Irina-Cristina ŢENU: E toamnă…

E toamnă în gara pustie. Ce ironie!

Frunza abia răsuflă pe șina-n agonie.

E toamnă, se aude o voce ruginie,

E-a timpului ce a uitat iubirea să învie.

E toamnă, se îmbracă versul în haină aurie

Și pleacă, pe furiș, cu trenul vieții în călătorie.

E toamnă, cuvântul tacticos descrie

Parcursul tainic al omului ce va să fie.

E toamnă, înserarea e-n armonie

Cu cerul și pământul, cu viața-n sine.

E toamnă, omul culege dintre secunde

Stropul dulce de trăire și-l înghite lacom.

E toamnă, e-o întreagă nebunie

De simțiri efemere mustind a furie.

E toamnă, particule de visuri mii

Se lăsă cuprinse de pâmântul părinte.

E toamnă, tăceri înfrigurate de dor

Aleargă să prindă trenul călător.

E toamnă, existenței îi e foame,

Îi e sete, eu aș vrea să stea timpul pe loc.

E toamnă, mă caut printre culori ruginii,

Mă găsesc într-o zbatere de clipă incertă.

E toamnă, m-amăgesc cu efemerul zbucium al inimii

Gara e pustie, trenul a plecat, altul de curând n-o să vie.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

21 noiembrie 2019

Lasă un răspuns