Carmen CIORNEA: Vindecări

VINDECĂRI

 

sunt dureri ce nu se plâng,
nici nu se strigă.

 

sunt dureri ce trebuie
trăite doar în tăcere.

 

sunt dureri al căror preț
se măsoară în timpul
vindecării rănii.

 

sunt răni încrustate-n
memoria absenței ce
nu se vor vindeca nici
odată complet și nici
nu se vor arăta ochiului din
afară.

 

sunt răni al căror preț
se măsoară în altitudinea
demnității eului.

 

sunt răni ce trebuie
trăite doar ca binefacere.

 

sunt răni ce nu se plâng,
nici nu se strigă –

 

pavăze la
fereastra inimii împotriva
altei răni.

–––––––––––––

Carmen CIORNEA

3 iulie, 2018

Lasă un răspuns