O mare de lumini licărea dedesubt. Țărmul se vedea frumos conturat încât recunoscu faleza de pe Finikoudes. Nave de transport sau de croazieră își răsfrângeau lumina deasupra undelor în timp ce aeronava își micșora altitudinea după ocolul larg deasupra mării pentru a se putea încadra pe pistă în zona de aterizare. Portul naval, cel pescăresc, aeroportul, atâtea drumuri deschide această insulă pentru plecări și sosiri încât ai impresia că libertatea e cu totul o stare de spirit și nu mai ține de nimic altceva. Dar nu e așa, pentru toate viața își cere tributul.
Primul scrâșnet al roților a fost răsplătit cu un ropot de aplauze. Cele două ore de zbor a cuprins pasagerii într-o toropeală a gândurilor și acum bucuria se întipări pe obrazul tuturor. În vacanță sau la muncă, oamenii soseau pe acest tărâm în speranța unei regăsiri sau pentru a putea face față problemelor vieții. Ultimul an, din cauza pandemiei, a lăsat mulți emigranți fără locuri de muncă. Așteptare, șomaj, deznădejde, puțină speranță de revenire.Relaxarea situației din ultimele luni a adus un august promițător. Fiind o țară cu un stâlp economic bazat pe turism, au început turiștii străini să-și facă simțită prezența în număr destul de mare, ruși, englezi, scandinavi, chiar și români. Aici nu ai cum să-ți ratezi vacanța dacă ești doritor de mare și soare. Nu plouă deloc vara. Lacul Sărat care în lunile de primăvară e populat cu colonii de păsări flamingo e acum un deșert alb. Doar marea cu liniștea și zbuciumul ei cheamă la răcoare, iar briza învăluie chipurile cu un zâmbet fericit.
Nu era prima călătorie în Cipru. Insulă a legendelor, insula Afroditei, zeița născută din spuma mării, a deschis o punte sufletească. Citise câte ceva despre zborul cu avionul demult, din curiozitate. Își imagina stările pe care le putea simți un simplu pasager la prima călătorie. Poate creea o stare de teamă, dar în același timp știi că acolo la manșă este cineva bine pregătit pentru a înălța și a aduce în siguranță la sol aeronava. Și acest lucru îți dă încredere.
Se va descurca, așa își spuse la prima călătorie, neumblată fiind prea mult nici pe căi terestre. Își propuse să fie atentă la indicații în aeroport pentru a parcurge toate etapele îmbarcării, păstrându-și calmul așa cum vedea la ceilalți, probabil obișnuiți mai mult cu astfel de călătorii.Aeronava se porni ușor survolând pista spre locul de decolare. Anticipa parcă ceea ce se petrecea. Motoarele începeau să tureze la maxim, aeronava vibra, apoi zvâcnetul, eliberarea lină spre înalt. În câteva secunde pământul a rămas în urmă.
Te simți liber în imensitatea aeriană. Lași în urmă drumuri, locuri, te ridici deasupra norilor și crezi pentru o clipă că s-au deschis aripi din propriul tău umăr. E un moment în care te simți eliberat de pământ și de ape, de doruri… Dar avem o destinație și un loc ce ne așteaptă să ne întoarcem, rotindu-ne prin anotimpurile acestei vieți pentru a ne cunoaște și a ne regăsi pe noi înșine.
Da, oamenii merită să aibă vacanțe frumoase. Copiii merită să aibă părinții alături zi de zi, în vacanțe la munte sau la mare. Oamenii merită să respire pacea și iubirea veșnic, veșnic…
Nu suntem păsări
să fâlfâim din aripi spre înalturi…
Toate dorurile
se prind de sufletul nostru
și rămânem legați
de pământ și de ape,
iar fruntea noastră,
doar ea crede că a cuprins
măreția stelelor.
Tu, ia-mă de mână!
Lângă tine voi crede
că sunt pasăre
și dorul meu va deveni
zbor și iubire…
Lavinia Bud