Unul dintre istoricii de seamă ai lumii antice a fost Josephus Flavius.
Josephus Flavius s-a născut în 37 d.Chr. la Ierusalim și a purtat numele, la naștere, de Joseph ben Matthias. Era descendent din o ilustră familie israelita având înaintași preoți și rudenii regești. El a studiat cu sadduchei, esenieni și farisei și finalmente, s-a alăturat fariseilor. În anul 62 d.Chr. el a mers la Roma unde a negociat eliberarea unor prizonieri Israeliti. Misiunea lui a reușit cu ajutorul soției lui Nero, Poppaea. Josephus revine la Ierusalim în 65 d.Chr. și găsește Ierusalimul și întreagă țară în revoltă deschisă împotriva Romei.
Deși Josephus personal avea serioase îndoieli privind oportunitatea revoltei, el s-a alăturat răsculaților. În 66 dd. Chr. Cei mai radicali dintre răsculați, ”zelotii”, au ocupat puternica cetata Massada și revolta a devenit deschisă.În același an Josephus a fost numit comandant al provinciei Galilea și tot atunci legiunile Romei au intrat în război deschis cu Evreii.
Revolta Evreilor a fost provocată de ocupația Romei dar și de circulația unor curente “mesianice” violente. În aceste condiții Josephus a fost însărcinat cu guvernarea Galileeii și el s-a așezat în puternica cetate Jotapata. Asediul cetății a fost condus de către Titus, fiul lui Vespasian, comandantul trupelor Romei însărcinate cu distrugerea revoltei. Josephus a condus cu dibăcie apărarea cetății dar finalmente, ea a fost ocupată. Împreună cu un număr de conducători Josephus s-a ascuns într-o peștera și acolo, cei adunați, au făcut un pact de sinucidere. Josephus a reușit să îi amăgească pe toți ceilalți și s-a predat lui Titus. Înfățișat lui Vespasian, Josephus a făcut o interpretare a profețiilor mesianice în sensul că Vespasian va ajunge Caesar al Romei. În acest fel el și-a salvat viața. În urma acestui fapt Titus îl numește consultant al sau și îl va folosi ca intermediar între trupele Romei și răsculați.
Josephus nu a reușit să îi convingă pe răsculați să accepte condițiile Romei și astfel a asistat la ocuparea Ierusalimului și distrugerea celui de al doilea templu.
Foarte curând,în 69 d.Chr. “profeția” lui Josephus s-a împlinit, Nero s-a sinucis și după scurte convulsiuni sociale și trecerea rapidă a trei Caesari (Otto, Galba, Vitelius), Vespasian a devenit Caesar al Romei și a întemeiat o nouă dinastie, cea a Flaviilor.
După ce Titus a supus pe Evrei, el a revenit la Roma unde l-a adus și pe Josephus. Acesta din urmă a primit cetățenia Romei și cu ea a adăugat numele Flaviilor,devenind Josephus Flavius.
Aici la Roma, din comanda lui Titus și apoi a fratelui lui Titus, care a urmat ca și Caesar al Romei, Domițian, Josephus a scris cele două lucrări fundamentale ale sale: “Bellum Judaicum” (Războaiele Idaice), în 78 d.Chr., și “Antiquitates Judaica” (Antichitățile Iudaice) în 93 d.Chr.
Acestea sunt lucrări ample, foarte bine documentate prezintă istoria Evreilor din veacul I i.d.Chr. și până la ocuparea de către Roma și în plus prezintă întreaga societate a Iudeilor și obiceiurile lor.
Lucrările s-au păstrat până în ziua de azi și sunt folosite de cei care studiază zona geografică și istoria ei. În același timp aceste lucrări sunt extrem de importante pentru cei care studiază începuturile Creștinismului. Ceea ce face lucrările lui Josephus Flavius de mare preț este și împrejurarea că el descrie societatea iudaică în vremea în care Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Christos s-a întrupat.
În “Antichitățile Iudaice” este amintită activitatea Sfântului Ioan Botezătorul și împrejurările morții sale:” “Unii dintre Iudei socotesc că distrugerea armatei lui Heorod a fost un act divin,ca pedeapsa pentru ceea ce el făcuse lui Ioan, cel care era numit și Botezătorul și pe care Herod l-a ucis și care fusese un om bun…”
La fel de răspicat vorbeste Josephus și despre Iisus:” În aceiași vreme a trăit și Iisus, un om înțelept, dacă ne este îngăduit sa îl numim om. Deoarece el a lucrat fapte neauzite și a fost dascăl la oameni care cu bucurie primeau adevărul. El a câștigat pe mulți Evrei și pe mulți Greci. El a fost Christosul, Messiah. Iar, după ce, în urmă pârilor făcute de fruntașii nostri, Pilat la osândit la moartea pe cruce, cei care l-au iubit din început nu s-au risipit. El s-a arătat lor, deoarece după trei zile a revenit la viață, căci proorocii lui Dumnezeu vestiseră asta din vechime cum și nenumărate minuni ce la va face. Iar grupul Creștinilor, astfel numiți după El, până în ziua de astăzi nu a dispărut.”
Aceste texte erau cunoscute și au fost folosite încă din veacul al III-lea d.Chr., spre exemplu de istoricul creștinătății Eusebius din Caesareea.
Ca toate documentele despre începutul creștinismului și despre activitatea Mântuitorului în lume, și aceste texte au fost acuzate a fi “false” și interpolari târzii.
Dar istorici, filologi, paleografi au arătat că textele sunt autentice și nu pot fi anulate.
Textele despre Iisus cuprinse în opera lui Josephus Flavius, texte contemporane cu evenimentele, arată limpede că misiunea pământească a Mântuitorului a fost fapt istoric incontestabil. Cei care suntem credincioși ar trebui să fim încă mai stăruitori în Credință iar cei necredincioși ar trebui să abandoneze tăgăduirea lor absurdă și pierzătoare de suflet.
——————————
Alexandru NEMOIANU, istoric
Jackson, Michigan, USA
13 ianuarie 2020