DINCOLO DE GRANIŢE
Mi s-a stins în mine farul,
Ca o flacără ce moare,
Parcă Domnul mi-a luat harul,
De-a găsi calea spre soare !
Mă-ncurcasem prin hăţişuri,
Căutând mistere-ascunse,
Găsii pumn de mărunţişuri,
Şi-adevăruri nepătrunse !
Şi-mi simt trupul istovit,
De-umblături ca un pribeag,
Mi-a rămas neisprăvit,
Scopu-n mijloc pe drumeag !
M-am închis într-o cetate,
Pe un vârf ascuns de munte,
La răscruci necăutate,
Nici de gândurile sub frunte !
N-am ştiut să potrivesc,
Pe hârtie socoteli,
De-am greşit, am să plătesc,
Fără murmur şi tocmeli !
Şi de-o face Domnul daruri,
Şi-o deschide vreo fereastră,
Am să-mi joc soarta la zaruri,
Să mai văd zarea albastră !
Să m-avânt iarăşi prin ceruri,
Sau prin Paradis, livezi,
Ca să scap de crunte geruri,
Sori să văd, cât poţi să vezi !
PLOUĂ CU IUBIRE
Plouă afară, din cer, cu lacrimi şi flori
De gheaţă, spălând în drum curcubeie…
Surâs port pe buze şi-n suflet fiori,
Sărutând rătăcitele frunze pe-alee…
Plouă cu dor, cu vise şi sentimente
Arzânde, stârnind în mine vălvătaie,
De gânduri, ce mă-ncolţesc, demente,
Mă înfăşoară în ele şi iar mă despoaie…
Plouă, ca nebună îmi zic că-i iubire,
Mâinile-ntind să prind stropii în zbor…
Ca nectarul mi-i dulce, dulcea-nrobire,
S-o mai sorb cu nesaţ, înainte să mor !
Că ce poţi numi într-adevăr fericire ?
Doar să-ţi picure-n tine iubire din cer…
Ochii să-i saturi cu-acea strălucire,
În suflet prelinsă ca o vrajă, mister !
Doamne, cu dorinţă te rog şi sfială,
Dă-mi ploi pe trup şi-n mine inundă…
Din crinul cel alb dăruieşte-mi petală,
Cu iubire, sufletul avid, mi-l fecundă !
MARE, PE COAMA VALURILOR TALE…
La ora când se frânge amurgul, înspre seară,
Când, sângeriu, soarele-i pe boltă răstignit,
La ora, când ziua se-nchină nopţii iară,
Până ce întunericul s-o prindă-n gheară,
Mă-ndrumă paşii spre tine, mare… am venit !
E ora asta, plină de mister ce mă pătrunde,
Când simt nevoia, dureros, să mă scufund…
Să mă alinte valul tău şi printre unde,
Copilăroasă, printr-ele să mă pot ascunde,
Mare… în pântecul tău, adânc să mă afund !
La ţărm, îmi las uşor suspinul sugrumat,
Briza dulce, prin păr să mă dezmierde…
Gustul sărat îl simt, aerul înmiresmat,
Valul, spre ecoul ce de departe m-a chemat,
Mă duce şi-n vârtejul dorului mă pierde !
Pe strunele zefirului, cu mâna-mi tremurândă,
Punte peste lumi fac, cu arpegii în cascadă…
Să n-apuce noaptea, cea rece şi flămândă,
În mreje să mă prindă, precum stă la pândă,
Ochii să mi-i fure, ca zarea să nu-mi vadă !
În pripă ies la mal, că vreau să-mi fac zăgaz,
Să-mi stăvilesc extazul, să nu-mi plece…
Nu vreau să-l fure, în jocul mării vreun talaz,
Să mă mai bucur încă, mai cer un pic răgaz,
Pe coama valului, spre alte lumi să mai pot trece !
—————————-
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
19 iulie, 2018