Pe drumurile pline de praf negru amestecat cu sânge și duhoarea transpirațiilor ,armatele fasciste învinse se retrăgeau dezordonate, în fugă. Miile de răniți zăceau neîngrijiți prin vagoane părăsite,prin stațiile căilor ferate lipsiți de apă, în timp ce razele soarelui unui august promițător, poate chiar salvator, le lumina înfățișările uscățive și le alina smocurile nesfârșitelor suferințe. Rămășițele vii ale celor fugiți din,,raiul bolșevic și din lagărele criminalilor naziști se împleteau cu praful rău mirositor de pe parcursul drumurilor. Erau zilele verii 1944. Sfârșit de război în care speranțele se îngemănau cu suferințele. Evreii cu bocceluțe umpleau, zi și noapte stațiile de tren (nord și sud)ale Bucureștiului- în așteptarea unui tren care se îndrepta spre Constanța. Aici încă mai domina nesiguranța Comandamentul german încă mai dădea ordine, iar pe întinsul albastru al Mării Negre erau răspândite forțe navigatoare atât ale armatelor germane cât și ale Rusiei bolșevice care încerca să preia puterea.
Constanța găzduia o mare de nemuritori cu rucsacuri în spinare, adăpostindu-se pe unde puteau, îngrămădindu-se din zori și până în noapte la ușa ghișeelor de emigrare.
Trei vase au pornit în larg în noaptea de 4-5 august 1944 din portul Constanța. Majoritatea erau evrei sioniști care, după suferințe îndelungate sub regimul antonescian-hitlerist fie în lagărele din Transnistria, fie sub opresiunile autorităților din orășelele,orașele în special din Moldova și chiar din Muntenia-romanizarea instituțiilor și întreprinderilor- inclusiv din București (programul din Iași și cel al legionarilor din Capitală, arestările și suspendarea drepturilor cetățenești). Toate acestea, inclusiv pregătirile tinerilor sioniști- ahșaraua- din org. sioniste, în vederea unei aliale au determinat masele de evrei să se îndrepte către portul Constanța. Atât în Gara de Nord cât și în cea de sud evreii sosiți cu boccele și geamandane își găseau câte un colț unde își petreceau vreme îndelungată până ce reușeau să plece cu unul din trenuri-fie și marfar- spre Constanța. Numeroase familii nu aveau asigurate bilete pentru vapor, deoarece Centrala emigrărilor din București putea elibera doar un număr limitat de certificate și bilete. În cadrul Centralei erau neînțelegeri privind prioritatea cererilor de a emigra: unele familii erau dispuse a plăti sume enorme chiar în dolari. Conducerea sionistă prefera ca tineretul ,cei din colectivele de Ahșara (pregătire) să fie trecuți pe primele locuri. Odată ajunși la Constanța începeau căutările unei camere de închiriat…neștiind cât timp va dura până vor urca pe unul din vapoare. Zdrobiți de oboseală adormeau prin grădini, parcuri și chiar pe nisipul plajelor. Delegații însărcinați cu închirierea unui vapor duceau tratative cu patronii acestor nave, care intrau în port cu mărfuri și necesitau, pe lângă numeroase reparații, o amenajare oarecare pentru transportul emigranților. Lipsa de odihnă și hrană se puteau, în acele numeroase zile de așteptare și speranță, să se vadă pe corpurile fiecăruia dintre viitorii pasageri. În condiții grele, aproape inumane masele de evrei așteptau zile și chiar săptămâni urcarea pe vasele marine care străbăteau Marea Neagră în drum spre Eretz Israel. Cu toate că, armatele germane fuseseră învinse, colaborarea dintre corpul armatei române și cel al germanilor din Constanța încă mai dăinuia. Primele nave rusești și ele puteau fi observate ici-colo în largul Mării Negre.
Vasele de mică capacitate: BULBUL (390 pasageri); MEKFURE (320 de pasageri) și MORINA (308 pas) ,cu toate amenajările executate nu puteau asigura transportul uman chiar în condițiile cele mai primitive. Muncutori din port erau conștienți în privința reparațiilor minimale pe care le executau sub presiunea atît a proprietarilor cît și a responsabililor evrei care dețineau listele cu numele celor care aveau acte și bilete pentru emigrare. În acelai timp diverse zvonuri,neîncurajatoare,se puteau asculta printre cei care lucrau pe vapoare:muncitori,navigatori ș.alții.Ordinea ieșiri fusese stabilită de DIRECȚIA Portului central Constanța în colaborare cu comandamentul german , care prevedea cu exactitate ordinea părăsirii portului și îndreptarea vaselor în larg.Primul a fost Morino,urma MEKFURE și apoi Bulbul.
Continue reading „Paul LEIBOVICI: Vasul ,,MEKFURE” – A 75-a comemorare a victimelor”
1.Problema răului este un prag greu de trecut pentru creștinul care crede în Dumnezeu. Când vine peste noi o calamitate, întotdeauna ne vine să ne punem întrebarea : Cum de-a permis Dumnezeu așa ceva? Dificultatea în a-i da un răspuns poate afecta iremediabil credința în Dumnezeu a celor afectați.
Am participat pentru a doua oară deja, și în anul acesta ca și în anul trecut la Conferința Națională pentru Civilizația Creștină „Uniți prin credință” din orașul Buzău, România. Reamintim cititorilor că președintele fondator al acestei Asociații este inginerul Nicolae Mușat.
Conferința a fost coordonată de președintele Nicolae Mușat, a fost binecuvântată de preotul Mihai Milea. Printre membri Prezidiului Adunării s-a aflat directorul ASCIOR pentru integrarea românilor Dr. Ec. Angelica Stănciuloiu din București, iar a doua zi la lucrările Conferinței buzoiene a sosit domnul Ambasador Mihai Florescu de la București, care de asemenea a fost prezent și anul trecut. Ne-am bucurat mult că am revăzut-o pe inimoasa doamnă Olga Grigorov, președinta Filialei Tulcea, care împreună cu d-na Angelica Stănciuloiu, dl N. Mușat și profesorul universitar Mihail Popescu, au fost prezenți la înființarea Filialei de la Cernăuți, în toamna anului trecut.
L-am cunoscut pentru prima dată pe profesorul universitar Dumitru Mnerie din Timișoara, președintele Ariei ASCIOR Banat, și pe simpatica sa soție d-na Gabriela. Niște oameni deosebiți. Prin intermediul lor am luat legătura telefonică cu minunata doamnă Mariana Gurza de la Timișoara, a cărei mamă este originară din satul Cupca, i-am putut transmite câteva cărți, primi altele în schimb de la ea, dar și ceva simbolic de la baștina mamei sale, la care ține atât de mult. Reamintim tuturor că poeta creștină Mariana Gurza este redactorul revistei „Logos și Agape” ce apare de ceva vreme deja, și unde noi, cei de la Cuoca, publicăm aproape în fiecare săptămână câte ceva. Sincere mulțumiri și tot binele din lume.
Când sunt înjunghiat din față, nu mă supăr : e vina mea, că doar știam, dintotdeauna, că dușmanul, din jurul meu, nu-mi poate deveni, peste noapte, prieten…și, deci, trebuia să fiu cu ochii-n patru, jur-prejur…
Evenimentele istorice ce s-au produs după anii 1990 au fost nespus de bune și de o importanță deosebită pentru poporul român din Basarabia, însă rezultatele acestor schimbări de-a lungul anilor s-au dovedit a fi pline de neplăceri și necazuri, în unele cazuri fiind chiar fatale. În rezultat, avem ce avem, o poveste reală, șocantă, dureroasă despre existența societății moldave în anii de independență, adică în intervalul de timp după destrămarea imperiului sovietic. Cu perioade extraordinar de tulburătoare, cu efecte nespus de negative în dezvoltarea întregii societăți, iar în centrul tuturor dezastrelor fiind mereu demnitarii ținutului basarabean sau, mai bine zis, așa-numiții „guvernatori și politicieni moldoveni” care de-a lungul timpului au cauzat doar suferinți propriului popor, au redus la nimic și au ruinat în mod teribil existența socială decentă a maselor din punct de vedere spiritual, moral, financiar; în consecință rămânând faptele reale prin care s-a dovedit că respectivii nu au fost capabili să guverneze țara în mod civilizat și democratic, și în același timp tot aceștea au demonstrat că nu au cunoscut și nici macar nu au încercat să cunoască câtuși de puțin ce este cultura autentică și fenomenul unei conduite decente în guvernare în conformitate cu principiile morale ale umanității. În timp, totul s-a derulat ca într-un film de groază, cu personaje mai mult negative decât pozitive, iar reformele sociale, politice și economice au fost realizate doar prin prisma unui deficit enorm de conștiință decentă și de verticalitate umană. Din primii ani de independență clasa politică și de guvernare a comis erori grave în administrarea societății moldave, lăsând teren liber doar pentru o stare de lucruri cu abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. În așa mod, concetățenii țării, încetul cu încetul și aproape cu toții, s-au acomodat și s-au împăcat ușor cu dezordinea, necinstea, obrăznicia, în rezultat instaurându-se procesul integral de ruinare a societății și, cel mai grav, procesul de degradare civică. Prin procesul de degradare civică poporul si-a pierdut din drepturile juridice cetățenești, echitatea socială fiind o bătaie de joc pentru mase, totul fiind reglat cu multă șmecherie și viclenie de omul puterii ce este lipsit de inteligență și demnitate umană. Corespunzător, în pas cu demnitarii statului au onorat fărădelegile și o bună parte dintre concetățenii societății, o bună parte dintre intelectualii societății, care, în cele din urmă, cu toții au instaurat un nivel foarte jos de dezvoltare socială și umană. Printr-o asemenea modalitate de guvernare a țării s-a instaurat corupția, ca fenomen principal al depravării morale și sociale, fenomen care s-a infiltrat în toată suflarea omenească din ținutul basarabean. În cele din urmă, instaurându-se și un regim autoritar impus cu forța întregului popor, acest lucru fiind produsul dintre anii 2013 – iunie 2019. Perioade și întâmplări tragice, lipsite de însușiri bune, marcând vizibil imaginea societății moldave în anii de independență atât în plan național, cât și internațional. Evenimentele respective s-au produs sub efectul nivelului de cultură al omului basarabean, în mod evident, existența fiindu-i dictată dintr-o anumită cauză și anume: legătura reciprocă și caracteristică calităților de caracter ce au la bază lașitatea, falsitatea, minciuna, viclenia, ipocrizia, trădarea, lăcomia.
Mulți nu înțeleg substraturile cazului filosofului marxist și propagandistului comunist Mihai Șora, belfer nomenclaturist până în 1950. Foarte mulți români percep comunismul ca o chestiune locală ruso-sovietică, în realitate dictatura ideologică a regimurilor bolșevice a fost o problemă globală, care s-a grefat pe ruinele fostului imperiu țarist sau în Europa de est, cu încercări temporare în Bavaria, Ungaria sau Spania interbelică. În anii 1930 comuniști erau și la Kremlin, la Londra, dar și în departamentul de stat american manipulându-l pe președintele Roosevelt în favoarea acestei secte totalitare, care promovează filosofia marxistă și crima, adică ura de clasă și de rasă și revolta împotriva credinței religioase. Mihai Șora a fost în anii 1940 o rotiță însemnată a acestui mecanism diabolic comunist care s-a extins în toată Europa. Nu întâmplător acest propagandist bolșevic a fost solicitat să vină în România de către cea mai criminală femeie a epocii moderne care a fost în politica noastră: Ana Pauker, care a implementat în stil feroce gulagul sovietic la noi, fiind vinovată de moartea a peste 100.000 de mii de români și închiderea a altora 200.000. Când Mihai Șora făcea cererea să se înscrie în Partidul Comunist Român în 1951, floarea intelectualității și politicii românești murea asasinată în închisori, de la Iuliu Maniu, Ion Mihalache la Gheorghe Brătianu, iar Coposu, Steinhardt sau Țuțea erau torturați atroce de agenții bolșevismului promovat de Ana Pauker, protectorul lui Mihai Șora, care a fost un element al instaurării totalitarismului în țara noastră. Să vină acum o companie economică ca Emag ca să promoveze ”libertatea” bolșevică a lui Mihai Șora e o infamie asupra celor care au murit la Pitești, Canal, Gherla, Târgu Ocna, Sighet sau Aiud. Această impietate este promovată de o firmă privată, care încă nu este sancționată încă de CNCD sau de către parchetul general pentru propagandă indirectă în favoarea celor care au avut funcții într-un regim criminal, care a promovat genocidul și totalitarismul în anii 1950.