Nu mai sunt ierni
Nu mai sunt ierni, nu mai e frig sau zloată.
Vântul speranţei zburdă-n lumea-mi toată.
Pe-ntinsul ierbii
trec în goană cerbii
dorinţelor, mugind ca altădată.
Din zare-n zare
vise călătoare
se reîntorc cântând ca niciodată
şi tot pământul,
când aude cântul
începe ca o inimă să bată.
Să ştie-Înaltul
că de-acum sunt altul,
să afle-Adâncul cât de minunată
e a mea sevă
care mă relevă
ca pe o împlinire-adevărată.
Viaţa mea iară
pare primăvară
de-o tandră fericire-mbujorată.
————————————–
Anatol COVALI
București
11 aprilie 2019