K.V. TWAIN (Diana CÂRLIGEANU): La Judecata de Apoi

La Judecata de Apoi

La Judecata de Apoi ce va fi într-o zi,

când voi fi pus faţă-n faţă cu instanţe

numite de unii supreme, suverane, de neclintit,

voi spune… Ce voi spune?

.

Voi spune, presupun, ceea ce gândesc de ceva timp.

.

Am trăit ce şi cum am putut, având în vedere Universul,

atavismul, ereditatea, impedimentele, neplăcerile,

eşecurile cauzate de factori exteriori mie,

prietenii falşi şi duşmanii implacabili,

slăbiciunile congenitale-adică-determinate,

în fine, tot ce mi s-a dat de către cei ce vor să mă judece.

Nu pot fi făcut responsabil pentru viaţa mea!

.

Se cer judecate—cu adevărat—Defectele Universului.

.

De-ar fi fost după voia mea Universul ar fi fost altfel, altceva,

ceva mai trainic, mai puţin precar,

mai infuzat de moralitate şi de memorie,

mai iubitor cu fiinţele sale (dacă tot le-a creat),

mai înţelept şi consecvent şi pios şi responsabil,

ca să eşuăm şi să ne prăbuşim mai puţin,

ca să ne iubim şi să ne înălţăm mai mult.

.

Cu alte cuvinte, aş fi creat aripi cu care se poate zbura.

.

Judecând Universul, l-am găsit vinovat — mai presus de toate —

de iresponsabilitate imoralitate iraţionalitate,

de incapacitatea de a rămâne singur (cum ar fi trebuit să fie),

de insuficienţă de Înalt, Întrebare, Îndoială.

Întrebare: E omul un bun tovarăş pentru Univers? Dar invers?

Acuz Universul, deci, de slăbiciune şi stupiditate.

Îi reproşez existenţa tuturor fiinţelor muritoare.

.

Îl condamn dur, potrivit, ca o Minte Suverană.

.

Universul şi-a deturnat destinul.

Greşind, ne-a obligat să greşim.

Universul trebuia să fie un calm eremit care bea ceai.

Deci zic, gândind la Eminescu: Câţi Arhei Insultaţi!

K.V. Twain, 2022

Lavinia Elena NICULICEA: Sunt Poezie…

Sunt Poezie

.

când privesc în ochii

clipelor

îmi înţeleg rostul

de bunăvoie și nesilită de mine

taina lui mâine

mi s-a lipit de vene

.

viața-i un sens giratoriu

unde speranța are prioritate

fără GPS

cu o emoție hoinară

deszăpezesc drumul către Rai

.

mi se face dor de mine însămi

inventez noi planete de simțire

în jurul universurilor paralele

în centrul cărora respiră licurici –

felinare la fereastra nopții

cu o perpetuă bătaie de aripi

.

stelele au curaj să se învârte

cu o rotaţie completă –

dor curbat spre cer

gravitaţia s-a oprit la acest feeling:

sunt poezie!

(din vol. Poet cu normă întreagă, Editura Betta, 2019, București, Lavinia Elena Niculicea)

,,Întoarcerea la metaforă”. Antologie – selecții inedite din 21 de volume de poezii, publicate de Al Florin ȚENE

Aflat la venerabila vârstǎ de 80 de ani, binecunoscutul scriitor, jurnalist și poet, domnul Al Florin Țene, personalitate marcantă a literaturii românești contemporane, alege să sublinieze această  aniversare printr-o întoarcere la cea mai frumoasă, sacră și magică formă de creație literară, poezia!

Poezia este de factură celestă, deoarece însuși harul poetic este de sorginte divină legând poetul de divinitate printr-un cordon de argint al eternității. Poeții sunt vizionari ce simt profunzimea vieții diferit față de alți oameni, pentru că ei o privesc cu sufletul. Aceștia ard pe altarul creației mii de gânduri pudrate cu străluciri de zei, iar poezia lor reprezintă cea mai pură formă de simțire și trăire, o poartă spre timpul nemuririi.

După o viață trăită ardent zi de zi în slujba condeiului și după publicarea a peste 95 de cărți, cuprinzând o arie extrem de vastă de scrieri ce cuprinde: poezie, proză scurtă, romane, piese de teatru, biografii despre viață și opera unor scriitori români, eseistică, scrieri și cercetări  istorice și filozofice, iată că distinsul scriitor Al Florin Țene se întoarce la poezie ca la o primǎ dragoste pe care o pastreazǎ la loc de  cinste în căușul sufletului și pe care nu a uitat-o niciodată.

Antologia ÎNTOARCEREA LA METAFORĂ reprezintă în fapt o selecție inedită de superbe poezii, alese din cele 24 de volume de poezii publicate la diverse edituri din țară și străinătate de-a lungul vieții.

Distinsul scriitor octogenar Al Florin Țene este Președinte al Ligii Scriitorilor din România, director de reviste, jurnalist, istoric, filosof, dramaturg și cronicar. Domnia sa este unul dintre cei trei părinți ai Zilei Limbii Române, unicul care mai este în viață, zi care a fost legiferată la propunerea sa, ca zi festivă a României prin Legea nr. 53/2011 adoptată de Parlamentul României și care se serbează în fiecare an în 31 august.

Prolificul scriitor Al Florin Țene își trage seva puterii de creație din nesecata esență culturală și spirituală a sufletului românesc care reprezintă forța sa regeneratoare. Se observă în poezia domniei sale acea stare emoțională dorită, o chemare spre acasă, printr-un dor cu înalte valențe spirituale simțit și trăit.

Spiritul distinsului poet este pătruns de optimism, iar în poeziile sale întâlnim adesea construcții metaforice deosebite ce îmbracă în haine surprinzătoare iubirea de viață, de glie, de neam și locurile natale, de părinți și de istorie. Poetul ne încântă cu expresii originale ce sunt așezate într-un mod inovator și plăcut într-un joc al intuiției, al inteligenței și al devenirii filozofice subtile. Acestea sunt adevărate trenuri ce vor purta spre viitorime vechile valori ale spiritului și neamului nostru.

Poetul Al Florin Țene înțelege în deplinătate că rolul luminator al poetului în lumea atât de debusolată de azi este poate mai important decât a fost vreodată. Adevărul istoric trebuie scos la lumină, chiar dacă doare uneori, pentru că viitorul își va găsi mereu punctul de sprijin în toiagul istoriei. Arma poetului a fost dintotdeauna condeiul său, iar sub greutatea slovei sale, scriitorul se mărturisește întru adevăr, cinste și onoare.

Studiind CV ul literar al neobositului și distinsului scriitor Al Florin Țene, cititorul va înțelege că citește creațiile unui adevărat gorun al literaturii române, un scriitor care și-a dedicat întreaga viață păstrării și promovării literaturii culturii  și graiului românesc, transformând-o într-o bogată și intensă activitate literară.

Al Florin Țene este un poet de mare forță și creativitate, ce scrie cu pasiune și ardoare, fiind dăruit cu o inteligență a scriiturii ce-i așterne magic gândurile în versuri de impact, semnând cu fir de aur în cartea nemuririi neamului românesc prin scrieri de excepție, ce vor dăinui peste timp.

Antologia ÎNTOARCEREA LA METAFORĂ dă ocazia cititorilor să călătorească în timp, 50 de ani în urmă și să retrăiască alături de poet cele mai frumoase amintiri prinse în buchete stelare ce-și răspândesc lumina dincolo de vreme.

 Johnny Ciatloş Deak

senior editor Globart Universum Publishing House, Montreal

membru al Uniunii Jurnaliştilor Independenți din România

Sărbătoarea mărțișorului la Cenaclul Literar al Ligii Scriitorilor – medalion literar : ,,Cărțile scriitorilor noștri, medalioanele primăverii” – 24 februarie 2023

            Ședința Cenaclului Literar „Artur Silvestri” s-a desfășurat ca de obicei la Cercul Militar, sala “Armelor” din Cluj-Napoca, în data 23 februarie 2023.

            Imnul „Ligii scriitorilor” compus de dr. Mihai Ganea a răsunat în sala aproape neîncăpătoare pentru publicul participant, Sala „Armelor”, ascultat solemn în picioare.

            Ședința a fost deschisă de scriitoarea prof. VOICHIȚA PĂLĂCEAN VEREȘ, care a dat cuvântul președintelui național al Ligii Scriitorilor, scriitorului AL. FLORIN ȚENE, care a prezentat cărțile și revistele editate de colegii noștri din diferitele colțuri ale țării: Florica R. Cândea din Arad, Mihai Ganea din Baia Mare, Doina Drăguț din Craiova, Vasile Dan Marchiș din Baia Mare, Mariana Bendo și Vasile Rușeți din județul Gorj, Ionel Marin din Focșani. Aceste publicații prezentate sunt:

  • Florica R. Cândea-IN/OUT cu mine și în afara mea OUT/IN
  • Ion N. Oprea-Istorii, comentarii, miscelanea
  • Vasile Dan Marchiș – Literaturizarea uimirii
  • V. Umbreanu-Întâlnire cu anti-lumea (ca portretul din lună)
  • V. Umbreanu-Terapie de șoc
  • Ion Machidon-Țara mea de la străbuni-100 de poeme patriotice
  • Ion Machidon-În pas cu viața/însemnări de moment
  • Ionel Marin-Aripi spre zbor

                      Antologie literară Bogdania

  • Ionel Marin-Adevărul vremelnic în derivă
  • Doina Drăguț-Jocul minții
  • Teofil Mândruțiu-Poli migratori
  • Teofil Mândruțiu-Împărțind înmulțirea de pâini
  • Marieta Coman-Șoapte rătăcite-n valuri
  •  Mihai Sălcudean-Nigrimiada
  • Maria Someșan-Un univers pierdut-lupta cu eternitatea
  • Mariana Bendou și Vasile Ruseti- Casa lui Vasile
  • Universul cărții Gutenberg-revistă
  • Suflet nou-revistă a satului bănățean
  • Seniorii -revistă editată la Timișoara
  • Bogdania-revistă de creație și cultură
  • Bucureștiul literar și artistic-revistă în care apare un articol scris de Ioan.N.Ro;ca-:” Un nou roman de Al. Florin Țene-Întoarcerea din cruciadă”

În continuare, președintele național al Ligii Scriitorilor a informat asistența că revista „Freamăt”, editată de filiala Maramureș, condusă de Carmena Băițan, care a ajuns la numărul 18, și această publicație este o oglindă a culturii și a creației literare din zonă.

            Al.Florin Țene a menționat că sunt unii scriitori care se jignesc unii pe alții, se cred nemuritori, însă numai Dumnezeu și istoria au dreptul să ne judece. Adevărații scriitori din România profundă lucrează în tăcere, fără jigniri și dat din coadă. Aceste gesturi nu măresc calitatea cărților scrise. Numai operele îi reprezintă. Liga Scriitorilor le recomandă să se debaresese de aceste atitudini ce nu sunt acceptate de Liga Scriitorilor.

            Apoi, scriitorul IULIAN PATCA, redactorul șef al revistei “Agora Literară” și președintele filialei Cluj al „Ligii Scriitorilor”, a înmânat premiile pe anul 2022 pentru creațiile literare deosebite din acest an, oferindu-le premianților diplome. Printre cei premiați s-au aflat:

  • Scriitoarea prof. VOICHIȚA PĂLĂCEAN VEREȘ , premiu pentru cartea de proză pe anul 2022 pentru cartea : „Sălaș pentru un pui de cuc”, un adevărat regal de lectură
  • Scriitoarea prof. LUCIA ELENA LOCUSTEANU, premiu pentru cartea de memorialistică și spiritualitate: „Trecând prin timp”
  • Scriitorul și talentatul poet TEOFIL MÂNDRUȚIU pentru cartea de poezii „Pelerin prin umbre și ninsoare în fulg”
  • Scriitorul director MIHAI GANEA, premiu pentru publicații literare periodice pentru revista „Porțile Nordului „ ( Baia Mare)
  • Scriitorii Ilie Serediuc, din Iași, Ștefania Marineanu din Slatina și Tudosia Lazăr  din județul Galați,care nu au fost prezenți, vor primii Diplomele prin poștă.

            A fost deschisă „Cartea de Onoare” a Ligii Scriitorilor, în care, de-acum înainte, participanții sunt invitați să își scrie impresiile despre activitățile Ligii Scriitorilor și care în final, peste ani, se va publica.

            Celor care își serbează ziua de naștere în această lună, printre care scriitorul și istoricul-Ionuț Țene, li s-a urat „La mulți ani”.

            Scriitoarea prof. LUCIA ELENA LOCUSTEANU a prezentat “Calendarul lunii februarie” cu scriitorii născuți sau decedați în această ultimă lună a iernii, marile valori ale literaturii noastre. Printre cei 50 de scriitori consacrați au fost amintiți: Grigore Alexandrescu cu poezii dedicate iubirii de țară, cum ar fi „Umbra lui Mircea la Cozia”, poem romantic și fabulele sale în stil clasic, atât de actuale și azi, Eugen Barbu, Geo Bogza cu „Cartea Oltului” în care aduce omagiu portului și tradițiilor populare, Nicolae  Breban, Otilia Cazimir, Ion Călugăru, Timotei Cipariu, Bogdan Petriceicu Hașdeu care s-a aplecat cu dragoste și știință asupra folclorului românesc, Titu Maiorescu, teoretician, critic literar, Malița Mircea, Tudor Mușatescu cu opera dramatică „Titanic Vals”, Marin Sorescu, Nagy Istvan, Doina Sălăgeanu, Ion Barbu cu cele 3 etape ale creației lui:  parnasiană, baladică și orientală și ermetică cu „Joc Secund”-o sinteză a literaturii. În final domnia sa a citit o deosebită poezie compusă de dânsa: „Fără sfârșit, fără hotare-i Dragobete” , sărbătoare de inimi, de suflet, de dragoste pe care o celebrăm chiar mâine.

            În final, cei prezenți și-au citit din creațiile lor, inspirate de anotimpul și momentele în care ne aflăm, urmând discuții despre cele prezentate. Amintim printre cei care au luat cuvântul pe scriitorul prof. Vasile Sfârlea, dr. Mihai Ganea, scriitorul Nicolae Suciu, poetul Vasile Bele, poetul Vasile Dan Marchiși care și-a prezentat noul volum publicat, scriitorul Cornel D. Lar, scriitorul Gavril Moisa, scriitoarea Marieta Coman, poetul Teofil Mândruțiu și scriitoarea Mariana Popan.

Următoarea ședință va avea loc în 30 martie, ultima joi din lună!

                                                                                                                        Liliana Derevici

Ionuț ȚENE: Poezia ca formă de cunoaștere

Poezia este o formă de cunoaștere. Este o altfel de exprimare decât instrumentul cunoștinței obișnuite și cotidiene. E paradoxul poeziei! Acesta este legat de o altfel de cunoaștere, despre acel altceva… Mă frământă de mult ideea. Poezia este o alternativă de cunoaștere decât cea științifică, catafatică, sensibilă, apofatică sau rațională? Poezia reprezintă forma de cunoaștere care ține desigur de emoție, dar, totuși, este diferită decât cea rațională. E forma de cunoaștere a sinelui universal prin eu. Acel ego poetic este co-părtaș cu sinele. Egoul transformă sinele în poezie personală. Doar din legătura dintre ego și sine lirica se personalizează. Poezia oferă o permanență stare de paradoxuri. Este paradigmată. Poezia exprimă revolta sinelui împotriva egoului. Aici intervine cunoașterea ca împăcare dintre ego și sine. Egoul e construit ca anti-sine și, deci, poezia devine o oglindă a eului în sine. Ele sunt atât de întrepătrunse, încât poezia nu le poate separa. Deci poezia este autonomă, dar fiind concomitentă și a universului se potrivește tuturor. Prin personalizare se leagă ego-ul poetului cu sinele. Poezia e separată de poet. E paradigmatică și autonomă. Poezia este inseparabilă de poet și muze. E separată ca formă de creație, dar e totuși personală. Este sinergică între ego și sinele universal. Iar a treia persoană este cititorul și muza. Aceștia sunt în corelație cu eul poetic și sinele universal. Cred că aici intervine cu adevărat originalitatea poetului. Poezia este o creație tripartită: eu, sine muze. Nu este o revoltă treimică, ci o altă formă de cunoaștere a forței emoției. Este și universală și personală, dar și în conexiune cu cea de a treia persoană: cititorul sau muza. Are nevoie până la urmă omul nevoie de poezie? Este setea de poezie o consecință piramidei fiziologice și sociale sau ține de starea de deschidere a ființei? Până la urmă poezia este în fiecare din noi. Poezia este o esență universală. Poezia reprezintă forța emoției universale, deci este în fiecare om, diferind doar starea de grație hărăzită și de deschidere spre sensibilitatea poetică. Aici este cheia răspunsului poeziei ca formă de cunoaștere. Alchimia poeziei e forța emoției. Poezia nu ține de inteligența și cultura acumulată de om sau umanitate, ci de expresia forței emoției, a stării de deschidere a ființei spre sensibilitate. Într-o dialectică de tip hegelian poezia este o formă de cunoaștere prin iubire, deși poezia nu este expresia iubirii, ci emoția universală exprimată prin sensibilitatea fiecăruia. Sigur, iubirea e forma centrală a emoției, dar poezia este forța universală.

Poezia nu e vers, ci sensibilitate afișată, o contopire a eului cu sinele universal prin atracția forței emoției universale. Până la urmă, nu Manole a zidit-o pe Ana, ci Ana l-a ”zidit” pe Manole în universalitate. Subiectul activ e Ana, forța care plămădește și construiește. Manole e doar actorul ce se transformă în fântână cu aripile frânte spre cer. Poezia e Ana lui Manole, în această formă de cunoaștere a poeziei. Ana zidește mănăstirea și naște poezia prin forța atracției emoției universale. Poezia relevă o formă sensibilă a cunoașterii, o introspecție afectivă a sinelui. În Estetica lui Baumgarten de la 1735, parafrazând, poezia este cunoaștere prin simțuri. Obiectul cunoașterii este natura ca o creație a divinității. Copierea naturii a fost prima poezie a umanității. Aristotel considera arta o imitație a naturii materiale, dar Platon a dus-o mai departe considerând creația o umbră a ideii de divinitate. În consecință, în acest sens antic, frumosul este ca o umbră a ideii divine (din peștera lui Plotin), poezia fiind o imitație a divinului și adevărului. Frumosul este o extensie a creației divine. Despre frumos se ocupă poezia care creează semnele simetrice ale reprezentării imaginii naturii. Arta este o imitație a divinității, o pastișă imperfectă. Frumosul devine astfel o răsfrângere a perfecțiunii simetrice asupra noastră. Poetul, prin poezie, se sforțează să compună o imagine simetrică a divinității, reușind doar o asimetrie și imperfecțiune. Poezia compune semnele pentru a surprinde imaginile reușite ale naturii. Poezia este o imitație a perfecțiunii, o copie a sinelui universal, o umbră luminoasă a divinului. Ideea de simetrie se naște tocmai din copierea ideii divine, Ca urmare, poezia este asimetrică pentru că nu poate fi perfectă ca principiul sau substanța divină, deși se dorește de către poet, acest mesager al conversației cu zeii. Poezia, ca asimetrie, este imperfectă față de Ființă, iar creația autentică se naște astfel din imposibilitatea realizării perfecțiunii, de fapt din cădere și din dorința ancestrală și sălbatică de unitate. În poezie se schimbă regulile fizicii și gramaticii clasice: căderea devine urcare, iar de cele mai multe ori josul înseamnă sus.

Scriind poezie, poetul semnalizează interlocutorului voința zeilor și propagă prin semnele cuvântului și a figurilor de stil substanța principiului universal pusă în mișcare prin forța necunoscutului și a emoției. Poetul este un fizician al asimetriei și imperfecțiunii, deși lucrează cu ideile proiectate din perfecțiune.

Ionuț Țene

Silviu Doinaş POPESCU: Culmile sublimului și valurile fanteziei în „Jocul minţii” de Doina Drăguţ

1. Reducerea structuralității structurii

Misiunea acestui text, în loc de concluzii, își asumă dificila decriptare a unor coduri de-o poeticitate reducționistă la diferență și la „scriitura diferantă – adică în buclă”, unde „dorința de centru” a Doinei Drăguț este funcția jocului însuși. Tocmai aici, între scriitura ca descentrare și scriitura ca afirmare a jocului recentrator, poate fi localizat poieinul originar, totul venind de la capătul nopții, din copilărie. „Totul pare suspendat iar împrejurul concentrat doar într-un singur punct”. Apropiindu-se tot mai mult de acest centru ajunge la capăt și dispare. Dispariția aparține jocului (ca la Arghezi – n.m.) și îl leagă de moarte: Pe această „platformă” jocul este „egal nemăsurat strivind singurătatea”; „nesfârșitul gol se deschide ca o scorbură prin care trec fluide gândurile neordonate”; lumina „întoarsă în ochiul descompus (codul ca atare – n.m.) impune trecerea în sensuri diverse, reflectă povești fără urme; extremele ne închid ca două extremități: naștere și moarte, progres și declin, spațiu de liniștire și încânturi în extaz, înțelepciunea de sine și configurația spirituală: „legăturile cele mai apropiate pot fi zdrobite în clipa următoare” ca-n suprarealism. „Cerul se adună-n pliuri de neant ca tăcerea într-o fântână adâncă”; imaginea ne arată că centrul este fântâna, centrul e pragul de unde uneori absolutul s-ar lăsa atins. Departele înăuntru e un centru în centru, abisul, fără fundul redublării infinite. „Celălalt se află în același” – exclamă Derrida (Derrida, 1998, p.394). Ca atare poeta procedează corect: „aduc depărtarea lângă mine și o micșorez până se face punct… apoi tot ce este în jur umplu cu vânt și cu așteptare de îndoit cuvânt absolutul pare că se lasă o clipă atins de cel mai îndepărtat cerc al minții”. „Prin jocul rafinat al minții ne înălțăm și ne înțelegem rostul. Orice element își are locul său, ordinea prevalează dezordinea țintind spre culmile sublimului ambiguu dintr-un poem văzut ca o extensie în viitor „simultan concentrat și dispersat”.

Desigur „Orologiul gândurilor” e o „ars poetica” ce probează considerațiile din postfață. „Privirile traversează umbre cu forme dizolvate (Drăguț, 2022, p.42); poemul devine joc în joc, permutările sunt prinse într-o «istorie a sensului» căreia i se poate oricând readuce la viață originea sau anticipa sfârșitul sub forma prezenței (Derida, 1998, p.375).

Apropiindu-și drept telos (arche) reducerea structuralității structurii, Doina Drăguț își implementează fiecare „cărare de cuvinte” într-un limbaj semiotizat, situat din capul locului la nivelul semnelor, urmelor. Poeta are o asemenea viziune: „îți vedeam urmele în aer… rădăcini în cer creșteam… descriam locul geometric al ființei mele… urmam apoi negații false ce consideră realul ireal și irealul real”.

            2. Cuvântul: începutul tuturor lucrurilor

Poeta, slujindu-se de puterea închipuirii, valorifică substanțele afective și volitive între care instituie echilibrul: „cât trup atâta suflet”. Versul îi e fie cioplit ca o coloană fără sfârșit fie „val răsturnat între cer și cuvânt”. Brâncuși animând cu transparență autoreferențială, Doina Drăguț fraternizează ca o altă poetă, adeptă a micropoemului-cristal, Zoe Elena Deju, dar și ca o alta, Ileana Spineanu Morega, de la Motru (Drăguț, 2022, p.48).

În armonie cu sine, poeta își urmează propria natură doar pe sine însuși avându-se model narcisismul, care cumva de neevitat, îi îndreptățește aspirația la a poseda puterea cuvântului, diseminată în fascinație, perversitate, înnobilare, defăimare, obscurizare, adormire, trezire.

„Stăpânirea de sine” relevă o metodologie personalizată, la răspântie a golului ce permite locuirea (de care face vorbirea metafizică Heidegger – n.m.). În locuirea-ca-atare nu există limite nici pentru culmile abisului nici pentru valurile fanteziei. În pofida acestor decondiționări / dezlimitări, „omul progresează prin propria voință își urmează impulsurile instinctuale în conformitate cu particularitățile sale și devine captiv al formelor abstracte”.

Revendicând „relația specială cu timpul”, poeta speră ca formele ei poetice să scape neatinse de trecerea timpului. Ea se caută pe sine într-un strop din timpul său în care, tragic, începutul și sfârșitul coincid. Cuvântul este începutul tuturor lucrurilor. Viața-i ca un vis (tema e barocă – n.m.). Logica guvernării universului este amendată de starea de deșertăciune deși labirintul existenței îl obligă pe om să-și afle calea de ieșire din el grație sentimentelor și dorințelor ce se pot opune legilor.

Autor: Silviu Doinaş Popescu