„Una din pedepsele pentru refuzul de a participa la viața politică este aceea că vei ajunge condus de inferiorii tăi”.

(Platon)

Este tocmai ceea ce avem noi astăzi în acest colț de țară pre nume Basarabia. Faptul că  am ajuns să fim conduși de „inferiorii noștri”, o clică de analfabeți, hoți, personaje cu mari restanțe la capitolul moralitate și onestitate, este și vina noastră, a celor mulți care refuzăm să participăm în viața politică. Am devenit de fapt complicii celor de la guvernare, prin nepăsarea noastră, prin pasivitatea noastră, chiar prin masochismul de care dăm dovadă deseori. Am adus această meteahnă la nivel național.

Să ne oprim la ultimele cazuri ale acestei metehne „naționale”, care ne-a jucat festa de atâtea ori și ne mai joacă în continuare. Câțiva ani în urmă am avut la cârmă un președinte cumpătat, echilibrat, onest, care-și știa locul (spre marea deosebire de cel de astăzi – kremlinezul impostor Dodon) – pe Domnul Președinte Nicolae Timofte. Bun cunoscător al Constituției (știa omul a citi!) și adept fervent al supremației legii, pe parcursul celor patru ani nu și-a permis nimic care să iasă din spațiul competențelor sale constituționale. Era înfruntat dur de imperiul mediatic rusolingv din cauza poziției sale civice referitor „… la retragerea trupelor rusești din regiunea transnistreană, la statutul limbii române și parcursul european al Republicii Moldova”. N. Timofte a fost omul care l-a înfruntat direct pe țarul Putin în fața altor șefi de stat din CSI (de neimaginat astăzi din partea târâtoarei fără coloană vertebrală Dodon). „Ne pare rău că în urma consultărilor şi a negocierilor pe care le-am avut, colegii din Rusia au hotărât să impună acest embargou. Nu au fost aduse argumente plauzibile pentru această decizie… Apropierea Moldovei de UE nu va dăuna Moscovei”, a declarat președintele N. Timofti la un summit CSI la presiunea lui V. Putin de a revedea prevederile acordului semnat cu Uniunea Europeană şi de a amâna aplicarea lui până la sfârșitul lui 2015.

Deosebit de apreciată a fost poziția președintelui N. Timofte privind insistența lui V. Plahotniuc de a deveni premier. Nu a cedat presiunilor care veneau din toate părțile, inclusiv din partea celor de dreapta aflați la guvernare (câtă miopie politică din partea lor!). Pentru a contracara venirea lui Plahotniuc în funcția de prim ministru președintele N. Timofti l-a propus pe ex-prim ministrul I. Sturza care, pentru moment, ar fi fost o candidatură bună, știind ce a urmat după aceea. Cu toate că i se imputa la moment de unii (M. Conțiu, Moldova suverană) că „nu a propus-o, mai întâi, pe Maia Sandu sau pe oricare tînăr moldovean specializat şi educat în mediile democratice occidentale. În locul unei „fecioare politice”, bine instruită şi necontaminată de sifilisul politic de aici, Timofti a preferat o curvă bătrînă avară…” președintele N. Timofti a folosit toate posibilitățile, pe care le avea la îndemână (poate cu excepția că nu a propus-o, mai întâi pe dna Maia Sandu). „Refuzul șefului statului de a-l nominaliza pe Vladimir Plahotniuc la funcția de premier este un act de curaj care reabilitează într-un fel mandatul său, caracterizat în general prin ezitări și neimplicare. Sper să reziste presiunilor, șantajelor, diversiunilor orchestrate împotriva sa de echipele de asalt, transpartinice – Usatîi, Dodon, Voronin -, ale oligarhului” scria jurnalistul Vasile Gârneț în „Ziarul Național”, 25.12.2015. În final, a fost nevoit să-l nominalizeze pe P. Filip la funcția de premier, doar să nu apară iarăși candidatura controversată a lui V. Plahotniuc (atât de avar de putere a fost acest oligarh, putere pe care până la urmă prin șantaj și corupere a obținut-o, chiar dacă nu a deținut nicio funcție de prim rang în stat). Dl președinte N. Timofti a avut o poziție clară față de idealurile naționale, chiar dacă nu a declarat despre aceasta de la fiecare colț de stradă. „Este o crimă să urăști o limbă în care a creat un geniu” a declarat președintele Nicolae Timofti la un eveniment care a avut loc la Casa Limbii Române.

A fost omul care a procedat corect în multe situații, chiar și de ordin personal. Ați auzit multe despre prima doamnă Timofte? Mai nimic. Se ocupa cu ce se ocupase anterior, cu viața ei de familie. Dodon însă pe prima sa doamnă a scos-o în prim plan. I-a creat o fundație „Din suflet” finanțată netransparent cu mai dubii de bani murdari, pe care o folosește în toate jocurile lui murdare de corupere a electoratului.

Cu toate acestea președintele N. Timofti deseori era bătut, criticat pe nedrept. Presa aservită forțelor antinaționale, inclusiv „Moldova suverană” (a se vedea Moldova socialistă”) în frunte cu trădătorul de neam de pe malul Dâmboviței M. Conțiu, î-l declina cu orice ocazie. Și controversatul agent kgb în sutană Markel, clasificându-i pe toți politicienii în două grupuri: creștini și mai puțin creștini, l-a inclus pe președintele N. Timofti în grupul „mai puțin creștin”, atunci când pe satana cu stea în frunte Dodon î-l consideră bun creștin!. Am avut „deștepți” și de pe segmentul de dreapta-centru dreapta, care-l numeau „rață mută” pentru faptul că nu prea ieșea în public (acum ne stau în gât ieșirile kremlinezului Dodon!). Dl N. Timofti era numit în derâdere un „neică nimeni“ de unii intelectuali din diasporă (în locul lui ne-am pricopsit cu un „neică atotcunoscut kremlinez”). Un breaz fost președinte liberal îi cerea să-și dea demisia pentru niște păcate din perioada sovietică, pentru care și-a cerut public scuze. Alți foști „mari unioniști” de la FLUX îl băteau pentru un interviu dat postului de radio „Europa Liberă” despre modul în care vede viitorul relațiilor Republicii Moldova cu Alianța Nord-Atlantică: „Dacă va depinde de mine, ca decizia mea să fie definitivă, eu aș vota pentru aderarea la NATO” a declarat șeful statului (ziarul FLUX, ed. 17, 8.05.2014). Am bătut în acest om până ne-am săturat și pe cine l-am adus în locul lui? Pe nesimțitul, trădătorul de neam, violatorul Constituției kremlinezul I. Dodon, un pseudopreședinte care a refuzat promulgarea legii privind confiscarea averilor penalilor, apărându-i pe penali, îngrijindu-se de averile acestora (de regulă „agonisite” prin fraudă și furt. Probabil, se gândește la viitorul său sumbru când va ajunge pe banca acuzaților!), dar nu se gândește la moș Ion care cu pensia lui mizeră abia o duce de pe o zi pe alta.

Un alt caz de masochism a avut loc în scurta perioadă de guvernare a guvernului Maiei Sandu. Să ne amintim că nu doar Dodon și clica lui, dar și unii de pe dreapta, băteau în acest guvern, luând în derâdere pregătirea Harvard a miniștrilor (de parcă acesta ar fi un neajuns!), activitatea guvernului, care a făcut ce a putut pentru doborârea lui Plahotniuc și distrugerea sistemului lui cu toate schemele frauduloase. Erau criticați că nu fac treabă (da în domeniul furtișagului într-adevăr nu au făcut nicio treabă!), că sunt diletanți, o adunătură de personaje care doresc doar să aibă bifat în CV-urile lor „că au fost miniștri”. Ce am obținut după aceasta? Un guvern de buzunar al lui Dodon în frunte cu prim ministru târâtoare fără coloană vertebrală, analfabet (antipodul Maiei Sandu!), și așa numiți miniștri „mari profesioniști”, în realitate absolut neadecvați funcțiilor ocupate. Cât face doar ministrul Educației, Culturii! și Cercetării care a călcat în străchini în câteva rânduri în scurta-i perioadă de ministru. „Dragi judecători, procurori…” extras din discursul său ținut în fața unor tineri! (ce gafă de proporții!). Dar și o altă gafă „Pe stomacul gol artiștii creează mai bine”, un răspuns absolut bădărănesc dat unui artist care a declarat că nu mai are decât 15 lei pentru existență, nepriminduși salariul de peste o lună (și universitarii nu și-au primit salariile nici până astăzi!). Buni profesioniști avem la guvernare n-ai ce spune! Ne putem imagina astfel de gafe la fosta ministru a Educației Liliana Nicolăescu-Onofrei, dar chiar și la un alt fost ministru Monica Babuc?

De ce nu-și aplică sfatul sieși, cu atât mai mult că și-ar rezolva unele probleme cu complecția debordantă. Dar și bosului său supraponderat (să nu mă exprim mai dur!) nu i-ar strica să mai flămânzească din când în când. Dimpotrivă, acesta își permite luxul să-și scoată soția săptămânal la restaurante de lux, cheltuind mai multe sute de euro (pentru o seară!), sau să-și ducă întreaga familie la schi în Austria, cheltuind pentru aceasta mii de euro (din salariul lui de președinte care și așa mărit nu depășește 700-800 Eur!), atunci când moș Ion abia de leagă tei de curmei, iar zeci de mii de copii flămânzesc, neavând pe ce cumpăra o bucată de pâine.

Pe parcursul celor mai puțin de 5 luni Maia Sandu și întreg guvernul ei era criticat, deseori bădărănește nu numai de clica lui Dodon, democrații lui Plahotniuc dar și de cei de pe dreapta. Foarte des aceștia îi impută Maiei Sandu vina că l-a adus pe Dodon la putere. M-am săturat să tot prezint scurta analiza ce variante existau în primăvara anului trecut. PDM+PSRM (o variantă foarte posibilă) ar fi însemnat rămânerea tuturor celor trei hoți la putere (Plahotniuc, Șor și Dodon). PDM+ACUM ar fi însemnat rămânerea lui Plahotniuc la putere și dispariția Blocului ACUM. ACUM+PSRM a fost o variantă proastă, atipică, însă unica capabilă să distrugă sistemul Plahotniuc, impusă și de societatea civilă (Blocului ACUM îi convenea mai mult să stea în opoziție!). De pe arena politică au dispărut doi oligarhi hoți – Plahotniuc (răul absolut la moment!) și clovnul I. Șor, care a corupt într-atât alegătorul că vor trebui ani buni pentru al aduce la normalitate. A rămas unul devenit acum rău absolut – kremlinezu Dodon, pe care ne-ar fi mai ușor să-l debarcăm și să-l trimitem la locul pe care-l merită cu prisosință – la dubă. Dacă am fi mai deștepți cum au fost marii noștri înaintași de la 1918 care pentru votarea Declarației de Unire cu România au reușit să obțină susținerea multor șovăitori moldoveni de pe tot eșichierul politic, chiar și a unora de alte etnii. „Elita noastră politică” însă se mănâncă între ei, dând dovadă de adevărat canibalism politic, de lipsa unei elementare logici, nefiind în stare să gestioneze ceea ce li se dă fără mare trudă din partea lor – cele 34% de unioniști.

Continue reading „Valeriu DULGHERU: Masochismul adus la nivel național” →