Cuvintele au har numai rostite
cu dragostea unei adânci smerenii,
după ce-au fost cu grijă şlefuite
pe mintea trecătoarelor milenii.
Consoane şi vocale laolaltă
n-alcătuiesc nimic dacă în ele
n-a stăruit scormonitoarea daltă
a unor sfinţi căutători de stele.
Îţi trebuie o binecuvântare
venită din înalt ca să te-ajute
ca gândurile să le-nveţi să zboare
în splendide cuvinte prefăcute.
Dar câţi, din cei de azi, îşi mai dau seama
că fără de cuvinte-am fi aiurea?
Ei în străbuna limbă-acum dau iama
şi-i ciopârţesc şi îi sluţesc pădurea.
Izvorul limbii noastre, plin de rouă,
şi gustul şi răcoarea şi le schimbă,
aşa încât, peste un veac sau două,
se va trăi-n cu totul altă limbă !!!
————————————–
Anatol COVALI
București
30 martie 2019