ȘI A COBORÂT DUMNEZEU TOȚI SFINȚII
Din raiul divin și le-a spus, duceți-vă și fiți!
În catedrale, biserici, schit în poienile, trupului munților, în troițele drumurilor,
Și suntem, uneori străini, risipiți, umiliți, regi fără împărății, pe drumul mătăsii, căutători de stele pe Calea Lactee, împărtășiți în idee, botezați în cântecul ciocârliilor, cununați în lacrima privighetorilor,
Umbre, umbre, sfinții ascunși în Icoane,
Unde ești doamne!
Suntem ce suntem, sau ce iubim că suntem?
Nădejdi de a fi?
Sfântule! zisa-i ,,la început a fost cuvântul și Dumnezeu era cuvântul,,
Risipit sufletul omului între zidurile sale,
Cărare cu spini sufletul meu și stau și zic
,, Plăcută ți-e florea inimii mele, anafură, bob de miere, buzelor mele ,în rostirea cuvântului,,
Nemărginire, vadul cunoașterii,
Ce întuneric poate fi când ochii iubirii luminează începutul țării nevăzute?
Înaintemergătorule, izbăvit-ai trupul meu de necredință?
Cu iubire, semănat-ai dealul măslinilor ,
Merg, umerii mei înmuguriți, nu tu, iubitul meu, îmi vorbești de schimbarea numelui meu pe cântecul viorii? în încercarea de zbor, ce maramă, sidefuri, împodobesc chipul meu întristat?
,,Dragoste, ochii orbi vor să te vadă!,,
Mai lasă-mă, iubitul meu, în locul mângâiat cu verdeață, așteptând învierea izvorului din grota cu pești ,aurii magi au plecat, pe drumul cunoașterii, singură sunt, trebuie să-mi culeg florea de aur , singură, singuratătilor,chip,
Sărbătoarea sfântului, numelui ,cântă!
Înmiresmează aerul , amintindu-mi, cum, nimic fără iubire nu poate înflori-n înfiorare-n cuvânt,
Întoarcerea la izvorul sfânt, izvorul florii ce n-are nume, și nici început și nici sfârșit,
Cometă de aur, la câți ani ne colinzi?
Ne-au rămas scoici fără perle,
Eden vămuit, spini doar pe pământ , năluci, oase de pești ,de veacuri încrustate în pietre,
Semne, semne, buchete de mărgăritar, zâmbet cu zâmbet, învins, semințe uscate, dacă iubire nu-s ,în prag de sărbători, zile de rugăciuni, zile cernute,
Doamne, cum sunt!,
,,La început a fost cuvântul,,
Ce sunt eu fără tine, iubitul meu?
Fără glas, clipele monotone, nu se aud,
Trece doar pasărea fără trup,
Timpul cântă în viori doar la apus,
Nu-i clipa de azur ,să o primesc întreagă, de-i dragostea nuia in vânt,
Mâna sfântului, deschide ușa raiului ,ca la început, la început,, cuvântul,, curcubeu iubirii, zălog din prag de ape, curate sunt, doamne!,
Botezate-n iubire, în jaruri nesfârșiri, sfinții coborâți, în orbire zidiți, de nu-i știm, se adăpostesc în umbra mea,
Ți-am ars aromele rare în cristalele fine, sărut printre fire de îngeri, gerul, pietrelor, abis în neiubire , tânguitoare aripă,
Unde îmi ești, de nu mă auzi?
Răstignite frunze m-au troienit, precum umbrele de apus, miracole sunt fără trup, ție ,minunăție,
Cu nume strigăt, o singură respirare ruptă din absolut , ție, îți spun,
Te iubesc! rugă fără de sfârșit, boabă de ametist, întrupare de suflet când îngerul a trecut și ti-a spus,
,,Fii, chipul cuvântului înmugurit !,,
Ploile, stele-n drum!
–––––––––––-
Adina POPESCU
9 ianuarie 2019