate ne-au adus! Dupa ce-l ucid de Ion Antonescu, Ana Pauker cu ajutorul Armatei Rosii si a ilegalistilor evrei, reorienteaza cu baioneta 2.000 de biserici unite cu Roma spre Moscova si lichideaza brutal tot ce-i occidental. Academia Romana este dizolvata, majoritatea membrilor ei ca si ierarhii Bisercii unite mor in puscarie. Globalizarea, panortodocsia si panslavismul in straie rosii, marxist-leniniste triumfa doua decenii in toata lumea, pe toate planurile, dar mai ales in Lagarul protejat de o Cortina de Fier.

1964, dupa retragerea rusilor si emigrarea in masa a evreilor, Gheorghe Gheorghiu-Dej denunta vasalitatea neconditionata. Nicolae Ceausescu refuza chiar participarea la ocuparea Cehoslovaciei si vrea sa faca apoi din Bucuresti a patra Roma. Asta socheaza a treia Roma, Moscova, in asa masura, ca se ajunge pe picior de razboi.

Ceausescu incepe dupa 1968 volens, nolens o colaborare si cooperare cu vestul. Bunastarea anilor 70 e inca in memoria colectiva a romanilor, ca si mizeria anilor 80, cand el refuza colaborarea cu crestini si cauta salvarea la mahomedani. Dec. 1989, la Timisoara, multimea scanda: Ticalosul de tiran, a fugit in Teheran!

1989, rusii si americanii se intaleg din nou, la Malta, si romanii sunt din nou invinsi: Gorbaciov si poporul rus, libertate ne-au adus! Dupa uciderea lui Nicolae si Elena Ceausescu, omul providential Ion Iliescu ajutat de 40.000 de turisti rusi, de actori si regizori profesionisti si de inevitabili revolutionari, mai ales evrei si tigani, care preiau din mers privilegiile ilegalistilor lui Stalin, revine la ortodocsia celei de a treia Roma.

1989, primul mesaj adresat natiunii de Iliescu – Ceausescu a intinat nobilile idealuri (ortodoxo-)comuniste (de la rasarit) – ii asigura trei mandate de presedinte si promovarea partidei filoruse – PMR, PCR, FSN, PDSR, PSD, USL. Fireste el a facut parte la nivel inalt din toate aceste miscari antioccidentale si este presedinte de onoare al PSD. Ca toti conducatorii orientali, de la Tokio la Bucuresti, voda, regele, secretarul general PCR, presedintele moldo-valah este de natura divina.

Alianta dintre protestantii anglo-saxoni si pravoslavnicii 1944 si 1989 se bazeaza pe o veche aversiune si incompatibilitate cu Sfantul Imperiu Roman, Europa Centrala, UE, dar care este singura sansa a emanciparii romanilor fara patronaj greco-slav, dupa cum s-a vazut la Unirea lui Mihai Viteazul 1600, la Unire cu Roma 1700, la Revolutia din 1848, la Unirea din 1859, la proclamarea Regatului in 1881, la Marea Unire din 1918, la eliberarea din Lagarul rusesc 1989 si la aderarea la UE 2007.

Istoria ne arata ca atunci cand vestul e puternic, rusii sunt opriti la Nistru, in Transnistria, ca in zilele noastre. Si invers, cand ei revin in forta, ca dupa 1945, influenta lor ajunge pana la Muntii Balcani si moldo-valahii redevin vasali lor. De exemplu, Kiseleff moderniza Principatele pentru a le face gubernii. Programul P.C. din R. era dezmembrarea tarii, ceea ce Stalin si Hitler reusesc. Planul Valev, o reactie la Declaratia de independenta din 1964, dezmembreaza R.P.R. in gubernii.

2013, fostul deputat moldovean Andrei Safanov, rus din Transnistria, ca o reactie la protestul presedintelui Traian Basescu fata de sustinerea USL-ului de catre Vocea Rusiei, pledeaza direct pentru desfiintarea Romaniei, cand, dupa dogma marxista, cantradictiile interne, inerente lumii capitaliste, UE/NATO, vor permite.

Mai nou insa Safanov, rusii, renunta la Transilvania, care cu un cardinal si mai multi episcopi catolici, se califica mai greu ca satrapiea oriental rusa. Pravoslavnicii se concentraza acuma asupra moldo-valahilor, care le sunt de la principele Cantemir la presedintele Iliescu preasupusi. Altfel le taie popa (greco-slav) limba (latina)!

Polonia si Romania sunt bastioane ale cordonului sanitar cu misiunea de a inpiedica invaziile rusilor. Dar daca polonezii, cu toate ca sunt slavi, sunt romano-catolici occidentali, cu exceptia ardelenilor uniti, occidentali, moldo-valahii sunt in tabara slava, antioccidentala, ceea ce, fireste, se ia in calcul la Moscova.

Sa ne reamintim ca rusi duc o lupta surda la Dunarea de Jos, ajutati de agentii lor de la Cantemir la Iliescu pentru a avea un culoar si oameni de incredere, care sa le asigure atat legatura directa cu fratii lor, slavii, sarbii si bulgarii, cat si influenta in eterna Chestiune Orientala. In acest context, tradatorii, cozile de topor potrivnice intereselor rusesti sunt fireste Antonescu, Ceausescu. Pedeapsa lor e exemplara.

Pe de alta parte Mihai Viteazul, Scoala Ardeleana, pasoptistii, Cuza, regii germani, Dej, Ceausescu au formulat de a lungul timpului un program de emancipare si fara tutela ortodoxa greco-slava. Aderarea romanilor la Europa este desigur firava si mereu subminata de vecini. Dar in ciuda esecurilor, proiectul este mereu actual.

Baronii moldo-valaha, cu o retorica duplicitara in UE, se simt mai in siguranta sub patronajul Moscovei. Frica de libertate, de necunoascut? Oricum paternalismul, coruptia, irationalismul administrativ turco-fanariot, in care s-au format moldo-valahi cinci secole, nu pot fi inlaturate peste noapte. Asta e cunoscut, dar UE nu practica o schimbare brutala, dar perisabila, cum a facut Stalin si fac de obste rusii.

Bineintales ca in Europa n-ar fi ales un prim-ministru, care a plagiat un sfert din doctorat, un europarlamentar prins cu manta in sac sau parlamentari puscariabil. La Portile Orientului insa cultura politica si standardele etice se deosebesc de cele din vest, unde conducatorii politici n-au nimbul providential, divin, de la Bucuresti.

Ortodocsii moldo-valahi filorusi sunt sincer convinsi ca ei sunt incarnarea interesului national al Romaniei, iar adversarii lor politici, tradatori, cu atat mai periculosi cu cat ei cunosc adevarul, dar il ascund in interes personal, meschin. Invers, provesticii vad in panslavism si panortodoxism calea pierzaniei absolute. La sud de Dunare romanii sunt deja in majoritate exterminati sau asimilati. A mai ramas o minoritate valaha.

Dupa cum se vede integrarea in est sau vest, globalizarea, imperialismul occidental sau ortodox, rusesc este glorificat sau diabolizat in functie de perspectiva. In timp ce adeptii romantismului protocronist vor, netulburati de nimeni, un stat neinchinat, ca soarele de pe cer. Casa Poporului si Catedrala Mantuirii Neamului, simbolul arhitectural maret al proiectului Bizant dupa Bizant este inca in constructie.

Viziunea globalizarii occidenale si ortodoxe, spre Roma, a doua Roma, Athos, sau a treia, Moscova, sau chiar a patra Roma, Bucuresti, fara a uita fireste nadejdea in mantuirea prin Progres a (neo)liberalilor si (neo)marxistilor, se deosebesc mult, dar in esenta toate se sprijina pe acelasi fundament milenar iudaico-crestin.

Daca in final, am curajul sa afirm ca aceste succinte constatari pot fi utile definirii viziunii ortodoxe a lumii, si daca fortez optimismul, vocabularul si retorica Vechiului si Noului Testament sunt inca instrumente indispensabile taierii nodului gordian al multiplelor conflicte pomenite mai sus, nu fac altceva decat sa continui acelasi discurs, desigur dintr-o cu totul alta pespectiva, dar nu prea departe de a celorlalti.

Bangkok la 21 ianuarie 2013

Dorel SCHOR: Avi Schwartz – aparentul paradox al picturii

Pictorul Avi Schwartz este un nostalgic… Nu în sensul pesimist al cuvântului, cu amintiri neplăcute sau nesemnificative, ci cumva in spiritul stenic al amintirilor din copilărie, martore ale tranziţiei dintr-un timp în altul şi dintr-un loc în altul. Al unor transformări care nu şterg peisaje şi portrete, simboluri ale unor vremi care au fost. Si unde gaseste citadinul modern acele colţuri liniştite, în care timpul şi-a păstrat patina, colorându-le familiar şi subtil? O variantă posibilă ar fi în vechiul Tel Aviv, în cartierele care păstrează atmosfera de acum o sută de ani, în Yaffo, cu bătrânul port pescăresc, cu străzile cotite în care tavernele populare îţi oferă cafea şi bucate specifice, cu pitorescul “târg al puricilor”, clocotind de mişcare, ritm şi fluiditate…

Avi Schwartz rămâne un constant admirator al vechilor maeştri, chiar dacă pictura lui respiră limbajul actual al artei prin compoziţia modernă, tuşele generoase ale culorii, distribuţia luminii şi atitudinea personajelor. Aceştia amintesc de târgoveţii şi precupeţii din pieţele României de pe vremuri, de căruţaşii şi harabagii, de vânzătorii de pepene, de amatorii de stat la taclale, de piaţa de peşte atunci când mai era peşte…

Oamenii din tablourile lui Avi sunt oameni simpli. Ei au, de obicei, ceva de făcut, sunt activi, emit vitalitate şi fac parte, implicit, dintr-o poveste. Dar nu o dată, personajul se transformă într-un portret care captează imaginaţia privitorului. Pictura reflectă cu robusteţe experienţa de viaţă, tensiunea trăirii instinctive, universul de sine stătător.

Aceasta explică, de altfel, aparentul paradox al lucrărilor picturale datorate lui Avi Schwartz. Un timp care a trecut, personaje oarecum anacronice, într-un context depăşit…. Dar, de fapt, un pod între trecut şi prezent care priveşte în viitor. Cu valorile materiale şi spirituale perene, într-o realitate modernă şi o confruntare continuă. Tocmai de acea, unicitatea stilului, atmosfera şi conţinutul artistic personal, bogăţia cromatică şi miza socială din compoziţii îl fac pe Avi inconfundabil.

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

12 decembrie, 2018