Din picături sunt toate
Din mişcarea gândurilor apar emoţiile,
plonjezi în adâncuri, visul iese din matcă,
răspunsurile te-aşteaptă,
iluzii sunt,
în urmă foşnesc gânduri, emoţii,
stări, ataşamente,
în vârtejul lor nu eşti tu,
în prezenţă, în simţiri, atunci eşti tu.
Dacă a vedea înseamnă a crede,
oare, este şi adevărat?
În tăcerea inimii asculţi vocea lăuntrică,
intri înăuntru, în mister,
trezeşti focul
şi tot ce descoperi e golul.
Acel gol este El, Dumnezeu.
Acolo nu există timp, nu există formă,
la periferie se rotesc formele,
nu în centrul tău,
în cercul acela se-adună trecutul,
cu fericiri, drame, idei, nume, trăiri,
în acel gol, doar nimicul.
De stai cu spatele la viitor,
privind, în urmă, vezi
cum se risipesc toate astea.
Tot ce există în exterior
sunt produse de minte,
chiar şi “iubirea” oamenilor.
Totul. Se întinde în trecut ( memorie)
sau în viitor ( fantezie),
niciodată în prezent.
Natura minţii
nu poate sta în acest timp.
Viaţa este doar prezent. O infinitate
de momente prezente
ce-n realitate sunt doar Unul,
Totul-în-acelaşi-timp.
Un singur, identic, moment.
Simţind, nu gândind,
nu încetinind mintea,
simţind
sau a fi prezenţă în Acum.
Doar atunci eşti tu, o fiinţă liberă,
doar acea fiinţă există, nu formele din jur,
iluziile apar, dispar, mor, renasc,
o scară ce duce la infinit.
Universul este în noi.
Acel acum este mereu neschimbat,
identic nimic, de necuprins.
Doar aceea este iubirea.
Compasiunea
şi bucuria ei curgătoare
va lumina întreg templul tău.
Las-o să strălucească
în centrul fiinţei tale!
Dumnezeu se ascunde în tot
şi lasă iluzia că formele ar exista.
Când înţelegi asta nu poţi
să nu râzi. Pare absurd.
A-L cunoaşte nu este să ajungi
la un drum, un vârf, un ţel,
ci o renunţare
la a te identifica cu forma.
Un văl se ridică, trepte spre lumină,
văl după văl se ridică,
acel nimic este identic
în tot ce există,
în vis şi-n viziuni îţi vorbeşte,
intrând în El se intră în Tot.
Atâta pace, atâta iubire
şi-atâta bucurie la un loc!
Cine e celălalt? De eu intru acum
şi o faci şi tu, cine suntem?
Nu suntem noi, ci El,
suntem Unul, uniţi cu El,
suntem aceiaşi, parte din întreg,
eu, tu, co-creatorul
propriei vieţi,
o singură fiinţă măreaţă, eternă,
în mişcare şi-n înţelegere.
Din picături sunt toate…
Pentru o vreme, totul e o consolă
Totul este atingerea clipei,
curcubeu arcuit de culoare,
efemerul se transformă-n veşnicie.
Când calde, când reci,
când cântece, când mute,
când vesele, când triste,
rebele ploi îşi poartă suspinul ecoului.
Avem nevoie de noi, ne căutăm
şi ne găsim în cei ce ne simt,
renunţi la tine
pentru a te regăsi în mine.
Acolo mă vei afla!
Când te vezi nu mai poţi pleca,
aşa cum răspunde apa la faţă,
aşa răspunde
inima inimii celuilalt,
ai nevoie de cineva
care vede bine,
fiind atât de aproape.
Frumos dar nepreţuit,
atinge-i inima
şi vine cu tine oriunde!
În orice zid poate creşte o floare
prin crăpăturile formate,
sărutul luminii prinde viaţă.
Aşezată-n palma ta,
sunt dincolo de tine,
şi totuşi, trăiesc înlăuntrul tău,
în tine mă pierd şi m-adun,
trestie-femeie din infinit întregită
– zăpadă în flăcări -,
o forţă ne frământă,
ne ţine legaţi, unindu-ne,
ne-aşază pe scara cerului,
ducând cu noi mesajul îngerilor.
Ca-ntr-oglindă, poveştile sunt scrise
în licăriri de stele.
Mereu ai avut senzaţia
că undeva te risipeşti în tine,
căutai oglinda
să vezi pe unde-ai rămas,
rămăşi goi, ca la-nceputuri,
mi-ai simţit adâncimile
– izvor îmblânzit de pietre,
de dor, de durere şi şoapte -,
greutatea pune-n mişcare
un univers lăuntric,
un vânt ce poate s-adie,
dar poate să mute şi munţii.
Lasă iubirea să curgă
acolo unde este nevoie,
se va-ntoarce la tine,
nu ştii de ce şi pentru ce,
sunt visul tău, e-acolo mereu,
trăieşte-l şi iubeşte-te,
în tine suntem ascunşi,
în toate suntem!
Pentru o vreme, totul este o consolă
şi tot noi rămânem apoi.
Strigătul
În cădere,
cu braţele întinse
spre cerul liber, în flăcări,
un copac
îşi strigă departe,
puternic, sfâşietor, durerea.
Întins, galben, abandonat
– erou căzut
privind la stele -,
trupul spectral
a cedat
roua lacrimilor
şi-o îmbrăţişare
acestui pământ tăcut.
În zori,
printre frunzele verzi,
mugurii cântă renaşterea.
În urma noastră
Adânc, în lumina lunii
şi-a ceţii curgătoare-n valuri,
un gând legănat persistă,
invadând strălucirea amintirilor
din oglinzile de-argint.
Peste ţărmurile mării,
ecoul cântecului lunecă
interludii romantice ale dansului,
lumină aurie în priviri,
spirală de zâmbet,
tresărire rămasă, urme de paşi
şi fiecare clipă-i de vis,
noi constelaţii
fără bariere în inimile noastre.
Durerea cercului
îşi caută lumina rotundă,
blocată în lupta
născută din dragoste şi pasiune.
Într-o mare de suspine,
rochia mea neagră ca noaptea
te bântuie din nou,
corabie plutind hieratic
dincolo de orizont,
în căutarea unui port
unde să-şi ancoreze sufletul.
Prin inflexiunile vântului,
sunetul dorului tău
a pătruns aici,
uimitor precum misterul
căutării braţelor tale
prin mare
şi-atingerii mâinilor noastre.
În urma noastră încă vibrează
dansul cântecului, viaţa.
Acesta nu e capătul drumului,
doar reîntoarcea
la inocenţă
va deschide Poarta Luminii.
Şi voi păstra, Tată, mereu voi păstra…
Şi voi păstra, Tată, mereu voi păstra,
candela aprinsă în mine,
lumina sădită,
timpul trăit împreună,
glasul şi zâmbetul
pururea tânăr,
bucuria rodită în inimă
şi-acea stare,
de nedescris în cuvinte,
văzându-te, ştiindu-te aproape.
Nu voi uita,Tată, niciodată nu voi uita,
seva ce-şi continuă cursul,
aripa de încredere, ocrotirea întinsă
şi forţa, acea forţă simţită,
încă de mică
până-n ultima noastră clipă.
Şi voi păstra, Tată, mereu voi păstra,
iubirea transmisă în mine,
vorba duioasă, seninul privirii,
surâsul cald, pacea, lumina,
visul
şi cântul,
chiar dacă lacrima, dorul
şi cărări de lumi nevăzute
ne despart, de ceva timp, drumul.
Pentru toate astea
şi pentru tot ce-ai făcut,
de aici
şi de-acolo,
îţi mulţumesc
dragul, iubitul meu tată.
Lumină-n veşnicie
Suntem călători pe cont propriu,
trenul pornit în călătoria
descoperirii de sine,
adunând toate sunetele împrăştiate,
acea uimire a deschiderii ochilor
şi provocării simţurilor,
abur nediminuat la marginea prăpastiei.
La un moment dat,
fiecare înoată în propria durere,
calcinându-şi mlaştinile,
uscându-le la soare,
lăsându-le să se-albească
de trecut, de prezent,
căci viaţa, acea moarte deghizată,
singurul gardian al inscripţiei votive,
nu te-atinge
cu primul şi ultimul sunet,
nu eliberează, nu aşteaptă ceva,
niciun apel
nu sună în ultima secundă,
un vis rulând fără ţintă, fără direcţie.
La final, nicio prăpastie
nu este căscată,
poate, doar, un punct închis,
nicio oboseală parcursă,
poate un alt relief,
nicio durere nu mai este,
nimic, nimic, numai cuvinte moarte.
Ultimul sărut
se concentrează pe un cuvânt,
pendulul se leagănă impasibil,
crescând tempoul de cursă lungă,
prin durerile naşterii de frunze moarte.
O şansă există,
ruga pentru răscumpărare,
aşteaptând cerul
să ţi se deschidă-n inimă,
să-nvie stelele moarte,
să reaprindă focul
cu flăcările contopite
de flacăra stelei ce arde-n noi,
lumina ei, lumina ta,
doar o lumină, Lumină-n veşnicie.
————————————
Irina Lucia MIHALCA
București
16 aprilie 2019
***
Fișă de autor – Irina Lucia MIHALCA
Educaţie şi formare:
Academia de Studii Economice Bucureşti – specializarea Finanţe-Bănci-Gestiune Economică
Academia de Studii Economice Bucureşti – curs post-universitar “Femei în lumea afacerilor”
Academia de Studii Economice Bucureşti – curs post-universitar management economic
Institutul Politehnic Iaşi – Facultatea de Chimie – specializarea Tehnologia Chimiei Anorganice
Experienţa redacţională:
COLABORĂRI
2012-2016 Revista “Actualitatea irl”- Dublin-Irlanda, redactor departam. cultură
2010-2011 Revista virtual-literară “Faleze de piatră”- redactor-colaborator,
“Cititorul de proză”- secretar de redacţie
2002-2005 Revista IT “Era Comunicaţiilor“- rubrica Software de la A la Z- redactor-editor
2016 – membra a Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova
Concursuri
2018 – Premiul Special al Juriului al Juriului la Concursul International de Publicatii „EXPRESIA IDEII”, martie 2018, pentru volumul de poezii “Cerul din inima mea”, apãrut la Editura Eurostampa din Timişoara, 2017
2017 – Premiu special -The International Poetry Prize – english ( Franga Bardhi- 2017 )
2017 – Premiul de excelenta pentru volumul de poezie in manuscris si titlul de Laureat in Litere si Arte, “Centrul Cultural si Complexul Muzeal Teatru Vechi”Mihai Eminescu, Clubul Mitteleuropa Viena/ Oravita
2017 – Concursului național de volume de poezii de debut POEZIA – OGLINDĂ A SUFLETULUI, Programul “Pro Cultura Dudeștii Noi 2017”
2016 – Premiul “Nomen Artis” – Concursul Internaţional de Poezie “Călător prin stele”, editia I, Oneşti
2014 – Marele premiu – secţiunea poezie – The International Contest “Art&Life”, Japan;
2014 – Premiul Editurii Vinea – Secţiunea manuscrise – a XXXIII-a ediţie a Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”;
2014 – Menţiune – Concursul naţional de poezie „Uşor nu e nici cântecul” organizat de Asoc. Culturală „Vatra Dudeşteană” şi revista „Sintagme literare”;
2013 – Premiul I – Festivalul de poezie şi muzică armânească „Lumina Maicii Tereza” şi „Constantin Belimace”, susţinut de Ministerul Afacerilor Externe al României, Departam. Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni – Scopie, Macedonia;
2011 – Premiul II – concurs Paşii Profetului, editia II – Cenaclu Lucian Blaga, Sebeş;
2010 – Premiu I pentru Concursul naţional literar, poezie, proză şi scenarii „Incubatorul de condeie” IDC 2010, editia I – secţiunea poezie romantică – Finalistă câştigatoare;
2010 – Menţiune – publicaţie“Algoritm literar” Concurs de poezie, nov. 2010 “Poezie şi Suflet”;
2009 – revista “Esenţe” – participare şi publicare concurs poezie şi proză, publicarea textelor într-un volume colectiv.
Cărti, articole şi publicaţii
“ Cerul din inima mea – Irina Lucia Mihalca”, Editura Eurostampa, Timişoara, 2017
„ Dincolo de luntrea visului – Irina Lucia Mihalca”, Editura Muşatinia, Roman, 2016
„ Aliteraţia timpului – Irina Lucia Mihalca”, volum de poezii on-line, Însemne Culturale, 2012
Antologii:
2018 „Vina zilnică a frumuseții”, antologie de poezie feminină îngrijită de Daniela Toma, Editura ArtCreativ, Bucuresti
2014 „ Roşu Mocnit”, antologie de poezie, sub egida „Casa Gândului-Cleopatra”, Ed. Rovimed Publishers, Bacău;
2013 „ Autograf pentru m(â)ine”, Antologie „Însemne culturale”, Adjud, Armonii culturale,
2013 „Meridiane lirice” (ARIPI DE VIS) – Antologiei Poeziei Româneşti Contemporane, Editura ARMONII CULTURALE,
2013 ” O zi ca un poem”- Antologie 2013 dedicată zilei internaţionale a poeziei
2012 „ Însemnele unei tăceri”- antologie de poezie, Ed.Rovimed Publishers, Bacău;
2012 „Amprente temporare” antologie de poezii volum 2, Ed. Doducocenter Bacau 2012 – coordonator Cronopedia
2012 Antologie de poezie şi proză „ Confluenţe Lirice”– Editura Pim, Iasi, 2012
2011 Antologia de poezie “Arta sfâşiată”– 73 poeţi contemporani- coord. Valentina Becart, Editura ARHIP ART – Sibiu
2011 Antologia de versuri „ Lanţul Prieteniei”- Ed. Contrafort – Craiova 2011
2011 Antologia de literatură pentru copii „ Covorul zburător”, colectia on-line Cititor de proză http://colectiacititordeproza.weebly.com/antologie-online.html
2010 Antologia de poezii – „ Însemne ”- Editura Docucenter – Bacău 2010
2010 Antologie tipărită de poezie a finaliştilor câştigători ai concursului naţional literar „Incubatorul de condeie” IDC 2010 – secţiunea poezie romantică, antologie electronică a scriitorului amator din România
Publicaţii in reviste literare:
- 13 Plus, nr. 181/ 2016, Iaşi;
- Absolut, nr. 6, oct. 2011; revistă naţională de cultură şi opinie, Bucureşti;
- Actualitatea Literară nr. 3, ian.2011;
- Actualitatea irl, publicaţie săptămânală, Dublin – Irlanda, din 2013-2016;
- Agora literară, nr. 14, martie 2012, Cluj;
- Algoritm literar, nr. 3, dec. 2010; nr. 5, an 2012; Hunedoara;
- Alternativa, The Alterrnative/ L’Alternative, nr.124, febr. 2014, Toronto-Canada
- Alternanţe, nr. 2 (7) apr.2015, Munchen-Germania;
- Apostrof, nr. 3 (262), an 2012; nr.10 (257), an 2011; nr. 4 si 6/ 2015, revista U.S.Cluj;
- Ardealul literar, nr.3-4,2012; nr.1-2/2014, revista Asoc. Scriitorilor, Deva;
- Armonia, martie 2012, 28 sept. 2013, 19 sept 2015, 4 febr 2018; S.U.A.
- Armonii culturale;
- Arumunet Albania, nr. 25, aprilie 2013, Dureres – Albania;
- Ateneu, revista U.S. Bacău, nr. 4, an 2012;
- Atelier Liternet, 2011;
- Banat, nr.12 (96) decembrie 2012; Lugoj-Timiş;
- Basarabia literară, decembrie 2012 – Chişinau, Republica Moldova;
- Bogdania, nr. 25-26, iulie-august 2016, Focşani- Vrancea;
- Boema, nr. 66, august 2014, sub egida A.S.P.R.A.- Galati;
- Bucovina Literară, nr. 1-2 (251-252), ian-febr 2012, Suceava;
- Bucovina,- Chişinau – Rep. Moldova;
- Cadran Cultural, nr. 2, iulie-aug, 2018, Bacau;
- Caiete silvane, ian 2013, martie 2015 – Zalău, revista a U.S.;
- Citadela, publicatie a Asoc. Scriitorilor de Nord-Vest, nr. 4-7 an 2012; nr. 8-12(46-50) aug.-dec. 2012; nr. 81-83, ian.-mart., 2014, Satu-Mare;
- Cronica, ian-febr. 2014, Iaşi, revistă de cultură;
- Chronos ~ Peniţa de Aur, nr. 1, martie 2013, nr. 8 august 2016;
- Climate literare, nr. 45 an 2011; nr. 4-7(42-45) 2012; nr. 71 oct.2013; nr. 75, febr. 2014; nr. 80-83, iulie-sept 2014, Târgovişte-Dâmbovita;
- Clipa, editia 1112, 1 febr. 2014, Anaheim-SUA, revistă independentă de informaţie socio-politică si cultură, editată săptămanal S.U.A.;
- Colţul literar;
- Confluenţe româneşti, Bucureşti;
- Constelaţii diamantine, nr.3/ 2012; nr.12(28), dec.2012; nr.2(42)/2014; nr.10(50) oct.2014; nr.11(51) nov.2014; nr. 2(54) febr. 2015;
- Contact internaţional, 127-130 ian.- apr.2015, Iaşi;
- Contraatac, nr. 33, dec. 2014, Adjud, Vrancea;
- Cuib Literar, nr. 8/ 2011;
- Dăruiri literare”, nr. 5, oct., an 2013; nr. 10, martie 2014, Orăştie;
- Destine literare, nr. 41- 43, apr.-iunie 2013; 48- 49, an 2013; 50-51, ian.- martie, 2014; nr. 52-54 apr.- iunie, 2014; 55-58 iulie-oct., 2014; nr. 59-60, nov.- dec. 2014, nr. 60-62, ian-martie 2015; 63-66 apr.-iunie 2015; ian-martie 2016, Montreal – Canada;
- Dor de dor, nr.1/ 2012, revistă literară, Piteşti-Argeş;
- Dunărea De Jos, nr. 161, iulie 2015, Galaţi;
- Ethos, 2014, Toronto-Canada;
- Ex Ponto, nr.3 (44) iulie-sept., 2014, sub egida U.S. filiala Dobrogea, Constanţa;
- Familia, revistă lunară de cultură, fondată de Iosif Vulcan, febr. 2013;
- Familia noastră, 2012, 2013, Tel Aviv- Israel;
- Revista Familiei, nr. 2345, 09.01.2012, Rishon Letzion, Israel;
- Feed Back, nr. 3-4, martie-apr. 2014; nr. 9-10, sept-oct.2014; Iaşi;
- Faleze de piatră, lunar din 2011-2013;
- FRATE, Association d’Entraide Franco Roumaine de Toulon- 29 sept 2013, Paris;
- Gandacul de Colorado, ian 2018, SUA;
- Grailu Armanescu, nr. 1 (46) 2012 , Skopie – Macedonia;
- Hellis, mart-apr., 2015;
- Hyperion, nr. 7-8-9 (243-244-245) an 2014, Botoşani;
- Inedit, nr. 2, trim. II, an 2012, Oraştie;
- Izvoare;
- Izvoare codrene, 2011-2013, Baia Mare;
- Luceafărul, an 2013, 2014, Botoşani;
- Lumina, 22 mai, 2016;
- LitArt, nr. 11(56) nov. 2014, revistă de cultură a U.S., Târgu-Mureş;
- Lohanul,nr. 4(32) dec. 2014, magazin cultural-ştiinţific, Huşi- Vaslui;
- LEVURE LITTERAIRE, nr. 7, an 2013, Paris – Franţa;
- Melidonium, din 2011-2016, Roman-Neamţ;
- No.14 plus minus’;
- Negru pe alb;
- Nomen Artis” 2011; 2012; 2013; 2014; 2015;
- Nord literar, nr 2 (117) februarie 2013;
- Observatorul, 25 septembrie 2014, Toronto- Canada
- Oglinda literară, nr. 121, ian 2012 ; nr. 124 aprilie 2012; nr. 154, oct.2014, revistă de cultură, civilizatie si atitudine, sub egida U.S., Focşani – Vrancea;
- Omniscop, mai 2012; mai 2014; august 2014 ;
- Onyx, nr.4, an 2013; nr.9-10, sept.-oct. 2014; nr.11-12 (27-28) nov.-dec.2014; nr. 15-16 ian.febr. 2015, Dublin – Irlanda;
- Pagini Româneşti, nr. 104, mai 2014, Auckland, Noua Zeelandă;
- Poezia, nr. 3(61) 2012; nr. 4 (62) 2012, sub egida U.S., Iaşi;
- Portal Măiastra, nr. 4(37), an 2013, Târgu-Jiu;
- Rapsodia, nr.119, iulie 2014; nr.120, august 2014; nr.121, sept.2014; nr.122, oct.2014, Sibiu;
- Radio Metafora, oct. 2012, Montreal, Canada;
- Radio Melbourne – Australia;
- Rădăcinile iubirii, nr.2 aug. 2014; S.U.A.;
- Regatul Cuvântului, nr. 1-2 nov.-dec. 2011;
- Revista Nouă,nr.1(70) 2012; nr.4(77) an 2013, Câmpina- Prahova;
- Rocada, nr. 6, an 2013;
- România Ta Diaspora, publicată lunar an 2014-2015, Miane-Italia;
- Salon literar, nr. 83, an 2014, Odobesti-Vrancea;
- Sansa, nr.2 martie 2013;
- Semne bune;
- Sfera Eonică, nr. 2, ianuarie 2013; Craiova;
- Singur, 13 oct. 2014, Targovişte – Damboviţa;
- Sintagme literare, nr.3, nov. 2013; nr.3(8) mai 2014; Dudeştii Noi – Timiş;
- Spaţii culturale, nr. 30, an 2013, Râmnicu-Sărat, Buzău;
- Suspans, nr. 30, nov. 2012;
- Târgovişte literară, nr. 1-2, ian.- iunie, 2014, Târgovişte, Dâmboviţa;
- Tribuna noastră, nr. 85-86, apr.-sept. 2014, Montreal-Canada;
- Urmuz, nr. 2, febr. 2014; Câmpina-Prahova;
- Vatra; Visul;
- Ziua de Constanţa, din ian. 2014- 2018.