Eroii şi Martirii valahi nu se plâng
niciodată, nu se regretă nicicând, ci se
slăvesc continuu, mândrindu-ne cu ei
întotdeauna şi urmându-i permanent !
Naţiunea creştină Daco-Română, fiind cea mai încercată dintre încarceratele şi mai prigonitele dintre Naţiunile lumii, şi-a împletit logodna veşniciei, pecetluindu-şi Destinul cu sângele mucenicesc pe Hrisovul heruvimic: în dor şi suferinţă, în crez şi îndurare, în chin şi sărbătoare, în frângeri şi înălţări, în tăceri şi mărturisiri, în aşteptări şi împliniri, în înfricoşări şi extazuri, în bocete şi psalmi, în apusuri şi răsărituri, în lanţuri şi libertate, în îngenuncheri şi slavă, în cătuşe şi har, în chemări şi alegeri, în suspine şi Liturghii, în defăimari şi laude, în lepădări şi jertfe, în vânzări şi mucenicii, în trădări şi binecuvântări, sub denia Crucii şi sub apoteoza Învierii.
La suprafaţă, în afara lumii „libere” fenomenele liric, literar, filosofic şi teologic par paradoxale, dar lăuntric în sufletul neîncătuşat, în spiritul libertăţii depline este o celestă antinomie, prin faptul că în Infernul concentraţionar ateu s-au născut un Paradis mistic al POEZIEI religioase prin excelenţă, o MĂRTURISIRE isihastă fără precedent în istorie, în Patristică, o Filosofie creştină sofianică nemaiîntâlnită şi o Teologie ortodoxă ce purcede spre o Filocalie a Suferinței și a Jertfei cu o înaltă vibraţie cerească.
Prin Rezistenţa religioasă şi anticomunistă, Scriitorii Crucii s-au aprins în Ruguri de reflecţie, de lumină, de sublim peste întregul univers concentraţionar împletind şi consfiinţind toate formele scrisului în acel sinistru şi diabolic spectru carceral, așa cum sublinia dr. Constantin Buchet :
„ Literatura de detenţie, literatura memorialistică de detenţie, literatura universului concentraţionar, memorialistica concentraţionară, memorialistica închisorilor, memorialistica de penitenciar, literatura carcerală, memorialistica de detenţie, memorialistica rezistenţei.” (Conf. univ. dr. Constantin Buchet, Între bestiar şi martirologiu. Amintiri din iad. Intern şi internaţional în paradigma reeducării, în, Radu Ciuceanu, La Taină cu Diavolul. Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti-2015, p. 44)
Literatura de detenţia a urcat piscul memorialisticii concentraţionare înălţându-se apoi pe reperele mistice într-o mărturisire isihastă de reverberaţie serafică.
Reperul fundamental spiritual, catehetic pentru deţinuţii religioşi a fost suferinţa, credinţa, dragostea şi jertfa întru Dumnezeu, culminând în zelul înălţării isihaste cu mistica creatoare ca poezie martirică, mărturisire literară, filocalică, sofianică.
Misticii Crucii, parte formaţi, parte consacraţi, altă parte convertiţi prin taina suferinţei şi a jertfei la creaţie, şi-au odrăslit conştiinţa cu înţelepciunea în care au clădit un principiu imperativ de viaţă: slujirea credinţei şi a iubirii de Patrie şi de Creator sub heraldica demnităţii creştine. Odată pătrunşi în regimul tenebrelor, terorii temniţelor, penitenciarelor, lagărelor şi-au ordonat conştiinţa morală în acel mediu al prigoanei continue, al persecuţiei permanente, rămânând fermi, cinstiţi, senini, demni în frângeri, mâhniri, înfrângeri, dureri, căderi, ştiind că nu este pecetluit nici un triumf, ştiind că statornicia nu are durată, ştiind că tăcerea vindecă întristarea, creaţia, și că munca cu sinele întăreşte nădejdea salvându-te din înfrângere, nu atât pentru tine, ci pentru ceilalţi, pentru urmaşi, pentru ţară, pentru biserică.
Transformând prigoana în predanie, creştinul persecutat s-a transformat pe sine într-un om nou, renăscut, devenind temelie pe care să se clădească o lume nouă.
Soarta te cheamă la viaţa ta, dar Destinul te alege pentru viaţa celorlalţi.
Ţelul vieţii trebuie să devină Calea creştină jertfitoare pe care trebuie să o urmezi neabătut, astfel încât toate încercările istorice să te întărească pentru a birui spiritual.
IOAN IANOLIDE – MĂRTURISIREA FILOCALICĂ
DEŢINUTUL PROFET
Ioan Ianolide provenea dintr-o familie înstărită de armâni teleormăneni, învăţători, născut în 27 Ianuarie 1919, în localitatea Dobroteşti, într-un mediu familiar de credinţă, de tradiţie şi de înalt patriotism. Ca elev a fost sclipitor, iar ca student al Facultăţii de Drept din Bucureşti, era o excepţie, dar a fost arestat la 19 Octombrie 1941, învinuit de naţionalism creştin ortodox, acumulând prin temniţele de la Aiud, Galda, Piteşti, Târgu Ocna peste 23 de ani de suferinţă. A fost logodit cu o soră a lui Valeriu Gafencu, dar timpul îndelungat al detenţiei i-a despărţit definitiv.
Ioan Ianolide, precum cea mai mare parte a poporului dacoromân drept măritor creştin s-a născut într-un mediu curat, sacru al tradiţiei creştin ortodoxe, între obiceiurile şi datinile strămoşeşti şi străbune, din străbunici, bunici şi părinţi cu dragoste de Dumnezeu, de Patrie, de Biserică, de Natură, de tot ce-i românesc şi pur, de tot ceea ce viaţa, familia, educaţia şi cultura izvorau din Atotcreator şi se revărsau apoi cu credinţă, cu dragoste, cu libertate şi cu adevăr în Frumuseţea Lui.
„Legătura mea cu Hristos era naturală, familiară şi permanentă, viaţa fiind de neimaginat fără El. Mi se părea că aşa a fost dintotdeauna şi aşa va fi necontenit. Dumnezeu dădea plinătate sufletului meu. El răspundea necesităţii de curăţenie, de desăvârşire şi de ideal din mine.” (pag. 28)
De la naştere, creştere şi formare Ioan Ianolide a fiinţat vieţii sale ca un creştin aparţinător şi moştenitor al Tradiţiei sfinte dacoromâne.
„În închisorile anilor 1941-1944 credinţa noastră îşi căuta albia spirituală.” (p. 442)
După primii ani de temniţă, în condiţii eminamente diabolice de prigoană şi tortură permanentă, administrată sub toate ipostazele, doar prin dialogul lăuntric cu inima, prin acceptare şi suferinţă, prin rugă şi jertă, prin dăruire şi iubire, prin mistică şi iertare s-a îmbrăcat prin curăţirea lăuntrică în veşmântul isihast al Cămaşii lui Hristos.
Lucrare filocalico-sofianică, Deținutul Profet a apărut sub binecuvântarea părintelui Amfilohie Brânză, duhovnicul şi ctitorul Mănăstirii Diaconeşti, la Editura Bonifaciu – Bacău, în anul 2009.
Această Mărturisire Filocalică este o lucrare hristică, mesianică, hărăzită, ca o vocaţie şi ca o misiune a Profeţilor, ca prin cuvântul lor să iradieze o putere de Sus, o revelaţie pentru a lumina sufletul unui Neam, pregătindu-l astfel pentru o întrupare a desăvârşirii creştine, prin jertfa asumată, urmată de Mântuitorul Hristos pe o cale aparte şi prin uşa strâmtă a Ortodoxiei.
În vibraţia duhovnicească a trăirii creştine, pe acest tărâm binecuvântat al Maicii Domnului, sufletul lui Ianolide a înregistrat cutremurul unui destin de proporţii catastrofale, prezis chiar de mama sa:
„-Dragul mamei, tu ai un destin deosebit. Eu te-am apărat cât am putut, dar duhurile rele nu te vor lăsa în pace cu una cu două. Să ai grijă de sufletul tău, dragul mamei!” (Ioan Ianolide, Testamentul unui nebun. Ed. Bonifaciu, Bacău, 2015, p. 15)
O altă influenţă în educaţia sa creştină în care a crescut şi în care a trăit, ca o invocare permanentă în el, a fost evlavioasa şi pravoslavnica sa bunică:
„Bunica îşi stabilea relaţiile cu Dumnezeu tot aşa de simplu cum le stabilea cu vecinii de care o despărţea un gard de uluci rare, albe. Habar n-avea ea de dogme, de legi şi de alte abstracţiuni! Ea îşi lega sufletul de ceruri prin fapte mici, concrete, cotidiene. Şi mereu se simţea ca şi cum ar fi fost în faţa lui Dumnezeu.” (ibid., p.19)
Al treilea pedagog i-a fost profesorul de filosofie, titanul Nae Ionescu pe care l-a simţit ca pe un sine spiritual de mare profunzime, stându-i parcă mereu în preajmă:
„Pornea de la o ideee, colinda cu ea din Antichitate până la moderni, se oprea îndelung în Bizanţ şi termina într-o exprimare personală.
Deşi era o inteligenţă excepţională, în fond era un mistic. Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: LITERATURA ROMÂNĂ CREŞTINĂ în SPAŢIUL CONCENTRAŢIONAR ATEU – studiu de caz – Ioan Ianolide (partea I)”
Zilele acestea un grup de intelectuali din raionul Hliboca au efectuat un scurt pelerinaj pe la câteva mănăstiri frumoase din zona Sucevei.
Ne-am urcat și pe vârful unde se află mica bisericuță de lemn a mănăstirii. Din magazinul bisericesc am procurat lucruri sfințite spre amintire, sau pentru a le dărui celor dragi.
De aici, plecăm direct spre Chilia sfântului Daniil Sihastrul, loc turistic vizitat de toți cei care au fericita ocazie să fie la Putna. Pe scurt le povestesc acelor pelerini, ce n-au fost niciodată pe aici, despre duhovnicul marelui voievod, iar spre amintire ne facem ca peste tot și poze.
La doar 3 km și ceva se află vechea ctitorie a Movileștilor, mănăstirea Sucevița. Acum, ea se află în renovare, atât la interior, cât și la exterior. Dar ca întotdeauna e plină curtea de vizitatori. După tradiționala închinare și plătirea slujbelor, vizităm și muzeul acestei mănăstiri, lăsând ca amintire și câteva cuvinte scrise din inimă în cartea de vizită, așa cum de fapt am făcut și facem de fiecare dată și la Putna.
În centrul orașului, după ce admirăm statuia voievodului Bogdan Vodă, pășim pe teritoriul mănăstirii Bogdana. Vechea mănăstire se află în totală renovare, în schimb noua biserică a mănăstirii ne întâmpină cu ușile deschise.
Pictorul Baruch Elron 
Zilele trecute a apărut primul număr al revistei Filialei Ligii Scriitorilor Nord-Este Iași, înbogâțind paleta revuistică din țara noastră.
Decalogul 30 pentru ziariști
Multe au fost și sunt personalitățile din diverse domenii de activitate, pe care zona Buzăului și, implicit, cea a Râmnicului Sărat le-au dăruit României. De la mezzosoprana Florica Cristoforeanu și arhitectul Petre Antonescu, până la pictorița Margareta Sterian, căpitanul de pompieri Pavel Zăgănescu, profesorul dr. Nicolae Minovici (fondatorul Institutului de Medicină Legală din Cluj) ori poetul Radu Cârneci, ca să dau doar câteva exemple elocvente în acest sens, galeria numelor de referință din perimetrul vast al științei, artei și culturii naționale se extinde pe zi ce trece.
