Cărămidă
Şi-mi zise Ziditorul : Cărămidă
vei fi şi-atât, De vei avea noroc
poţi nimeri să sprijini o firidă
sau chiar în temelie să ai loc.
De-atunci aştept, dar nu-s luat în seamă
decât de arşiţi şi de gerul crunt
şi a-nceput de-un timp să-mi fie teamă
că lucrătorii cred că piatră sunt.
Văd cărămizi nearse sau crăpate
ce huzuresc în ziduri sub mortar,
pe când în mine inima se zbate
nesuportând al suferinţei jar.
Nu mai visez să stau în temelie,
nici în firide nu mă văd zidit,
dar sper că-a mea făptură o să fie,
ca-ncununare, pusă la sfârşit !
————————————–
Anatol COVALI
București
14 decembrie, 2018