Anatol COVALI: Tolba

din a mea viaţă nodul gordian

lăsând ca fericirea să pătrundă

în tot ce-n mine se credea uman.

Şi sufletul şi inima deodată

de o lumină clară s-au umplut

ştergând din trupul meu orişice pată

cu un imaculat şi blând sărut.

E-atât de minunat să simţi că-n tine

o altă lume şi-a făcut sălaş

şi că loveşti în ţinte-atât de bine

pentru că eşti cel mai dibaci arcaş.

Zâmbetul meu alungă-orice durere

şi-n treacăt risipeşte neputinţi,

fiindcă speranţa este-o adiere

ce scoate suferinţele din minţi.

Un alt destin, cu glasu-i blând mă cheamă

şi-mi cere să-l primesc sprea-mi dărui

ceva ce n-am cum să nu iau în seamă,

o tolbă-n care-s mii de poezii.