Eu, în conjugarea verbului „a fi”
Eu nu doar sunt,
Chiar am şi fost –
Nu doar în joacă,
Ci cu rost.
Bunicul nu mai este,
Dar eram în el
Celula care poartă stampa
în aşa-zisul cromozom –
Cuvinte plăsmuite-n om…
Doar trebuia să fie tata,
Şi-apoi, şi fiul,
Cel ce sunt, şi-am fost –
Şi gata:
Ajuns-a pân’ la mine roata.
Trecutul naşte-n el prezentul
Şi-apoi, prin el,
Şi forma de “va fi”;
Deja eu am pornit
Spre acea zi,
Numită viitorul,
Anume cel ce cheamă viul
Din suflarea Cerului –
Izvorul.
Nepoatele mi-s chezăşie,
Că eu în spirit,
Ba şi-n trup,
Nu voi muri,
Căci curg
Odat’ cu timpul
În conjugarea verbului “a fi”.
———————————
Gheorghe PÂRLEA
11 aprilie 2019
Foto: „Maternitate”, St. Balan