ÎNGENUNCHEAZĂ…
De simți că mintea ta te doare
Și totul pare-o searbădă vitrină,
Că sufletul își pierde din culoare
Și-n picături de ceară moare,
Tu, îngenunchează și te-nchină…
Când ceea ce vezi sunt doar iluzii
Și-i plictisită lumea de rutină,
Când, gândul se-ncurcă în confuzii,
Hrănit ca pe bolnavul în perfuzii,
Tu, îngenunchează și te-nchină…
Când nu dai nici strop de bunătate
Și totu-i tern și plin de tină,
Când ai pierdut ideea de dreptate,
Când cântăresc doar cele căpătate,
Tu, îngenunchează și te-nchină…
De vezi în jur doar amăgire,
C-adevărul e ascuns după cortină,
Minciuna, de domnește în vorbire
Cenușă-i pe ceea ce credeai iubire,
Tu, îngenunchează și te-nchină…
De pașii însă, nu te duc în depărtare,
Nu spune că doar alții sunt de vină…
Degeaba te ascunzi prin dezertare,
Așteptând ca Sfinții să îți dea iertare…
Tu… îngenunchează și te-nchină…
VÂND TOAMNELE PE PRIMĂVERI
Eu… aceeaşi, paşii-mi plimb pe claviaturi,
Pe sonata toamnei, alene, în trândavă…
Făcând drum, prin frunze şi prin uscături,
Cu grijă de-a nu strivi în cale mici făpturi,
Ascunse-n vreascuri, în iarba din dumbravă,
În huma-ncă puhavă…
Cutreier deseori şi-n urmă-ntorc privirea,
Ca ochiul să-mi cuprindă culorile de toamnă…
Din răsăritul soarelui, voi prinde strălucirea,
În roşieticul amurg cătând desăvârşirea,
Că, s-o schimba decorul, ştiind ce-nseamnă,
Când iarna vine şi condamnă…
Când vânturile despoaie codrii-nalţi de fagi,
De crengi trăgând vijelioşi, aprig, sălbatici…
Te fură în vârtejuri, de seama nici nu bagi,
Păstrând cev-amintiri din toate, şterse, vagi,
Roşu-gălbui-n vise, gând ruginiu, ochii apatici,
Sub pleoapa lor visând lunatici…
Alerg, trecutul să nu mă prindă în captură,
Trezindu-mă orbecăind prin toamne-moaşte…
Primăverile aştept, cu ele mai făcând o tură,
Înainte merge viaţa, mă aşteaptă-n aventură,
Simt seva-n mine cum tresaltă de-a cunoaşte,
Cerând darul de-a renaşte…
—————————–
Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU
Atena, Grecia
3 noiembrie, 2018