Mihai EMINESCU: Deviza asasinilor

Existã, se vede, între radicalii din România un fel de dictionar secret de locutiuni, de parole ce au valoarea unor ordine de zi, cari ne rãmîn necunoscute nouã profanilor precum: „Vegheati! Ora a sosit” si altele de acestea.

O foaie din Focsani, „Luptãtorul”, dînd seamã despre atentatul încercat asupra d-lui Brãtianu, încheie cu cuvintele : „Ale tale dintru ale tale, frate Brãtiene!” Fost-or-fi potrivite cu ceea ce se petrecuse, avut-or-fi aceste cuvinte alt farmec asuprã-ne nu stim, destul cã, la încheiarea unui articol în care condamnam fapta, cercam însã a explica cum instinctele rele, înclinãrile criminale ale oamenilor gãsesc în precedentele create de principiile si apucãturile rosiilor o atmosferã ce le prieste, pusesem si noi cuvintele, rãmase în mintene la citirea ziarului din provincie, „Ale tale dintru ale tale”.

Nici prin vis nu ne trecea cã, din întîmplare, puseserãm mîna pe una din acele locutiuni mistice, din acele devize ale partidului rosu de cari ascultã orbeste toatã suflarea patrioticã, cã noi, neconsacratii în misterele organizatiei internationale ale societãtii de exploatare, atinsesem cu vîrful condeiului un triangul cabalistic din marea carte secretã a partidului.

Odatã atinsã, aceastã formulã a început sã geamã sub pana d-lui C.A. Rosetti, d-sa s-a tinut obligat a ne da o explicare pe larg a acestor vorbe si a fãcut-o în cinci articole consecutive ale „Românului”, în acel stil onctios si apocaliptic care-i-e propriu.

Iatã ce însemneazã aceastã nefericitã cabalã dupã esplicarea „Românului”.

Cuvintele „Ale tale dintru ale tale”, zise asupra unui asasinat si aruncate victimei asasinatului, cuprind însãsi legitimarea crimei.

A zice unui om asupra cãruia s-a fãcut o încercare de asasinat „ale tale dintru ale tale” este a-i zice „ai meritat a fi asasinat”.

Toti asasinii zic victimelor lor „ale tale dintru ale tale”; mai cu seamã în asasinatele politice aceasta este o regulã fãrã esceptiune.

E foarte trist cã organul de cãpetenie al partidei conservatoare a adoptat aceastã devizã a asasinilor. . .

Depinde de partida conservatoare de a proba tãrii, printr-o dezaprobare categoricã, cã nu în numele ei „Timpul” a adoptat aceastã devizã. Nouã ni se pare cã principiele conservatoare ar reclama aceastã regulare, cãci altfel ar putea sã intre în societatea noastrã un virus dizolvãtor care sã nu crute pe membrii partidei conservatoare mai mult decît pe membrii partidei liberale; si la fiece loviturã de cutit sau de pistol ar rãsuna deviza adoptatã de organul partidului conservator: „Ale tale dintru ale tale”.

A zice „ale tale dintru ale tale” unui bãrbat politic în urma unei încercãri de asasinat. . . este în adevãr culmea neomeniei.

Iatã dar ce însemneazã acest fatal cuvînt, asupra adîncimii întelesului cãruia d. C.A. Rosetti a trebuit sã ne lãmureascã.

„Ale tale dintru ale tale” însemneazã:

Legitimarea crimei;

Judecata: „Ai meritat sã fii asasinat”,

În regulã fãrã esceptie aceasta e deviza asasinilor;

Un virus dizolvãtor;

Culmea neomeniei.

Poate fi sigur d. C.A. Rosetti cã nu-i sîntem decît multumitori pentru aceastã explicatie. Am suportat cinci articole de insinuatiuni nemeritate pînã acum, pînã sã ni se esplice marele cuvînt cabalistic al religiei revolutionarilor. Deodatã ni s-a luminat dinaintea ochilor, deodatã am simtit cã atinsesem triangulul mistic al conspiratorilor, deodatã ne-am adus aminte cã acest fatal „ale tale dintru ale tale” a mai fost întrebuintat într-o ocazie analogã de cãtrã chiar esplicatorul ei actual.

În adevãr, în ianuarie 1876, un om, anume Paraschivescu, care nu putuse justifica întrebuintarea unei sume, îndealtmintrelea de tot neînsemnate, din fondurile politenesti si care n-o putuse restitui, a fost depãrtat din functie. Ministrul prezident de pe atunci, d. Lascar Catargiu, refuzînd în mod constant a-l mai numi în vro functie, dar stiindu-l în mare mizerie, îl ajuta din cînd în cînd cu cîte-o micã sumã. Din cauza refuzului de-a-l pune în functie, acest om a comis un atentat asupra ministrului prezident.

Iatã însã ce scria „Românul” de la 15 ianuarie 1876 asupra acestui atentat:

Oricît de reprobabil este faptul, dacã vreodatã cuvintele ale tale dintru ale tale si-au gãsit o exact aplicare este acum, la adresa primului-ministru.

Cum cuteazã „Monitorul” a spune cã acest functionar a delapidat cînd delapidatorul n-a fost dat judecãtii, astfel ca sã nu mai aibã cuvînt de-a cere slujba, nici îndrãznealã de-a mai cãlca pragul primului-ministru? Deci ale tale dintru ale tale.

D.Catargiu a înlãturat juratii; a dat pe delapidatori la tribunale; pentru ce dar îi ocroteste? Ale tale dintru ale tale…

… ªi dacã l-a primit si s-a servit de dînsul, pentru ce în urmã l-a dat afarã? Ale tale dintru ale tale…

….Însusi primul-ministru este bãtut de propriul sãu agent politenesc: ale tale dintru ale tale.

… Iatã-te acum bãtut de tocmai acei pe care-i plãteai: ale tale dintru ale tale. . .

Va sã zicã aceastã vorbã misticã, pe care noi am împrumutat-o unui ziar din provincie, „Românul” a aruncat-o într-un singur articol de sapte ori la adresa d-lui Lascar Catargiu. Cînd si cui? Dupã un atentat, victimei atentatului.

Va sã zicã de sapte ori, cu deplinã cunostintã a întelesului grav ce-l au aceste vorbe, „Românul” a pronuntat legitimarea crimei, de sapte ori a fost în culmea neomeniei, de sapte ori într-un singur articol a rostit deviza asasinilor si a aruncat un virus dizolvator în societate.

Hotãrît, e ceva din soarta tragicã a regelui Oedipus în purtarea rosiilor. În Teba, în cetatea cea cu o sutã de porti, trãia acest nefericit rege care, fãrã s-o stie, ucisese pe pãrintele sãu si se cununase cu mumã-sa. Aflînd de la oracolul din Delfi cã tara e bîntuitã de ciumã din cauza acestei crime nemaipomenite, pe al cãrei autor nu-l stia, a pronuntat cu mare furie o osîndã energicã asupra autorului … asupra sa însusi. Astfel îi vezi pe rosii cãzînd într-o adîncã furie cînd îsi condamnã vorbele si faptele lor proprii. Sînt momente de tainã în viata oamenilor, cînd ei se sperie de ei însii, cînd descopãr pe demonul relelor în ei si-l blestemã orbeste, nestiind cã lovesc cu aceastã estremã cruzime în pieptul lor propriu.

Nu, linisteascã-se „Românul”; nu primim deviza asasinilor, nu legitimãm, nu justificãm nicicînd crimele. E o lege constantã a spiritului omenesc, legea cauzalitãtii, care sileste pe orice inteligentã de-a explica ceea ce se întîmplã. Dar de la o explicare curat cauzalã pînã la scuzã, pînã la legitimare, pînã la justificare, care implicã un act de aprobare din partea simtului nostru de dreptate si a constiintei noastre, e o deosebire cît cerul de pãmînt.

E în adevãr vrednicã de mirare analogia cazului.

Continue reading „Mihai EMINESCU: Deviza asasinilor” →

Eleonora SCHIPOR: Colindele ne rămân în suflete…

Ca o doină, ca o poveste, ca o amintire frumoasă, căci zilele trec cu o grabă uimitoare. Cu fiece zi trecută ne îndepărtăm de ele, aceste minunate tradiții ale sărbătorilor de iarnă, dar ne rămân în amintire.

Colindele, urăturile, felicitările, urările de bine pe care le auzim întotdeauna, dar mai ales la început de an, în preajma și în toiul sărbătorilor de iarnă, ne aduc bucurie, ne dau speranță, ne fac viața mai frumoasă, iar principalul ne fac să uităm, măcar pentru câteva zile de grijile interminabile ale acestei vieți zbuciumate.

Am avut un început de an bun, trecând cu bine și cu noi speranțe în acest an jubiliar.

Mai întâi am împodobit și ornamentat toate cabinetele, dar mai ales sala de sărbătoare a școlii, unde timp de trei zile elevii tuturor claselor au pregătit concerte ale sărbătorilor de iarnă, având costumația necesară, și fiind pregătiți cu multă răbdare și pricepere de bunii lor dascăli. Apogeul acestor sărbători a fost bineînțeles carnavalul de Revelion, care aici la CIE Cupca, are o semnificație și un farmec aparte. Despre desfășurarea lor în fiecare an, am vorbit mai detailat întru-n material precedent.

În timpul vacanței de iarnă elevii noștri sunt încadrați în felurite activități legate de frumoasele și irepetabilele sărbători de iarnă.

În afară de faptul că satul Cupca este printre unicele sate din Bucovina noastră unde se colindă de Crăciun trei zile la rând cu vechi colinde tradiționale pe care le știu și cei mici și cei vârstnici, elevii claselor mijlocii colindă în ziua de Crăciun și în biserica satului. Astfel, anul acesta, grupul de colindători ai claselor mijlocii, îndrumați de profesoara de limbă maternă, d-na Marilena Zâgrea, au prezentat câteva colinde cu specific cupcean pentru toți enoriașii bisericii locale în numele Arhanghelilor Mihail și Gavriil. Preoții bisericii locale protoiereul Vasile Cuciurean și fiul său , tânărull preot Ilie Cuciurean le-au mulțumit din tot sufletul, iar Moș Crăciun atât lor, cât și tuturor copiilor din biserică le-a împărțit daruri.

Grupul de colindători, din care fac parte, copii, părinți, bunici, condus de subsemnata, ca și în anii precedenți, au colindat la un șir de mănăstiri și alte locuri importante din dulcea Bucovină. Mai întâi l-am colindat pe consăteanul nostru, directorul întreprinderii de construcții „Nadia”, d-l Vasile Bicer, care așa ca întotdeauna ne-a primit cu multă plăcere și amabilitate, făcându-ne și un frumos cadou, ne-a asigurat transportul pe întreg traseul zilei respective. Cu aceeiași plăcere, amabilitate și frumoase cadouri și surprize am fost primiți la Consulatul General al României la Cernăuți, în frunte cu d-na Consul General Irina Loredana Stănculescu, la Mitropolia Cernăuților și Bucovinei, unde ne-a întâmpinat Vicarul, secretarul ÎPSS Mitropolitul Meletie, Preasfinția Sa, protoiereul Nichita.

Cu multă dragoste și bucurie am fost întâmpinați de călugării și măicuțele de la mănăstirile din Molodia, Bănceni, Boian, Horecea, mănăstirea de maici din Cernăuți, Crasna.

Peste câteva zile elevii clasei a 5-ea de la CIE Cupca, la îndemnul subsemnatei, susținuți de profesoara de limbă maternă Olimpia Bojescu și diriginta de clasă Lilia Sucevan, însoțiți de părinți, am colindat câteva colinde, s-au recitat versuri și proză închinate minunatelor sărbători de iarnă, am colindat mănăstirile din zona noastră. Mănăstirile de la Leorda, Pătrăuții de Sus și Slatina, Crasna. Sincere mulțumiri le aducem maicelor și obștei acestor mănăstiri. În mod deosebit îi mulțumim maicii starețe Ioana de la Crasna, pentru bunătatea, înțelegerea, atenția și dragostea pe care aidoma unei flori parfumate o împrăștie în jurul său.

Îi mulțimim pe această cale și patroanei restaurantului „Sokol” din Pătrăuții de Sus, d-nei Angela Socholovschi pentru primirea acordată.

Tradițiile, obiceiurile, datinile irepetabelelor sărbători de iarnă, pe care copiii și adulții le aduc celor dragi prin colinde, versuri, cântece, urări și felicitări, sunt venite din inimă, din adâncul sufletului, simplu, sincer și frumos. Ele vestesc bucuria și speranța, fericirea, pacea, sănătatea, voia bună, belșugul și succesul pentru un an întreg.

Fie ca aceste minunate sărbători cu fermecul lor aparte să ne aducă binele și frumosul, împlinirea dorințelor, iar obiceiurile legate de venirea Noului An, Crăciunului, Sfântului Vasile, Iordanul, Ioanului, să le păstrăm ca pe o comoară sfântă.

——————————-

Eleonora SCHIPOR,

CIE Cupca, Ucraina

Ianuarie 2020

Floarea CĂRBUNE: Omagiul adus Luceafărului Românesc Mihai Eminescu

Omagiul adus Luceafărului Românesc, vine dinspre Japonia cu premii și diplome pentru scriitorii și jurnaliștii români.

Aflat la a VII-a ediţie, dar prima din ”Era Reiwa” , Concursul s-a desfăşurat sub protecţia cifrei magice 7 şi a delicatei flori de prun(umeshu)…
Şi de data aceasta, autorii au încântat prin ineditul tematicii abordate, prin naturaleţe şi prospeţime.
Felicitări, tuturor laureaților, mii de mulțumiri artistei Mirela Pete care s-a întrecut pe sine…în realizarea acestei prețioase DIPLOME încărcată de subtile simboluri și semnificații. Într-o zi voi vorbi despre ele, dar… Dacă priviți cu atenție… în josul muntelui Fuji, la baza porții „Torii”, veți zări autograful artistei Mirela Pete. În cele din urmă, Diploma este o delicată operă de artă…în stilul caracteristic japonezilor.
Mai trebuie să știți că… am adus un pios omagiu și celui care mi-a fost „mentor”, Mircea Motrici, cel plecat la stele…

LISTA PREMIAȚILOR:

PROZĂ

Roman:
– Senior Adrian Nicola- Premiul de Excelență
– Dl. Nan C. Ilie- Premiul special „Yasunari Kawabata”

Proză scurtă:
– „ZĂTRENI FILE DE LEGENDĂ”(antologie-proză scurtă)- Marele Premiu

Antologii:
– Dna. Vasilica Mitrea(antologie jurnalistică)-Diplomă de Merit

Evocări literare:
– Dra. Alexandra Flora Munteanu-Diplomă de Excelență

Monografii:
– Dna Cornelia Cărpuș-Diplomă de Excelență

POEZIE:
– Dna Garofița Jianu- Marele Premiu
– Dl. Floarin Chelan -Premiul special al juriului
-Dna Georgeta Olteanu(poezie-bilingvă)- Marele premiu
-Gheorghe Stroia- Marele Premiu
– Dna Maria Ciobotariu- Premiul „Romantica”

LITERATURĂ PENTRU COPII
Poezie:
– Dna Valeria Tamaș-Marele Premiu
– Dna Titina Nica Țene- Diplomă de Excelență
Povești:
– Dra Cristina Beatrice Preda- Marele Premiu
Povești în rime:
– Dna Aurora Luchian-Marele premiu

HAIKU:
– Dna Andana Călinescu(haiku-ediție-trilingvă)- Marele Premiu
– Dna. Arșaluis Sarchisian Gurău- Premiul Special „MATSUO BASHO”
– Dna. Aura Văceanu-Premiul „Sakura”
„Cele patru anotimpuri”(antologie-bilingvă)- Marele Premiu
– „Hoinari prin lume-Fotohaiku( ”antologie- bilingvă)-Marele Premiu

ARTĂ:

– Dra Enya Pete(grafică ukyio)- Marele Premiu
– Dna Mirela Pete(ilustrații-carte) Marele Premiu
– Dna Florentina Neicu- Diplomă de Excelență

REVISTE DE CULTURĂ:

– Revista „MIRAJUL OLTULUI”- Marele Premiu
– Revista „DOBROGEA CULTURALĂ”-Diplomă de Excelență

LUCRĂRI DE CERCETARE ȘI DOCUMENTARE:

– Senior Iulius Predușel- Premiul de Excelență
– „Reviste dobrogene ale României mari”(colectiv de autori)-Diplomă de Merit

PREMII ACORDATE PENTRU ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATĂ PE MAI MULTE PLANURI:
– Senior Al. Florin Țene- Premiul de Excelență
– Senior Mihai Leonte- Premiul de Excelență
– Senior Aurel Lăzăroiu- Cavaler al Ordinului Florii de cireș
– Dna Maria Vaida- Marele Premiu

PREMII ACORDATE POSTUM:

– Senior Mircea Motrici-Cavaler al Ordinului Crizantema de Aur (cartea „Visul sărută Japonia”)

– Dna Ivonne Rossignon- Marele Premiu(poezie)

HORS CONCOURS:
– Dna Cristina Cărbune (Inoguchi)- Premiul de Excelență(Promotor cultural în Japonia);
– Dna Teodora Manole- Premiul Special „Our Lady of Akita”(donație cărți pentru românii din diaspora și prieten al Japoniei);

–––––––––
A consemnat,
Floarea Cărbune

Valeriu DULGHERU: Se duc profesorii, se duc…

„Ne mor prietenii, ne mor, /Murim şi noi în moartea lor,/
Că-ntârzie îngrozitor, /Într-una, primul ajutor,…/”

(A. Păunescu. Ne mor prietenii)

Într-adevăr, din păcate în multe situații „…întârzie primul ajutor”. Deseori simțim lipsa acută a cuiva după ce pleacă dintre noi. Zilele trecute, în ajun de Anul Nou pe stil vechi, pe 13 ianuarie la vârsta de peste 87 de ani, ne-a părăsit profesorul, maestru al educației inginerești și mare patriot Aurel Marinciuc. A plecat subit, lăsându-ne mai orfani. A plecat fără să-și vadă visul de aur împlinit – ReUnirea cu Țara-Mamă.

S-a născut la 10 august 1932, într-o familie de pedagogi din satul Crișcăuți, județul Soroca. A absolvit una dintre adevăratele instituții de educație și cultură cu mari profesori cu școală românească (unul din puținele din Basarabia postbelică!) Liceul Tehnic din Soroca (1943-1944) și, în final, Şcoala Nr. 1 din Soroca (1950, cu medalie de aur), având de la cine învăța, mai apoi Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea fizico-matematică (1950-1955). De la fondare (1964) și până anul trecut a fost unul dintre cei mai activi profesori ai Politehnicii.

Intelectualitatea basarabeană, Politehnica, a mai pierdut un mare intelectual, un mare enciclopedist, unul dintre ultimii mohicani care au stat la baza constituirii Politehnicii. A fost mâna dreapta a primului rector al Politehnicii Sergiu Rădăuțan. Împreună cu el umblau prin toată Uniunea, vizitând instituțiile de învățământ tehnic superior, de cercetări științifice, pentru ai invita pe cei cu rădăcini basarabene să se întoarcă la baștină și să pună umărul la edificarea unicei instituții de învățământ ingineresc – Politehnica. Le-a reușit. În scurt timp Politehnica devenise o instituție de învățământ superior consolidată, având cel mai autohton colectiv profesoral. Nu în zadar Politehnica a fost prima instituție de învățământ superior care a fost lovită crunt de emisarii Kremlinului pentru „naționalism”. Institutul Politehnic era numit de prim secretarul PCM Ivan Bodiul „un focar al manifestărilor naţionaliste”. Ulterior reputatul profesor A. Marinciuc a venit cu mai multe explicații legate de acest trist eveniment în articolul „Iar despre cadrele naţionale la Universitate”.

A fost un mare enciclopedist, un pătimaș a tot ce înseamnă istoria acestui ținut, în special, în ceea ce ține de învățământ. Îi cădea pe mâini vreo fotografie veche cu profesori și elevi ai vreunei instituții de învățământ și nu se liniștea până ce nu găsea istoriile fiecărui profesor, elev din fotografie, chiar dacă trebuia să cutreiere întreaga Românie. A participat împreună cu noi la organizarea a mai multor ediții ale Simpozionului Internațional „Cucuteni 5000 REDIVIVUS: științe exacte și mai puțin exacte” atât la Universitatea Tehnică a Moldovei cât și la universități din Iași, Bacău, Suceava, venind cu comunicări deosebit de interesante privind istoria tehnicii și a învățământului în Basarabia.

A fost un mare patriot, unul din cei mai mari generatori de idei cum de scos această așchie de popor român din Basarabia din mizeria economică și, în special, spirituală. A fost unul dintre primii profesori politehniști care a participat activ la fondarea Congresului Intelectualității (1993) și apoi a Partidului Forțelor Democrate. A primit dureros deraierea PFD de la principiile democratice, adept fervent al cărora era.

Continue reading „Valeriu DULGHERU: Se duc profesorii, se duc…” →

Liana HERMAN: Despărțirea de un mare muzician și prieten – Peter WERTHEIMER

Peter Wertheimer

Muzician israeliano-român

Născut la 21 Iulie 1947, Satu Mare, România

Decedat la 6 Ianuarie 2020, Israel

Când eram studentă la conservatorul din Bucureşti, în curtea acestei instituţii se învârtea un student mai mare decât noi care nu putea trece neobservat. Avea o coama blondă ca de leu, o figura rotundă cu băbuță şi nişte ochi verzi care exprimau blândeţe şi poftă de ghiduşii. Mi s-a spus că asta e Peter Wertheimer, un mare talent al jazz-ului la saxofon şi clarinet. Ne-am cunoscut tangenţial şi ne-am revăzut, după câţiva ani, în Israel.

Aici a devenit unul din cei mai cunoscuţi şi apreciaţi maeştri ai saxofonului din toate timpurile şi a fost cooptat în toate orchestrele de estradă şi formaţiile de muzica hasidimă. A colaborat cu muzicieni de prestigiu ca Avram Frid, Ishai Lapidot, Shlomit Aharoni, Nansy Brandes, Rafi Kadishson. A colindat țara şi lumea cu saxofonul şi clarinetul său care scoteau sunete fermecate! A jucat în două filme regizate de Zeev Revach.

S-a căsătorit cu actriţă Ady Lev talentată şi superbă, care ne-a părăsit în 2006, ucisă de aceeaşi boala care încă face ravagii în secolul tuturor descoperirilor „supranaturale”. Perechea a avut doi copii, Alon şi Shirley, frumoşi şi reuşiţi ca şi părinţii lor.
După plecarea dintre noi a lui Ady, Petrică şi-a continuat cariera cu zâmbetul lui jovial, sufletul mare şi cald, gata în orice moment să-şi ajute semenii, şi spiritul sau de ştrengar fără vârstă.

Duminică, Petrică ne-a părăsit! A plecat în stele, cum zice actorul Florin Piersic. Va redau comentarii primite azi de la doi dintre artiştii români cu care a împărţit scenă:

Horia Moculescu:

„Peter a cântat pentru ultima dată pe scena românească împreună cu mine în spectacolul „Ca la Boema”. Dumnezeu să aibă grijă de sufletul lui ales…”

Sergiu Cioiu:

„Ce veste tristă. Sunt în lacrimi, draga mea Liana! I-am telefonat de sărbători, dorea să ne vedem. Speram într-un miracol… Cine nu spera? Fie-i somnul lin şi drumul uşor însoţit de îngeri spre neştiutele tărâmuri de unde nimeni nu s-a întors. Peter a fost un mare artist şi un spirit veşnic tânăr. Va trăi în amintirea noastră. Să-l pomenim mereu…” Continue reading „Liana HERMAN: Despărțirea de un mare muzician și prieten – Peter WERTHEIMER” →

Hedi S. SIMON: CIVILIZAȚII DISPĂRUTE – REALITATE ȘI SPECULAȚII

Istoria Pământului este mult mai lungă decât cea a omenirii. Se crede că în urmă cu multe milioane de ani planeta noastră a suferit cele mai violente fenomene climatice, călduri insuportabile, furtuni, secete și inundații, ceea ce a distrus flora pentru o perioadă îndelungată, întărziind procesul de apariție și dezvoltare a oricăror forme de viață. Apoi a urmat acel proces de evoluție într-o foarte lungă perioadă de timp, începând cu microorganismele, care în decursul milioanelor de ani au ajuns la forma cea mai evoluată, la ființa rațională, Omul. Și deoarece vorbim deocamdată la modul general de timp cosmic și nu al celui uman în special, putem să luăm ca unitate de măsură milioanele sau sutele de mii de ani până la formarea ființei superioare, sau până ce aceasta a devenit conștientă de sine. De posibilitățile sale cognitive, de îndemânare, de ingeniozitate și creeație.

Așa dar, parcurgând istoria omenirii din Antichitate și până în prezent, putem identifica multe trepte în evoluția inteligenței umane, multe etape pe care le vom numi civilizații în cel mai pur sens al cuvântului: cea Elină, de la care am moștenit ideile filozofice ale celor mai luminate capete ale omenirii, ca și Mitologia greacă, minunatele legende care îmbracă în frumusețe înțelepciunea și imaginația bogată a poporului din acele vremuri; apoi civilizația Imperiului Roman, cuceritor al unor teritorii imense datorită științei militare, datorită cunoașterii unor tehnici și unui mod de viață civilizat pe care le-au răspândit și dăruit popoarelor cucerite: până și legislația romană a rămas la baza constituirii codului juridic în mai toate țările lumii, dar nu numai atât, și limba latină, gramatica ei și construcția frazelor, fonetica și rădăcinile multor cuvinte au constituit fundamentul în creearea unei serii de limbi europene. Printre care evident, se numără și limba română, pe lângă franceza, spaniola sau italiana modernă.

Aceste civilizații care au constituit mari imperii într-o lungă perioadă de timp, au dispărut de mult din viața societății umane, lăsând în urmă influențe puternice asupra generațiilor următoare. Dar întrebându-ne din ce motiv se destramă asemenea imperii puternice și civilizate, vom constata că în nici un caz în urma unor înfrângeri suferite din partea unor inamici mai puternici veniți din afara hotarelor lor. Nu, inamicul este întotdeaua in interior, trăiește în mijlocul nostru și se numește imoralitate, corupție, dispreț pentru bunurile țării, lipsă de patriotism, ca și multe altele de acest gen, precum susțineau de fapt și marii filozofi antici: distrugerea vine dinăuntru, devenind mai puternică decât imperiul însuși.

Știm că după cultura strălucitoare a Antichității a urmat o lungă perioadă de „întuneric” cultural datorat în mare parte fanatismului religios și crimelor comise de Inchiziție. (atenție! Istoria se repetă o dată cu neatenția la greșelile oamenilor). A durat mai mult de un mileniu până ce Renașterea culturală a înălțat omenirea pe o treaptă superioară. A doua jumătate a sec. XX și începutul celui XXI a adus cu sine o dezvoltare atât de intensivă a societății umane, cum nu s-a mai cunoscut până în prezent. Dar, precum fiecare monedă are două fețe, iar fiecare poveste are două variante, tot astfel urcarea rapidă a omului pe treptele dezvoltării are și ea două laturi: una desigur pozitivă, aducând în viața omului confort, cultură și multe alte beneficii care ar fi trebuit să-l facă fericit.

A doua latură în schimb, este distructivă, îl face pe om să fi preferat o viață mai liniștită, mai sigură, ca în zilele de odinioară. Nu este necesar să intrăm în amânuntele acelui „modus vivendi” pe care îl cunoaștem astăzi. Cu toții trăim momentele grele de intemperii, uragane, tornade, ploi torențiale aducătoare de inundații. Zilnic se întâmplă tragedii datorită unor deraieri de trenuri, căderea unor avioane cu sute de pasageri, atentate teroriste comise de către Continue reading „Hedi S. SIMON: CIVILIZAȚII DISPĂRUTE – REALITATE ȘI SPECULAȚII” →

Valeriu DULGHERU: Dreapta în durerile facerii

„Vrăjmaşii noştri stau la hotare – vrăjmaşi câtă frunză şi iarbă, la spatele nostru şi înăuntrul ţării noastre, dar cel mai mare duşman este în mijlocul nostru. Acesta este NEUNIREA. Fraţii mei! Biruiţi acest straşnic duşman şi noi vom birui totul”.

(Pan Halipa)

Într-adevăr, și astăzi avem „vrăjmaşi câtă frunză”, dar cel mai mare dușman este Neunirea noastră. În momentele când am reușit să învingem acest vrăjmaș am avut doar de câștigat. La 1918 marii înaintași ai noștri au învins acest dușman, s-au unit și au câștigat în fața revanșismului velicorus. De menționat că Marea Unire de la 1918 s-a realizat grație unui front comun al mai multor opțiuni politice: liberali, țărăniști, creștin-democrați, socialiști. Când si-au unit eforturile elementul alogen minoritar nu a putut face nimic. Nu se știe încotro înclina balanța dacă socialistul Constantin Stere nu ținea memorabila sa cuvântare în Sfatul Țării pe 27 martie 1918!

Și la 1988-89 a existat o unitate în cuget și în gând – Mișcarea de Eliberare Națională. A fost odată….A fost o Mare Mișcare de Eliberare Națională și nu mai e. A fost un kolhoz politic, cum ar spune unii unioniști moderni (era încă în perioada sovietică!), dar bun kolhoz. Acest kolhoz politic a reușit în condiții mult mai grele decât astăzi să mobilizeze masele, să reînvie simțul apartenenței de Neamul Românesc la sute de mii de oameni, lucru care părea imposibil. Suflul perestroicăi gorbacioviste de la sfârșitul anilor 90’ a fost ca o gură de aer pentru spiritul românesc din Basarabia care, aflat în moarte clinică, era pe cale de dispariție. Calculul politrucilor de la Kremlin a fost ca românismul în Basarabia să dispară pentru totdeauna. Au decapitat complet această frântură de popor român. Practic întreaga intelectualitate a fost lichidată prin închisorile staliniste, prin gulagul stalinist, iar ceea ce a mai rămas s-a refugiat în România în două valuri după cele două „eliberări sovietice” din 1940 și 1944. Întreaga populație a fost supusă genocidului prin foametea organizată din 1946-47, prin cele patru valuri de deportări (1941, 1949, 1951, 1955-1989), prin rusificarea acerbă și diluarea elementului românesc prin aducerea masivă a colonizatorilor (din rapoartele primului secretar al PCM Ivan Bodiul în perioada 1955-1989 în Basarabia au fost aduși peste 1,5 mln de „specialiști” (inclusiv, paznici, măturători, hamali ș.a.!) fără considerarea sutelor de mii aduși de regimul de ocupație sovietic în perioada 1940-1955 pentru completarea întregului sistem de administrație sovietic, a sistemelor de opresiune ș.a. Totuși nu s-a întâmplat, românismul a renăscut. Există legi ale naturii pe care nici chiar sataniștii sovietici nu au putut să le învingă: sângele apă nu se face.

A fost o Mare Mișcare de Eliberare Națională, care includea în rândurile ei oameni cu diferite opțiuni ideologice. S-a văzut acest lucru după ce din această Mare Mișcare s-au separat creștin-democrații, liberalii, social-democrații, democrații, formând partiduțe în țarcurile lor separate, care permanent au cedat în fața presiunilor monolitului agrariano-intersocialist, comunist, ulterior socialist. Mișcarea de Eliberare Națională a reușit multe, foarte multe în condițiile de atunci. Pe ruinele coloniei din fostul imperiu sovietic a creat o structură de stat proromânească (evident ar fi fost mai bună unirea cu România dar această șansă a fost ratată (tot din cauza rânzei moldovenești a unor lideri), cu toate structurile de stat favorabile acestei orientări. A reușit să trezească simțul apartenenței la neamul românesc la sute de mii de oameni. O mare Adunare Națională, cum au fost cele organizate de această Mișcare cu peste 700000 de participanți, nu mai poate fi organizată. Toate aceste cuceriri au fost încetul cu încetul cedate în urma descompunerii acestei Mișcări.

Să revenim la situația de astăzi când dintr-o sumedenie de așchii trebuie să reclădim o nouă dreaptă. Declarația celor trei (PL+PDA+PSB), la care în ultima zi, pe ultimii metri ai anului 2019, au mai aderat PNL și PPR (PLR), inspiră speranțe. Categoric nu sunt de acord cu cei care declară că unioniștii nu se vor uni niciodată. Există o șansă și pe ea trebuie de pedalat din toate puterile de către toți cei cu simț românesc. Există unii lideri care nu vor să se întâmple această unificare a unioniștilor, dar sper că în spatele lor există oameni care gândesc, nu turme ascultătoare. Sunt din domeniul științelor reale și obișnuiesc să formulez problemele în mod realist. Situația de astăzi aș formula-o în felul următor. Există problema Dodon, problema dărâmării regimului dodonist prorusesc. Există multe soluții dar doar o singură soluție optimă – detronarea lui Dodon. Apare întrebarea: cum? Răspuns: doar prin coalizarea tuturor forțelor eurounioniste. Este clar ca buna ziua. Desigur, în acest caz există o altă problemă: cum să-i unești pe toți unioniștii, cum să-i scoți din țarcurile lor și să-i faci să vadă că în preajma țarcurilor lor stau haite de lupi care așteaptă momentul oportun să atace. Iar primul moment vor fi alegerile prezidențiale din toamnă.

Continue reading „Valeriu DULGHERU: Dreapta în durerile facerii” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: NAE IONESCU-Pana şi Spada publicisticii româneşti (partea I-a)

„Toţi îşi trăgeau seva intelectuală şi

preocupările filosofice, ca şi ancorarea

în idealul creştin şi românesc de la Nae

Ionescu.”

(Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa)

Viitorul mare filosof creştin al lumii ortodoxe Nicolae Constantin Ionescu s-a născut în Brăila-Cetatea Filosofiei, în 6 Iunie 1890, înrudit cu familia boierilor Băleni. După absolvirea şcolii generale, a încheiat cu brio colegiul naţional „Nicolae Bălcescu”-Brăila, ca și Perpessicius, Carandino, Polihroniade. În cadrul Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii Bucureşti i-a audiat pe iluştri dascăli, Vasile Pârvan, Constantin Rădulescu-Motru, Dumitru Drăghicescu, Nicolae Iorga, P. P. Negulescu. A colaborat cu succes la revista lui C. Rădulescu-Motru, Noua Revistă Română. A susţinut cu excelenţă Licenţa în Filosofie, apoi prin bursa Fundaţiei Universitare Carol I, pleacă alături de soţia sa Elena-Margareta Fotino, la studii postuniversitare în Germania între 1913-1919, perioadă în care i s-au născut cei doi băieţi, Radu, care va deveni erou-martir pe frontul din Octombrie 1941, şi Răzvan. După intrarea României în război contra Puterilor Centrale, Nae Ionescu este internat în lagărul de la Rogling, ocupat de prizonierii de război intelectuali, alături de Monsenirul Vladimir Ghica şi profesori de la Universitatea Catolică Louvain, între care Jacques Riviere. Doctorandul Nae Ionescu participă activ la controversele religioase, despre care prinţul Ghica reliefa strălucirea argumentativă a tânărului. Copiii şi soţia filosofului sunt ajutaţi de un evreu neamţ care se va stabili ulterior în România sub numele de Vişan, ajutat apoi la rândul său de profesorul Nae Ionescu.

Raul Vişan, fiul binefăcătorului va deveni unul dintre studenţii ilustrului filosof.

În 3 Aprilie 1919, în cadrul Universităţii din Munchen, Nae Ionescu şi-a susţinut doctoratul cu magna cum laudae, sub îndrumarea profesorului Clemens Baumker, cu teza Die Logistik als Versuch einer neuer Begrundung der Mathematik.

Se povesteşte că la petrecerea organizată de conducerea Universităţii germane în cinstea proaspătului Doctor în Filosofie, amfitrioana, soţia rectorului l-a întrebat pe Nae Ionescu:

-Spuneţi-mi dle doctor, prin ce se deosebeşte ţara dumneavoatră de Germania sau de alte ţări. Nae Ionescu care era un Don Juan al vremii respective, ca frumuseţe şi cuceriri galante, plin de erudiţie şi un spirit aprins i-a răspuns înflăcărat:

–Prea distinsă doamnă şi onorabilă gazdă, în fiecare ţară există prin tradiţie, câte un înţelept al satului, al cetăţii, al localităţii respective. La noi în România este invers. În fiecare sat, cetate, localitate există doar câte un prost.

De aici expresia : Prostul satului !

Asistenţa l-a felicitat cu urale şi cu un ropot fierbinte de aplauze prelungi.

Ce departe suntem de acele vremuri minunate…

În acelaşi an s-a întors în ţară, unde va preda la început germana, filosofia şi matematica în Liceul Militar-Mănăstirea Dealu, apoi va urma ca asistent al catredei lui Constantin Rădulescu-Motru, între 1920-1923, debutând în premieră cu lecţia, Funcţia epistemologică a iubirii. Va ţine cursurile de Logică, Filosofia religiei şi Problema filosofică a Dumnezeirii având drept axă epistemologică-Dragostea divină.

Savantul Constantin Rădulescu-Motru va înfiinţa noile reviste Ideea Europeană, Revista de filosofie, unde profesorul Nae Ionescu va fi printre preferaţii fondatorului.

În 1928, ajunge proprietarul cotidianului CUVÂNTUL, care va deveni celebru şi va înfiinţa revista LOGOS. Revue internationale de synthese chretienne orthodoxe.

Între 1929-1930 susţine o furibundă campanie de întoarcere a fugarului prinţ Carol.

După ce Carol a devenit rege, profesorul ajunge „consilier politic” al monarhului, refuzând postul de şef al Siguranţei. Prin Cuvântul, filosoful „lămurea” opinia publică despre „ce va face” regele, neştiind că suveranul doar va desface…

Din anul 1933, Nae Ionescu şi Cuvântul, se despart de rege şi sprijină mişcarea naţionalistă ortodoxă creştină. În afara catedrei, pentru a se menţine permanent în luptă cu convingerile, cu îndatoririle civice, cu luminarea maselor, cu raţiunea intelectualilor, cu societatea în general, profesorul a avut o efervescentă activitate publicistică, făcând din CUVÂNTUL, cea mai teribilă tribună de luptă în slujba ideilor, principiilor, onoarei, demnităţii, mândriei profesiei, chiar a intereselor proprii.

În arborele genealogic al Jurnalisticii de elită românească, profesorul ocupă un loc de frunte după Mihail Eminescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Nicolae Iorga. Ceea ce este dramatic la români, dramă care se extinde apoi ca o filoxeră a raţiunii peste societate, mult timp, dacă nu permanent este că în jurnalism mai ales, nu se păstrează o limită a demnităţii peste care să nu se poată trece şi la fel de important este verticalitatea de a nu-ţi călca în picioare flamura de luptă ridicată întru slujirea adevărului, dreptăţii, unităţii, religiozităţii naţiunii din care te-ai născut şi pentru care ai o datorie nobilă de a o purta în suflet, de a o lumina, de a te jertfi pentru ea.

Duelul politic exprimat prin publicistică nu trebuie să se răsfrângă negativ niciodată asupra CULTURII şi SPIRITUALITĂŢII NAŢIUNII. El trebuie doar să aţâţe minţile, să înfierbinte inimile, să ardă în suflet cultura, să înfrunte, să confrunte ideile, lipsurile, cerinţele, îndreptările, să corecteze permanent politicul, educându-l, îndrumându-l, călăuzindu-l, pentru ca naţiunea să-şi păstreze nobleţea spirituală şi monarhică.

Culoarea politică în publicistică trebuie să arate doar rangul sabiei spiritului, dar mânuirea ei cu măiestrie cavalerească trebuie pusă numai în slujirea CUVÂNTULUI, pentru a deveni stâlp şi temelie la înfăptuirea demnă a NAŢIUNII, a BISERICII.

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: NAE IONESCU-Pana şi Spada publicisticii româneşti (partea I-a)” →

Al. Florin ŢENE: Rolul clerului în realizarea Micii Unirii al Țărilor Române de la 1859 și al elaborării Legii presei din timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica

Clerul Biserici ortodoxe a avut un rol important în istoria poporului român., păstrându-şi influenţa în mediul politic, inclusiv şi imensul capital social. Cu secole în urmă exista o organizare mitropolitană: mitropolia Moldovei cu episcopiile sufragane de la Huşi şi Roman şi mitropolia Ungrovlahiei cu episcopiile sufragane de la Argeş, Buzăuşi Râmnic. Pe lângă organizarea diecezană se adăuga o mare varietate de mănăstiri şi schituri, multe dintre ele închinate locurilor sfinte (Muntele Athos, Muntele Sinai) sau patriarhiilor orientale (Ierusalim,Alexandriaşi Antiohia). Mănăstirile închinate erau conduse în cele mai multe cazuri de egumeni greci, reminiscenţă a perioadei fanariote. Însă ezistau și clerici de origine română cu o bogată cultură.Mitropolia Ungrovlahiei a câştigat un mare prestigiu la nivelul lumii ortodoxe începând cu anul 1776, când prin decizia patriarhului ecumenic Sofronie al II-lea, titularul ei a primit titlul de locţiitor al tronului Caesareei Capadociei. Astfel că evoluţia bisericii din Moldova şi Ţara Românească a fost influenţată de factorul politic.Deoarece clerul răspundea la unele comandamente de interes politic.

Urmare înnăbuşii revoluţiei de la 1848-1849, reprezentanţii Rusiei şi ai Imperiului Otoman au semnat în 1849 Convenţia de la Balta Liman, prin care se reintroducea regimul regulamentar în cele două principate dunărene, acestea fiind Moldova şi Ţara Românească, cu unele modificări dintre care cea mai importantă era cea potrivit căreia mandatul domnilor de la Iaşi şi Bucureşti era limitat la 7 ani. În aceste condiții, răspunzând la cerințele Convenției au fost numiţi Barbu Ştirbei în Ţara Românească şi Grigore Alexandru Ghica în Moldova.

În Ţara Românească, în prejma unirii în rândul clericilor ortodocși a existat o relative armonie s-a bucurat de o perioadă de relative armonie pe când în Moldova a existat o contradicție între mitropolia unionistă şi guvernul antiunionist.

În perioada marelui eveniment din 1859 păstorea la Bucureşti în anii 1849-1875 mitropolitul Nifon Rusăilă iar la Iaşi mitropolitul Sofronie Miclescu în perioada 1851-1861. Dacă domnul Ţării Româneşti a impus o politică mai conservatoare, domnul Moldovei s-a pliat unei orientări mai liberale, fapt ce a catalizat formarea unui puternic curent de opinie prounionist. În 1856 Grigore Alexandru Ghica a elaborat o lege presei ce a permis apariţia unor publicaţii precum Steaua Dunării, condusă de Mihail Kogălniceanu. Mai târziu Kogălniceanu va spune: “„Unirea naţiunea a făcut-o” avea să declare Mihail Kogălniceanu în anul 1862. Ziua de 24 ianuarie se înscria pentru totdeauna în istoria patriei ca „Ziua renaşterii naţionale”, iar Kogălniceanu avea să afirme peste 18 ani, odată cu proclamarea independentei statale la 9 mai 1877: ”Suntem independenţi, suntem o naţiune de sine stătătoare”. “Un puternic focar prounionist în Moldova l-a constituit larva mănăstirii Socola din Iaşi, unde exista şi un seminar, unde a luat naştere un comitet al unirii, un rol capital avându-l fraţii Scriban: arhimandritul Neofit Scriban, profesor la seminarul de la Socola şi Filaret Scriban, egumenul mănăstirii omonime şi directorul seminarului. Mişcarea unionistă din Moldova era încurajată şi sprijinită de autorităţi. Neofit Scriban publică o serie de articole consacrate problematicii unirii: Unirea şi neunirea principatelor; Foloasele unirii; Unirea românilor. Fraţii Scriban au organizat la Socola o serie de adunări unioniste la care au participat printre alţii Costache Negri, Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri. Alecsandri este autorul vestitei „Hore a Unirii”, ale cărei versuri sunt un îndemn, dar și o profeție, având în vedere că au fost scrise cu ani de zile înainte de dubla alegere a lui Cuza, în Moldova și Țara Românească. În 1858, Vasile Alecsandri a fost propus, drept candidat, pentru ocuparea tronului principatului Moldovei. Totuși, a renunțat la candidatură în toamna lui 1858, în ciuda faptului că era unul dintre candidații care ar fi putut câștiga cu lejeritate, dat fiind prestigiul său.

Dacă ar fi continuat să candideze și ar fi fost ales, Alexandri s-ar fi plasat, inclusiv în istorie, pe locul ocupat de către Alexandru Ioan Cuza. Marele poet, patriot și om politic l-a propus, însă, pe Costache Negri. După îndelungi dezbateri, cel ales ca domn al Moldovei, în adunarea electivă, a fost Alexandru Ioan Cuza. O alegere în unanimitate!

Se poate afirma că programul luptei pentru unire din Moldova s-a conturat la Socola.

Atitudinea mitropolitului Sofronie faţă de unire a fost la început una şovăielnică. Acest fapt s-a datorat credinţei că în cazul unei virtuale uniri cu Ţara Romnânească, mitropolia Moldovei va fi retrogradată la rangul unei simple episcopii. După o discuţie cu Victor Place, consulul Franţei la Iaşi, care l-a asigurat pe Sofronie că acest lucru nu se va întâmpla, mitropolitul Moldovei a devenit unul dintre cei mai fermi şi decişi susţinători ai unirii. Acesta avea o îndelungată experienţă pastorală, între 1826-1851 fiind episcop de Huşi.

În anul 1856, când a avut loc şi sfârşitul războiului Crimeii, mandatul domnilor instalaţi în urma Convenţia de la Balta Liman a expirat, astfel că în cele două principate au fost puşi caimacami (locţiitori de domni): Alexandru Ghica în Ţara Românească şi Teodor Balş în Moldova. Ambii s-au dovedit a fi potrivnici unirii, instaurând regimuri conservatoare, dar mişcarea unionistă a fost persecutată într-un grad mai mare în Modova.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Rolul clerului în realizarea Micii Unirii al Țărilor Române de la 1859 și al elaborării Legii presei din timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica” →

Ben TODICĂ: Unde sunt Oamenii?

O prietenă de acasă mă întreabă:

-Ben ce se întâmplă acolo, în Australia cu incendiile? 500 de milioane de animale moarte în incendii? Doamne ferește!

-Dacă îți spun adevărul, va trebui să ne împușcăm amândoi.

E deteriorarea sistemului, a societății, a educației și justiției. Lăcomia și nepăsarea, puturoșenia celor care ne gospodăresc, lasă pe mâine, lasă că face altul etc. Imperiul are alte planuri pentru specia umană. Peste 500 de milioane de viețuitoare exterminate, se apreciază că sute de locuri sunt cuprinse de în flăcări, zeci de case distruse, 5 milioane de hectare arse, o suprafață de mărimea Belgiei și Luxemburgului împreună sau aproape cât Irlanda, să zicem, și sigur că această imensitate îi depășeste pe politicienii noștri de hârtie de azi care sunt numai orgoliu și fâț, fâț. Fumul care acoperă aproape 5-6 milioane metri pătrați și este simțit până în Noua Zeelandă. Se dă vina pe secetă, gospodărirea apelor și vânzarea lor corporațiilor pentru profit, lipsa ploilor este învinuită de stațiile radar care înconjoară Australia și prin undele lor, microunde usucă aerul împingând norii înspre ocean unde plouă de rupe (astea sunt conspirațiile care circulă pe net, cică ei controlează vremea). În Australia parlamentarii sunt proprietari de ape și nu au obligația să dezvăluie în parlament acest lucru. Deci imaginați-vă dacă suntem proprietari de ape, atunci le vindem pentru profit corporațiilor agricole și fracking (extragerea gazelor din sol) și nu le folosim să stingem focul cu ele sau să le vindem fermierului local pentru a uda legumele și fructele. Când se ridică această problemă în parlament, toți fug, nu găsești unul prezent să asculte. Australia arde și ei sunt prin insulele tropicale la chef. Asta, da, trădare!! Tipul ăsta de trădare e la modă în democrație. Eu, acum 20 și ceva de ani în urma aveam voie să ard lemnul și uscăturile de pe proprietate, până când domnii lacomi au venit cu ideea să facă bani prin interzicere de foc și fum ca să mă facă să plătesc pentru luarea uscăturilor de pe proprietate. Înainte curățai anual pădurea și ardeai uscăturile și iarba pentru reîmprospătare, azi nu ai voie să iei uscături din păduri pentru că sunt protejate și, uite așa s-au adunat și au devenit focare incendiare. Nu doar Cangurii și Koala au ars în număr de milioane, dar și flora și fauna, ciupercile, insectele, microbii, tot ce ține pădurea în viață etc., toate au fost distruse. Aproape că poți crede că suntem un Experiment de Perfectă incinerare. Așa se vede din cer. S-a dat din aer cu tot felul de chimicale (îngrășăminte) de-a lungul anilor peste natură pentru a o „îngriji”, și după zeci de ani s-au îmbâcsit cu restul și la prima scânteie au luat foc precum fulgerul. Cantitatea de suport și ajutor de la instituțiile din interior și din străinătate este aproape invizibilă. Noi am sărit să-i ajutăm pe alții, dar la noi nu vine nimeni. Așa e când ești țară mică. Nu vreau să spun mai mult că… V-am mai spus-o: Suntem specialiști în milă – jumate miliard de vieți carbonizate. Unde sunt OAMENII ADEVĂRAȚI! Are toată apocalipsa asta vreo legătură cu promovarea taxelor ecologice și încălzirea globală? Este Australia sacrificată pentru această nouă ideologie? De ce suntem lăsați singuri? Continue reading „Ben TODICĂ: Unde sunt Oamenii?” →