Poezia 11
Înger al meu m-ai lăsat să cad ca să mă iei prunc înfășat,
să mă legeni în vara galbenă a lui Căpuș.
Ca să urc trepte în do re mi.
Când leul de mare va dormi pe sine, să ajung la circ,
să iau benzile de cârpă roz, să exhibiționez în aer,
până pe locul păcatului va cădea diamantul diavolului uriaș
cât mintea mea expandată.
Ce minune că pot să îmi mișc ochii ca omul!
*
Mariei de la Lainici
Că stelele nopții își vorbesc, copilul înțelege asta!
Prin vorba Ta Iisuse ești mielul.
Prin ascultare Maica e oiță.
Chipul Maicii este chipul răsăritului,
Al Fiului este ca soarele amiezii.
Brațul Fiului este de voinicel
Și trupul Maicii e precum potirul
a cărei împărtășanie mă ține-n bucurie până-n miezul nopții
când atuncea stelele-n lumină se îngână precum florile zilei.
Cu privirea ei, văzându-L, Maica îngână.
Și e un munte de iubire,
Pentru cel ce numai suge pieptu-i.
În El lumina soarelui-i intrată
Și păru-n pleată i S-a-șează.
Și vorba Lui pe Maica o luminează,
Ca luna-i ce vegheză.
Doi sori îi ies Maicii din ochi văzând copilul rege cu ochii de cărbune,
Cu chipul ca o melodie ce va însera,
A cărei suflet ne va încinge pe toți.
*
Mariei icoanei cu 7 săbii
Ca un trandafir luminos
ce spune într-o doară către lumea în necaz,
ca lalelele în noapte,
cu mainile de ceară ce ții săbii ca nectar argintiu de primăvară.
Deschisă ești spre vorbă,
Căci Îl știi pe Iisus împărat,
L-ai ținut la pieptu-ți, ca nu oricare alt.
Și I-ai fost castel de oaste
și cuib blândeții lui.
Și l-ai chemat din văi, din joacă,
și L-ai ținut și mângâiat,
Să știe de chemarea de deasupra soarelui,
Să fie bun în orice a vieții înserare,
când va fi la pas, pe cale.
Cu ochi puternici Maria a născut în noapte
lacrima de lumină a stelei călăuzitoare.
Cu brâul în mână ea acum faptei-l oferă.
Toți în nevoie îi sunt ca ai casei.
Spre bucuria șoptirii și neapusă a luminii de la naștere.
*
Maicii Domnului, mângâietoarea
Cât de mult ai avut mâna sărutată, Doamne,
Și ai mâncat pâinea coaptă, de la Sfânta Maria.
Un fir ales, ca de floare,
Cu obraji scăldați în curcubeu,
Cu gânduri de noblețe dintr-un înalt,
Încărcată de seninătatea albastrului,
Până la însângerarea Fiului.
Cătun al Fiului,
Precum cerul pentru spicele de grîu pe ogor.
Cu șoapte numai pentru Fiul.
Corabie unde să mediteze Fiul, cu soare la zenith.
Drumeț pentru chemarea copilului Iisus,
Să urce-n-nțelegeri dincolo de lume
-ca sâmburele-n fruct.
Ușa unsă cu sânge de miel a legendarilor evrei în Egipt.
Călătoria la pas a Iisusului , ca Domn.
Lună pentru nopțile Lui.
Balsam de la primul la ultimul Lui gând.
Toată tinerețea Mântuitorului.
Chipul genunii din care a venit,
Diamant al minții Lui.
Autor: Adrian Mocanu