UN ÎNCEPUT FĂRĂ SFÂRȘIT
(Cu drag, soțului meu)
Trec anii, dragul meu, clipele și zile-n șir,
Din calendar, lăsând un gol fără de margini…
Nu vreau timpul, ca pe-un ghem să îl deșir
Și capătul să-l întrevăd pe-ale vieții pagini !
Să ne păstrăm, vreau, în minte c-altădată…
Ce tineri și frumoși eram, cât ne iubeam…
Jurându-ne, că nu ne-om despărți vreodată,
În pahar cu verighetă, șampania o sorbeam !
Frumoși suntem și azi, ne zâmbește tinerețea…
În ochii noștri limpezi, cu sclipiri de fericire…
De anii trec și vor, în prag s-aducă bătrânețea,
Noi vom schimba-o, pe-un dram de nemurire !
Căci sufletele, nu ne sunt vremelnice în timpuri,
Mână-n mână vom străbate, precum aici și Sus…
Nectarul vieții-l vom sorbi, din orice anotimpuri,
Primăverile punându-le, din toate mai presus !
L-aceleași locuri ne vom duce, așa ca pe atunci,
S-ascultăm freamătul ierbii privind spre răsărit…
Cu ochii noștri, plini de soare și curioși ca prunci,
Vom retrăi ce ne-a fost ieri și-azi pare-ntrezărit !
Vom învăța c-atunci, când anotimpurile ne lasă,
Să zâmbim, la fiecare zi ce vine și rază de lumină…
La calendare n-om privi, că nici nu ne mai pasă,
Apusu-l vom face răsărit și noaptea o zi senină !
SUFLETUL SĂ-MI REGĂSESC
Am vrut palat să-mi fac la marginea mării,
Să mă vadă cerul și valul să m-atingă…
Să dorm, să mă trezesc privind la arcul zării,
Să uit cum am ajuns la capătul răbdării,
În prăpăstii, durerea voind să mă împingă
Dar, viața vru să-nvingă…
Iubirile trăite mi-au secat visele-n minte,
Anii mi s-au pripășit pe căi necunoscute…
Sufletul mi-a sfâșiat carnea sub veșminte,
Bucăți, bucăți, cu speranța ce mă minte,
Împrăștiate-n vânturi și în vremi trecute,
În șirul nopților tăcute…
Să-mi fie patul moale, din algele marine
Și spuma alb-a mării să mă-nvelească fin…
Să-mi fie somnul lin, să mă găsesc pe mine,
Eu, pe-aceea, ascunsă de mine și de tine,
Să pot să mă renasc, durerea să-mi alin,
Cu gustu-i de pelin…
Și-n miez de noapte, cerul să-mi presare,
În cale punți de stele, de jos să mă ridice…
Mă plimbe-n alte lumi, ce nu cunosc hotare,
Începutul și sfârșitul să-mi fie infinitul care,
Mi-l doresc aici și dincolo complice…
Ștergându-mi cicatrice…
OCEANUL SUFLETULUI MEU
Mi-e sufletul adânc ocean,
Cu ape limpezi şi albastre,
Se oglidesc în ele astre,
De parcă n-aş fi pământean !
Şi-i plin de-atâtea frumuseţi,
Ce le păstrez doar pentru tine…
Pe coama valului din mine,
Să poposeşti, să te desfeţi !
Se topesc soare şi stânci,
Răsar pe ape lan de flori,
De nuferi albi, stârnind fiori,
În gândurile noastre-adânci !
Pe-ocean plutim numai noi doi,
Sorbind din visuri ce nu mor…
Doar le-mpletim cu tainic dor,
Ce se dospeşte-n amândoi !
Clepsidra, cu-n buzunări nisipul,
Vom umple-o iar de la-nceput…
Trăi-vom cocul clipei si minut,
Inviorându-ne sufletul şi chipul !
Si când o fi sa ne simţim trudiţi
Valule, ne du la ţărm de noi ştiut…
Ne pune alge s-avem de aşternut,
Găsindu-ne eternul somn înlănţuiţi !
––––––––––––––––
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
29 iunie, 2018