Ionuț ȚENE: Poezia este expresia necunoscutului

În poezie imaginea nu este o anexă a gândirii, ci o asociere a inconștientului sensibil cu forma de expresie a necunoscutului. Lirismul ca forță a emoției este o căutare febrilă a universalului și o regăsire a interiorității. Poezia este regina genurilor literare, adevărata esența a sufletului teandric al umanității. Lirica fierbe magma spiritului și este o renașterea sau o resurecție a ceea ce nu se vede, dar se simte că izvorește din inima umanității. Originea izvorului liric este unitatea inteligenței universale și creatoare.

Poetul este un explorator îndrăzneț spre principiul creator al existenței. În această paradigmă, poezia este o formă de expunere a necunoscutului increat. Sensul sensibilității este căutarea limitelor esenței ce inspiră creator. Restaurarea umanității în plenitudine este credința poetului. Pardoxul poetic este că imaginea controlează gândirea și supune națiunea. Există o mistică a poeziei, care îi face pe poeți să să se contopească cu lumea pentru a vorbi cu zeii despre principiile originarității care face să devenim ceea ce suntem. Poezia este o practică spirituală tainică a neînțelesului pentru a fi înțeles. Este o credință a apropierii și frățietății prin emoția împărtășită a dragostei. Poetul nu este un zeu, dar vrea să fie egal cu cel ce știe cum a început totul. Poetul este misticul care refuză cu grație rațiunea ce sufocă spiritul sensibilității. Opera lirică este o anagogie de la rațiune la emoție, o incursiune inițiatică în taina lumii. E un refuz al durerii care știe că nu poate să cunoască secretele plenitudinii, deși încearcă cu o dureroasă ardoare. Poezia respiră o imagine care gândește autonom și este un act pur al necunoscutului care unește. Este o profeție a celui ce vede și simte. Se naște prin frumusețea durerii și interogații despre iluminările interioare, care duc la rădăcini și prima picătură a izvorului curăției.

Poezia este o sinestezie dintre suflet și emoție, izvorul care devine fluviu spre noile orizonturi ale mării necunoscute. Poetul unește dezechilibrele într-o unitate a emoției universale. Cu cât e mai nanarhică destructurarea preajmei, cu atât mai unitar este mesajul liric și mai penetrant. Asistăm la o purificare prin dezechilibrare, până la consumarea tuturor variantelor posibile de a atinge țelul cunoașterii necunoscutului. Cu cât poetul se apoprie mai mult de abis și iluminat de fierbințeala cunoașterii, cu atât necunoscutul i se dezvăluie mai opac și mai nesfârșit. E o incursiune spre veșnicie. Poetul Lucian Blaga a înțeles taina poeziei:

”eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii…”

(Poemele luminii, 1919)

De aceea, poetul este solidar cu universalitatea. Poezia este o formă de unire a emoției inițiatice într-o împărtășire comună a sensibilității care fecundează și face mai frumoasă lumea. Intimitatea poetului este experiența unei lumi întregi. Nichita Stănescu a avut dreptate să ne spună că ”poetul ca și soldatul nu are viață personală”, viața lui este o eternă reîntoarcere la unitatea universală printr-o aventură inițiatică spre marele necunoscut, care inspiră și ne emoționează, dar nu reușim să ajungem cu adevărat niciodată la el, ca să-l cunoaștem fizic, ci se dezvăluie doar prin forțarea sensibilității. Acel necunoscut atrage poetul ca o bulboană prometeică a soarelului clocotitor, pentru a fura din el puțin foc ca să încălzească inima rece a umanității descărnate de memoria originarității. Acel necunoscut poate fi vulcan sau soare, întuneric sau noapte înstelată, el este o sirenă pentru poet, un fel de a spune ca poetul Alexandru Philippide, azi, din păcate, pe nedrept uitat: ”bulboana soarelui clocotitor, pe veșnice să mă soarbă” (Izgonirea lui Prometeu).

Tentația poetului este unirea cu necunoscutul, cu inefabilul veșniciei. Poezia este sinteza cu inteligența universală. Lirismul este un salt spre necunoscut. Iluminarea poetului vine din necunoscut. Este o formă a inconștientului, pe care îl explorează prin sensibilitatea emoției. Să fie pentru poet necunoscutul o stare de grație a infinitului? Lirica este un extaz al abisului? Doar poeții pot da răspunsul adevărat! Să fie descoperirea necunoscutului doar o treaptă a realului în irealitatea sa? Nichita Stănescu ne provoca cu ”pericolul care atrage pe oameni spre necunoscut, iar necunoscutul spre noi descoperiri”. Poetul are această mândrie a iluminării care vrea să depășească limitele necunoscutului. Sămânța liricului e izvorul necunoscut din care nu se mai satură niciodată poeții. Lumea poeziei nu este empirică. Poezia anihilează realul. Lirica este forma de expresie a necunoscutului. Poezia ne vorbește despre ceea ce nu se vede. Arthur Rimbaud, poet profetic, construieşte un eu poetic prin formula „eu este altul”, opera acestuia este propusă printr-o întoarcere la matricea senzorială, a ”datului” poetic, un Altul, ca „marele criminal, marele bolnav, marele blestemat şi supremul Savant”. Poetul e un Savant al unei construcţii fabuloase, uneori absurdă, estropiată, unde se simte o supradoză de simţuri dereglate ca în manifestul ”noul vizionar” dintr-o scrisoare transmisă unui prieten Demeny, pe 15 mai 1871: „m-am prefăcut într-o operă monstruoasă”. Rimbaud în ”scrisoarea vizionarului” considera poezia ca ”limba sufletului pentru suflet, rezumând totul, miresme, sunete, culori, gândire agățând gândirea și trăgând din ea. Poetul ar defini canitatea de necunoscut, ce se trezește în vremea sa, în sufletul universal…”

Poezia este o căutare tensionată a infinitului într-o unire plenară a simțului cu sufletului. Necunoscutul este o provocare a poeziei și o eternă reîntoarcere la izvoarele originității și originalității. Poezia este focul care arde în această piatră a eternității. Integrarea în necunoscut va fi țelul unui poet autentic. Poezia nu este matematică cum credea E.A. Poe sau Ion Barbu, ci iraționalitatea unui necunoscut care acaparează emoția lumii în sufletul universal. Poezia redevine o căutare neliniștită și teandrică a necunoscutului etern, acea forță care atrage și distrage autorul liric. Indefinitul este atracția inefabilului. Poetul este, de fapt, propria sa poezie.

Ionuț Țene

Zenovia ZAMFIR: Amintirile apar în timpul iubirii de cuvânt

Razele unei dimineți însorite de vară ne însoțesc pe drumul noilor aventuri, descoperi, clipe frumoase alături de prieteni veniți din toate colțurile țării la simpla chemare a doamnei scrisului românesc, o doamnă frumoasă și distinsă, Mariana Moga.

Trăim vremuri tulburi, cu restricții la tot pasul, nesiguranță și uneori frică, o perioadă grea și plină de obstacole. Curajul doamnei Mariana Moga – un adevărat magician al cuvântului şi sentimentului frumos înstelat în inima sa, cum a descris-o doamna Emilia Dabu, de a organiza o Tabără Literară, este un act de mare responsabilitate, dar și un moment așteptat cu nerăbadare de toți cei ce participă la ”un pahar de veșnicie”. Cu multă experiență și o capacitate organizatorică deosebită, Mariana Moga reușește și de această dată șă-și surprindă plăcut colegii întru-cuvânt, prietenii iubitori de cultură, de frumos, de neam și de țară.

Aflați într-o efervescență creatoare, participanți la cea de a V-a ediţie a Taberei Prieteniei Literare „De amicitia” 2021, ce se desfășoară în superba vilă Elisabeta de la periferia oraşului Unirii – Alba Iulia, și-au pregătit cele mai noi și frumoase cărți publicate. Revederea este plină de emoție și bucurie, a trecut aproape un an de la întâlnirea din județul Hunedoara organizată tot de doamna Mariana Moga, iar dorul de vers și cântec românesc este mare și greu de stăvilit. Prietenia este unul dintre cele mai de preț daruri pe care le primim de la viață. Prietenia înseamnă iubire, încredere, compasiune, comunicare, speranță. Prinși în vârtejul problemelor cotidiene, serviciu, plata facturilor, de multe ori uităm care sunt adevăratele valori. Ideea unei tabere a prieteniei este cu atât mai importantă cu cât perioada pandemiei pe care o traversează întreaga planetă ne obligă să ne distanțăm cât mai mult unii de alții. Dorința de a ne bucura de un răsărit de soare, de o floare, de zâmbetul și chipul frumos al unui copil, de a ne îmbrățișa unii pe alții, de a ne ajuta unii pe alții este din ce în ce mai greu de realizat. Noi suntem un popor creștin, noi ne iubim unii pe alții… „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, așa cum suntem îndemnați la Sfânta Liturghie. Ca oameni de condei avem posibilitatea și puterea de a menține această dragoste de Dumnezeu, de trecut și prezent, de aproapele, de frumos, de tot și de toate.

Prietenia este conexiune, amintiri, prietenia este este atunci când oferim si primim iubire, respect și acceptare. Din prietenie, Cami și Cristinel Badea au făcut popas la Vâlcea pentru a merge împreună la Alba Iulia , cu mașina lor. I-am așteptat cu mare bucurie, sunt o familie veselă și frumoasă, doi oameni care se iubesc și care sunt dornici de a fi în armonie și comuniune cu semenii lor. Pe drum am depănat amintiri, am trecut în revistă propriile reușite pe plan profesional, dar și pe tărâmul scrisului, am stabilit câteva planuri de viitor, am râs și am glumit, ne-am bucurat că suntem sănătoși, că avem pasiuni comune că ne susținem ideile și idealurile. Întâlnirea cu Mariana Moga , soțul Cristi și ceilalți colegi care erau deja la pensiune a fost minunată, am strigat și ne-am îmbrățișat cu toată puterea, de dor, de drag, de prea multă …restricție. Fiind printre ultimii sosiți ne-am cazat fuguța, ne-am pus hainele de sărbătoare și după ce am mâncat, am mers cu toți în sala de conferințe special amenajată pentru activitățile diverse ce se vor derula pe tot parcursul taberei. Seriozitarea organizatoarei, importanța evenimentelor, sunt motivele pentru care venim cu drag.

Sub genericul „Să ne cunoaştem mai bine” , s -a dat startul celei de a V-a ediţie a Taberei Prieteniei Literare „De amicitia”. Fiecare ne-am prezentat cât mai frumos și elegant posibil, în cuvinte meșteșugit alese am trecut în revistă cărțile publicate și o parte dintre cele mai bune recenzii și participări la concursuri, premii obținute. A fost o seară în care se simțea bucuria revederii, emoția participării la o manifestare de mare ținută culturală, în special pentru cei veniți prima dată. A doua zi au început lucrările taberie, lansări de carte, conferințe. Ne-au încântat cu creațiile lor: Silvia Giurgiu, Sergiu Botezatu din Republica Moldova, Liliana Ghiţă Boian Jianu, iar Gelu Dragoș a prezentat mai multe cărţi ale editurii „eCreator”Baia Mare semnate de: Ioan Romeo Roşiianu (două), Daniel Luca, drd. Petronela Apopei, Cristian Gabriel Moraru, cărţi care au fost oferite bibliotecii taberei „De amicitia”. Eu m-am înscris în program cu lucrările: 1. ”Amintiri ale măreţiei trecutului îngropat de veacuri- comuna Glăvile”, ediţie îngrijită de : Adrian Constantin Catană, Maria Lica Catană, Zenovia Zamfir, 2.” Cultura şi dragostea de aproapele nostru în vremuri de restrişte ”, ediţie îngrijită de Zenovia Zamfir şi Iuliana Radi, 3. ”În veșnicia unei clipe” , ediție îngrijită de: Zenovia Zamfir, Alin Pavelescu. Despre cartea ”Amintiri ale măreției trecutului îngropat de veacuri – comuna Glăvile”, Părintele Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, spunea… ” Această monografie alcătuită cu multă însuflețire de către distinsele cecretătoare vâlcene Maria Catană și Zenovia Zamfir este dedicată satului natal al vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu al Clujului, cel supranumit, pe bună dreptate, „Leul Ardealului”. Ar fi nedrept să fie trecute cu vederea originile sale din Oltenia rurală și legăturile mai puțin știute cu această regiune din vremurile pribegiilor sale. Dârzenia și buna îndrăzneală a Părintelui Bartolomeu Valeriu Anania provin, fără urmă de îndoială, din bătătura casei părintești din Glăvile, din Vâlcea centrală, satul descris în amănunt în cartea de față, unde l-am însoțit și eu pe mentorul meu, odrăslit în acest străvechi ținut românesc”. Doamna prof. dr. Maria Vaida ne-a încântat cu o conferință despre „Poetul Gheorghe Pituţ sau Ochiul şi Noaptea”. Ziua s-a încheiat cu cu un moment artistic dăruit din tot sufletul de Corina Ofelia Corpodean, poetă și realizatoare de emisiuni culturale radio, care își încântă publicul cu vocea sa blândă, intensă, cu un timbru special. Corina este un Om frumos pe care îl asculți cu multă atenție și dragoste.

Vineri, 25 iunie 2021, domnul istoric dr. Mihai Octavian Groza a susținut conferința „Lucian Blaga, destinul unui cărturar”, iar doamna Maria Vaida a conferențiat despre „Oameni vechi şi noi”, autor Mihai Octavian Groza. A urmat un moment emoționant, lansarea cărţii „Oltul din inimă – In memoriam Costy Triţă”, ”poetul iubirii”, cum era cunoscut și apreciat, un prieten bun care a plecat mult prea de devreme în țara de peste veacuri, în luna septembrie 2020. Au rostit cuvinte frumoase: Mariana Moga, Mihai Octavian Groza, Doina Bonescu, Gelu Dragoş, Liliana Ghiţă Boian Jianu, Romulus Moldovan. Apoi s-a lansat pe orbita scrisului românesc, Antologia „Clepsidra cu sentimente” prezentată de: Mariana Moga, Liliana Ghiţă Boian Jianu. Despre cartea frumos realizată, de la copertă până la textele colegilor scriitori, un cuvânt de folos, vorbe frumoase și din suflet dăruite pentru că ele descriu harul, talentul autorilor, am rostit și eu. Fiecare dintre cei ce au semnat în Antologie, au scris cu dragoste pentru cuvânt, pentru cititori, pentru eternitate. Ziua s-a încheiat cu un recital de muzică interpretat de Bebe Jianu și pe ritmuri de muzică folk, cu melodii de suflet interpretate de Corina Ofelia Corpodean.

Sâmbătă, 26 iunie 2021, a adus cu sine o nouă provocare dureroasă, lansarea cărţii „Reîmpărţind iubirile la doi”, autor Constantin Triţă, lucrarea era în manuscris la editură atunci când poetul s-a stins sub privirile îndurerate ale soției sale. Pentru Tanty Triță, poetă și soție, a fost foarte greu să vorbească despre cel mai iubit și drag soț, despre omul Costi, despre jumătatea sa. Văzut sau cât mai discret, fiecare am vărsat o lacrimă în amintirea unui mare poet, un prieten de nădejde, un om care a avut un gînd bun și o vorbă frumoasă pentru toți cei ce l-au cunosct.

A urmat prezentarea cărţii semnate de Liliana Ghiţă Boian Jianu&Pandele Bebe Jianu „Dialoguri imaginare şi povestiri istorice în acolada timpului” prezentată de domnul scriitor, renumit om de cultură George Călin. Printre ultimele și frumoasele momente a fost prezentarea cărţii doamnei Nastasica Popa – „Gânduri indamine” . A rostit vorbe alese domnul George Călin, iar doamna prof.dr. Maria Vaida a făcut o cronică literară deosebită . Despre Nastasica și creațiile sale, cuvinte frumoase și alese am transmis și eu pentru că le merita din plin. Seara a fost dedicată muzicii populare iar tînăra și talentata interpretă Cristina Muntean a cântat cu drag și cu voie bună pentru toți participanți la Tabăra Literară„De amicitia”. În acele zile ” minunat de frumoase ”, ne-am simțit liberi, ne-am veselit cu Vasile Bele și Gelu Dragoș, moroșeni noștri dragi, am schimbat gânduri și impresi, le-am apreciat creațiile fetelor : Silvia Giurgiu, Daniela Vîlceanu, Ildi Șerban, Rodica Mureșean, veșnic pusă pe șotii, am râs la bancurile lui Romi Moldovan, un prieten drag, vesel și mereu amabil, am ascultat cu drag poeziile lui Ovidiu Vasile și Alin Cucuruzan, ardeleni frumoși dar mai ales talentați. Cu versuri frumoase ne-au încântat și Cristinel Badea, Luminița Postolache, puștoaica noastră – olteancă de la Craiova, Doina Bonescu, Dumitru Vasile ne-a vorbit cu mult patos despre Cugirul său minunat, Stefania Petrov, care în ciuda ghinionului cu bagajul, a fost veselă și ne-a recitat din poeziile sale. Veníțí pentru prima dată în mijlocul nostru, domnul Daniel Luca și domnul Costel Avrămescu ne-au cucerit cu scrierile domniilor lor. Respect și admirație pentru doamna Adriana Weimer, a muncit din zor , a filmat și fotografiat non stop dar ne-a și recitat din propriile creați, mai timidă dar cu vers frumos a fost Carmen Grigore. Farmecul, veselia, creațile literare ale celor două doamne :Nastasica Popa și Rodica Mureșan, au rămas vii în amintirea noastră.Tanțy, Liliana, Bebe, cu voi este mereu bucurie și sărbătoare în sufletul meu. Cuvinte frumoase și aleasă prețuire pentru toți colegii prezenți în tabără, deosebită considerație pentru doamna Maria Vaida, domnule Octavian Mihai Grozea, ne-ai încântat și mai ales ne-ai și filmat, te felicit pentru seriozitate și pentru efortul susținut în promovarea valorilor culturale. Gelu Dragoș dimpreună cu Vasile Bele au totdeauna un cuvânt frumos și o mare iubire pentru ținuturile natale , pentru zona pitorească a Maramureșului, mândru plai cu flori și cu ficiori. Doamnele : Cornelia Costin si Maria Iancu , ne-au impresionat prin costumele populare pe care le-au purtat cu multă demnitate, prin dorința și eforul susținut de a menține și trasmite generațiilor viitoare din țară și străinătate, frumusețea și perenitatea portului popular. Mariana Moga, poezia ta de atitudine, de suflet, de spirit, dragoste şi înţelepciune, taine şi adevăruri, iubirea de țară și de neam, ne încântă de multă vreme!

Pe parcursul acestor zile au fost acordate diplome şi medalii din partea Societăţii „Românca” din Londra, a Radioului TV „Unirea” Wiener Neustadt – Austria, Editurii Globart Universum și arevistei Poezii pentru sufletul meu, Asociația ASTRA, Despărțământul „Vasile Moga” Sebeș, din partea organizatorilor Taberei Prieteniei Literare „De amicitia”. Mariana Moga – spirit organizatoric hărăzit de Bunul Dumnezeu cu darul prieteniei, plecăm și de acestă dată cu amintirea unor clipe minunate, cu dorința de a reveni cât mai curând într- o nouă tabără a prieteniei, a creației, a iubirii de cultură, a iubirii de Dumnezeu și de semeni, a iubirii de neam și de pământul străbun .

Zenovia Zamfir

Regulamentele a două concursuri de creație la care sunteți invitați să participați – BREZOI „LEGENDELE LOTRULUI”, ED. I, 2022

ANTOLOGIA ȘI CONCURSUL INTERNAȚIONAL DE PROZĂ SCURTĂ, BREZOI „LEGENDELE LOTRULUI”, ED. I, 2022

Scriitorul ION NĂLBITORU, Editura Franco, împreună cu Primăria orașului BREZOI, jud. Vâlcea, organizează concursul literar de proză scurtă „LEGENDELE LOTRULUI”, ediția I, 2022.

La acest concurs pot participa românii de pretutindeni. Tema să fie inspirată din viața oamenilor de pe Valea Lotrului (Brezoi, Malaia, Voineasa,) din legende, mituri, obiceiuri, tradiții, etnografie, folclor, fapte istorice, întâmplări din regimul trecut și actual, despre păstorit, exploatări miniere și forestiere, amenajări hidroenergetice, povești și povestiri reale sau imaginare din arealul Văii Lotrului, reportaje turistice (inclusiv Valea Latorița, Obârșia Lotrului și Transalpina).

Textele pentru concurs vor fi scrise în format A4, Times New Roman, caracter 12, obligatoriu cu diacritice, spațiere la un rând și se vor trimite doar în Doc sau Docx.

Se va participa cu un singur text de minim 3 pag și maxim 5 pag.

Se pune condiția ca lucrările participante la concurs să nu fi fost publicate în volum, în reviste online sau pe hârtie și să nu se facă publice pe durata concursului sau a jurizării.

Textele care nu îndeplinesc condițiile de mai sus vor fi descalificate.

Concurenții vor trimite personal în același e-mail două documente: unul cu textul pentru concurs și altul cu numele autorului și al prozei participante la concurs, adresa de e-mail, adresa de domiciliu, nr. de telefon și o poză jpg pe adresa: editurafranco@gmail.com cu specificarea: Pentru Concursul literar „LEGENDELE LOTRULUI”. Lucrările vor fi trimise în perioada 15 decembrie, 2021 -15 februarie, 2022

Etapa jurizării va avea loc în perioada 01 martie-15 aprilie 2022

Câștigătorii vor primi diplome, cărți și premii în bani.

Toate textele participante la concurs vor fi incluse în Antologia „Brezoi- Legendele Lotrului”, vol. I /2022

În Antologie vor fi incluse și textele autorilor (referitoare la arealul Văii Lotrului) care nu doresc să se înscrie la concurs. Și membrii comisiei de jurizare vor fi primiți în paginile acestei antologii cu un text literar, cronică sau poezii.

Tot pentru antologie se primesc și poezii, colinde, balade, doine, cântece haiducești etc., 2-3 pagini, despre această zonă. Poeziile nu vor intra în concurs.

La finalul cărții va fi și un album cu fotografii din zonă.

Fiecare autor va primi gratuit câte o antologie!

Se vor acorda următoarele premii:

PREMIUL I – 500 LEI

PREMIUL II – 400 LEI

PREMIUL III- 300 LEI

Eventualii câștigători din diaspora vor primi premiile doar în România.

Comisia de jurizare:

Al. Florin Țene – Președintele Ligii Scriitorilor Români de Pretutindeni

Mihaela Talaba – organizator al concursului „Concorso Literrario Internationale Corona, Italia”

Mihai Sporiș, scriitor, publicist și membru UZPR

Lilioara Macovei – scriitor și membru al LSR

Ion Nălbitoru- Președintele juriului, membru al L.S.R., al U.Z.P.R. și al Societății Culturale „Anton Pann”.

ANTOLOGIA ȘI CONCURSUL INTERNAȚIONAL DE PROZĂ SCURTĂ „ZĂTRENI, FILĂ DE LEGENDĂ”, ED. A V-A, 2022

Scriitorul ION NĂLBITORU, Editura Franco, împreună cu Primăria localității ZĂTRENI, jud. Vâlcea, organizează concursul literar de proză scurtă „Zătreni- filă de legendă”, ediția a V-a, 2022.

La acest concurs pot participa românii de pretutindeni. Tema să fie inspirată din viața oamenilor de la țară, din legende, mituri, fapte istorice, întâmplări din regimul trecut și actual, povești și povestiri reale sau imaginare de pe teritoriul localității ZĂTRENI.

Textele pentru concurs vor fi scrise în format A4, Times New Roman, caracter 12, obligatoriu cu diacritice, spațiere la un rând și se vor trimite doar în Doc sau Docx.

Se va participa cu un singur text de minim 3 pag și maxim 5 pag.

Se pune condiția ca lucrările participante la concurs să nu fi fost publicate în volum, în reviste online sau pe hârtie și să nu se facă publice pe durata concursului sau a jurizării.

Textele care nu îndeplinesc condițiile de mai sus vor fi descalificate.

Concurenții vor trimite personal în același e-mail două documente: unul cu textul pentru concurs și altul cu numele autorului și al prozei participante la concurs, adresa de e-mail, adresa de domiciliu, nr. de telefon și o poză jpg pe adresa: editurafranco@gmail.com cu specificarea: Pentru Concursul literar „Zătreni- filă de legendă”. Lucrările vor fi trimise în perioada 15 noiembrie, 2021 -15 ianuarie, 2022

Etapa jurizării va avea loc în perioada 01 februarie-15 martie 2022

Câștigătorii vor primi diplome, cărți și premii în bani.

Toate textele participante la concurs vor fi incluse în Antologia „Zătreni – file de legendă”, vol. IV /2022

În Antologie vor fi incluse și textele autorilor (referitoare la comuna Zătreni ) care nu doresc să se înscrie la concurs. Și membrii comisiei de jurizare vor fi primiți în paginile acestei antologii cu un text literar, cronică sau poezii.

Tot pentru antologie se primesc și poezii, colinde, balade, doine, cântece haiducești etc., 2-3 pagini, despre Zătreni. Poeziile nu vor intra în concurs.

Fiecare autor va primi gratuit câte o antologie!

Se vor acorda următoarele premii:

PREMIUL I – 500 LEI

PREMIUL II – 400 LEI

PREMIUL III- 300 LEI

Eventualii câștigători din diaspora vor primi premiile doar în România.

Comisia de jurizare:

Mihaela Rădulescu –Prof .Dr. Lingvist, Președintele Societății Culturale „Anton Pann”

Vasile Hatos – Scriitor, membru „La Camerata dei Poeti” din Firenţe, Italia

Milian Oros – scriitor, membru al L.S.R.

Dan Mitrache – poet, membru al „Societății Culturale Anton Pann”

Ion Nălbitoru- Președintele juriului, membru al L.S.R., al U.Z.P.R. și al Societății Culturale „Anton Pann”.

Liga Scriitorilor Români

Recenzie de carte -Gustul binelui pe buze : Mihaela CD

Ursula, o mamă judecată de copii

autor Mara Popescu Vasilca

Gustul binelui pe buze

recenzie de Mihaela CD

Cartea ”Ursula, o mamă judecată de copii” este cel de-al șaselea roman publicat în 2020 la Editura Izvorul Cuvântului din București, care face parte din colecția ”Dragostea arză-o-ar focul”, și care reprezintă o colecție extraordinară de romane despre femei și pentru femei cu subiecte diferite, cu personaje diverse dar care la un moment dat au toate un punct comun, fierbinte, care arde: Dragostea!

Aflată la o vârstă matură, a celei de-a doua tinereți, doamna Mara Popescu Vasilca brodează în romanele sale personaje și povești trăite sau povestite de cei din jur cu firul de aur al priceperii, imaginației și creativității sale debordante într-o țesătură de o excepțională calitate ce îmbină experiența sa de viață cu înțelepciunea dobândită oferind cititorului adevărate lecții de viață. Astfel cititorul colecției ”Dragostea arză-o-ar focul” pe lângă plăcerea absolută a lecturii se va simți câștigat, îmbogățindu-se cu o experiență de viață parcă trăită chiar de el substituindu-se în pielea personajelor și primind subtil o înțeleaptă lecție pe care o va adăuga în bagajul său valoric.

Cartea ”Ursula, o mamă judecată de copii” reprezintă o uluitoare lecție de viață, ce împletește într- un buchet vast, sentimente, trăiri și frământări învelite în voalul opac al prejudecății, dar și o analiză perpetuă a propriei conștiințe . Deși subiectul cărții are o latură profund moral-creștină și una profund meditativ-psihologică, cartea te cucerește încă de la început, fiind ușor de citit, adresându-se cititorului universal într-un limbaj deloc sofisticat care te ajută să o parcurgi filă după filă.

Autoarea ne invită în sufletul răvășit al unei femei lovite de soartă, Ursula, care forțată de împrejurări nefaste ajunge să își calce în picioare propria conștiință vânzându-și trupul pentru a supraviețui și a-și crește cei trei copii. Cel mai aprig judecător al faptelor sale reprobabile este propria-i conștiință care o mustră neîncetat.Cu toate că Ursula se simte cumplit de vinovată și chiar se auto denigrează, dragostea maternă răstoarnă munți și reprezintă o puternică motivație pentru a învinge orice, trecând peste rețineri, vijelii și suferințe. Evident această mamă are un caracter atât de puternic încât luptă chiar și împotriva propriei conștiințe, urmărind doar scopul care o motivează.

Deși nu o scuză pentru faptele sale, scriitoarea ne prezintă subtil motivația, situația ei atât din punct de vedere social, moral, intelectual, cultural cât și familial. Deși este o femeie de la țară, fără studii, săracă, bătută de soartă trecută prin greutăți și părăsită cu 3 copii, aceasta nu își abandonează copii și nu renunță, la a lupta cu viața prin orice mijloace. Având o inteligență nativă aceasta știe cum să își educe copii, să-și protejeze copiii ani la rând, știe cum să își investească banii câștigați, știe să se autoeduce atât comportamental, profesional , urmând liceul și apoi o facultate cât și vestimentar, având gusturi alese și știind să își aleagă potrivit ocaziei îmbrăcămintea.

Scriitoarea Mara Popescu Vasilca reliefează foarte bine comportamentul uman care tinde sa pună rapid o etichetă și să acuze pripit fără să pătrundă adânc în tainele complexe și întortochiate ale cauzelor, observând doar efectul , deseori orbiți de preconcepții, de judecată societății sau chiar de îndoctrinare.

Fără să vrem și chiar fără să știm, toți suntem uneori judecători ai clipei, rod al propriilor valori și ale propriilor convingeri, etichetarea comportamentală fiind cel mai des întâlnită.

Jonglând printre personajele sale aflate în diverse ipostaze, autoarea realizează cu măiestrie profile psihologice atât masculine cât și feminine care iubesc, trădează și iartă. Fără să ne dăm seama,citind cartea ajungem să ne transpunem în pielea personajelor și să-i înțelegem, să-i compătimim, să-i iertăm și să ne bucurăm alături de ei. Calitatea extraordinară și amprenta unică a scriitoarei Mara Popescu Vasilca constă tocmai în filigramarea atentă a personajelor și prezentarea acestora într-o lumina blândă, evitând să-i judece! Ea imprimă suflul blândeții, cu care înmiresmează întreaga poveste, împreună cu acceptarea, respectul, răbdarea și speranța!

Cartea scoate în evidență un mare adevăr potrivit căruia în fiecare om oricât de rău ar părea la prima vedere există și ceva bun! Depinde de noi dacă vrem să vedem și latura pozitivă sau dacă suntem dispuși sau capabili să descoperim și acea parte.Tocmai acea parte pozitivă o descoperă scriitoarea Mara Popescu Vasilca în personajul Ursulei, arătând câte calități poate sa aibă totuși un om care greșește. Datorită scriitoarei Mara Popescu Vasilca înțelegem rolul absolut magnific al cunoașterii acea cupola care se deschide și ne luminează universul, aflăm rolul majestic al comunicării care rezolva și aplanează conflicte, înțelegem rolul sacru al familiei care unindu-se devine mai puternică, de nezdruncinat și pătrundem în cotloanele nebănuite ale dragostei și ale iubirii necondiționate.

Autoarea, pe tot parcursul cărții însoțește cititorul cu un pozitivism magnetizant și o speranță că lucrurile se pot îndrepta spre bine. Demn de admirat este faptul că această carte reprezintă și o pildă convingătoare pentru cei care se confrunta cu situații ce par fără ieșire sau cu o auto judecată drastică a conștiinței crezându-se suflete pierdute, dar iată că scriitoarea Mara Popescu Vasilca le dovedește că întotdeauna există o ieșire.

Scriitoarea Mara Popescu Vasilca este creștină și credința sa în Dumnezeu nu este ascunsă cititorului ci dimpotrivă îi este relevată cititorului prin mici rugăciuni, exemple creștine, pasaje din Biblie și pilde. Învățătura moral creștină nu este impusă și lasă cititorului chiar o poartă deschisă ca sa observe singur ca se poate trăi și fără morala creștină dar că, mai devreme sau mai târziu, tot vine o vreme în care tu singur iți dorești sa-ți întorci fața spre Dumnezeu. Uneori, chiar dacă divinitatea își face simțită prezența în viața ta, știi, simți și totuși ignori, parcă refuzând să te gândești, însă tocmai pentru că Dumnezeu există, în clipele cele mai grele EL este alături de tine și face chiar miracole la care nu te aștepți.

Pana scriitoarei seamănă iubire și pace chiar și în cele mai ciudate situații , iubirea de semeni, iubirea de aproape, respectul pentru biserică, iubirea de părinți, milostenia, generozitatea, etc, făcându-ne să înțelegem cât de important este acest sentiment IUBIREA! Omul este clădit să se hrănească cu iubire și are nevoie de iubire! Personajul principal Ursula, își găsește sensul adevărat al vieții prin iubire, atunci când primește iubire pentru ca odată cu aceasta începe să se ierte pe sine, să se accepte, să se aprecieze și să dăruiască iubire la rândul sau fără a-i mai fi teamă că va fi rănită.

Mara Popescu Vasilca își alege elegant cuvintele, care curg precum niște izvoare limpezi, fiind foarte atentă la estetică și la detaliile pe care le clădește cu iscusință, ca să asigure o vizualizare imaginativă a scenelor în mintea cititorului. Scenele de dragoste pe care le prezintă în romanul ”Ursula, o mamă judecată de copii” sunt pline de delicatețe, evitând vulgaritatea, folosindu-se precum un dirijor de bagheta sa magică, sunetul iubirii izvorăște din puterea instrumentelor pe care le folosește, cuvinte gingașe așezate cu priceperea magicianului care vor dezvolta apoi intuitiv filmul ce se va derula în imaginația cititorului.

Evenimentele se succed cu repeziciune, creând ipostaze din cele mai interesante, răsturnări de situații și întâmplări neașteptate iar cititorului îi este stârnită curiozitatea și îi este ținut treaz interesul de a continua lectura pentru că încă de la început i-a fost imprimat acel timbru radiant de speranță, acea dorință subtilă de întoarcere către divinitate, așteptând să se întâmple un miracol.

Cartea ”Ursula, o mamă judecată de copii” este acel roman în care plângi și te bucuri cu personajele, romanul pe care nu poți să-l lași din mână sperând într-un final pozitiv. Doamna Mara Popescu Vasilca nu vrea sa își dezamăgească cititorul care are o dorință aproape organică spre un final fericit și bineînțeles îi oferă într-o explozie de bucurie acel ”happy end în full”rezolvând toate problemele povestii.

Scriitoarea Mara Popescu Vasilca este o persoană de o fină eleganță,distinsă și rafinată, plină de energie pozitivă și cu o sete extraordinară de creație care se află într-o perioadă extrem de prolifică! Ea are un suflet inocent, plin de iubire pentru cei din jur, plin de dragoste și bunătate, iar scrierile sale poartă un suflu tineresc, proaspăt și vesel cu care își impregnează cărțile într-o manieră autentică și originală.

Autoarea, deși are o experiență respectabilă în școala vieții și este o persoană plină de ințelepciune, ea nu impune în romanele sale aceste lecții de viata ci le sugerează foarte subtil și abil cu un talent scriitoricesc rar întâlnit. Aceasta lasă viitorimii un roman plin de invataturi. Una dintre acestea este de a nu-ți judeca părinții pentru că doar ei știu cum te-au crescut, respectul pentru truda și sacrificiile părinților este sfânt orice ar fi! O altă învățătură foarte importantă este aceea că morala creștină nu înseamnă îndoctrinare ci mai degrabă iertare și acceptare, în acest sens chiar și preotul poate sa greșească interpretând scrierile biblice.Caracterul unui om și personalitatea sa sunt două lucruri diferite, iar omul se poate schimba se poate îndrepta se poate autoeduca chiar dacă a greșit.

Am citit romanul în câteva ore fără oprire, mânată de o nestăvilită poftă de a afla ce se întâmplă mai departe, acest lucru înseamnă ca și eu asemeni altor cititori am fost sedusă de scriitura doamnei Mara Popescu Vasilca, o scriitură blândă, caldă, fermecătoare și convingătoare care pune suflet, pricepere și eleganță în firul poveștii care ne surprinde!

Cu mult tact și finețe scriitoarea ne conduce spre esența din care izvorăsc scrierile sale sclipitoare și înțelegem într-un sfârșit, pentru ca la finalul lecturii romanului simțim că persistă insistent gustul binelui pe buze, aroma bunătății și a dăruirii de bine, a îmbunării, a umanizării și a înțelegerii spiritului divin care nu are alt scop decât făurirea de bine!

Într-o lume tulbure în care valorile morale ce le credeam sacre, de neclintit și sfinte sunt date peste cap și dezumanizarea a devenit o armă împotriva umanității, scriitoarea Mara Popescu Vasilca vine să împartă prin blândețe și bunătate lecții de viață care ar putea salva. Este strigătul mut și răgușit al nostru al tuturor, al părinților, al celor ce asistăm neputincioși la distrugerea valorilor sacre și care așteptăm un miracol sau o chemare la luptă!Mara Popescu Vasilca a început deja lupta cu singura sa armă, o armă magică, a penelului îmbibat în cerneala iubirii de oameni!

Recomand cu tot sufletul această extraordinară carte ”Ursula, o mamă judecată de copii” ce reprezintă un valoros tezaur literar și un far moral, ce va lumina și va dăinui cu siguranță peste vremi și va servi ca moștenire generațiilor viitoare! Citind această carte vă veți simți mai bogați, mai liberi de prejudecăți, mai încrezători și mai fericiți cu propria viata!

Îi urez distinsei doamne, scriitoarea Mara Popescu Vasilca multă putere de muncă și energie creatoare ca să ne încânte mulți ani de acum înainte, cu noi și minunate povești de viață ! Așteptăm cu mult interes noi romane la fel de valoroase!

Mihaela CD

membru al Uniunii Scriitorilor din Canada, TWUC

Presedinte World Poets Association Canada

membru LSR -Liga Scriitorilor Romani

O mama si Dumnezeu: Aurelia RINJEA

O MAMĂ ȘI DUMNEZEU

prof AURELIA RÎNJEA

Recenzia romanului URSULA, O MAMĂ JUDECATĂ DE COPII, al scriitoarei MARA POPESCU – VASILCA

Romanul URSULA, O MAMĂ JUDECATĂ DE COPII, Ed. Izvorul Cuvântului, București, 2020, al scriitoarei de origine română din Canada, MARA POPESCU – VASILICA, face parte din colecția „Dragostea, arză-o-ar focul”. O surpriză plăcută pentru mine, motiv pentru care vă invit la lectură, astfel ca împreună să pășim în fascinantul universul existențial al femeii, într-o societate ignorantă și agresivă.

Încă de la început, prin titlu și prin Cuvântul înainte al autoarei, cartea constituie o provocare, o șansă de a cunoaște universul interior, atât de tainic și de magic al femeii, plin de surprize, dar de cele mai multe ori neînțeles.

Cuvântul din partea Editurii prin domnul Căprar Florin, interviul luat autoarei de către Veronica Gavrilă, ne ajută s-o cunoaștem mai bine, să-i înțelegem modul de a gândi, de a trăi într-o țară agreată de mulți români, unde aceștia și-au urmat destinul. O temă actuală, un prilej prin care autoarea trăiește odată cu personajele sale, cărora le-a dat viață, purtătoare de mesaje adânci, scrierile sale urmărind rezonanța tacită cu cititorul, pe care aceasta o realizează din plin.

Cartea are 14 capitole, prin care treci ca și cum ai deschide ușile unui simplu, dar mare edificiu al vieții, în care Ursula își prezintă povestea ei, plină de lecții înțelepte și confesiuni. Ea consideră că „numai cei care au fost iubiți, știu să iubească. Iubirea nu are limite și nici reguli”… „toți suntem sau avem parteneri ideali, dar nu avem timp să-i înțelegem” (p. 19). „Lipsa de comunicare, de dăruire, de sinceritate și respect duc la vieți imposibile”… „Trebuie văzut omul de lângă noi, să-i dăm spațiu ca să înțeleagă că e iubit” (p. 20).

Încă din capitolul I, atmosfera este magică: „vântul mă înconjoară ca pe o femeie dezbrăcată ce-așteaptă să-i lipească el veșmânt de frunze pe trup” (p. 22). Construcții estetice deosebite: „ploaia care stă la pândă” (p. 22),… „un vânt care o duce precum destinul unde vrea el”. O confesiune cu ploaia, care te ajută să intri repede în pielea personajului: „omul care nu are lacrimi, plânge numai înăuntrul lui” (p. 25).

Ursula este o femeie care a făcut sacrificii pentru a exista, pentru copii ei, vânzându-și trupul în prima parte a vieții, pe care trecutul o urmărește, neștiind cum să le spună copiilor ei adevărul.

Acțiunea se derulează pe multe planuri, într-o curgere liric – narativă, care nu obosește, ci înviorează povestea. Ne prezintă experiențele sale de viață cu clienții sau cu cei care s-au implicat în viața ei. Ea lucrează, studiază și vrea să fie ziaristă, lucru pe care îl și reușește, determinată fiind de Ștefan, cel care îi oferă bani suficienți, cât să renunțe la acest mod de viață, moment în care se simte pentru prima dată liberă. El a învățat-o și cum să investească banii în casele pe care le-am cumpărat pentru copii, pe care le-a închiriat pentru a le plăti.

În apartamentul ei, clienții vin ca la un cabinet al unui psiholog. Dar nimeni nu-i cunoaște zbuciumul lăuntric de femeie singură, care luptă pentru supraviețuire, dar mai ales pentru dragostea ei pentru copii. Ne prezintă cu multă decență întâlnirile cu clienții și confesiunile acestora, cărora consideră că le vinde plăceri, pe care ea nu le trăiește. Nu e lipsită acțiunea nici de conflicte, care arată vulnerabilitatea femeii singure și neînțelese.

Vești despre copii primește de la Mărioara, cumnata dinspre fostul ei soț Nicu, cu care se căsătorise de la 17 ani. A fost bucuroasă, ca orice mamă iubitoare, când acesta i-a lăsat pe copiii să-i crească ea. Ne redă cu mare nostalgie amintiri din copilăria ei, cum mergeau duminica la biserică și mama îi ridica pe rând să sărute icoanele, fără să uite apoi bătăile suportate din partea lui Nicu, de ea și copii. Se recunoaște a fi „o femeie care-și caută cuibul și lumina” (189), dar dialogul care va trebui să îl aibă cândva cu copiii, o urmărea permanent. Se simte o femeie vinovată, măcinată de „remușcări și renegată de proprii copii”.

Își aude deseori vocea interioară, care de multe ori e împotriva ei. Consideră că singurătatea îi este prietenă. „Privesc spre cer, din patul pe jumătate gol și mă înfior de bine sau poate de tristețe, de vise și de gânduri cu planurile-mi învechite de viitor” (p. 28), fără să uite vreun moment de ajutorul divin.

Despre iubire ne spune: „dacă aș putea iubi pe cineva, i-aș cutreiera visele în fiecare noapte, unul după altul, aș fi luat clipele senine și apoi le-aș fi dat vântului să le plimbe, să le ducă departe, ca să văd dacă s-ar mai întoarce la mine”… „Aș vrea să fac poem din iubire” (p. 58).

Uneori își așterne gândurile în poezii: „când scriu, pare că îmi curăț sufletul, că toate evenimentele scrise acolo le-am șters din minte. Rămân liberă să pot începe o viață nouă” (p. 66).

Din când în când aceeași toamnă, care e una specială, vrea să o ajute să prindă curaj, una ieșită din calendarul prezentului, (p. 233). Plouă peste gândurile trimise de mine în ploaie, să le spele ea de tristețe, sunt gânduri speriate de liniște (p. 246). În căutarea liniștii, ne îndeamnă „să ne ascultăm gândurile, dacă avem curaj să ne judecăm singuri faptele, fără să se mai amestece alții. Să păstrăm în suflet pe cei care au fost alături și care au fost ca o binecuvântare de la Dumnezeu” (p. 273).

Dornică de afirmare, urmează cursuri de formare personală și este foarte mândră de ea când și-a văzut numele scris cu litere mari pe Diplomă: URSACHE URSULA, ZIARISTĂ. Primul său interviu îl ia chiar procurorului Adrian Zamfirescu.

Alături de acesta și el cu o poveste, (crescând copiii soției cu altul, precum ar fi ai lui), învață să oprească timpul pentru iubire și „dacă este încuiat timpul, să-l elibereze dacă așa e scris în stele” (p. 247). Împreună hotărăsc să înfrunte trecutul, să vadă dacă numele lor sunt trecute în „cartea destinului” (p. 247).

Întâlnirea cu fostul soț, discuția cu copiii, aniversarea zilei de naștere a lui Adrian, când cele două mari familii se reunesc la o masă rotundă în grădină, cu toții precum „în grădina lui Dumnezeu” (p. 355), sunt momente pline de emoție, frumos construite din punct de vedere estetic.

Copiii Ursulei pleacă în Franța pentru a scăpa de judecățile altora referitoare la mama lor. Casele lor au fost donate unui centru pentru ajutorarea copiilor, femeilor și bătrânilor. Tot în Franța, Ursula și Adrian s-au căsătorit și ne-au plimbat apoi prin Paris, eu fiind încântată de revederea Orașului Luminilor. Urmează Londra, Tower Bridge, Piața Trafalgar cu Columna lui Nelson, reamintindu-ne o poveste tristă, povestea de dragoste dintre Amiralul Nelson și Lady Hamilton, (o femeie care a găsit puterea să iubească, dar nu a găsit omul potrivit și nu a ținut cont de consecințe).

Volumul ne oferă lecții miraculoase de înțelepciune: a învățat că „tot ce vine de la Dumnezeu trebuie prețuit, că nu trebuie să judecăm, ci să facem voia lui” (350); în rugăciune „lăsăm îngerii și sfinții să se roage pentru noi” (358); „avem nevoie de dragoste, care își are locul în viețile noastre ca o carte într-o bibliotecă”; „Important e ca noi să fim uniți” (231) sau dialogul dintre Părintele Zamfirescu și Ursula, în urma căruia acesta revine asupra deciziei, aducând-o în biserică pe mama lui Adrian, pentru slujba de înmormântare, lăsând ca judecata să fie făcută de Cel de Sus.

Volumul se termină cu lansarea primei cărți a personajului principal, un dar de dat mai departe.

Recunosc că am citit și am plâns deodată. De ce? Pentru că în anii comunismului, o femeie dacă divorța, era marginalizată de societate, chiar dacă motivele ei erau îndreptățite, iar apoi ea își creștea singură copilul, pentru a ajunge a fi demn, în fața lui Dumnezeu. Apoi, întâmplător sau poate nu, mica mașină a personajului principal din roman, se numea Bibilică, iar pe a mea, nepoțica Alexia a botezat-o, Buburuză (aici am surâs). Cum să nu ai compasiune pentru un om care luptă pentru supraviețuire prin toate mijloacele? Doar o Mamă și Dumnezeu pot înțelege.

Impresionantă poveste de viață, frumos și delicat prezentată din punct de vedere literar, cu introspecții și confesiuni, cu dialoguri dense în conținut, cu personaje frumos creionate, cu esențe și construcții stilistice, care te ajută să fii în miezul acțiunii și să empatizezi cu personajele.

Nu mă miră că autoarea consideră că: „scriitorul e singurul evaluator. Este critic, observator, el suferă și se bucură cu personajele care prind viață. Pare ușor să scrii, dar e greu. Trebuie să fii conștient că cel ce va citi va căuta ceva care să îl atragă, să îl motiveze să continue, ceva cu care să rezoneze” (p. 15) … „orice scriitor are valoarea lui, are un mod unic și interesant de a scrie, are ceva interesant de spus”… „că a publica este ca și cum ar trebui să intre în arenă” (p. 21).

Iată că bucuria mea a fost mare, că am descoperit o scriitoare minunată, că acolo în Canada, românii nu au uitat să gândească și să trăiască românește! Cu toată admirația pentru promovarea valorilor culturale ale poporului nostru, vă mulțumesc distinsă scriitoare MARA POPESCU – VASILICA, pentru acest minunat dar spiritual și vă aștept cu interes și bucurie următoarele apariții editoriale!

prof AURELIA RÎNJEA

membru al World Poets Association Romania

Mihaela CD :Responsabilitatea scriitorului de azi pentru generatiile de maine

Responsabilitatea scriitorului de azi pentru generatiile de maine

”Tu ești muritor dar realizarile tale pot fi nemuritoare”

Mihaela CD -Uneori elefantii zboarăÎntr-o lume tot mai bolnavă și mai deposedată de valori fundamentale, asistăm neputincioși și ne intrebăm până unde Doamne? Până când? Valorile familiei fundamentale ca și nucleu de bază al societății sănătoase precum și valorile moral- creștine sunt aruncate in hăul globalismului de dragul universalismului prost ințeles. Serpentina decadenței coboară mai mult decât ne-am fi putut imagina ingurgitând tinerele generații absorbite de culorile vii ale ecranelor. Acum mai mult decât oricând scriitorii poartă responsabilitatea educării noilor generații, a transmiterii valorilor , a predării ștafetei graiului si scrisului românesc celor ce ne vor succede. Să fii scriitor nu înseamnă doar să scrii, să umpli foi anapoda la întâmplare… categoric nu!Dacă prin ceea ce scrii nu transmiți ceva valorizant pentru cel care citește ai scris degeaba! Fie că sunt aforisme, snoave, amintiri, un eseu, un roman sau o poezie, toate trebuie să aibă un nimb valoric care să transmită ceva cititorului.În sufletul scriitorului se afla un război de gânduri, un uragan de trăiri, sentimente pe care le așterne mai ordonat (sau nu) într-o scriitură care trebuie să aibă un sens. În fond scrisul este o formă de comunicare, nu? Dar dacă nu comunici nimic? Sunt foarte multi scriitori/poeți care au primit acest har al scrisului fără să îl ceară din dar ceresc sau universal și care scriu magnific, cu o pană divină, fără prea mare efort, pur și simplu împinși de cosmicitatea interioară care s-a născut în sufletul lor la un moment dat. Aceștia sunt aleși și scriu ceea ce universul le transmite prin gânduri.

Citesc zeci de scrieri în fiecare zi și sunt uimită cât de multă esență există în ele cât de valorizante sunt si cât de mult inseamnă pentru literatura contemporană! Ce-i drept sunt și foarte multe scrieri pe care cititorul nu le poate descifra pentru că acestea nu reusesc să transmită un mesaj . Acesta este punctul pe care doresc sa pun accentul. Recitiți dragi scriitori ceea ce scrieți și vedeți dacă ați reușit să transmiteți un mesaj! Scrierile noastre trebuie să aibă un fir, un izvor de înțelepciune, o morală. Trebuie să fim conștienti că suntem ultima baricadă iar rolul nostru este astăzi mai important decât credeti!

Vremurile s-au schimbat, se citește tot mai puțin și totuși se scrie tot mai mult, de ce? Scrisul a ajuns o formă de eliberare, de decantare a propriilor trăiri, dar nu tot ce se scrie se poate șipublica! Multe dintre acestea arată ca niște jurnale intime cu nuante psihologice. V-ați întrebat câți dintre cei care scriu citesc mai mult decat ce scriu ei? Aici este problema cea mai gravă a societății de azi. Suntem prea ocupați de eul nostru fără să mai privim în jur. Prin lectură ne putem educa, putem învăța sau aprofunda ceea ce cunoaștem deja. Citind cărți descifrăm taine, aflăm lucruri noi, ni se deschid uși spre a gusta din experiențele trăite de alți oameni, devenim mai buni și mai înțelepți.

Tocmai pentru că se citește tot mai puțin cred cu tărie că noi, scriitorii care publicăm, purtăm o mare responsabilitate pe umeri și anume aceea de a transmite prin scris cititorului mesaje reale,adevărate, pozitive care să-l îmbogățească, să îl valorizeze, să-l ajute să se auto valorizeze. Arta și literatura au fost cele care au salvat multe suflete în vremurile cele mai grele. Eliberarea sufletului aflat în chingile strânse ale răutăților si necazurilor de tot felul pe care le înfruntăm în ziua de azi, se poate face transmițând mesaje pozitive, gânduri optimiste, valori morale, învățături și valori creștine căci pana scriitorului este arma sa cea mai de preț! ”Entuziasmul este contagios, dă-l celor din jurul tău ca să te poată imprumuta la nevoie”

Mihaela CD -Uneori elefanții zboară Mihaela CD Liga Scriitorilor Români Uniunea Scriitorilor din Canada TWUC Președinte World Poets Association Canada

Gelu DRAGOȘ: Al. Florin Ţene surprinde plăcut cu un nou volum de cercetare, analiză, eseistică, critică şi cronici literare

Hotărât lucru că scriitorul Al. Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor, este un exemplu pentru mai tinerii scriitori în ceea ce înseamnă să munceşti pe brânci pentru a aduna în lada de zestre a literaturii române comori de nepreţuit, material didactic pentru cei care vor urma arta scrisului, în literatura română în general.

Recent a tipărit şi se află în librării masivul volum (726 pagini!) de critică şi eseuri, „Aventurile ideilor printre metafore”, Editura „Vatra veche” Târgu Mureş, cu o prefaţă a Voichiţei Tulcan Macovei: „Al. Florin Ţene: Filosofia – Bază a dezvoltării literaturii şi treaptă de înţelegere a existenţei sociale”, din care spicuiesc: „Domnul Al. Florin Ţene este un profund cunoscător al filosofiei, nu doar antice sau renascentiste, ci şi moderne, mergând până în secolul XX. Multe din argumentele aduse spre susţinerea ideilor proprii sunt luate din gândirea filosofică. (…) Analizând lucrarea Republica a lui Platon, autorul urmăreşte să demonstreze posibile similitudini între cetatea dreaptă şi sufletul unui om drept, indicând virtuţile ce definesc dreptatea în ambele cazuri. Dincolo de această similitudine, domnul Al. Florin Ţene ţinteşte mai mult: o analiză indirectă şi comparativă asupra modului în care propriul stat, România, este organizat, pentru o bună funcţionare în folosul oamenilor”.

Volumul ce cuprinde peste 100 de eseuri şi cronici bine realizate, se constituie într-un valoros document de idei filosofice despre literatura universală ajungând până la cea de azi, trecând prin analiza activităţii literaturii române în perioada comunistă, cu bune şi rele. Aşadar, domnul Al. Florin Ţene, ne propune o lucrare complexă, de studiu aprofundat, pornind de la Republica lui Platon, a operei lui Lucius Annaeus Seneca, Socrate, Friedrich Nietzsche ori Henri Bergson, Hegel, Heidegger, romancierii Garabet Ibrăileanu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Mircea Eliade, Gib Mihăescu, Poetul Naţional Mihai Eminescu ori Alexandru Macedonski până la Horia-Roman Patapievici, văzut cu ochi critici de autor.

Pagini generoase se acordă şi anilor tinereţii autorului, de care Al. Florin Ţene îşi aminteşte cu nostalgie şi drag şi face referire la poznele şi şotiile pe care le făceau în „anii fragezi” ai şcolii împreună cu alţi colegi, ajunşi personalităţi în diferite domenii, cum ar fi: guvernatorul Mugur Isărescu, prim-ministrul Radu Vasile, istoricul Ilie Vulpe, poetul Virgil Mazilescu ş.a.

Felicitându-l sincer pentru munca depusă, pentru activitatea laborioasă în cadrul Ligii Scriitorilor, am să apelez la ceea ce a scris pe ultima copertă a volumului, preşedintele U.Z.P.R. Doru Dinu Glăvan despre Domnia sa: „Scriitor şi jurnalist consacrat, cu peste 86 de volume tipărite în mai bine de patru decenii de activitate literară, dar şi aproape 6000 de articole risipite în presa locală, naţională, dar şi de peste hotare, prezent deopotrivă în „Dicţionarul General al Literaturii Române” (coordonator, acad. Eugen Simion, 2009) şi „Dicţionarul Scriitorilor Români” (coordonator Aurel Sasu, 2006), ca şi în „Dicţionarul Scriitorilor Români de azi” (ediţie de Boris şi Daniela Costin-Crăciun, 2011), ori „O altfel de istorie a literaturii române (autori, Doru Ştefan Dăncuş, George Coandă şi Vali Niţu, 2013), mentor de Şcoală literară şi lider al L.S.R., jurnalist profesionist, premiat de U.Z.P.R. în 2015 şi 2020, la Concursul Naţional de Presă Scrisă, Al. Florin Ţene (n. La Drăgăşani, jud. Vâlcea, 13 iunie 1942) revine, odată cu „Aventura ideilor” la preocupările sale perene, filosofia ştiinţelor literare, dovedind astfel că deţine vocaţia distanţei şi a perspectivei”, iar scriitoarea Galina Martea completează, tot pe ultima pagină: „Cu o carieră de amploare în arta scrisului, talentatul şi neobositul scriitor Al. Florin Ţene există în astă viaţă cu misiunea sacră de a produce opere literare de calitate, acestea fiind recunoscute ca valori autentice în cultura naţională română”.

Gelu Dragoş

Ion I. PĂRĂIANU: Câteva comentarii cu privire la romanul ,,Răzbunarea gemenelor”– Autor dl Al. Florin Țene

Să vorbești despre romanul Răzbunarea gemenelor – Vali și Valentina – recrutate din liceu de securitatea comunistă, cu acceptul mamei, pentru a-și salva casa, să nu le fie confiscată, mama să nu-și piardă serviciul, neavând dosar sănătos, tatăl fiind întemnițat după gratiile pușcăriei regimului comunist din Gherla, socotit, ca mulți alții, sabotor și dușman al poporului, trebuie să ai un oarecare curaj.

Ele urmăreau și turnau la securitate pe cei ce una spuneau și alta gândeau. Chiar Vali a mărturisit: „Nu uita că suntem țara… informatorimâlor. Peste tot sunt !” Zodia Gemenilor e „zodia favorabilă oratorilor și scriitorilor, reprezentând dualita tea dintre gemeni, simbolul emblematic fiind gemenii, Castor și Polux, primul muritor, iar celălalt – nemuritor. (Mariana Cristescu).

Însuși autorul, Al. Florin Țene, e născut în zodia Gemeni.

Romanul Răzbunarea gemenelor (2015) e alcătuit din două părți. Partea I cuprinde patru capitole, a căror acțiune se desfășoară între anii 1942, anul nașterii autorului, și 1960, când, cu durere în suflet, părăsește orașul natal – Drăgășani, pentru a urma Școala Tehnică de Tehnoredactori Dimitrie Marinescu din București.

Dorul de orașul natal îl port în suflet precum o cruce grea, mărturisește autorul. Partea a II-a cuprinde șapte capitole care se întind pe o perioadă scurtă, între1961 și 1967. Acțiunea, personajele, situațiile și semnificațiile fiecărui capitol se derulează având rezultat final mottoul cu care se deschide capitolul.

Capitolul I (1942 – 1948) are drept motto: Nimeni nu m-a întrebat dacă doresc să mă nasc. (Al. Florin Țene).

Romanul Răzbunarea gemenelor este „o parte din marea frescă românească„ formată din romanele: Chipul din oglindă (1997), Insula viscolului (2000),Orbul din Muzeul Satului(2002), Geamănul din oglindă (2011), Inelul de iarbă (2013), Un ocean de deșert (2013), în care sunt prezentate urgiile societății comuniste din secolul XX.

Autorul parcurge pas cu pas drumul din viața unui tânăr intelectual, scriitor, care a luptat, încă de când era elev la Liceul Teoretic din Drăgășani, într-un „spațiu concentraționar împotriva ciumei roșii”, cum îi plăcea să spună.

Romanul este scris după caietul cu coperte albastre, unde eroul, Norinel Ene, asemenea unui jurnal, își avea însemnările de taină timp de douăzeci și cinci de ani (1942-1967); deci, îl putem încadra în categoria romanului autobiografic.

De la prima pagină, unde facem cunoștință cu mohâia , unde a găsit caietul cu coperte albastre, îngropat cu cincizeci de ani în urmă, până la ultima pagină, în care povestește cum a îngropat caietul într-o cutie metalică, în care maică-sa, Titinel, ținea papiotele cu ață de diferite culori și acele de cusut, suntem fascinați de neastâmpărul lui Norinel. Din clasele primare era un boțogaș. A confecționat, din mai nimic, un epidiascop, invitând prietenii să vizioneze primele lui diafilme. Într-un carnețel avea numai scheme de aparate de radio cu galenă, sau cu o diodă. În buzunare avea diferite chei, piese de radio, cu care, în clasă, pe sub bancă, făcea schimb cu alți colegi, la fel de pasionați. De la Nelu, coleg de clasă, a învățat cum se construiește un aparat de radio. L-a și construit; cu o diodă, un condesator va riabil cu plăci, o bobină variabilă și un difuzor, care a fost prezentat la expoziția organizată la sfârșitul anului școlar.

Dar, cartea era carte ! Citise aproape toate cărțile din Biblioteca Orășenească și cărțile lui Gib Mihăescu, pe care i le împrumuta Ioana, fiica cea mică a lui Gib.

Știa multe; mai ales despre starea politică și socială a țării. Impresionante sunt vastele cunoștințe despre dictatorii comuniști: Stalin, Lenin, Cernîșevski, Pauker, Dej, Ceaușescu ș.a., dar și de pupicurișii: Leonte Răutu, Chivu Stoica, Sadoveanu, Zaharia Stancu, Nina Cassian, Maria Banuș, Mihai Beniuc, Al. Căpraru, Viorica Mării, sora lui D. R. Popescu, care era redactor de carte la Editura Dacia din Cluj, și i-a refuzat publicarea romanului Chipul din oglindă, în care nara fapte, situații, viața oamenilor de pe șantierul de pe Lotru, o adevărată dramă trăită în perioada comunistă. Chiar i-a spus textual: „Tovarășe Țene, romanul nu se poate publica. Dacă l-aș publica, am intra amândoi la pușcărie!”

Norinel Ene, personajul principal, permanent, a dus o luptă împotriva ciumei roșii. Primele manifeste le-a împrăștiat în orașul lui drag, Drăgășani; la București, fiind elev la Școala Tehnică Polgrafică, a răspândit manifeste scurte, mobilizatoare prin cutiile poștale, în care chema la revoltă împotriva partidului, iar când a fost trimis de taică-său la Cluj, să cum-pere cablu coaxial pentru antena de televizor, a pus manifeste în cutiile poștale din holul de la parter al multor locuințe din orașul de pe Someș; în Sala de așteptare din gară; în vestiarul muncitorilor de la Fabrica „Tehnofrigul”. La fel a procedat și la Fabrica „Armătura”. Unde mergea, peste tot, de câțiva ani, vedea un om în haină de piele, urmărindu-l. Devenise o obsesie.

De câte ori mergea, seara, la Casa Scânteii, unde făcea practica de tehnoredactor, Norinel Ene trebuia să facă o boacănă, altfel nu avea liniște.

Într-o seară de Crăciun, înlocuind un tehnoredactor, și-a făcut un plan destul de chibzuit: În seara asta trebuie să fac ceva. Poate tipăresc niște manifeste la mașina de tipărit tip„Boston” abandonată la secția linotip. Sau poate modific un titlu în „Scânteia Tineretului”. E Crăciunul și vigilența este mai scăzută. Sau poate…

Și a făcut-o ! În „Scânteia Tineretului„ a apărut un articol pe pagina întâi cu titlul modificat.

Tovarășul Gheorghe Gheorghiu Dej a mutilat Bucureștiul cu autoutilitare fabricate la Brașov, în loc de utilat Bucureștiul.

Asta una. A doua; au fost găsite manifeste tipărite la o mașină Boston pe soclul statuii lui Le-nin; în oraș; în tramvaiul cu care călătorea de la cămin până la Casa Scântii.

Pericolul era aproape.

Faptele săvârșite de Norinel Ene și ceea ce ar fi putut să urmeze ne țin cu sufletul la gură, numai că, el, tânărul intelectual, a știut să-și alegă prietenii și… ca olteanul s-a băgat pe sub pielea lor, cum se zice.

Vali și Valentina – gemenele- ultima cu grad de căpitan de securitate, l-au iubit de cum a ajuns în București. O frumoasă poveste de dragoste care uluiește prin comportamentul lor în pat, chiar amândouă deodată, farmec pentru el, dar învăluit, parcă, în mister. Este o iubire autoimpusă; sau impusă de destin? Norinel era echilibrat, emanând forță și siguranță.Nu s-a trădat niciodată. Mereu se conducea după vorbele înțelepte ale renumiților filozofi. De la Spinoza, i se potrivesc ca o mănușă cuvintele: „Tot ce s-a petrecut a fost inevitabil, tot ce nu s-a pe-trecut a fost imposibil… Numai că, într-un fel, eu am rămas un om liber.”

La câteva întrebări: „Care dintre voi a trimis securiști să mă urmărească până și în Drăgășani?”, „Amandoua!”, „Tu ai pus să fiu urmărit?”, „Da! Doresc să te apăr… că… mai faci greșeli… Ar fi păcat să înfunzi pușcăriile comuniste. Îmi câștig și eu pâinea cum pot. Dar… eu gândesc altfel. Nu uita ca si tata este dupa gratiile regimului ăsta.”

Ele, gemenele, puseseră să fie urmărit pas cu pas. Îi știau programul de la școală, (Vali fiind secretara școlii), nopțile când era de serviciu la Casa Scânteii, legăturile amoroase cu Sanda, cu Mioara, gafele cu manifestele, cu modificările unor titluri sau cuvinte în ziare, care dădeau multă bătaie de cap; să fie oprită expedierea lor și retragerea de pe piață. Cele vândute…

[…] „Să nu mai faci! Că nici eu, și nici Valentina nu te mai salvăm. Gata!” […] Lasă că știu totul: nopțile de la Scânteia” (cu Sanda), apoi ne-ai înșelat cu Mioara. Acest fapt e mai grav.”

„Ați pus stăpânire și pe sentimentele mele!?”, „Pe tot! Pe conștiință, pe trup, pe soartă. Noi îți construim… destinul. Partidul îți trasează direcția. El este conducătorul vieții noastre. Încă o dată îți spun: . Să-ți intre bine în capul ăla bleg.” […] „Vei sta la Gherla, la Balta Albă, sau în Deltă, la stuf, printre șerpi.” […] „Dacă ne luam noi mâna de pe tine, ajungi unde ți-am spus! Ar fi păcat. Scrii frumos și… ești bun la pat.”

„Mai bine! Sunt liber! Cele două mă epuizaseră.”

Acum, gemenele doreau „să-l înfunde”, drept răzbunare că s-a culcat cu Sanda.

În final, salvarea i-a fost Sanda. Consulul Jones de la Ambasada Americană, cumnat după sora vitregă, împreună cu ambasadorul William Crawford au pus la cale evadarea amândurora din această iminentă lipsire de libertate.

Romanul domnului Al. Florin Țene, pe lângă că e frumos, e și un prețios document ce trebuie cercetat de numeroși istorici români și nu numai.

Ion I. PĂRĂIANU

Al. Florin ȚENE: Gelu Dragoș, sau singurătatea poetului de cursă lungă

De ani buni citesc blogul personal al dascălului Gelu Dragoș “Moara lui Gelu “, plăcându-mi relatările, imaginile și articolele pe care le publică. Și mai este o frântură de amintire. Din Mireșul Mare am avut o colegă, prin anii 1963, la Institutul Pedagogic de 3 ani din Baia Mare.

Dedicația cu care am primit acest volum mă onorează, fapt ce mă face să o reproduc:” 20 septembrie. 2021, Familiei de scriitori Al.Florin Țene și Titina Țene, cu mult drag și prețuire această carte de poezii!ss Gelu Gragoș.“

Cartea editată în condiți grafice deosebite, intitulată “ Singurătatea poetului“, apărută la Editura “Grinta “, Cluj-Napoca, 2021, cu o prefață de Nicolae Goja și postfață semnată de Gabriel Cojocari, cuprinde două cicluri de poeme și o paletă policromă cu opinii ale scriitorilor despre poezia lui Gelu Dragoș, semnate de: Florica Bud, Carmen Felicia Băințan, Mariana Moga, Vasile Bele, Radu Botiș, Ion Georgescu Muscel și Nicolae Scheianu,

Remarc talentul elevei Laura Alexandra Mogoș, din clasa a VIII-a B, de la Școala gimnazială Mireșu Mare, județul Maramureș care ilustrează cartea cu grafică.

Ca un adevărat iubitor al familiei și al oamenilor comunității sale, poetul ne mărturisește: “Dedic acest volum familiei mele și comunității din care fac parte. “, gest care îl creionează ca un patriot a cărei bază este poezia sub formă de literatură ca ficțiune concretizată, dovadă este că volumul se deschide cu poemul: “Patria.:” Dincolo de stele, de gând,/ patria e ținutul vorbelor alese,/e lumea fermecată a copilăriei,/ e vatra casei, e cartea de citire,/e rostul lumii mele, e-un univers închis!“

Energica poezie în vers liber este un rezumat al formulelor stilistice. El este un verslibrist care, chiar dacă e la început de drum, știe să calculeze bine efectul liric provenit din oratoria colocvială, aici cultivator de versificație tradițională adaptată ireproșabil: “Întotdeauna va crește iarba peste umerii străbunilor noștri/ încât istoria va fi cartea de căpătâi a neamului meu…“

La un poet maramureșean cum este Gelu Dragoș “arghezianismul“ pare a crește inexplicabil, căci spiritul ardelenesc e mai degrabă înclinat către un activism teluric, de felul lui Aron Cotruș ori M. Beniuc, ori către o sublimare oraculară sau metafizică în gustul Lucian Blaga ori Octavian Goga, eliminând versificația clasică. Ceva din Goga se poate detecta în aceste poezii, ca idei, prin câte o înflorată evocare a evenimentelor istorice: ”Istoria înseamnă limba română/ “dulce ca un figure de miere”/dor, glie, demnitate, iubire//cinstire de eroi”(Latinitate )

Poetul cântă anii copilăriei, când valorile se stabilesc într-o armonie pe care sentimentele întâmplătoare nu o mai pot tulbura. Poetul evocă mișcarea spectaculoasă a anotimpurilor, micul fapt divers, ceasul din turn, evenimentele energice apte să producă modificări în umanitate, timpul blestemat, Anei, soția, se reîntoarce la miturile luminoase, la Iisus, la simetriile grecești, la simțămintele inatacabile generate de țară, de patrie, de o gară fără felinare, floarea de colț…Gelu Dragoș vorbește nu doar de rațiuni biografice, de iubire, Dealul peșterilor, Pământul ca o pâine imensă, Lancrăm, cu aluzie la Blaga. Și nu numai atât, întrucât trăirile eului nu sunt pur decorative ci cosubstanțial unei vârste aufletești care stinge în eul liric tot ceea ce provoacă o criză, nelămurită ceață în gând; poetul ar voi să afle bune explicații ci soluții definitive.

Gelu Dragoș este un poet autentic, căutător de fericire, fiindcă iubește, sentiment care mi-aduce aminte de zicerea lui Guillaume Apollinaire: “Din când în când este bine să te oprești din căutarea fericirii și să fii doar fericit.“

Al. Florin Țene

Adriana POPA: Mariana Gurza, poeta „cu suflet de înger”

La mulți ani, Mariana Gurza, poetă „cu suflet de înger”, în Împărăția lui Dumnezeu!

E o zi albastră azi, cu soare strălucitor, miroase a raze încrustate pe ierburi, ar fi fost ziua ta, Mariana, ți-am adus din grădină trei trandafiri și ți-am trimis, printre lacrimi, gândul meu acolo, pe colțul de stea unde ești tu acum.

Depărtările se colorează în galben și ruginiu, clopotele de la biserică se aud la fel, casa parohială, în care ai crescut tu, privește spre aceeași stradă, râurile își poartă apele susurând.

Îți aud încă glasul și ne îmbrățișăm iarăși, ca atunci când ne-am întâlnit la lansare.

Amintirile mele bat în inima arămie a toamnei.

Fie-ți sufletul alături de îngeri, Mariana! Tatăl Ceresc să-ți dea stropul de lumină în lumea celor Drepți!

CĂDEREA STELELOR

Trecerea timpului mă înfioară

nu știu de cine ar trebui să mă tem:

de tinerețea pierdută

sau de bătrânețe.

Încerc să zbor între cele două

apărându-mi aripile

de răceala nopților

și de vuietul apelor.

Căderea stelelor

o percep ca o scurgere

de clepsidră…

Din când în când,

mai prind câte-o stea

pitind-o după un nor

sperând

ca odată să o regăsesc…

VREMURI CRUDE

Într-o seară

mama a uitat

afară sacul cu sare

dimineața era o mare sărată.

Tata și-a lăsat coasa

pe marginea acestei mări

și-a ruginit…

Primului copil născut

în seara aceea

i se argăsise pielea …

A fost primul semn

că era timpul să ne rugăm,

să oprim puțin vremea

și s-o culcăm lângă noi

încălzind-o ca pe

pruncul părăsit.

IUBITULE, VOI FI UMBRA TA

Eu încă mai sper

să am o plecare provizorie,

să mă pot întoarce

și să fiu tânăra femeie din vis.

Să-ți spun: Vezi, n-am murit,

n-am vrut să te las

singur cu umbra mea!

Cu toate că moartea

e doar un drum…

De-aceea,

eu n-am să mor niciodată

cu adevărat.

Totul e un simulacru

de moarte.

E doar șarada.

MARIANA GURZA

(din volumele: „Pe urmele lui Zenon”, Ed. Timpolis, 2012 și

„Dumnezeu și umbră”, Ed. Singur, 2016)