Alla TONU: Dacă tu ai fi…

DACĂ TU AI FI…

 

Dacă tu ai fi un gorun verde, cu ramuri viguroase,
Lungi, precum brațele unui bărbat îndrăgostit
Dar singuratic și trist în tăcerea unui amurg,
Eu aș trimite păsările paradisului
Să cânte pe umărul tău pentru a-ți dărui bucurie;
Dacă tu ai fi un râu, tumultos și supărat pe toată lumea,
Incapabil de a te iubi pe tine însuți,
Eu aș semăna de-a lungul malurilor tale
o infinitate de margarite albe pentru a-ți dărui lumină;
Dacă tu ai fi un val aspru, mânios
dezlănțuit într-o furie pătimașă,
Pe creasta ta încruntata
aș aprinde zorii limpezi ai dimineții
pentru a te scăpa de supărare;
Dacă tu ai fi un drumeț pribeag,
de vijelii și furtuni încercat,
Aș aprinde pentru tine lumini nenumărate,
Ți-aș presăra calea cu petale de vis și speranțe
pentru a-ți îmblânzi mintea rătăcitoare;
Dar ochii tăi nu văd lumina în noaptea fără lună,
Nici sclipirea stelară a licuricilor,
Urechile tale nu percep foșnetul moale
și delicat al aripilor celor doi fluturi,
ce se sărută pe brațele unei flori fără pudoare,
Nici nu aud sunetul armonios al culorilor florilor
Ce compun simfonii de iubire.

––––––––-

Alla TONU

Chișinău, Moldova

12 noiembrie, 2018

Lasă un răspuns