Eleonora SCHIPOR: Maria Ștefureac, la vârsta frumoasă a împlinirilor

Ne-am cunoscut cu peste 50 de ani în urmă, pe când ambele eram eleve în clasele mici ale școlii medii din Pătrăuții de Jos. De atunci și durează relațiile noastre de prietenie și colaborare.

         Și iată, zi după zi, an de an, așa au trecut toți acești ani. Iar la ușa vieții doamnei Maria Ștefureac din Pătrăuții de Jos a bătut cu sfială jubileul de 6 decenii de viață. Spun cu sfială, căci privind la ea, deși a muncit și muncește mult în viață, seamănă cu mult nai tânără.

         La școală Maria a învățat bine, și-a continuat studiile la școala de bibliotecari a unei instituții de învățămînt din republica Moldova. Revenind la baștină s-a angajat ca bibliotecară, mai întâi în satul vecin Pătrăuții de Sus, apoi a venit cu serviciul la Pătrăuții de Jos. De circa 40 de ani este biblioitecară. De peste 30 de ani, bibliotecară-șefă a Filialei N.17, a bibliotecii centrale din satul de baștină.

         Doamna Maria Ștefureac, a fost întotdeauna un om cu simțul responsabilității. A muncit și muncește cu multă însuflețire și dăruire de sine în acest domeniu. Își îndeplinește cu sârguință toate obligațiunile profesionale, având mereu rezultate frumoase și făcând față cu brio tuturor cerințelor ce-i stau în față.

         În afară de obligațiunile de serviciu, în toți acești ani, harnica doamnă a organizat zeci de expoziții de noi cărți, întâlniri cu oameni deosebiți, cercuri literare, prezentări de carte, omagieri, jubilee, iar în ultima vreme și saloane de Carte care au loc prin bibliotecile noastre. O atenție deosebită acordă doamna Maria întâlnirilor cu cititorii, atât cu cei mici, cât și cu cei mari. Cu multă atenție, răbdare și bunăvoință îi îndeamnă să citească, căci cititul cărților este o îndeletnicire minunată, îi ajută cu plăcere să-și aleagă tema potrivită, le dă sfaturile necesare. De multe ori cititorii vin să citească ziare și reviste, iar în ultimul timp se pot folosi și de serviciile Internetului dacă au nevoie.

         În biblioteca pătrăuceană își desfășoară activitatea diferite cercuri, mai ales pentru elevi, dar și pentru maturi. În deosebi cercul literar „Lira”, condus pe principii obștești de subsemnata. Cu câțiva ani în urmă am scos la tipografia din Storojineț broșura „Începătorii”, cu versurile primilor membri ai acestui cerc.

         Doamna bibliotecară șefă a inițiat și unele expoziții permanente de literatură: cărți, reviste, ziare, buclete, fotografii, ilustrate, pe anumite teme, așa ca: religia, istoria, cultura, sportul, îndeletniciri vechi, oamenii de vază ai satului, noi apariții editoriale etc. În una din sălile bibliotecii este și un colț de etnografie.

         Astfel că tuturor le este plăcut să facă vizite la bibliotecă, unde întotdeauna domnește o atmosferă deosebită, e curat, e comfortabil, iar doamna bibliotecară șefă te întâmpină cu voie bună și amabilitate.

         În lucrul ei a fost ajutată ani de-a rândul de colega de serviciu, bibliotecara fruntașă Elena Clioț. La cealaltă bibliotecă din cătunul Arșița lucrează de aproape jumătate de veac, doamna Maria Malițcaia, lucrător Emerit al culturii din Ucraina și Polonia. Împreună doamnele colaborează activ, organizând măsuri cultural-literare pe cele mai diferite teme. Cu vreo câțiva ani în urmă la una din editurile cernăuțene a văzut lumina tiparului cartea mea „Viața culturală a satului Pătrăuții de Jos”, cele trei principale compartimente din această voluminoasă carte sunt dedicate căminului cultural, bibliotecilor și ansamblului artistic polonez „Wianeczec”, și desigur oamenilor ce muncesc în aceste frumoase domenii ale culturii. Toate trei bibliotecare sunt pe tabla de onoare a bibliotecii raionale.

         Chiar și în timpul apropiat vom discuta  organizarea unui jubileu al primului cetățean de Onoare al satului Pătrăuții de Jos, doctorului în științe filologice Ilie Popescu, ajuns la frumosul jubileu de 80 de ani.

         Eu personal, sper să pot organiza cu activiștii satului nostru, o seară tematică dedicată doamnei Maria Ștefureac, care toată viața ne-a invitat și ne-a prezentat în această bibliotecă, unde au fost invitați scriitori, ziariști, folcloriști, politicieni, profesori, oameni de știință, reprezentanți din sfera culturii, ai învățământului, ai altor sfere sociale, din diferite părți,  s-au discutat atâtea lucruri de valoare, s-au organizat tot felul de măsuri importante și interesante.

         La ceas jubiliar neobosita doamnă este felicitată cu multă dragoste și respect deosebit de întreaga ei familie: mama Aurora, sora Rodica cu familia ei din Moldova, soțul Vasile, ficele Diana, Cristina, fiul Mircea cu familiile lor, de nepoței, de fini, cuscri, veri, alte rude, de toți prietenii, colegii, vecinii, sătenii, membri diferitor Societăți  și Asociații, a căror membră activă este și sărbătorita.

         Toți împreună îi dorim doamnei Maria Ștefureac sănătate deplină, succese și împliniri, voie bună, bucurii de pe urma copiilor și nepoților, prieteni devotați, aceiași dragoste de viață și un sincer „La mulți ani!”

————————————

Eleonora SCHIPOR

Pătrăuții de Jos, Ucraina

8 august 2019

Lasă un răspuns