***
sunt ciopârțit cu-așa cruzime
de soarele frumos de-afară
de pajiștea ce-un proaspăt își răsfrânge
de iarba și pădurile ce s-au întins
de-albastrul cer și maiestuos
de ape și de munții reci
de glasuri fericite de copii…
mă lupt să le găsesc un înțeles,
mă lupt să le trăiesc.
Confesiune unui prieten
Cu ochii tăi ca o minune a naturii
Mă privești adânc și trist
Îmi vei spune ce te frământă?
Gândul tău parcă îl aud și îl înțeleg.
Dintr-o frumusețe intensă îmi vorbești
„Nu mai este speranță” îmi spui,
Și mă îngrozesc mai mult.
Prin ochii tăi văd întunericul din care rostești teribile stări și întâmplări.
Descopăr în fiecare zi lumea din tine
Uneori mă văd și pe mine în ea.
O arătare disperată mă asemăn
Dar tu arăți tot mai schimbat,
Mai nou cu fiecare clipă cu care te descopăr.
O zi nouă ,o nouă descurajare.
S-a dus slava mi s-a zis.
Voi privi în gol mai departe
Cufundat în dorințele mele.
Amețit de meditația inimii mele
Si voi așeza sufletul obosit
În fața grozavei idei ucigătoare
O voi adora… mă voi închina mai departe
Acestui zid înalt și poate apoi
Voi muri.
Un poem ;i o dorință după lucrurile dintâi
Mă întorc la acele gânduri
Pe cari ți le spuneam la început,
Când din nepătata minte izvorau.
Eram copil și nu știam să zic,
Să definesc ce înseamnă lumea
Sau ce concept imaginar îmi răsărea în minte
Când povesteai nimicuri ce visai.
Închin o cupă, îi gust nectarul
Închin o cupă, îi gust nectarul
Mă aplec în gânduri
Și necrologul îl compun
Îmi scriu în el amarul
„Adio spun, și vă iubesc și mor și plâng!”
Și strig din ghiara morții strâns
Cu vocea mea împleticită
Căci cupa amețit m-a prins
Și urletul se stinge-n umbră
Și vă iubesc și mor și plâng
Cu-așa suspin mai umplu azi văzduhul
Iar mâine nu am să mai fiu,
Printre lighioane-s nevăzutul.
––––––––-
Andrei MORARU
7 august, 2018