Copilărie
Mugurel din Pomul Vieții peste care bate vântul
Când lumina dimineții îți trezește în zori plânsul,
Te cuprind brațele blânde ale Timpului avar
Și te faci frunză sau floare, fructul dulce sau amar.
Pe un ram, la Sânul Mamei, tu crești mare și vânjos
Cu o doină, spusă-n șoaptă, somnul tău e mai frumos,
Legănat când doare totul, în durerea-ți fără noimă,
Visul tău îi doar fărâmă din Apusul fără normă.
Trece vremea ta prin taine cu luciri de Răsărit,
Între zilele senine sau cu nopți ce-au amuțit,
Și te faci frunză sau floare, sau un fruct îmbietor,
Nu vei ști când vine toamna și-ți răpește al tău dor!
Nu vei ști acum ce-nseamnă să fii mare cât un Pom,
Să dai rod bogat de Viață, bogăția unui Om,
Dar va trece nemiloasă dulcea ta copilărie
Și rămâi cu bruma-n tâmple, ca și frunzele din vie…
Mai rămâi cu amintirea, care-i scrisă pe morminte
Unde stau ascunse-n taină și-ngropatele Cuvinte;
Multe sunt nespuse astăzi, altele își strigă jalea…
Unde ești copilărie…unde-ți mai găsesc eu Calea?!
––––––––––––––-
Mugurel din Pomul Vieții, peste care bate dorul,
Dumnezeu îți lasă Calea, tu ești numai Călătorul !
Dan-Gheorghe OBOGEANU
1 iunie, 2018