Războiul pentru întregirea neamului (1916-1919)
Însă în scurt timp, la urcarea pe tron a regelui Ferdinand, acesta i-a respins demisia, iar guvernul şi-a continuat activitatea, concentrat asupra pregătirii militare şi economice. Pentru calmarea spiritelor agitate ale opoziţiei, guvernul a dat un nou comunicat referitor la păstrarea neutralităţii ţării. În timpul acesta, la conservatori divergenţele se accentuau, N. Filipescu acţiona decis şi febril pentru separarea de Al. Marghiloman. Acesta, după consultarea lui T. Maiorescu, a întrunit din nou Comitetul executiv al partidului, în tentativa de a anihila acţiunile pro-antantiste ale lui Filipescu şi susţinătorilor săi- ei cereau intrarea imediată în război împotriva Austro-Ungariei. Îndată după şedinţa partidului, la care participase, N. Filipescu a constituit un Comitet naţional ,,de acţiune imediată”, împreună cu B. Delavrancea, I. Grădişteanu, N. Xenopol, Th. Ionescu şi dr. C. Istrati, anunţând înfiinţarea unei noi formaţiuni, ,,Acţiunea Naţională”. În final, la 1/14 noiembrie 1914, conducera Partidului conservator era convocată pentru o desolidarizare faţă de ,,Acţiunea Naţională”, dar fără succes, stabilindu-se participarea la acţiunile acesteia pe cont propriu.
După înfiinţarea ,,Acţiunii Naţionale”, s-au intensificat manifestaţiile şi întrunirile în favoarea intrării României în război de partea Antantei. Astfel, la întrunirea din 16/29 noiembrie 1914, în numele principiului naţionalităţilor, se cerea intrarea imediată în acţiune pentru eliberarea românilor din Transilvania. În acelaşi timp, N. Filipescu continua cu febrilitate campania pentru intrarea ţării în război, adâncind şi mai mult ruptura dintre conservatori, formaţiunea sa manfestându-se drept gruparea cea mai dinamică şi mai activă, care agita deschis pentru Antantă şi intrarea în război. Venind de la Sinaia, Filipescu a fost întâmpinat cu urale la Ploieşti de o mulţime numeroasă de suţinători, care cereau să fie abandonată neutralitatea. În Bucureşti, N. Filipescu a fost condus de mulţime în Piaţa Universităţii unde, de pe piedestalul statuii lui Mihai Viteazul, a adresat un apel înflăcărat pentru înfăptuirea unităţii naţionale.
Această grupare, ,,Acţiunea Naţională”, condusă de N. Filipescu, Take Ionescu şi Barbu Delavrancea, era virulent antihabsburgică şi antantofilă, organizând adunări, manifestaţii, campanii de presă, pentru a influenţa opinia publică. ,,Opoziţia”, care susţinea intrarea rapidă în război, era fascinată de idealul unei ,,Românii Mari”, având uneori un aspect romantic!. Ambii lideri, N. Filipescu şi Take Ionescu, erau animaţi de bune intenţii şi cunoşteau situaţia politică, dar, în nerăbdarea lor, făceau abstracţie de necesitatea recunoaşterii aspiraţiilor naţionale prin tratate de către puterile Antantei. Grupării, care promova acest romantism politic, i se opunea, ca un corectiv necesar, politica pragmatică a lui Brătianu, care s-a ferit să se angajeze faţă de Antantă, până ce puterile ei nu i-au garantat satisfacerea unor aspiraţii naţionale legitime.
La 16/29 noiembrie 1914, se deschidea noua sesiune a Parlamentului (Adunarea Constituantă), dar Mesajul tronului nu făcea referire la reforme şi problemele războiului, ci conţinea un apel la concursul sincer şi la sentimentul patriotic pentru sprijinirea guvernului în actualele împrejurări. În şedinţa din 3/16 decembrie, în răspunsul la mesaj, regele era asigurat de unitatea forţelor naţiunii în faţa dificultăţilor, iar primul ministru făcea apel la toţi să sprijine politica externă a guvernului. I. Lahovary, din partea Partidului conservator, raspundea afirmativ: ,,toţi fiii României, în asemenea cazuri, au uitat dezbinările, fiind uniţi într-un suflet şi o gândire”. La 4 decembrie, Take Ionescu, şeful Partidului conservator-democrat, declara şi el că sprijină apelul guvernului, o problemă mai importantă decât cea externă nu exista în acel moment, iar partidele din opoziţie trebuie să dea dovadă de înţelegere faţă de problemele guvernului, în asemenea împrejurări. În Senat, Al. Marghiloman şi C. Dissescu îşi exprimau acordul cu decizia guvernului de a nu fi dezbătut proiectul de răspuns la mesaj .
În decembrie 1914, divergenţele dintre conservatori erau tot mai acute, conform consemnărilor lui Marghiloman, în schimb gruparea antantofilă reuşea să obţină sprijinul grupării radicale ardelene, în frunte cu Oct. Goga şi Vasile Lucaciu, care a trecut în România, în toamna anului 1914, unde acţiona în favoarea unirii. Împreună cu ,,Liga Culturală”, ,,Acţiunea Naţională” şi alte asociaţii, gruparea ardeleană organiza întâlniri cu participarea unor personalităţi culturale şi politice din România, N. Iorga, B. Delavrancea, Take Ionescu, N. Filipescu, I. Grădişteanu ş. a. În cadrul întrunirilor, se cerea deschis guvernului o acţiune militară împotriva Austro-Ungariei. Ei organizează ,,Cercul Bucovinenilor şi Transilvănenilor din Bucureşti”, care edita o gazetă săptămânală, ,,Ardealul”, militând pentru unirea românilor. În acelaşi timp, V. Lucaciu, Const. Mille şi directorul băncii ,,Albina” din Sibiu plănuiau difuzarea unui manifest pentru unire, în Transilvania, în 100 000 de exemplare. Mai mult, Oct. Goga urmărea să organizeze o legiune de ardeleni, care să fie pregătită pentru o eventuală acţiune în Transilvania, după unele date, legiunea număra 5000 de oameni, la începutul anului 1915.
Membrii legiunii cereau românilor din armata austro-ungară să dezerteze şi să treacă în România. Se urmărea apoi să fie introduse în Transilvania materiale revoluţionare, pentru pregătirea unei revolte a românilor de-aici, atunci când marşul armatei române va începe. La începutul lui 1915, după o serie de date, un număr de 20 000 de oameni, apţi pentru serviciul militar, părăsiseră Transilvania îndreptându-se spre România.
La 14/27 decembrie 1914, Congresul extraordinar al ,,Ligii” a ales un nou comitet care avea în frunte pe V. Lucaciu (preşedinte), B. Şt. Delavrancea (vicepreşedinte), apoi N. Iorga, S. Mândrescu, Th. Ionescu, N. Filipescu, Oct. Goga, membri. În acest context, asociaţia şi-a schimbat denumirea în ,,Liga pentru Unitatea Politică a Tuturor Românilor”, iar în noul program se afirma că ,,singura politică externă …e aceea care tinde a grăbi eliberarea românilor siliţi a-şi da viaţa în marginile Monarhiei Austro-Ungare”.
La începutul anului 1915, opinia publică românescă era în cea mai mare parte pro-antantistă. La 11/24 ianuarie 1915, a fost organizat un banchet în cinstea lui R. W. Seton-Watson, care spunea în discursul său: ,,Astăzi ni se deschid două drumuri, dintre care unul duce la salvarea neamului românesc”. Au mai rostit cuvântări Take Ionescu, B. Delavrancea, N. Filipescu, I. Grădişteanu, despre datoria de a lupta pentru unitate, adresându-se mulţumiri Angliei. La 11/24 februarie 1915, locuitorii capitalei au făcut o primire entuziastă generalului francez Pau, sosit într-o vizită: ,,Oraşul întreg era în picioare şi pe toate figurile se puteau citi sinceritatea şi căldura sentimentelor pe care populaţia ţinea să la afirme pentru Franţa şi pentru soldatul erou”. La 15/28 februarie 1915, în sala ,,Dacia”, s-a desfăşurat o mare întrunire a Ligii, sub preşedinţia lui V. Lucaciu, unde cei prezenţi s-au pronunţat în favoarea intrării in război alături de Antantă, pentru eliberarea românilor din Transilvania. Au luat cuvântul Oct. Goga, N. Filipescu, Take Ionescu, B. St. Delavrancea, N. Iorga. N. Filipescu a adresat regelui un îndemn simbolic: ,,Mărirea ce ţi-o urăm, Sire, este: să te încoronezi la Alba Iulia sau să mori pe câmpia de la Turda”.
La rândul său, Take Ionescu rostea o cuvântare patetică în favoarea eliberării românilor din Transilvania, arătând că această politică trebuie susţinută nu de un grup, ci de întreaga ţară: ,,Nu este vorba ca să trăim într-o Românie mai mică sau mai mare. Dacă ar fi vorba numai de o mărire a ţării, s-ar putea înţelege şi o amânare a chestiunii. Toate pot să iasă din războiul acesta, un singur lucru nu poate să iasă: să rămână lucrurile (aşa) cum au fost. Acest cataclism l-au adus alte cauze, alte curente decât voinţa noastră şi din acesta nu putem să ieşim decât sau mari, strălucitori şi puternici, sau aşa decăzuţi în proprii noştri ochi, încât s-ar seca şi izvorul patriotismului”. El îşi exprima certitudinea în victoria Antantei şi cerea intrarea în război alături de această grupare: ,,pentru noi, oricine ar învinge, dacă ar învinge fără noi, aproape acelaşi blestem ar fi”.
Alături de acţiunile ,,Ligii”, care orientau şi dominau opinia întregii ţări, s-au situat cele ale ,,Acţiunii Naţionale”, condusă de N. Filipescu (vezi supra), care includea pe acei conservatori favorabili participării României la război alături de Antantă. Cele două grupări pro-antantiste au organizat numeroase acţiuni comune, iar la 17/30 septembrie 1915, a fost constituită ,,Federaţia Unionistă”, care cuprindea aripa conservatoare pro-antantistă, care avea drept şef pe I. Lahovary, N. Filipescu fiind preşedintele Clubului Conservator, apoi Partidul Conservator-Democrat, condus de Take Ionescu, şi ,,Liga pentru Unitatea Naţională a Românilor Transilvăneni Refugiaţi în România”. ,,Federaţia”, având ca preşedinte pe energicul şi inflexibilul N. Filipescu, ajuns apoi preşedinte al conservatorilor dizidenţi, după moartea lui I. Lahovary, se pronunţa hotărât pentru unificarea statală a românilor şi, dincolo de avertismentele guvernului, a organizat întruniri în toată ţara. La 18/31 octombrie 1915, au fost organizate întruniri şi manifestaţii la Craiova, Brăila, Ploieşti, Tr. Severin, unde participanţii, în special N. Filipescu, s-au arătat vehemenţi cu ,,trădătorii neamului” (cei care se opuneau unirii), iar liderul conservator declara: ,,Fără Ardeal, nu dau două parale pe dinastie”.
Manifestaţiile ,,Acţiunii Naţionale”, tor mai frecvente, întrunirile ,,Ligii pentru unitatea românilor” au continuat, la 15/28 martie 1915, a fost organizat un Congres al românilor din provinciile subjugate, cu participarea liderilor din cele două formaţiuni, cerându-se din nou intrarea în război. Mişcarea pentru unificarea statală a românilor se intensifica pe ambele versante ale Carpaţilor, la manifestaţiile din Vechiul Regat se adăuga atitudinea fermă, radicală a unor lideri ca Maniu şi Goldiş, priviţi ca extremişti de guvernul maghiar. În noiembrie 1915, acţiunile opoziţiei unioniste au continuat, fiind organizate noi manifestaţii în Bucureşti şi în provincie .
—————————————–
Prof. Ioan POPOIU
4 martie 2019
Prima dată am vizitat Londra într-o vară, când lira sterlină slăbise teribil în comparaţie cu dolarul american şi din cauza aceasta nu găseai o cameră liberă in toată metropola. Americanii, pentru care devenise totul ieftin şi convenabil, erau aproape mai numeroşi decât arabii şi indienii.
Alegerile parlamentare au trecut, dar vin cele locale, nu mai puțin importante (am simțit în aceste alegeri rolul baronilor democrați locali). Tocmai am ieșit din cele mai murdare alegeri, cele mai corupte alegeri, cele mai compromise alegeri. Iar CEC-ul lui Plahotniuc, asistat cu părere de rău de observatori internaționali ne spune că totul a fost curat, corect. Pomenile electorale chiar în ziua alegerilor, aducerea și votarea organizată în grup pentru Triadă, toate acestea sunt o normă pentru regim. Ce să creadă omul simplu care a fost martor la aceste grave încălcări? Aceste alegeri au dat naștere unor fenomene extrem de periculoase cum ar fi fenomenul Șor la Orhei și nu numai, fenomenul Plahotniuc la Nisporeni, fenomenul Dodon în întreaga republică, în special, în Găgăuzia. Cea mai mare vină pentru acest dezastru îl poartă acest mare experimentator V. Plahotniuc, care nicidecum nu poate ieși din rolul de păpușar. Lui Dodon ia dat președinția și Găgăuzia, iar pentru a-l mai tempera a dat naștere acestui clovn Șor, hoț judecat în prima instanță, făcându-l guvernator de Orhei. Acest Of-Șor prin pomenile electorale de tot soiul (pungi electorale, magazine sociale (care trebuie să fie o preocupare a statului), distracții) a trezit în oameni instinctul josnic de a se folosi de lucruri făcute din bani furați. De cât timp va fi nevoie pentru a dezrădăcina aceste grave fenomene de corupere morală?
În urmă cu aproximativ un an, a intrat şeful în biroul meu şi m-a surprins tăind frunze la câini…
