„Burebista, bărbat get, luând conducerea neamului său, prin abstinenţă şi ascultare de porunci a ridicat pe oamenii aceştia, aşa încât, în numai câţiva ani, a întemeiat o mare împărăţie şi a supus geţilor pe aproape toţi vecinii, ba a ajuns să fie temut şi de romani.” (STRABON)
„SUNT SUFLET DIN SUFLETUL NEAMULUI MEU!” (GEORGE COŞBUC)
Pământul VETREI Străbune este o CĂLĂTORIE spre miracol, o DORINŢĂ spre împlinire divină, o RÂVNĂ întru har şi statornicie, o ISPITĂ întru creaţie, o TAINĂ a dăinuirii cu popasuri, amintiri, cu evocări măreţe de fapte, întâmplări, fenomene, zidiri, răscoliri, cu tâlcuiri, cu înălţări profetice, cu slăviri de mame, de eroi, de martiri.
Sufletul NEAMULUI străbun vine din harul zămislirii scânteii divine în care s-a întrupat fiorul dreptei credinţe, prin care se cuminecă graiul dulce al limbii noastre sfinte, pogorâtă din FRUMUSEŢEA dintâi a CUVÂNTULUI dumnezeesc!
Orice cuminecare întru HRISTOS, trebuie să fie şi o cuminecare întru NEAM!
Profetica mărturisire – reflectă sublimul crez al Luceafărului Mihail Eminescu rămas pururea ca o comoară nepreţuită a Pantheonului pelasgo-geto-daco-român.
Îmi aşez penelul pe hârtie pentru a vă aşterne o poveste care prin slovele ei să cuprindă câteva idei despre cine sunt. Fiecare om are povestea lui care este unică, pentru că fiecare suflet este unic în această lume.
Flavia Laţcu este numele meu şi anul acesta voi întâmpina 54 de veri frumoase. Am trăit să scriu încă înainte de a mă naşte şi voi trăi în continuare să fac acest lucru până la nemurire…
ÎNCEPUT DE POVESTE… JOCUL
Aşadar eram o adolescentă plină de efervescență, care s-a trezit în urma unei îndrăgosteli serioase că scrie… Erau versuri pline de patos şi esenţa. La început era doar un joc de cuvinte care se rostogoleau în caiete şi încet prindeau contur, o formă destul de armonioasă care mai apoi a devenit o adevărată pasiune. Aşterneam pe hârtie toate stările mele, experienţe, bucurii şi inovaţii, trăiri care prindeau tot mai mult amploare şi care erau urmate de o inspiraţie fără încetare. Timpul trecea şi aceasta pasiune s-a transformat în multe poezii care mai târziu au fost analizate şi studiate de anumite persoane din domeniul cultural, din oraşul unde locuiam pe atunci şi mi-au fost publicate în anumite reviste şi o cărţulie mică de la o editură. Au mai urmat multe astfel de poezii de, suflet, pe care le reciteam la anumite cenacluri, sau evenimente susţinute cu anumite ocazii…
Cartea „Uranus, Obidă, revoltă, speranță, Amintiri romanțate”, de Artemiu Vanca a apărut la Editura Universitară, București, în august 2021, cu un cuvânt înainte al autorului. Considerăm apariția acestei cărți un moment editorial de excepție despre istoria relativ recentă a României, cuprinzând aspecte din ultimul deceniu al comunismului și perioada imediat următoare Revoluției din Decembrie 1989.
„Dromichet a fost zeul ce-a pogorît să moară printre oameni!” (Aurel Petrescu)
VATRA DACIEI străbune, care îmbrăţişa Carpaţii – Dunărea – Marea Neagră – Munţii Slovaciei – Moravia – Dunărea Mijlocie – Munţii Haemus (Balcani) – Tyras (Nistru) – Dalmaţia – Panonia – Tisa – Pind – Macedonia – Olympos – Podolia se sprijinea pe cele patru mari hotare – cele 4 puncte cardinale: Est – dincolo de Bug (Hipanis); Vest – Alpii Dinarici şi Peninsula Italică; Nord – Alpii Austriei, Boemia, Valea Vistulei (renumita cetate Getidava) ; Sud – Marea Marmara şi Marea Egee.
Pământul geto– dac, pământul nostru românesc, al vlahilor a fost înfrăţit din geana omenirii cu istoria acestui popor primordial (pelasgo-get), căruia i-a dat bogăţia şi înfăţişarea sa, pentru a se întrupa apoi din sufletul lui frumos, curat, demn şi omenos, devenind unul dintre cele mai bogate şi mai frumoase tărâmuri din arealul universal.
Varietatea geografică alcătuită din câmpii, dealuri, podişuri, munţi, ape, însumează o perfectă armonizare care asumă propria particularitate, UNICITATEA spaţiului ce îşi pune sigiliul, pecetea, amprenta, deopotrivă pe fiinţa individuală şi cea naţională.
Evoluția a atins viteze amețitoare pentru flămândă generație tehnofascistă și această trecere de la Capitalism la noua orânduire este acceptată cu greu de chiaburii cu suflete de ghiață care o conduc, declara fostul ministru de finanțe al Greciei, Yanis Varoufakis.
Eram cu doamna educatoare în excursie prin împrejurimile Ciudanoviței că să luăm contact cu lumea naturii. Buburuze, fluturași, viorele frăguțe, ciupercuțe, dar când să traversăm peste calea ferată se auzi din depărtare, de după deal fluieratul trenului. Educatoarea ne-a adunat pe toți grămadă în jurul ei sub aripa sa protectoare și așteptăm emoționați și curioși să vedem ce se întâmplă. Pufăitul și fluieratul erau din ce în ce mai intens și de după curbă, de la ieșirea din tunel se arată un monstru negru cu doi ochi aprinși care suflă nori albi și negri pe laterale și din coș. Ochii larg deschiși, sângele zvâcnea în obraji, inima bătea tot mai intens pe măsură ce marele monstru negru se apropia. A șuierat puternic și a tot pufăit lateral, fochistul făcându-ne cu mâna și zâmbind vesel curtezan către doamna, un vuiet puternic urmat de scârțâit de frâne și patinat de roți pe șina lucioasă a căii ferate după care s-a pierdut în depărtare. A fost o experiență unică și pe care nu am uitat-o nici până azi. Experiență pe care am povestit-o și acasă părinților și prietenilor de joacă. Luând de bune dangătul clopotului, uruitul căruțelor și plugul din tarla, acesta a fost primul meu contact cu evoluția. Am crescut și am descoperit istoria și luptele de clasă și ale imperiilor pentru resurse naturale și dominare economică. Toată acea îmbujorare a feței copilului la descoperirea minunilor creației au fost întunecate pe măsură ce am crescut. Am cunoscut omul și poftele lui.
La Consiliul de Afaceri Globale din Cicago ne-a fost introdus domnul George Friedman care declara că: „Nicio țară nu poate să trăiască în pace foarte mult timp, nici măcar SUA.” Avea o față roșie de chefliu când o spunea, de fapt își promova cartea, o față așa cum o aveau și vecinii mei, domnii ingineri și profesori după o noapte de poker și spunea că America nu are relații azi cu Europa, ci are doar relații cu niște țări ca România, Franța, Ucraina etc. Americii îi este frică de o unire a Germaniei cu Rusia și pentru asta lupta îndârjiți să-i țină separați. Ucraina încearcă să-i aducă pe americani înăuntru pentru că restul țărilor europene fiind de culturi diferite nu sunt interesate într-un conflict cu Rusia și ce se dorește de către americani și ucrainieni este crearea unui coridor sanitar între Marea Neagră și cea Baltică ca să-i despartă de accesul la o unire cu Germania. Statele Unite controlează toate oceanele lumii. Niciodată vreo putere nu a realizat acest lucru fapt care le permite să invadeze după pofta inimii orice stat din lume, de oriunde și oricând. Lucru pe care nu și-l pot permite ceilalți. Datorită acestui fapt, continuă Friedman cu mândrie, noi îi invadăm pe alții iar nimeni pe noi. Menținerea puterii pe ape și în aer e fundația puterii noastre. Cel mai bun lucru ca să nu fim atacați este să nu lăsăm pe nimeni să-și construiască o flotă. Că să-i controlăm pe europeni i-am ținut tot timpul dezbinați. Politica recomandată e cea a lui Ronald Reagan care i-a finanțat pe Irak și Iran să lupte între ei. Nu împotriva noastră. Acest lucru e cinic, sigur imoral dar funcționează. Atacurile americane sunt făcute doar ca să scoată alte state din echilibru. Problema Americii este să admită că au un imperiu. Nu am ajuns încă la stadiul ăla împlinit, suntem doar la capitolul 3 al devenirii. America este un imperiu foarte tânăr care luptă de sute de ani să întrerupă unirea Germaniei, a tehnologiei ei cu mâna de lucru și resursele naturale ale Rusiei. Deci, oricare ar fi fost rezultatul final al celui de-al doile război mondial, America ar fi câștigat dezbinându-i. Să nu uităm că germanii și rușii erau prieteni, cumpărau petrol de la ei. Germania e o putere economică dar este fragilă geopolitic și deci, nu știe niciodată unde și cum își va vinde exporturile. Din 1871 aceasta a fost problema Germaniei și întrebarea Europei.
Am să trec prin părerile mai multor specialișți ai stării de fapt a zilelor noastre. După spusele profesorului Yuval Noah Harari, istoria studiază schimbarea lucrurilor, evenimentelor și schimbarea se accelerează din ce în ce mai mult și devine tot mai greu să separăm vechiul de nou. Fake news/minciuna a fost cu noi dintodeauna. Suntem o specie de mincinoși, ar zice extraterestrul. Dictatorii dintodeauna au visat să ne controleze și azi cu nivelul tehnologic la care sa ajuns, visul a devenit realitate. Profesorul Jonathan Haidt ne spune că de când Facebookul a introdus butoanele de „Like” și Twitwer butonul de „Retwit” și apoi totul să funcționeze pe net bazat/controlat de algoritme, în loc să conecteze oamenii, a început să-i împrăștie împărțindu-i în tabere. Anul 2011 fiind vârful piramidei, al speranței de unire pe internet, succesul democrației și moartea dictatorilor, dintr-o dată totul s-a transformat într-o nebuloasă a violenței pornind din America spre întreg pământul prin toate formele de media și arte. Violența s-a democratizat și asta ne-a transformat dintr-o dată în niște găini leșinate care aleargă de colo colo incluzând instituțiile și chiar societatea. După mine, internetul și toate aceste creații noi, modernizări și invenții tehnologice și militare sponsorizate/finanțate cu banii publici trebuie moral să rămână în serviciul public. Întreaga societate să beneficieze liber și fără restricții. Nu să intre în dreptul de copyright al individului sau instituției care l-a dezvoltat pentru că ea a fost plătită cât a lucrat la proiect. Deci Internetul și tot ce a fost finanțat din taxe să devină domeniu public.
Yuval ne mai spune că de câte ori o nouă tehnologie apare, aceasta schimbă regulă jocului, ignoră vechile forme de conducere, regulamente, legi etc., procedurile vechi de dialog și negociere și apare o perioada de haos. Acest fenomen permite noilor grupări salvatoare să intre în scenă și împreună să inventăm reguli noi de conduită și dintr-odată apar noi opinii, noi interese și întrăm în panică, ne speriem. Devine totul haotic și vechile legi nu mai funcționează, iar legile noi nu le cunoaștem încă. De-a lungul istoriei am trecut și trecem prin cicluri de genul descoperirilor de noi tehnologii. Noile invenții apar ca entități noi pe pământ, parcă venite din altă lume. O nouă inteligență ne-a invadat confortul în care eram obișnuiți să trăim. Însă! Invenția de azi este foarte diferită de cele din trecut prin faptul că are puterea de a decide independent de noi, de om. Ne analizează, se lipește de emoțiile și acțiunile noastre precum virusul/ insecta/parazitul, se agață de identitatea ta și te manipulează cum nu s-a mai făcut vreodată.
Viteza evoluției a ajuns să depășească capacitatea noastră de înțelegere. Imaginativa o viteză a trenului, să întreacă pe cea a sunetului încât doamna educatoare să nu mai fie capabilă să ne protejeze și trenul să treacă prin noi, aflându-ne deja în trecere printre linii și să ne împrăștie ca pe niște ciuperci. Că n-o să ajungă civilizația să ne asigure protecție, tot așa cum nu ajunge să asigure apă de băut potabilă întregii planete. Asta ca să nu-i promovez pe cei care bat toba că nu mai există întoarcere înapoi. Eu nu accept faptul că nu putem rămâne naturali și loaiali creației. Toate descoperirile noi trebuie să fie în slujba omului nu a fanteziștilor/ideologilor. Pentru prima dată nu mai suntem capabili să prezicem viitorul, ne spune Yuval, (10 sau 20 de ani în viitor). În trecut puteam prezice ce meserii vor fi necesare să învețe copiii noștri pentru a-și asigura existența familiei. Azi totul a devenit inpredictibil. Viteza e prea mare, familiile nu mai sunt familii, meseriile nu le mai cunoaștem, instituțiile conservate sunt atacate etc. Yuval ne propune să facem schimbările încet pentru că nu înțelegem ce se întâmplă prea bine, iar cât privește internetul nu avem tradiții pentru ajustare. Internetul ne poate ajuta ca să lucrăm de oriunde pe pământ pentru o companie internațională, iar țăranul să rămână țăran și războinicul războinic. Meseriile care vor exista în viitor vor fi în Data, Psihologie și Sociologie. Să ai abilitatea de a obține informații, să le vinzi sau să le analizezi. Oamenii de azi nu înțeleg „încă” cum funcționează mintea și, ca atare nu vor fi capabili să ajungă la o IA (inteligență artificială) egală cu cea a omului. Și Yuval ne recomandă să nu renunțăm la viața spirituală și la meditații. Meditația ne ajută să ne cunoștem mintea, nu s-o subjugăm.
Internetul este folosit azi în scopuri ascunse nouă, nu mai servește cerința omului, ci își servește scopul propriu. Ne dă informații ca să ne atragă și ne dă puncte pentru adicție. Să ne țină lipiți tot timpul de calculator prin butoanele de „Like”, „Hate”, „Delate”, frică și ură. Dacă îi citești pe Stoici și pe Budiști vei fi mai câștigat și mai fericit, ne spune profesorul Jonathan Haidt. Surse de înțelepciune de la Buda și Marcus Aurelius, Titus etc., care ne învață să ne calmăm, să acceptăm oamenii pentru ceea ce sunt, să ne controlăm reacțiile etc. Pășește prin viață în ciuda haosului din jurul tău. Aceasta e adevărata putere: Cei șapte ani de acasă. Că dacă Buda și Aurelius nu au reușit să aducă fericirea pe pământ, cine te crezi tu că vei reuși? Pășește prin viață pozitiv ca s-o înțelegi și să supreviețuiești și nu uita că fericirea stă în deciziile pe care le luăm zilnic.
Dacă societatea Capitalistă e în cădere, ce putem face ca să o salvăm, mă întreb și încerc să aflu răspunsul de la cei specializați în domeniu. Covidul ne-a unit pentru prima oară planetar. Oamenii se adaptează cu mare ușurință în grup. Nu trebuie să renunțăm la Naționalism și Patriotism. E una din marile greșeli ale Uniunii Europene. Ignorarea tradițiilor și istoriei țărilor din care se compune. Banul pus înaintea spiritului divin și al țării duce la înstrăinare și ură. Naționalism înseamnă că îți pasă de neamul din care te tragi și de familia ta. Cooperare cu celelalte națiuni în prietenie. Iubirea de țară e un element esențial, apoi a plăti taxele înseamnă a ajuta aproapele, lucru ignorat de mai marii multibilionari ai lumii care mereu au găsit ușițe de a nu contribui la prosperitatea neamului. Un mare PATRIOT își PLĂTEȘTE TAXELE!
Cum înlocuim Capitalismul dacă nu-l putem salva? E cam greu, pentru că cere timp, justiție și schimbare. Nu e ușor să treci de la vechi la nou, ci doar de a trece de la unul vechi la unul progresist cu reguli noi. Cei care conduc lumea i-au folosit pe multimiliardarii de azi făcuți prin găurile ilegale construite în sistem ca pioni pentru a schimba regula jocului în favoarea lor. Au pus în conduceri cheie tot felul de oameni incapabili și cu dizabilități, netestați intelectual și academic. Lucru care nu este de acceptat în pilotarea avionului cu care zbori, însă cu mare nepăsare sau neglijență îl accepți în fruntea instituțiilor sau a țării în care trăiești. Acești oameni lipsiți de empatie, spunea Cosmin Gușă de la Gold FM au fost aleși ca să joace astfel de roluri precum în cazul „exercițiul pandemiei” condus de Bil Gates care nu numai că a acționat, dar a făcut și o repetiție cu public și promovează stabilirea unei guvernante mondiale. Sănătatea globală fiind prima treaptă spre globalizare, următoarele fiind încălzirea globală și criza energetică.
Yanis Varufakis ne spune că, tot ceea ce înseamnă Capitalism nu poate fi reparat pentru că a expirat. Ce urmează e un alt monstru pe care va trebui să-l stăpânim și cine îl va stăpâni va fi generația ce urmează. Statul și corporațiile sunt în aceeași căruță, lucrează mână în mână. Corupție peste tot din cauza alunecării banului ca instrument de control. Informația e putere și e peste tot. Câștigătorii financiari au cumpărat puterea politică și o controlează în favoarea lor. Omenirea are nevoie de un covor etic de a funcționa în mod sănătos. Problema e că prin revoluția economică și de acum și cea digitală s-a creat economia de scară și cea de scop care distrug moralul covorului și afacerile micilor lucrători (brutari, măcelari, constructori, fermieri etc.) fiind ocupate de corporații și dintr-odată teoria morală și cea a prosperității națiunii moare, e aruncată pe fereastră și obținem în final tehnofeudalismul. Guvernul nu își poate face datoria când toate partidele sunt cumpărate de acelaș șef financiar/sponsor.
În marea majoritate, omenirea nu înțelege că se închină banului, care la bază ar trebui să fie doar un instrument/unealtă ca și miile din tolba de funcționare a societății. Banul nu ar trebui să aibă cuvânt în conducerea și decizia unui guvern. Banul ar trebui să aparțină doar băncilor, tot așa cum semințele aparțin agriculturii, notele muzicii și culorile picturii. Banul nu trebuie să-l înlocuiască pe om! Omul trebuie să rămână curat precum copilul care s-a întâlnit cu marea minune a creației SUNETUL, CULOAREA ȘI TRĂIREA înainte de trecere peste calea ferată ȘI NU MAI PUȚIN DRAGOSTEA DE APROAPELE – ACȚIUNEA EDUCATOAREI. Sufletul trebuie să-și cunoască creația ca să poată întra în dialog cu ea. Vântul și parfumul trebuiesc savurate. Ce folos e să treci într-o viteză nebună printr-o lume pe care nu o vezi? NU EXIȘTI.
I-aș întreba pe americani: Voi când trăiți, dacă tot în război sunteți?
Nu știu unde te vor găsi aceste rânduri; nu știu unde te vor întâlni gândurile mele, dacă ele te ajung sau nu, dar știu că tu rămâi preferata mea dintre toți orfanii acestei lumi. Căci cu toții suntem niște bieți orfani hălăduind prin pustiul lumii până ne aflăm jumătatea.
La plecare m-ai dezmoștenit de propriul stil, de autenticitate și unicitate, și acum te întreb dacă ți-a fost ușor să trăiești așa cum o fac eu. Poate ți-ai dori să știi cum mai sunt și chiar dacă dorința ta este doar o glumă perversă a imaginației mele îți pot spune că am rămas același. În felul meu m-am predat instinctelor mele și am mers mai întotdeauna pe urmele lăsate de cei care își împlinesc asumat și pătimaș păcatele, asumat dar fără vreo urmă de regret, de smerenie sau de împăcare cu sinele și în cele din urmă Divinitatea.
M-am predat micilor plăceri care mi-aduceau iluzia fericirii deși știam încă de timpuriu ceea ce știu și acum, anume că fericirea nu există. Împlinirea micilor plăceri au fost urmate mai mereu de un dezgust, iar dezgustul se poate șterge numai prin durere. Fericirea este minciuna preferată a omenirii și asta se întâmplă pentru că iubirea este o tumoare malignă, care asemeni oricărei tumori, nu are leac. Iubirea este un mare abis care trebuie traversat și pentru toate traversările pe care le-am făcut m-am pregătit în pauzele petrecute printre orfanii lumii. Tot ce am agonisit în viața aceasta am împărțit iubind, implicit iubindu-te.
Amintește-ți de mine citind aceste rânduri, apoi fă-și un scop din truda de a mă uita definitiv. Orice și oricine se poate uita, mai ales dacă trebuie să o faci. Încearcă uitarea înlocuind-o cu închipuirea. Uite îți dau o idee, o nouă iluzie. Mută-te într-un loc în care cândva a fost o pădure și imaginează-ți că auzi vântul. Vântul pe care ar trebui în cele din urmă să-l auzi, să-ți devină un crâmpei de existență, are propriile lui povești. Vântul acesta aduce mirosuri și trăiri din alte lumi, lumi necunoscute ție dar care sunt pregătite să te primească, să te absoarbă în amestecul unei alte iubiri, iubire la care i-a venit rândul.
Să nu ai temeri de nimic, pentru că intrarea în oricare lume ți-ai făcut-o prin mine. Lasă-te pradă instinctelor tale, așa cum te-am învățat și nu ai temeri pentru că eu sunt prezent în instinctele tale și instinctele mele nu și-au permis niciodată greșeli. Instinctele noastre sunt singura povară pe care am împărțit-o și singura povară pe care ai luat-o cu tine.
Poate te întrebi la ce mă gândesc când scriu aceste rânduri, sau poate că te gândești la mine, cum stau în semiobscuritatea biroului, cu capul ușor aplecat spre stânga, un semn al convocării interioare. Nu ar trebui să te gândești acum la mine pentru că știi bine sunt capabil să renunț ușor la oameni. Renunț la orice, oricum și oricând, și o fac ca și cum ar fi o eroare umană simplă, eroare de care nu prea-i știu pe mulți alții capabili.
Renunț la orice, de la trăiri până la semeni, ca și cum m-aș debarasa de o bârfă infectă care nu are vreo legătură cu mine. Singurul lucru care mă întristează la o renunțare este că am argumente. Mereu am, mereu le-am avut, deși nu le-am folosit niciodată, decât pentru mine. Când argumentele îmi bat în pereții sufletului deschid fereastra și îmi spun ”ascultă ploaia, chiar dacă nu plouă! Ascultă ploaia așa cum ai învățat-o pe ea să asculte vântul în pădurea fără copaci…”. Am un singur har: să iubesc total, însă în lumi paralele și atemporal…
Pe la 11 ani făceam cărticele din file de caiet împăturite și prinse-n agrafe, în care apăreau povestioare scrise cu stiloul. Acum le numesc „povestioare”, dar atunci consideram că sunt romane și încercam, fraudulos, să le vând colegilor de școală. Nu am făcut, la vremea aceea, din aceste vânzări ilegale, mai mult decât câștig astăzi din cărțile tipărite. Nici nu mă mir: n-am reușit niciodată să ies cu adevărat din sfera copilăriei.
Am primit din nou o carte care m-a fericit. Cartea scriitoarei Ecaterina Chifu. „Felicia”. Întotdeauna îmi face plăcere să i le citesc. Deoarece știu că, în paginile acestor cărți, iubirea iese învingătoare. Deși sunt drame. Sunt situații care împiedică. Poate nu este așa mereu în viață. Dar mie îmi place să cred că există pe lumea aceasta și iubire. Iubirea te purifică. Te înalță. În toate formele ei.
