Anatol COVALI: Stau şi-ţi admir

Stau şi-ţi admir

lui Mihai Eminescu

 

Stau şi-ţi admir mirabilele versuri
şi de a lor splendoare mă-nfior,
căci nu un univers, ci universuri
aflu întruna în frământul lor.

Stau şi-ţi admir divinul har în care
simt că zâmbeşte însuşi Cel de Sus,
ce-a pus pe fruntea ta o sărutare
şi-n braţe un destin ciudat ţi-a pus.

Stau şi-ţi admir ideile sublime
care din geniul tău superb irump,
ritmul perfect, desăvârşite rime
şi tot ce-n poezie este scump.

Stau şi-ţi admir fantastica prezenţă
ce n-are nici măcar o umbră-n ea,
fiindcă nu poţi să tulburi o esenţă
ce-a fost şi este şi-o să fie stea.

————————————–

Anatol COVALI

București

15 iunie 2019

Lasă un răspuns