În privința vremii, datei, când s-a organizat Biserica ierarhică, Ortodoxă, nu sunt îndoieli. Izvoarele istorice ne arată că acest lucru s-a petrecut la Cincizecime, Pogorârea Duhului Sfânt, Ispas. Aceleași izvoare istorice ne dovedesc că Episcopii, Preoții și Diaconii au fost așezați încă din vremea Apostolilor și prin ei. Epistole ale Sfântului Irineu (circa 180 A.D) ne oferă liste ale acestor Episcopii și jurisdicțiilor lor. Iar încă mai înainte Sfântul Ignatie Teoforul (cel care ca prunc a fost purtat în brațe de Mântuitorul) vorbea despre importanța Episcopilor și a faptului că acolo unde ei se găsesc se află Biserica în plenitudinea ei. Deci vorbăria “sectantă” despre o Biserică “primitivă” și apoi preschimbată de Ierarhi, se vădește vid informațional. În termeni istorici, “tehnici”, este un caz clar de anacronism, proiectarea unor realități dintr-o perioadă istorică recentă în trecut. O greșeală a celor care sunt necunoscători ai istoriei și metodelor ei de aflare a adevărului. Încă mai mult diferite teorii despre “cauzele” apariției creștinismului se dovedesc la fel de false. Se spune că apariția creștinismului ar fi fost o reacție “ascetică” față de decăderea vremii respective. Este foarte adevărat că din primul moment Creștinismul a fost pentru decență și respect pentru morală, dar nici un singur moment creștinismul nu a condamnat materia și lumea. Creștinismul voia să le restaureze în starea lor dintâi, nu să le elimine. Mai mult, a existat în acea vreme un atare curent, ”maniheismul”, care condamna materia că impură și căsătoria, ca formă de desfrânare. Ei bine exact creștinismul a fost cel care a respins cu vehemență asemenea aberații. Deci cei care pretind că ar fi fost creștinismul o reacție “ascetică” sunt contraziși de faptul istoric că exact creștinismul a respins cu mai mare vehemență acel “ascetism” maniheu de care pomeneam. La fel și în cazul “arianismului”, cel care tăgăduia co-eternitatea Fiului cu Tatăl. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Izvoarele Ortodoxiei”
Categorie: Alexandru Nemoianu
Alexandru NEMOIANU: Locurile
Dacă stăm și analizăm cu grijă vom bagă de seama că toate întâmplările vieții, tot ce ni se întâmplă; întâlniri, treceri, vizite, ocupații, absolut toate, au un caracter personal. În tot ce facem intrăm în relații personale și, finalmente subiectiv-afective; toate se așează sub semnul “bine” sau “rău”, cu “rost” sau fără rost. Măsura în care suntem capabili să recunoaștem, să “conștientizăm” acest adevăr, ne așează în rândul persoanelor sensibile sau a indivizilor care sunt număr socio-economic. Încă mai rău această neputință sau lipsă de voie în a recunoaște nesfârșita și fermecătoarea diversitate și frumusețe din jurul nostru ne poate așeza în rândul fanaticilor, oameni ai unei singure (și adesea foarte găunoase) idei și, să nu ne amăgim, fanaticii sunt cea mai periculoasă și mai jalnică dintre categoriile umane.
În privința relației cu “locurile” prin care trecem prima condiție în a le înțelege și apropia este de a recunoaște că “locurile” au personalitate și au memorie. În toate comunitățile organice (și cel mai evident este acest lucru în “sate” care sunt cel mai superb exemplu de comunitate organică) trecerea unei vieți sau schimbarea unei generații, nu sunt privite cu indiferență. Într-un sat, când o persoană trecea la cele veșnice sau o generație era înlocuită cu alta, dincolo de schimbări de decor inevitabile, ”locul” avut de ele nu era uitat instantaneu. În urmă celor trecuți rămânea un spațiu pe care cei rămași și-l aminteau, uneori transfigurat, multă vreme.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Locurile”
Alexandru Nemoianu: Infinitus est numerus stultorum (Nesfârșit este numărul proștilor)
Uneori la anume opinii și observații pe care le fac, referitor la condițiile din România, primesc semne de aprobare, de îndoială sau îndemnuri critice. Pe toate caut să le primesc în chip pozitiv, ca fiind de bună credință, așa cum este și exprimarea părerilor mele. Dar cu uluire și cu sincer dezgust primesc o observație care sună cam așa; “nu îmi da mie sfaturi căci tu trăiești în afară țării”. Aici am inițial un sentiment de neputință, de zădărnicie; întâlnesc o minte opacă și care înlemnește.
Continue reading „Alexandru Nemoianu: Infinitus est numerus stultorum (Nesfârșit este numărul proștilor)”
Alexandru Nemoianu: Delirul sistematizat în primărie
Delirul este o stare confuzională care este cauzată de afecțiuni medicale sau psihologice. Între ele sunt frustrarea, insuficiente glandulare, dorințe neîmplinite.
O idee delirantă este o idee falsă, care nu corespunde realității. Totuși acea idee este dominantă pentru cel beteag și beteagul va căuta în mod permanent să o dovedească. Formele delirului se întâlnesc ca “manii”: grandomanie, persecuție, sau “referința” (tot ce se întâmplă în jur are legătură cu bolnavul, evident în închipuirea lui). Mecanismul prin care se manifestă la rândul său este prezent sub diferite forme.
“Interpretativ”, un raționament fals este realizat pornind de la o constatare justă: Primarul anterior are o mașină frumoasă (constatare justă), înseamnă că el a furat (interpretare delirantă). Continue reading „Alexandru Nemoianu: Delirul sistematizat în primărie”
Alexandru Nemoianu: Despre sfârșitul lumii
Cu toată siguranța aflarea vremii când lumea se va sfârși a fost curiozitatea supremă a oamenilor și această curiozitate a fost cauza unor nenumărate rătăciri, unele dintre ele efectiv distrugătoare.
Căci aceasta este o curiozitate morbidă, fără folos existenței omenești. Mai mult încă, căci de fapt oamenii ar vrea să audă ceea ce ei doresc; că nu va fi chiar așa rău, că de fapt așa cum trăim este destul de bine și suficient și în general acest “sfârșit” să nu îi afecteze personal. În cuvinte mai puține, oamenii bat câmpii!
Suntem în mod clar confruntați cu acea stare “căldicică”, în care există comoditate leșinată și lene profundă, mai ales mental. Este o stare care nu este plăcută lui Dumnezeu. Continue reading „Alexandru Nemoianu: Despre sfârșitul lumii”
Alexandru Nemoianu: Despre îngrijorări, divinație, și proorocii
Vremea pe care o străbatem este bântuită de o stare generală de îngrijorare. Oamenii sunt în permanentă îngrijorați; de situația economică, de situația politică, de necazurile casnice, de sănătate, de zvonuri și mai ales de “ziua de mâine”. Aici trebuie să deosebim cu grijă între ce înseamnă precauție, efort pentru a susține existența și de a o îmbunătății și ceea ce sunt “îngrijorări” pentru stări și lucruri asupra cărora nu avem nici un soi de mijloc de influențare. Sunt “grijile” despre care am fost foarte direct avertizați: ”Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.” (Matei 6:34) și “Nu vă împovărați cu nici o grijă, ci întru toate, prin închinăciune și prin ruga cu mulțumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. ” Continue reading „Alexandru Nemoianu: Despre îngrijorări, divinație, și proorocii”
Alexandru Nemoianu: Despre mișcarea Artur Silvestri
L-am cunoscut pe Artur Silvestri în spațiul electronic și acolo ne-am împrietenit și colaborat. Niciodată nu ne-am întâlnit față către față. Relația a fost tainică și dincolo de înțelegerea obișnuită. A fost o întâlnire de suflet și care ține de un alt tărâm. De fapt în utlima vreme încep să cred că nici nu este bine să vorbesc mult despre natura acestei relații, este o taină. Continue reading „Alexandru Nemoianu: Despre mișcarea Artur Silvestri”