Voichița Pălăcean-Vereș: Titina Nica Țene, „Drumul spre suflet” (memorii)

Contele Antoine de Rivarol, scriitor impus în perioada Revoluției Franceze, susținea că „Memoria stă totdeauna la ordinele inimii”, adică elementele afective dirijează procesele complexe ale memoriei. Citind recenta carte de memorii a Titinei Nica Țene, Drumul spre suflet, se observă felul în care rememorarea este subordonată iubirii – iubirea de Dumnezeu, iubirea față de familia în care s-a născut și față de cea pe care și-a constituit-o, dar mai cu seamă iubirea pentru sufletul-pereche, Florin. Din acest motiv, consider că ar fi fost mai potrivit titlul Două suflete într-unul; exceptând perioada copilăriei și a anilor adolescenței (perioada căutării de sine), autoarea nu se surprinde în memorii ca individualitate, ci doar ca parte a întregului reprezentant de cuplul marital. Cu o excelentă prefață semnată de inimoasa târgmureșeană Mariana Cristescu, cartea apărută la Editura Nico, păstorită de Nicolae Băciuț, se încheie cu un album de suflet ce prezintă protagoniștii alături de colegi, prieteni, colaboratori în instantanee definind o existență ardentă dusă pe altarul culturii.

După Viața ca o punte (apărută în 2010 la Editura Dacia XXI), Titina Nica Țene reia în Drumul spre suflet demersul scrierii memoriilor, de această dată mai aprofundat, detaliind, accentuând sentimentele, senzațiile, trăirile ce i-au locuit sufletul în diferite momente cruciale ale existenței.

Născută într-o familie modestă din Ușurei, comuna Șușani (Vâlcea), al patrulea din cei șapte copii, Titina a vădit încă din clipa ivirii pe lume că va avea un destin aparte. Deși cu o aură întunecată în jurul său (s-a născut „moartă”, a fost un copil „de nevoie”, mic, slab, negricios), asupra ei s-a revărsat lumina divinității, sporită de lumina din interior: fericită să descopere frunzele și florile, Beica și broaștele, razele soarelui și puzderia de stele de pe boltă, a știut să se bucure mereu de viață, ignorând lipsurile și necazurile. Existența familiei Nica era una precară: din doi în doi ani, în casa funcționarului de la primărie se năștea câte un copil care trebuia hrănit și îmbrăcat. Pe deasupra, cooperativizarea agriculturii i-a lăsat fără animale în bătătură, iar apoi își pierd casa într-un tragic incendiu. Astfel, singura zestre pe care mama analfabetă și tatăl filosof o pot da copiilor lor sunt sfaturile înțelepte și îndemnul de a-și găsi calea călăuziți de lumina cărții. Dărâmat de necazuri, tatăl se lasă pradă viciilor, astfel că se va stinge prematur, soția supraviețuindu-i trei decenii. Însă vor avea amândoi prilejul de a-și vedea fiii și fiicele reușind în viață, construindu-și case și cariere frumoase.

Visătoare, Titina nu a știut ce își dorește, până în clipa când l-a cunoscut pe acela care îi va deveni soț. A fost înscrisă la o școală horticolă de către tată nu pentru că ea ar fi dorit asta, ci fiindcă părintele ei, intuind că nu ar face fizic față unei existențe de agricultoare cooperatiste, a convins-o să învețe carte; a acceptat să devină învățătoare în Țara Oașului, fiindcă acolo era director de școală cel mai mare dintre frații ei, iar lui i s-a părut că această carieră i s-ar potrivi tinerei copilăroase.

După ce l-a cunoscut pe idealistul și ambițiosul Florin (admirat anterior la o întrunire culturală), universul ei se schimbă, înțelegând că poezia poate ține de foame. Iar tânărul îi va dovedi acest lucru: student bursier la Baia Mare, trece la cursurile fără frecvență pentru a se angaja ca profesor la țară, ca să-i fie alături. În scurt timp, cei doi își unesc destinele, realizând că, așa cum spunea Moliere, „a trăi fără a iubi nu este propriu-zis a trăi” și că doar dragostea le va aduce împlinirea.

Evident că această clipa a maximei fericirii, căsătoria, este urmată de temeri, durere, deznădejde: proaspătul soț, deși îndrăgostit peste limitele rațiunii, nu are curajul de a le vorbi părinților despre intențiile sale; aceștia, membri ai elitei Drăgășaniului, suferă că unicul lor fiu a ales o fată săracă, fără studii și despre care se îndoiau că va fi în stare să le dăruiască nepoți. În plus, în inimile lor, aveau tendința de a o compara cu fiica lor, căreia nicio altă femeie nu-i era pe măsură. Ascultând sfatul înțelept al unei profesoare de-a ei, tânăra doamnă Țene acceptă să locuiască în casa socrilor fără a crâcni înaintea lor, indiferent cum și-ar manifesta nemulțumirile la adresa ei.

Continue reading „Voichița Pălăcean-Vereș: Titina Nica Țene, „Drumul spre suflet” (memorii)”

Árpád TÓTH: De simți suflul răcoros

De simți suflul răcoros
izvorând din orice floare,
om iubit, ești norocos,
este o iluminare.

Iar dacă aceea răcoare
ce din floare izvorește
iese și din mădulare,
Dumnezeu te ocrotește.

 

Sfânt să fii ți-e datul sorții,
dar să știi să și trăiești,
labirintul vieții-morții
este calea să-nflorești.

 

Nu e greu să fii cinstit,
nici sărac nu e rușine,
ție așa ți s-a ivit,
dar fii om cum se cuvine.

 

Și a pământului suflare
de te așezi, vibrând o simți,
este o comunicare
cu magnetismul unor sfinți.

 

Și nu fi trist de viața-i grea,
ți s-a dat ca să o treci,
oricum vei fi călit de ea,
ești cu îngerii… pe veci.

 

Iar pacea din interior
de s-a arătat odată,
va sosi și în viitor
pentru omenirea toată.

 

Fericit trecând prin zile,
să trăiești iubind mereu,
Dumnezeu este iubire,
iubirea este Dumnezeu.

—————————–

Tóth Árpád ( Artangel)

București

3 februarie 2020

Camelia CRISTEA: Unde e copilăria?

UNDE E COPILĂRIA ?

 

Mi-au furat copilăria, furii și în graba lor

Au plecat spre altă dată, unde timpu-i călător

Dau la schimb zile senine, om matur și înțelept,

Dar să furi copilăria, vi se pare că-i corect?

 

Unde-i leagănul din curte și păpușa bosumflată,

Bucle aurii în soare și fetița răsfățată?

Timpul îmbrăcât în roze și gutuia din fereastră

Mama, blandă și duioasă, toată bucuria noastră!

 

Mi-au furat cireșul copt și obrajii arși de soare,

Vântul blând, purtând un dor și povestea iar răsare…

Glasul Mamei fermecat și cișmeaua de la poartă,

Cât îmi e de setea Doamne, de tot ce a fost odată!

 

Unde-i mingea cât un soare ce sarea până la cer,

Într-o clipă fericita, văd atâta efemer.

Mi-au furat copilăria, furii și în graba lor,

Au lăsat doar amintirea și un timp purtat de dor!

 

—————————–

Camelia CRISTEA

19 IANUARIE 2020

(foto arhiva personală )

 

Eugenia BUCUR: Lumina

Lumina

 

Ploua de ani, mărunt, ploua des,

Vară şi iarnă prin noapte şi prin zi.

Numai el, soarele copil,  peste nori,

Se întrece în vesele şi lungi ghiduşii.

 

Pe pragul cerului înalt rămăseseră

Doar ochii pironiți pe-o cale lungă,

În poala vie a câțiva ani de muritor,

Din urma speranței de tăcere udă.

 

O ultimă suflare pe muchie de stea,

Într-un cărunt cuprins de aşteptare,

Se mai zărea pe timpul ce curgea,

Picături mici şi rare prin perfuzoare.

 

O lacrimă din cer pătrunse straniu,

În cordul ce stătea uscat în îndoială,

Viața prinse fără nori cenuşii contur,

Dintro lumină zărită parcă întâia oară.

 

Un zâmbet larg însenină iar privirea,

Ce se plecă în taine şi-n lungă visare,

Părea purtată de-o privire vie, blândă,

Ce daruia tăcută chemări nemuritoare.

———————————

Eugenia BUCUR

Slatina

3 februarie 2020

Simon JACK: Ecourile vremii (poezii)

 

Columna

 

Pe columna înlemnirii stau
bondari furioși pe mierea fagurilor
adormiți,
strigăte în alb din ziduri ridicate din dorință
fac ecourilor vremii
adăpost de ponegriți,
fuge umbletul stihie, nălucire pământie
arborând neinfinitul
ridicări din burta mamei împruncesc
nemărginituri,
îngeri noi cu aripi ronde împânzesc de nașteri
bolta când
din stofa nepieirii dumnezei
ne ocolesc!

 

 

Chipuri…

 

chipuri, profiluri
Sarmisegetuza unică hologramă
a suspinelor de după durere,
descărnarea zorilor
în stomacul pelerinului în dezlegare
la pește,
Oracole de duminică
două paralele de cocori
în ziua de după
afrodisiacele cu mâinile în buzunarul
analfabetului de vedere…
Continue reading „Simon JACK: Ecourile vremii (poezii)”

Valeriu DULGHERU: Masochismul adus la nivel național

Una din pedepsele pentru refuzul de a participa la viața politică este aceea că vei ajunge condus de inferiorii tăi”.

(Platon)

Este tocmai ceea ce avem noi astăzi în acest colț de țară pre nume Basarabia. Faptul că  am ajuns să fim conduși de „inferiorii noștri”, o clică de analfabeți, hoți, personaje cu mari restanțe la capitolul moralitate și onestitate, este și vina noastră, a celor mulți care refuzăm să participăm în viața politică. Am devenit de fapt complicii celor de la guvernare, prin nepăsarea noastră, prin pasivitatea noastră, chiar prin masochismul de care dăm dovadă deseori. Am adus această meteahnă la nivel național.

Să ne oprim la ultimele cazuri ale acestei metehne „naționale”, care ne-a jucat festa de atâtea ori și ne mai joacă în continuare. Câțiva ani în urmă am avut la cârmă un președinte cumpătat, echilibrat, onest, care-și știa locul (spre marea deosebire de cel de astăzi – kremlinezul impostor Dodon) – pe Domnul Președinte Nicolae Timofte. Bun cunoscător al Constituției (știa omul a citi!) și adept fervent al supremației legii, pe parcursul celor patru ani nu și-a permis nimic care să iasă din spațiul competențelor sale constituționale. Era înfruntat dur de imperiul mediatic rusolingv din cauza poziției sale civice referitor „… la retragerea trupelor rusești din regiunea transnistreană, la statutul limbii române și parcursul european al Republicii Moldova”. N. Timofte a fost omul care l-a înfruntat direct pe țarul Putin în fața altor șefi de stat din CSI (de neimaginat astăzi din partea târâtoarei fără coloană vertebrală Dodon). „Ne pare rău că în urma consultărilor şi a negocierilor pe care le-am avut, colegii din Rusia au hotărât să impună acest embargou. Nu au fost aduse argumente plauzibile pentru această decizie… Apropierea Moldovei de UE nu va dăuna Moscovei”, a declarat președintele N. Timofti la un summit CSI la presiunea lui V. Putin de a revedea prevederile acordului semnat cu Uniunea Europeană şi de a amâna aplicarea lui până la sfârșitul lui 2015.

Deosebit de apreciată a fost poziția președintelui N. Timofte privind insistența lui V. Plahotniuc de a deveni premier. Nu a cedat presiunilor care veneau din toate părțile, inclusiv din partea celor de dreapta aflați la guvernare (câtă miopie politică din partea lor!). Pentru a contracara venirea lui Plahotniuc în funcția de prim ministru președintele N. Timofti l-a propus pe ex-prim ministrul I. Sturza care, pentru moment, ar fi fost o candidatură bună, știind ce a urmat după aceea. Cu toate că i se imputa la moment de unii (M. Conțiu, Moldova suverană) că „nu a propus-o, mai întâi, pe Maia Sandu sau pe oricare tînăr moldovean specializat şi educat în mediile democratice occidentale. În locul unei „fecioare politice”, bine instruită şi necontaminată de sifilisul politic de aici, Timofti a preferat o curvă bătrînă avară…” președintele N. Timofti a folosit toate posibilitățile, pe care le avea la îndemână (poate cu excepția că nu a propus-o, mai întâi pe dna Maia Sandu). „Refuzul șefului statului de a-l nominaliza pe Vladimir Plahotniuc la funcția de premier este un act de curaj care reabilitează într-un fel mandatul său, caracterizat în general prin ezitări și neimplicare. Sper să reziste presiunilor, șantajelor, diversiunilor orchestrate împotriva sa de echipele de asalt, transpartinice – Usatîi, Dodon, Voronin -, ale oligarhului” scria jurnalistul Vasile Gârneț în „Ziarul Național”, 25.12.2015. În final, a fost nevoit să-l nominalizeze pe P. Filip la funcția de premier, doar să nu apară iarăși candidatura controversată a lui V. Plahotniuc (atât de avar de putere a fost acest oligarh, putere pe care până la urmă prin șantaj și corupere a obținut-o, chiar dacă nu a deținut nicio funcție de prim rang în stat). Dl președinte N. Timofti a avut o poziție clară față de idealurile naționale, chiar dacă nu a declarat despre aceasta de la fiecare colț de stradă. „Este o crimă să urăști o limbă în care a creat un geniu” a declarat președintele Nicolae Timofti la un eveniment care a avut loc la Casa Limbii Române.

A fost omul care a procedat corect în multe situații, chiar și de ordin personal. Ați auzit multe despre prima doamnă Timofte? Mai nimic. Se ocupa cu ce se ocupase anterior, cu viața ei de familie. Dodon însă pe prima sa doamnă a scos-o în prim plan. I-a creat o fundație „Din suflet” finanțată netransparent cu mai dubii de bani murdari, pe care o folosește în toate jocurile lui murdare de corupere a electoratului.

Cu toate acestea președintele N. Timofti deseori era bătut, criticat pe nedrept. Presa aservită forțelor antinaționale, inclusiv „Moldova suverană” (a se vedea Moldova socialistă”) în frunte cu trădătorul de neam de pe malul Dâmboviței M. Conțiu, î-l declina cu orice ocazie. Și controversatul agent kgb în sutană Markel, clasificându-i pe toți politicienii în două grupuri: creștini și mai puțin creștini, l-a inclus pe președintele N. Timofti în grupul „mai puțin creștin”, atunci când pe satana cu stea în frunte Dodon î-l consideră bun creștin!. Am avut „deștepți” și de pe segmentul de dreapta-centru dreapta, care-l numeau „rață mută” pentru faptul că nu prea ieșea în public (acum ne stau în gât ieșirile kremlinezului Dodon!). Dl N. Timofti era numit în derâdere un „neică nimeni“ de unii intelectuali din diasporă (în locul lui ne-am pricopsit cu un „neică atotcunoscut kremlinez”). Un breaz fost președinte liberal îi cerea să-și dea demisia pentru niște păcate din perioada sovietică, pentru care și-a cerut public scuze. Alți foști „mari unioniști” de la FLUX îl băteau pentru un interviu dat postului de radio „Europa Liberă” despre modul în care vede viitorul relațiilor Republicii Moldova cu Alianța Nord-Atlantică: „Dacă va depinde de mine, ca decizia mea să fie definitivă, eu aș vota pentru aderarea la NATO” a declarat șeful statului (ziarul FLUX, ed. 17, 8.05.2014). Am bătut în acest om până ne-am săturat și pe cine l-am adus în locul lui? Pe nesimțitul, trădătorul de neam, violatorul Constituției kremlinezul I. Dodon, un pseudopreședinte care a refuzat promulgarea legii privind confiscarea averilor penalilor, apărându-i pe penali, îngrijindu-se de averile acestora (de regulă „agonisite” prin fraudă și furt. Probabil, se gândește la viitorul său sumbru când va ajunge pe banca acuzaților!), dar nu se gândește la moș Ion care cu pensia lui mizeră abia o duce de pe o zi pe alta.

Un alt caz de masochism a avut loc în scurta perioadă de guvernare a guvernului Maiei Sandu. Să ne amintim că nu doar Dodon și clica lui, dar și unii de pe dreapta, băteau în acest guvern, luând în derâdere pregătirea Harvard a miniștrilor (de parcă acesta ar fi un neajuns!), activitatea guvernului, care a făcut ce a putut pentru doborârea lui Plahotniuc și distrugerea sistemului lui cu toate schemele frauduloase. Erau criticați că nu fac treabă (da în domeniul furtișagului într-adevăr nu au făcut nicio treabă!), că sunt diletanți, o adunătură de personaje care doresc doar să aibă bifat în CV-urile lor „că au fost miniștri”. Ce am obținut după aceasta? Un guvern de buzunar al lui Dodon în frunte cu prim ministru târâtoare fără coloană vertebrală, analfabet (antipodul Maiei Sandu!), și așa numiți miniștri „mari profesioniști”, în realitate absolut neadecvați funcțiilor ocupate. Cât face doar ministrul Educației, Culturii! și Cercetării care a călcat în străchini în câteva rânduri în scurta-i perioadă de ministru. „Dragi judecători, procurori…” extras din discursul său ținut în fața unor tineri! (ce gafă de proporții!). Dar și o altă gafă „Pe stomacul gol artiștii creează mai bine”, un răspuns absolut bădărănesc dat unui artist care a declarat că nu mai are decât 15 lei pentru existență, nepriminduși salariul de peste o lună (și universitarii nu și-au primit salariile nici până astăzi!). Buni profesioniști avem la guvernare n-ai ce spune! Ne putem imagina astfel de gafe la fosta ministru a Educației Liliana Nicolăescu-Onofrei, dar chiar și la un alt fost ministru Monica Babuc?

De ce nu-și aplică sfatul sieși, cu atât mai mult că și-ar rezolva unele probleme cu complecția debordantă. Dar și bosului său supraponderat (să nu mă exprim mai dur!) nu i-ar strica să mai flămânzească din când în când. Dimpotrivă, acesta își permite luxul să-și scoată soția săptămânal la restaurante de lux, cheltuind mai multe sute de euro (pentru o seară!), sau să-și ducă întreaga familie la schi în Austria, cheltuind pentru aceasta mii de euro (din salariul lui de președinte care și așa mărit nu depășește 700-800 Eur!), atunci când moș Ion abia de leagă tei de curmei, iar zeci de mii de copii flămânzesc, neavând pe ce cumpăra o bucată de pâine.

Pe parcursul celor mai puțin de 5 luni Maia Sandu și întreg guvernul ei era criticat, deseori bădărănește nu numai de clica lui Dodon, democrații lui Plahotniuc dar și de cei de pe dreapta. Foarte des aceștia îi impută Maiei Sandu vina că l-a adus pe Dodon la putere. M-am săturat să tot prezint scurta analiza ce variante existau în primăvara anului trecut. PDM+PSRM (o variantă foarte posibilă) ar fi însemnat rămânerea tuturor celor trei hoți la putere (Plahotniuc, Șor și Dodon). PDM+ACUM ar fi însemnat rămânerea lui Plahotniuc la putere și dispariția Blocului ACUM. ACUM+PSRM a fost o variantă proastă, atipică, însă unica capabilă să distrugă sistemul Plahotniuc, impusă și de societatea civilă (Blocului ACUM îi convenea mai mult să stea în opoziție!). De pe arena politică au dispărut doi oligarhi hoți – Plahotniuc (răul absolut la moment!) și clovnul I. Șor, care a corupt într-atât alegătorul că vor trebui ani buni pentru al aduce la normalitate. A rămas unul devenit acum rău absolut – kremlinezu Dodon, pe care ne-ar fi mai ușor să-l debarcăm și să-l trimitem la locul pe care-l merită cu prisosință – la dubă. Dacă am fi mai deștepți cum au fost marii noștri înaintași de la 1918 care pentru votarea Declarației de Unire cu România au reușit să obțină susținerea multor șovăitori moldoveni de pe tot eșichierul politic, chiar și a unora de alte etnii. „Elita noastră politică” însă se mănâncă între ei, dând dovadă de adevărat canibalism politic, de lipsa unei elementare logici, nefiind în stare să gestioneze ceea ce li se dă fără mare trudă din partea lor – cele 34% de unioniști.

Continue reading „Valeriu DULGHERU: Masochismul adus la nivel național”

Ioan URSU: Ochii verzi prelungesc câmpia în spaţii tremurate…

Poezia îşi are propriul univers, ireductibil la cel real. Iată o aserţiune cunoscută degustătorilor de poeme, acelora care nu vor întreba de fiecare dată „ce vor să spună versurile astea?”, iar cine va întreba, ridicând din sprâncene, care va să zică să facă bine, pentru indolenţa lui, să citească romane de dragoste sau proză fantasy&science fiction sau gazeta sporturilor. Mi-a plăcut de când mă ştiu provocarea dificilului, a obscurităţii mallarméene, a preţiozităţii gongorice, a artificialităţii limbajului poetic. Acum ţin în mână o carte care îmi place mult, ca de la matematician la matematician, cartea doamnei Doina Drăguţ, Gânduri de lumină, Ed. UZP, 2019. Versurile sunt întotdeauna o sfântă mistificare, a zis cineva. Versurile acestea nu sunt intertextualiste, nici postmoderniste, dar pot fi categorisite la rigoare ca postsuprarealiste, da, enigmatice, prin „jocul interesat al gândirii” (Breton). Iată: „Cât echilibru poate să fie/ pe o sferă/ care se rostogoleşte?/ cât echilibru poate să fie/ pe un triunghi sprijinit/ pe unul din vârfurile sale?/ cât echilibru poate să fie/ într-o privire aplecată de vânt?/ (cât echilibru…). Altele simulează inocenţa: „să fie arcul/ ne-mplinirea unui cerc?/ să fie zidul/ semnul epuizării?/ să fie floarea/ uitarea frigului din urmă?” (să fie…?). Dar sunt şi unele tânguind disperarea: „Cartea destinului s-a deschis/ paginile s-au răsucit/ ca nişte frunze,/ vântul s-a oprit,/ crucea s-a prăbuşit,/ umbra s-a alungit/ până la marginea abstracţiei/ ultime./ (Poetul şi arta lui). Registrul poetic nu se opreşte aici. Aş spune că nota dominantă este a unui „concetism ritualizant şi emfatic, de extracţie asianică, propriu promoţiei şaptezeciste” (Claudiu Komartin). Poeta debutează într-adevăr în anii ’70, în revista Luceafărul. Iată o mostră de concetism asianic, patetic, ritmat, preţios, afectat: „Ochii verzi prelungesc câmpia în spaţii tremurate, totul este neaşteptat, umbra şi lumina se joacă, aripile se adaugă una câte una, regnul se mişcă plin de fantezie, iar pornirile trec ritmându-şi nepăsarea… Cuvintele răspândesc în ritm năvalnic tăcerea, draperiile se mulează dând mărginire fiecăruia, privirile fulgeră vedenii, veşnic deschis sufletul destramă călătorii, iar cel ce îmbrăţişează tot, abandonându-şi forma, cu picioarele străpunse de fugă, aluneca tot mai adânc prin noi vecinătăţi”. (Relaţia cu timpul). Exerciţiul analizei critice întâmpină efort tocmai în acele poeme ample, care mă trimit la Elegiile lui Nichita, sau la Căderea lui Cărtărescu, sau la unele poeme ale lui Daniel Turcea: ultimele două titluri mai sus amintite, Poetul şi arta lui şi Relaţia cu timpul, la care aş adăuga antologicele, cred, Trecere fugară şi Iluzii si speranţe Aş alege ca pol al admiraţiei ultimul poem citat. Mă întreb cum a fost scris: dintr-o suflare, sau printr-o îndelungată elaborare, cu un plan sau după modelul matematic al zgomotului alb, în care paşii procesului, aici cuvintele, survin fără minimă predictibilitate. Poate cheia se află în cascada nesfârşită de (cvasi)antonime, început-sfârşit, bine-rău, nelinişte-nădejde, iluzie-speranţă, tot-nimic etc. etc, dar şi în eşafodajul discret pus la dispoziţie de formaţia matematică a autoarei: formatare, margini, extreme, aproximare, dezarhivare, raport spaţial, distanţă, infinit, Zenon, temporar, drum, convergenţă, circumscris. Şi, la mijloc de codru des de obscuritate, de ermetism al sensului, această inserţie parcă din Anton Pann: „bogăţie de sărac strecurată-n haină veche”. Este sigur că metaforele sunt foarte puţine în această poezie a doamnei Drăguţ. Şi este sigur că, aşa cum afirmă undeva Nicolae Manolescu, metafora nu face poezia, în sensul că nu neapărat. Şi că, în slaba colecţie de metafore ale poemului, poemul în sine devine o metaforă sui-generis.

Nu aş trece cu vederea primele poeme ale volumului, de dimensiuni reduse, cele mai multe ca număr ale volumului, în care se relevă pe alocuri o poezie din care nu lipsesc, ingenios distilate, ingrediente gnomice, aforistice, aporetice, la urma urmei ludice: „cea mai puternică lumină/ dintre toate luminile lumii/ este întunericul dinlăuntrul meu” (Cea mai, cel mai…); „rădăcini sporesc celestul/ şi în vârfuri de teluric/ se-adâncesc” (Fluturi desprinşi din gânduri, versuri reluate în amplul poem Trecere fugară); „ceea ce cunoaştem/ nu este pe măsura/ a ceea ce nu cunoaştem” Continue reading „Ioan URSU: Ochii verzi prelungesc câmpia în spaţii tremurate…”

Ierodiacon IUSTIN T.: Cât de „salvabilă” este lumea…?

Să facem un exercițiu sufletesc.

Să măsurăm salvarea lumii. Dar nu după măsura cu care o măsuram până acum, cea a logicii corecte. Și nici după măsura celui care suferă de lume, care fost rănit cumva de lume, și așteaptă un soi de retribuție din partea lui Dumnezeu. Pentru omul care gândește asa, „lumea” e declarată ca și pierdută. Sau „majoritar” pierdută. De ce? Pentru simplul fapt ca i-a făcut un rău lui. Deci și salvarea ei e lăsată fără sorți…

Dar noi să nu gândim așa. Ci după gândul acela minunat cu care venim la Împărtășanie, de fiecare dată. Când zicem: „cel dintâi dintre păcătoși sunt eu…”.

Și atunci, dacă ne însușim acest gând, o, minune, structurile lumii se schimbă! Atunci am provocat un cutremur în întreaga Creație și în destinul ei…

Cum?

Chiar așa. Dacă eu sunt „cel dintâi dintre păcătoși”, atunci recunosc, cu pocainta, ca sunt cel din urmă din Creație. Adică, într-un fel frumos și minunat, recunosc că „eu sunt cel din urmă care merită salvat”…!

Și dacă eu sunt cel din urmă care merită salvat, atunci – ca prin minune! – o lume întreagă stă înaintea mea, plină de posibilitatea salvării! Desigur, asta vine pe masura curatirii și întoarcerii ei la Dumnezeu… Dar eu îi recunosc ei, acestei lumi pe care m-am obisnuit s-o denumesc „rea”, o șansă mai mare de întoarcere și curățire, și în cele din urmă, de salvare – decât mie. Pentru că eu mă văd cel din urmă și la salvare, și la curățire, și la întoarcere.

Continue reading „Ierodiacon IUSTIN T.: Cât de „salvabilă” este lumea…?”

Adrian BOTEZ: Casa făcută din împușcături (stihuri)

MISTERUL CRĂCIUNULUI       

 

Crăciunul cu Sărmanii – Crăciunul cu Flămânzii

Copii  nedreptățiți de Soartă – -așteapt’ Crăciunul

să-ncalece Pegasul – Vis-Străbunul

s-atingă Lunii – Miezul Alb al BRÂNZII !

 

Crăciunul înfrățește Oamenii – cu Turma           

Asinul – Boul – apoi Magii-s Urma !

Ei – Magii : Aur – Smirna și Tămâia

din Iesle isc’ – odat’ cu PRUNCUL-FOC : TĂRIA !

 

o – MUMĂ : stai cu Fruntea pe MINUNE

căci PRUNCUL Ți-este FRATE – ți-este STRUNE !

Cântecul  MUMEI suie Scări de Îngeri :

 

când vezi Crăciunul – dinToate Minunile să sângeri  !

…iar Miezul Alb al Brânzei Selenare

re-aduce CHEAG – și ROST și FOC – în Toiul Iernii – Posace și Polare…!

***

 

CASĂ FĂCUTĂ DIN ÎMPUȘCĂTURI

 

casă făcută din împușcături

și explodând – într-una – Zei Auguri :

e bântuită de Cormoranii Roșii

care își duc – pe Aripi – Moși-Strămoșii…

 

Casă-a Vântoaselor de Crimă

își scuipă Cărămizi – și orice Rimă

se prăbușește și dezintegrează

doar Pulberile îi mai stau de Pază !

 

…ăsta-i Castelul oricărui Poet :

învârtejit de Stele-Minaret

răzbește cu Ferestrele-n Neant

 

și-l ia peste picior – pe Nenea Kant…

…auzi – Novice ? – ori ai adormit ?

îți pot servi – oricând – un Mit – sau un Efrit !

*

Cuvântul – Neprețuitul Explozibil

îți face Imposibilul – Posibil

și trece Trotuarul drept la Zei

luând la-njurat – pe Sfinții Derbedei…!

***

 

 

 

 

SCRUM

2 Ianuarie 2020

 

…când Alfabetele – în toate

Lumile și

Limbile (mai perfecte decât

perfecte)   – vor fi deplin

uitate – atunci

Patru sau Cinci

Degete de-ale mele – vor

zgâria – pe Peretele

Cerului – Adevăratele

Semne ale Vieții și

Morții – Ființei și

Neființei

 

vor  zgâria-scrie – trudnic și

necruțător –  nu din

Iubire – ci

Neiertătoare…!

 

…apoi –  – nemaiexistând

nimic – căci

SCRISUL UCIDE ! – se vor face

Scrum – și ele – Patru sau

Cinci Țipetele – Patru sau

Cinci Degetele…

 

…Scrum făr’ de-nceput ori

Sfârșit – fără Limite ori

Suflare….

***

 

MAMEI MELE – CEA DIN ALTĂ LUME

 

când îmi va suna – și

mie – Ceasul – vreau ca

tu – Mamă – și nu altcineva – să vii

să mă întâmpini – să mă

iei – spre Altă

Lume

 

n-am nevoie de

toate Sperietorile

Popești – n-am nevoie nici de

Moarte

 

pe Drumul spre Locul cu

Copaci Rari – să vorbim

Mamă – de-ale

noastre – câte n-am apucat să

vorbim – aici – pe

Pământ

 

pe Drumul spre Locul cu

Copaci Rari – repetă-mi – Mamă – iar și

iar – Alfabetul Vieții și

Morții : astfel – din nou – la

nesfârșit – Tu și numai Tu – Mamă

să mă Naști

 

între noi doi – Toate

rimează – Mamă – Toate rimează : Moartea mea

devine – așa cum se și

cuvine – în felul acesta – un nou

Poem – cu doar Două

Cuvinte : Tu și

Eu

 

e cel mai frumos Poem – dintre cele

pe care nu le-am scris – încă

niciodată

***

 

FEMEIE

 

femei nebune – proaste și-ngâmfate

ba năvăliți – ba spargeți zări – cu fuga :

când veți crăpa – eu – c-un făraș – pe toate

să înmulțiți gunoiul – îmi voi pune Sluga…

 

n-ați priceput din lume decât…”Cârlig de Pește

nemernicia voastră – de Bine ne ferește !

…proști au mai fost bărbații – când v-au băgat în seamă :

din voi – de-aș vrea fiertură – nu iese nici de-o zeamă !

 

…de ce s-o fi-ncurcat și Dumnezeu-Manole

să-l dez-oseze pe Adam – scoțându-i coaste ?

măcar de-ar fi făcut costiță cu fasole

 

nu-ntruchipări de isterii iocaste !

băi – ăștia – voi – tembelii dumnezei :

nu șubreziți Biserici – spurcând Zidul – cu…femei !

*

să-i frângi – cu-adevărat –

Oasele – unui Om

(…Adam… – …sau cum i-o fi

zicând lumea lui !) – ca – din schijele Lor

spinoase – să-nchipui o Făptură

pletoasă – buhoasă

slinoasă – păduchioasă

ranchiunoasă –  și-ntre

picere” – inadmisibil de

puturoasă ! – foc și

paie de…”lasă-mă că nu te

lasă”… – …numai pentru ca

apoi – umflându-Te în Penele-Ți

Albastre – să-i dai nou Lepros

Nume – acela de

Femeie” –  asta e treabă de

Tâmpit de Beție – Plebeu

iar nu de

Adevărat Dumnezeu !

***

 

DACĂ POLIȚIȘTII – POLITICIENII ȘI MAGISTRAȚII

 

dacă polițiștii – politicienii și

magistrații – nu sunt cei mai

Oribili Criminali din

Lumea Asta (…Lumea

Asta : cea mai bine disimulată – pentru

proști – Organizație din

Univers : Sindicatul Suprem al

Crimei !) – înseamnă că eu sunt o

Gâscă Sălbatică – și l-am purtat – pe

aripile mele (…cele

franjurate de Vânturi

Furtuni – și pidosnice – și de

gală…!) – peste toată

Suedia – pe

Nils Holgerson – simbol al

Nevinovatei Minciuni și al

Naivității Cretine !

***

 

FEMEIA MODERNĂ

 

…și-a pus pe

cap – Oala de Noapte-nflorată cu

Gălbejite-Asasinate

Picurând-Licurind (…acid….mult

acid fermentat-puturos…!) Securistico-Chinezește – și-a

Trântit – mândră – pe

Ea – Halatul de

Băi Oceanice (…Halatul cel

peticit cu sute de

Continente Duhninde…!)  – apoi

s-a încălțat – vanituoasă – cu

Doi Cactuși

Texani  : Femeia

Modernă ! – MATA

HARI – de

Dămăroaia și

Vârful  P…Țigăncii !

***

 

JEG DE ZEI – STĂTUT LUGUBRU – A PĂTRUNS ÎN APE

 

Jeg de Zei – stătut lugubru – a pătruns în Ape

Valuri vin și Valuri pleacă – nimeni să nu scape !

peste tot – Arici de Umbre otrăvesc Lumina

dar veni-va Ziua-Ntâia : va trezi Ondina …

 

Strigoi de Păduri – vag palid – cercuiesc Oceanul

doar privind Apocalipsa – te îngheață-aleanul…

au rămas – în Pod de Ceruri – Sinucise-Icoane :

cine – iar – auri-va Sfinții – dormind în Piroane ?

 

Însuși Dumnezeu ne vinde – târguindu-și Raze

Diavoli se hlizesc la Stele : își sticlesc Ucaze :

să primim iude-n Altare – Preoți de Noroaie

 

și să-i ungem Regi de Râuri – Prinți Broscari – în Ploaie…

…hai – întoarce Fila Asta : Apele se-neacă :

de e prea mult Rău în Lume – de plictis – el pleacă…

***

 

NU MI-ESTE FRICĂ DE NIMIC – DA-S AMĂRÂT DE TOATE

 

nu mi-este frică de nimic – da-s amărât de toate :

un Șarpe – Deznodat Circar – uită să umble-n Coate…

sap Groapă de Fântână – cică : sap numai sub picioare !

când am gătat – iàca ce poznă ! – în Miez-Pământ mă doare !

 

nu mi-este frică de nimic – da-s amărât de toate :

căci Razele-s de rumeguș – Soarele n-are toarte…

nu mai huliți – voi – Bestii-Oameni – un Rătăcit de Soartă :

s-a fost făcut Inima mea o Gaură de Poartă…

 

Orbi – din Clopotnița Măririi – nu văd Minuni în Iarbă

aud doar Glia Cătrănită – gata – oricând – să fiarbă !

…cu ce-ai plătit – Drumeț Tovarăș – Vremea – să mai trăiești ?

 

mai ții urechea  către Cântec – Suflet ai de Povești…

…și Zeii – azi – sunt tulburați : nu știu ce cată-n Ceruri !

…vor învăța de sub Vitrină : se strâng Strașnice Geruri…

***

 

AȘCHIE DE DOINĂ

 

dacă mer’i din floare-n floare

viață fără de cărare

la urmă năcazu-i mare :

te alegi cu o cicoare

uscată de soare

dată-n gălbinare…

 

…ori c-un Zid  Chiurliu

de-un Sălaș Pustiu…

***

 

FLORI DE GHEAȚĂ SE-NCRUSTARĂ – PE ALTARE – -N GERUL LUMII

 

flori de gheață se-ncrustară – pe Altare – -n Gerul Lumii

în Biserica Pădurii mă pândesc Liniști Senine

Lămpile din Ierni-Regine pâlpâie – în Toiul Strunii :

Harfe-Raze se destramă – în Pervaze Cerești – Crine

 

o – Păduri – Cetăți de Zâne – mângâiați Răni Răstignite

și primiți – prin Ceți – Drumețul cu Căile Rătăcite :

la Altarul din Pădure s-a-nchinat chiar Inorogul

spre Altarul din Pădure – Izvoare sticlescu-și Snopul…

 

în această Sfântă Iarnă – Nălucirea Vis-Zăpezii

Tărâm Nou îmi pregătește : Roura de Miez-Amiezii !

Elfi – Ondine – Salamandre – mă întâmpină-n Cântare :

 

e o Limbă Dumnezee – și în Cer – și-n orice Mare…

…Țări de Duhuri – Continente – se strâng – ciotcă – la Altar

căci Hristosul – Viu-Iubirii – a trecut – deja – Hotar…

*

…la Altarul din Pădure – străjuit de Inorogi

toți se strânseră – cu Focuri : ÎMBLÂNZIRII să te rogi !

***

 

OMUL CARE-A MURIT DIN ÎNTREBĂRI

 

Omul care-a murit din Întrebări

degeră-n Cântec – degeră în Stele :

Omul care-a murit din Întrebări

afli-l la Vechituri și-n Lanțuri Grele…

 

de ce  – tu – oare – nu răspunzi cu Întrebarea

care te-ar libera de Boli și Duhuri ?

Piron chircit-a – -n loc de Valuri – Însăși Marea !

…iar Sânge către Sânge nu dă Muguri…

 

Messire – unde-i Misticul Potir ?

…așa se-aude Leacul Nemuririi…

dar Parsifal – căutând Lebăda de Safir

uită de Fiul-Lohengrin – Fiul Firii…

 

…Omul care-a murit din Întrebări

nu va-nvia sub Săbii de Răspunsuri

Omul care-a murit din Întrebări

singur ales-a – el – să moară – -n Munții Cei de Grunzuri…

 

…Sancho Panza – Chip de-Arlechino – tu de ce urăști ?

o – Sancho Panza – unde-i Veselia-ți de Bonom ?

Lacrimă de Pierrot – tu – Sancho – nu poți să iubești

după ce ai asasinat Uitării – -n tine – Primul Om !

 

…Sancho Panza a murit din Întrebări

tot veghind la Capul Cel cu Glugă :

…Don Quijote-Crisalidă – arde Zări

Don Quijote-Flutur – metamorfozat în Slugă…

***

  Continue reading „Adrian BOTEZ: Casa făcută din împușcături (stihuri)”

Adrian GRAUENFELS: Discursul Rabinul Israel Meir Lau la Yad Vashem ianuarie 2020

Discursul Rabinul Israel Meir Lau la Yad va Shem – Jerusalem – World Holocaust Center – Remembering Holocaust, fighting Antisemitism.

Ne amintim Holocaustul – Combatem antisemitismul.

Dragi conducători ai lumii,

V-am întâlnit ieri,  va văd azi aici, va mulțumesc pentru amabilul vostru gest, atât pentru alocuțiunile care ne-au atins, cât și pentru dragostea, prietenia, frăția  pe care ne-o arătați, pentru promisiunile de speranțe și de viitor, nu vom uita niciodată, apreciem prezența dvs. adânc, noi supraviețuitorii, frați și surori, cetățeni ai Israelului.

Lideri ai lumii, doamnelor și domnilor, cu 25 de ani în urmă, cu ocazia pomenirii a 50 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare Buchenwald de către armata americană, în 18 aprilie 1945, am fost invitat să țin un discurs pentru supraviețuitorii eliberați din lagăr și care au supraviețuit în plus, 50 de ani în libertate. Am venit împreună cu fratele meu mai mare Naftali, eroul care mi-a salvat viața, am venit din Ierusalim la Weimar (Buchenwald se află la periferia orașului Weimar) și am început discursul meu cu aceste vorbe: „Aceasta este a doua mea vizită la Buchenwald, prima a fost cu 51,5  ani mai devreme. Care este diferența? Când am fost adus prima oară aici, eram un copil de 7,5 ani. Nu mai aveam tată, nu mamă, doar un frate. Am sosit aici fără un nume, eram doar un număr – prizonierul 117030. Prizonier… un copil de 7,5 ani. Ce crime făcusem până atunci ca să fiu luat prizonier? Fără un nume. Fără identitate. 50 de ani mai târziu am venit din vechea mea nouă țară – statul Israel. Acum am un nume, el  este Israel Meir Lau. Nu mai sunt un prizonier, sunt șef rabinul Israelului. Ce schimbare!”.

Pentru o astfel de schimbare între prima și a două vizită aici, cineva ar spune: OK, hai să uităm toate astea, să deschidem o pagină nouă, un capitol nou, hai să iertăm, hai să uităm, de aceia am venit să vă spun direct – nu pot să iert, pentru că nu am fost autorizat să iert, părinții mei înainte de ce au fost luați de lângă mine, nu m-au rugat să iert, ei mi-au cerut să continui lanțul evreiesc, care nu va fi distrus, care nu poate dispare,  întru eternitate. Mi-o aduc aminte pe mama, aveam deja 7,5 ani, ea îmi spunea: oriunde vei fi adu-ți aminte că ești evreu, ești partea unui lanț rabinic care continuă, tatăl tău a dispărut  în urmă cu 2 ani, și nu știu unde se află, era al 37 la număr într-o dinastie rabinică, tu ești al 38-lea, continuă dinastia, du-te acasă, cu ajutorul lui D-zeu… Ea nu a vorbit despre iertare, nici despre uitare.

Continue reading „Adrian GRAUENFELS: Discursul Rabinul Israel Meir Lau la Yad Vashem ianuarie 2020”