Alexandru NEMOIANU: Provocarea și bunul simț românesc

Vorbind despre Poporul Român, Părintele Nicolae Steinhardt de la Rohia, evreul îndrăgostit de “fenomenul românesc”, spunea că, după părerea lui, cea mai semnificativă trăsătură a sufletului românesc este echilibrul, discernământul, bunul simț. De fapt și Părinții Pustiei spuneau că discernământul este una dintre cele mai de seama virtuți creștine. Căci discernământul dreapta măsură așează evenimentele vieții în ierarhie și același discernământ face cu neputință manifestarea uneia dintre cele mai josnice trăsături umane, fanatismul, starea de captivitate într-o “idee”, într-o închipuire proprie, într-o falsă credință sau mai simplu: închinarea la idoli.
Acestea fiind spuse cu enormă bucurie am văzut modul în care ultima provocare a abominabilei mișcări#rezist, creație finanțată de demoniacul George Soros, unul din nenorocirile vremii pe care o trăim, a eșuat nu penibil, a eșuat în ridicol.
#rezist a consumat sute de mii de apeluri și declarații în nădejdea de a strânge “demonstranți”. Este declanșarea dimensiunii “militare” a ONG-urilor, principala lor dimensiune. Adică mobilizarea membrilor, simpatizanților și a “imbecililor utili” la acțiune. Ca un singur exemplu.
Personal mi-am exprimat foarte răspicat sentimentele față de abominația #rezist. Cu toate acestea în ultimele zece zile am primit nu mai puțin de treizeci și opt de îndemnuri de a participa la “demonstrație” și asta în ciuda faptului că trăiesc în USA și, realmente, nu am darul ubicuității.
Deci organizațiile ne-guvernamentale s-au dat de ceasul morții să adune oameni la “demonstrație”. Mai mult, au căutat să facă o mobilizare din toată țară. Conștienți că în București țipetele lor nu prea mai au răspuns, au căutat să aducă din țară “demonstranți” . Dar adevărul este că erau protestatari de “profesie”, scandalagii stradali.
Problema “demonstrației” era însă alta, nu avea subiect. ”Protestatarii “ erau chemați să “protesteze” ce? Că afară este iarnă, că nu curge lapte și miere, că familia “ideală” nu este alcătuită din doi bărbați sau din două femei (căci asta este “idealul” #rezist)? Deci “marea demonstrație” s-a dezumflat din start. Mult zgomot pentru nimica. Scandalagii veniți la București au plecat cu coada între picioare. Iar partidele din “opoziție”, care au avut lipsa de inspirație să sprijine această indecentă, vor fi drastic sancționate la viitoare alegeri. De fapt eșecul “demonstrației” a dovedit că și de această dată bunul simț românesc a învins și s-a dovedit că administrațiile țării se alcătuiesc prin VOT și nu prin scandal stradal. Dar cu această mai trebuie spus ceva.
Demonstrația a fost o provocare, dar a fost și o tatonare vizând violență sau chiar lovitură de stat. De ce spun acest lucru.
La “demonstrație” au fost invitate și galeriile de fotbal, bande de violenți organizați. În cursul demonstrațiilor, la filtrele polițienești, s-au găsit arme: boxuri, șișuri, lanțuri, petarde. Iar scopul spre violență mai poate fi dovedit de tactica organizatorilor “demonstrației”. Veți reține că mare vociferare s-a făcut în privința “gardurilor de protecție”.
“Gardurile protective” sunt așezate de forțele de ordine pentru a putea controla demonstrația și a putea interveni, la caz de violență. Pentru a fi mai clar.
Demonstranții mărșăluind pe străzi formează o “coloana”. Forțele de ordine controlează mișcarea “coloanei” și controlează componentă ei, se asigura că cei care alcătuiesc coloana au trecut prin “filtrele” poliției. După aceea componenta coloanei se asigura prin “gardurile protective”. Cei care se alătură coloanei prin aceste garduri sunt suspecți, sunt cei care strecurați pot stârni violența…Din această pricina organizatorii “demonstrației” au sărit în aer aflând de existența acestor “garduri” și au căutat să le înlăture. Nu au putut. Dar ar trebui să ținem minte că scopul celor care au organizat demonstrația a fost să creeze violență și nu întâmplător “observatorii străini” au fost mereu prezenți și au provocat și incitat. România este sub asediu. Încercarea de a termina “statul paralel” a aruncat în panică Bruxelles-ul și “sorosismul”. Pericolul de violența în România se numește abominația #rezist și ONG-urile. Este momentul că administrația, legal aleasă de Popor, să ia măsuri de apărare a populației și a ordinii constituționale.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

20 ianuarie 2018

Lasă un răspuns