Corneliu NEAGU: Lumea ca un vis

LUMEA CA UN VIS

 

Mai trece-o zi, mai facem un popas
prin amintirile ce dau năvală,
și nici măcar cadranele de ceas
nu pot să țină-această socoteală.
Prea multe gânduri strânse la un loc
ne bântuie cu ploi de neuitare
iar lemnele aduse pentru foc
stau veșnic înșirate pe cărare.
Ne legănăm pe pânze de-ndoieli,
ne aruncăm în marile dezastre
punând adesea false rânduieli
în profunzimea sufletelor noastre.
Ne amăgim cu vorbe de salon,
cântate în slogane deșănțate,
crezând că vom primi vreun plocon
iar nu pumnale-nfipte pe la spate.
Iar câteodată chiar ne batem joc
de omul bun, cu multă nepăsare,
apoi ne plângem că n-avem noroc,
că viața ne-a adus doar disperare.
Iar lumea ni se pare ca un vis
în care se mai joacă o partidă
pentru-a vedea cine va fi ucis
pe-o margine de amăgiri stupidă.
Intr-un târziu, lipsiți de jucători,
vom pune singuri arma blestemată
la tâmpla-ngenunchiată de fiori
ca-ntr-un târziu să fie detonată.

———————————————–

Corneliu NEAGU

12 septembrie, 2018

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Cu mâinile curate

Cu mâinile curate

 

Cu mâinile curate
tot ce fac devine împlinit,

 

Gândurile mă-nconjoară cu ziduri înalte
acoperite cu cerul mut
sub care urcă pe trepte visarea.

 

Uitarea nu-şi încape-n trup,
durerea se-nvinge singură-n rană,
cheile minţii se-nvârt a luptă
necunoscutele porţi peste margini să cadă

 

unde zilele una după alta zăvoare rup

 

de odihnă nu pot să mai am
până nu se îndepărtează apropiatul orizont.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

12 septembrie, 2018

Anatol COVALI: Prioritate

Prioritate

 

Rămânând tot slugi și câini
merităm mai mult decât
lanțurile de la mâini
și funia de la gât ?

 

Ce-am avut și ce-am pierdut
și ce oare-am câștigat
după ce ne-am abătut
pe la pomul lăudat?

 

Zdrențele care ne rod
rănile ce-n gânduri ard
se transformă în năvod
ce ne strânge din hazard.

 

Cu grumazul schingiuit
și-având visurile-n ghips,
ni se pare c-am sosit
primii în apocalips.

1992

————————————–

Anatol COVALI

București

Emma POENARIU SERAFIN: Prin timp și timpuri

Prin timp și timpuri

 

Pe cărările pierdute chipu-ți pare nedormit,
Zac speranțele uitate peste timpul nedorit.
Pomi-și leapădă uitarea lângă ceasul vestejit,
Clipe puse pe stelașuri, parcă-s pite la dospit.

 

Iarna și-a întins piciorul și prin noi arunc-o gheară,
Toamna-n capătul de scară ,se mai sprijină de vară.
Cârduri negre de cocoare prin văzduhuri nu mai zboară,
Iar o aripă din vânturi, stă și cântă la vioară.

 

Cerul că o pânză ruptă e ușor cârpit de stele,
Umbrele-i dansează lunii, un tango știut de iele.
Prinse una după alta, ca șiraguri de mărgele,
Sar si fierb pe cerul nopții cu mișcările rebele.

 

Tu te prinzi cu Infinitul și mergi mână lângă mână,
Unde vântul ceru-ntoarnă și cresc norii a furtună,
Marea strânge valu-n brațe pe o undă fără spumă
Și-l ascunde în ființa-i, să-l vegheze, peste-o lună.

 

Tu, cu tine și cu timpul, pare că v-ați rătăcit,
Calea spintecă trecutul ceru-mi pare nesfârșit.
Drumul ți-a umbrit ființa și din norul ghemuit
Cazi pe-o lespede-n tăcere, peste drumul prăfuit.

 

Simți un mugure de viață , când miroase-a primăvară,
Timpul pare că răsare și de noi se prinde iară.
Vântu-și uită partitura , nu mai cântă la vioară,
Tu, rămâi cu vremea-n poartă, la povești, seară de seară.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

11 septembrie, 2018

Nastasica POPA: Mă doare pustiul

Mă doare pustiul

 

În țipătul șoaptei te strig, tristă-i odaia de taină
E ceață,tăcere și frig, inima-mi bate sub haină.
Și obosită-s de gânduri în nerostiri de cuvinte
Așez răzlețele stihuri, doar ele să mă alinte.

 

Împietrite nopți făr’de cer, fără de noi în iubire,
Doar muza-i rămasă-ntre noi,tainic șireată privire.
Poeme m-aplec să îți scriu, noaptea tăcută oftează,
Pleacă cocorii în zare,privirea-n fereastră-i trează.

 

Doare pustiul din mine, Luna-i redată viorii,
Răpit de neant mi-e gândul, scurs e nisipu-nserării.
Târziul din noapte-l tulburi, în țipătul șoaptei te strig,
Jertfă-n altarul iubirii,nuntire-n ceață și frig.

——————————-

Nastasica POPA

11 septembrie, 2018

Ana ARDELEANU: Poeme slim

Poeme slim

 

Scrii poeme slim despre frunzele toamnei.

Intri în criză de albastru,
Naşti copii cu iz de romanţă,
Iar cineva îţi acoperă trupul,
Cu boabele cuvintelor tămâiate.

 

Acel cineva mai stă şi acum
În curcubeul de la capătul anotimpului,
Ca într-un fotoliu.

 

Nobilimea frunzelor aurii
Nu acceptă niciun retuş de culoare,
Aruncă seminţe între păsările cerului.
Cu gest primăvăratic.

 

Ultima vopsea, folosită
Ca factor de protecţie,
Este fericirea
Care nu se mai ia
De pe codul genetic!

———————————–

Ana ARDELEANU

11 septembrie, 2018

Vasile COMAN: Și tac…

Și tac…

 

Să nu mai vii să-ți ceri iertare,
Prea multe au fost zile amare,
În ochii mei – potop de lacrimi
Și-un ger sărat scăldat în patimi.

 

Îți amintești când mi-era frig
De atâtea ploi în mine, strig,
Cu dor m-ai fi învelit în noapte
Și aș fi trăit iubiri în șoapte.

 

Să nu mai vii să-mi ceri iubiri
Închise-n carte-s amintiri
Și toate scrise cu cerneală
Din lacrimi de sub pleoapa goală.

 

O să rămân în umbră, în tăceri,
Să nu te văd zâmbind că speri
Că o să te iert fără sfârșire
Când lacrimi sorbi din fericire.

 

M-am întrebat de unde atâtea ploi,
De unde atâta ură între noi,
Cum ne privim ca doi străini
Când noi sub pleoape avem lumini.

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

13 ianuarie, 2016

 

Florentina SAVU: Trecere de timp

TRECERE DE TIMP

 

Plânge un copac
Peste un drag lac,
Lacrimile sale
Sunt frunze de jale,
Galbene și mute
Și-atât de trecute!
Toamna l-a lovit,
Crunt l-a biciuit,
Rea, nepăsătoare,
Peste lacul mare.
Culori de rugină,
Că toamna-i regină,
Peste munți plutesc,
Râuri se hlizesc,
Soarele-i zgârcit,
Poate-i obosit,
Sărutări trimite
Tot mai adormite.
Pete de culoare,
Mulți lujeri de floare
Stau pe stânci și ape,
N-au șanse să scape,
Orice floare moare,
Sufletul mă doare,
Sălciile plâng,
Crengile își strâng,
Pe maluri de ape
Or să se îngroape,
Unele-or pluti
Și vor amuți
Pe oglinzi de râu,
Pe iute pârâu.
De-or fi pe pământ,
Le-o risipi vânt,
Le-o zbura aiurea,
Tristă îmi e firea!
Zarea cea de foc
Apusă-i pe loc,
În pumni strâng nisip,
Trecere de timp…

———————————–

Florentina SAVU

11 septembrie, 2018

Simina PĂUN-MOISE: Drag de tine

Drag de tine

 

Mi-e drag, când dragă-mi eşti pe seară,
Mi-drag, când dragă-mi eşti la răsărit,
Mi-e drag, când fericirea lumii te încape,
Mi-e drag, că te-am găsit acum, mai spre sfârşit.

 

Mi-e dragă îmbrățişarea privirilor pierdute,
Mi-e dragă despărțirea când încercam să te iubesc,
Mi- e drag si rodul tău iubit din pântec,
Mi-e drag, că eşti blestemul femeiesc.

 

Că te-am cuprins cu o clipire,
Că te-am iubit când lumea a-nceput,
C-ai fost mireasă-n amintire,
Atâtea ai fost, cum sa te uit?!

 

Mi-e dragă mâna încleştată cu simțire
Când te dădeai mai patimaş,
Mi-e drag acum, când dai de ştire
Că a mea iubire în urmă n-ai s-o lasi.

 

Mi-e dragă despărțirea noastră,
Mi-e drag când soare, când cu ploi,
Mi-e drag că te iubeam în răsărit de soare,
Mi-e drag că soarele rămâne-n miez de noapte între noi.

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

11 septembrie, 2018

Costache NĂSTASE: Anotimpuri

ANOTIMPURI

 

În iarnă am venit pe lume
Gerul năprasnic m-a mușcat
De aceea mi-au părut mai bune
Vremurile calde ce-au urmat.

 

Am înflorit în primăvară
Sperând mereu să fie bine,
Și am trăit întâia oară
Și calzi fiori și clipe pline.

 

Din carnea verii am mușcat
Cu mult nesaț și lăcomie,
Am fost iubit și m-am scăldat
În muzică și poezie.

 

Dar toamna-mi zice-acum pe nume
Semn că ne-am împrietenit
Și pentru bilanțul de pe lume
E anotimpul potrivit.

 

Iar după sunet și lumină
Ce-au însoțit idei și fapte
Vine căderea de cortină
Ca dup-o piesă-n patru acte.

—————————————

Costache NĂSTASE

Bucureşti

11 septembrie, 2018