Al. Florin ŢENE – Mihai Eminescu spunea: “Nu există fără îndoială o mai mare tiranie decât cea demagogică”

Decalogul 30 pentru ziariști

1. Mihai Eminescu scria:„Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România şi dintr-o parte şi dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata şi deplina înţelegere a instituţiilor noastre de azi ne trebuie o generaţiune ce-avem de-a o creşte de-acu-nainte. Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele ţării e creşterea morală a generaţiunii tinere şi a generaţiunii ce va veni. Nu caut adepţi la ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ţine ca la el însuşi.“                        

2. O îndoială despre un articol pe care la-i scris face cât toate articolele pe care le-ai publicat.

3. Într-o societate invadată de minciuni, a scrie adevărul e un act de mare curaj.

4. Adevărurile sunt ușor de înțeles imediat ce sunt descoperite, important este să le descoperi și să le scrii.

5. Cel mai greu de păstrat în scrierea articolelor este echilibru și echidistanța.

6. Taina pe care o trăim în viață nu constă a o trăi, ci în a ști pentru ce trăim.

7. Dacă vrei, dragă jurnalistule, să învingi prin adevărurile pe care le-ai descoperit, nu încuraja slăbiciunile.

8. Experiența în jurnalism e cel mai dur profesor, pentru că mai întâi îți dă întrebarea și apoi îți spune care este lecția.

9. E tare dureros să să nu ai încredere în ziarul la care lucrezi decât să fii înșelat de colectivul de redacție.

10. Cititorul, în aviditatea sa de a descoperii adevărul, descoperă tot ce era descoperit de ziarist.

 

 

Al.Florin Țene, UZPR

                        *Din ciclul “Sens și Contrasens în înțelepciunile pentru ziariști“

Lasă un răspuns