Încă visez
Pe nisipul ce respiră paşii mei împleticiţi
Vântul ţese ceaţa densă în covoare de cristal
Cade în păcat răcoarea suduind zori rătăciţi
Frigul îmi pătrunde-n gânduri ca o lamă de pumnal.
Noaptea s-a mutat în ceruri însoţită de mister
Ziua încă doarme-n neguri fără umbre fără nori,
Soarele e ca o minge, prinsă-n coarne de caier,
Eu mă plimb fără de vină prin tăcerea din vâltori.
Mă îndrept spre oare-(unde?), cu alai de val spumos,
Ca să prind un oare-(cine?), dintr-un glas de oare-(ce?),
Printre pietre îngheţate parcă sunt un eschimos
Ce-a îeşit încet din iglu ca prin zori s-adulme-(ce?).
Doar în gânduri mai am soare, într-un răsărit apus
Când purtam surâs pe gene şi clipeai a nefiresc,
Când tu îmi erai regină, iară eu un biet supus
Ce fura pete din lună pentru-n simplu ,,te iubesc”!
A plecat vremea aceea în caleşti trase de cai
Scrinu-i plin cu vechi silabe desuete-n timpul azi,
Ceaţa îmi inundă viaţa ca pe câmp pâlcuri de scai…
Încă te aştept iubire, te visez şi ştiu că arzi.
——————————
Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU
28 februarie 2019