Emma POENARIU SERAFIN: Prin timp și timpuri

Prin timp și timpuri

 

Pe cărările pierdute chipu-ți pare nedormit,
Zac speranțele uitate peste timpul nedorit.
Pomi-și leapădă uitarea lângă ceasul vestejit,
Clipe puse pe stelașuri, parcă-s pite la dospit.

 

Iarna și-a întins piciorul și prin noi arunc-o gheară,
Toamna-n capătul de scară ,se mai sprijină de vară.
Cârduri negre de cocoare prin văzduhuri nu mai zboară,
Iar o aripă din vânturi, stă și cântă la vioară.

 

Cerul că o pânză ruptă e ușor cârpit de stele,
Umbrele-i dansează lunii, un tango știut de iele.
Prinse una după alta, ca șiraguri de mărgele,
Sar si fierb pe cerul nopții cu mișcările rebele.

 

Tu te prinzi cu Infinitul și mergi mână lângă mână,
Unde vântul ceru-ntoarnă și cresc norii a furtună,
Marea strânge valu-n brațe pe o undă fără spumă
Și-l ascunde în ființa-i, să-l vegheze, peste-o lună.

 

Tu, cu tine și cu timpul, pare că v-ați rătăcit,
Calea spintecă trecutul ceru-mi pare nesfârșit.
Drumul ți-a umbrit ființa și din norul ghemuit
Cazi pe-o lespede-n tăcere, peste drumul prăfuit.

 

Simți un mugure de viață , când miroase-a primăvară,
Timpul pare că răsare și de noi se prinde iară.
Vântu-și uită partitura , nu mai cântă la vioară,
Tu, rămâi cu vremea-n poartă, la povești, seară de seară.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

11 septembrie, 2018

Lasă un răspuns