Doar Poeții
Ard Poeții pe un rug ce doar Dumnezeu îl știe
Și împart cu vrerea Lui lacrimile pe hârtie…
Îngerii șoptesc Cuvinte ce au fost muiate-n har,
Ei le îmbracă-n poezie și dau slavă pentru dar!
Doar Poeții văd adâncul mărilor, dar și durerea,
Frumusețea se înclină e știut că asta-i vrerea.
Ceru-și varsă călimara pe un petec de hârtie,
Crizantemele și macii înfloresc în poezie!
Liniștea pe trepte urcă și-i zidește chiar palate
Uneori e atât de singur, pare că are de toate…
Dragostea îi e alături sau o caută mereu
Și aleargă după ploaie, ca un tânăr curcubeu…
El Poetul zugrăvește, ară, cântă și iubește
Se ridică și coboară pe o nevăzută scară.
Din fuioare de lumină toarce gândul cel senin
Să dea fire de frumos zilelor ce-n dar ne vin!
Scrie perle, nestemate ce-n adânc au fost păstrate
Și le scoate-n „Piața Mare”! El le dă nu-s de vânzare!
Când în geam apar și umbre, gândurile care-s sumbre
Le trimite la plimbare pe cărări cu flori și soare!
Cărțile îi sunt aleanul ce îi țin trăirea caldă,
Când potecile din lume fără milă par să ardă
Verbul a iubi îl scrie doar cu litere de aur
Dă de fiecare dată, din a inimii tezaur…
———————————-
Camelia CRISTEA
București
3 februarie 2018