Îmi pare rău
Îmi pare rău că-n viaţă
n-am întâlnit vreodată
ardere-adevărată,
ci numai ger şi ceaţă,
că-n loc de dimineaţă,
o seară-ndelungată
mi-a fost de soartă dată
mereu ca o prefaţă.
Îmi pare rău că anii
care-au trecut în grabă
n-au fost mereu de treabă,
ci mai mult trişti şi stranii,
că am pierdut campanii
neavând un cal, ci-o gloabă,
că mi s-a dat o roabă
spre-a-mi duce bolovanii.
Îmi pare rău că-ntruna
am stat printre mizerii
ce-au fost sumbre siberii
unde-a domnit minciuna,
că am lăsat furtuna
să-mi scuture toţi merii,
că-n miezul primăverii
am dârdâit întruna.
Îmi pare rău că încă
trăiesc în resemnare,
că mi se pare mare
şi tare-a vieţii stâncă,
stând într-o groapă-adâncă
în loc să zbor spre soare,
că doar ce viaţă n-are
ai mei vulturi mănâncă.
————————————–
Anatol COVALI
București
16 noiembrie, 2018